[dmb]

Dumnezei sinteti !

Sufletul este Dumnezeul din om cu care FIECARE se naste, si fiecare are in el primul talant: cautarea lui Dumnezeu.Unii il inmultesc (talantul), altii il ascund.
Sufletul este cauza pentru care fiecare om trebuie iubit.
Marius

[AnMar]

Teama mi-e ca noi suntem pur si simplu o carcasa in care sufletul se ascunde sau traieste atata timp cat organismul partea materiala a fiecarei fiinte umane sau nu, rezista.Daca intr-adevar exista reincarnarea si au fost multe situatii care confirma existenta reincarnarii atunci cam asa este.Sufletul este ce avem mai de pret in noi si daca reusim sa-la multumim atunci echilibrul nostru interior se pastreaza nealterat.

[Cela]

Citeaza

Eu cred ca omul e format din trup, minte si suflet.
Trupul fiind partea fizica, vizibila...
Mintea e palnia care preia informatiile din lume... e partea care ne leaga de pamant, partea rationala, care cantareste, judeca.. etc
iar SUFLETUL, e partea care ne leaga de divinitate. Sufletul e cel care ne face sa radem, sa plangem, sa simtim...
Mereu mi`am imaginat sufletul ca pe o fantoma, una mica, un copilas, care e ceva mai mult decat trupul..

Superb spus! Si in conformitate cu explicatia stiintifica. Citind toate contributiile celor dinainte, constat ca toate sunt repetari sub alta forma a ceea ce credinta populara, dar partial chiar si religia crestina, sustine ca ar fi sufletul. Pentru variatie doar, sa prezint si un punct de vedere stiintific, atat cat exista el.

Am sa incep prin explicarea psihologica a constantei credintei existentei sufletului la oameni, oricand, oricare si oriunde ar fi ei.
Cunosc aceste amanunte, intrucat sunt printre acei oameni care cred ca visul religios al omului, anume imortalitatea, va putea fi candva atins de umanitate prin stiinta. Dar sa trec la explicatii: psihologul american Paul Bloom ne explica ca în mod natural exista o perceptie dihotomica a fizicului si a gândirii, de unde aparitia si pesistenta ideii naive de ”suflet” la cateogorii umane tot atat de variate cum ar fi un bosiman animist din Africa si un teolog catolic din Europa, fenomenul netinând cont de educatie, fond cultural sau nivel de inteligenta, caci aceasta perceptie exista constanta si naturala chiar si la copii ateilor, adica aceia care nu au dobandit inca notiunea de dumnezeu si mitologie conexa ale religiilor clasice). Am sa incep adancirea acestei explicatii a dualismului din psihologie, printr-un exemplu intuitiv: tatal meu a avut o lunga perioada un Renault 16 (de care era tare mandru pe atunci); perioada asta a fost atat de lunga (asa e socialismul asta, cand e prea ”victorios” ), ca biata masina a suferit inlocuiri de piese, de la motor la elemente majore de caroserie, de la directie la suspensii si circuit electric, ca finalmente, atunci cand a dat-o pe 2 salarii prin anii 80_si, aceasta nu mai avea probabil din masina initiala mai nimic: pana si lonjeroanele au fost schimbate de-a lungul timpului, cele pe spate prin contributia mea pretioasa, iar cele de pe fata prin aceea a tatalui meu, care sa-a gandit sa scoata din pamant o sina de tren din acelea care fereau refugiile de tramvai . . . .
Practic, masina vanduta era doar “informatia” celei cumparata candva demult, informatie ”stocata” sub forma proiectului acelui model si tip de masina, care facea posibil montarea pieselor de schimb.

Tot asa si cu omul, eu zic “trupul meu”, insa acest trup nu mai e acela care sa-a nascut candva, cu putini ani ianinte ca_Ceausescu sa prinda frâiele puterii in Romania socialista, ci este altul: atomii si moleculele intra si ies din noi permanent, ce ramane este doar ”modelul”, informatia, paternul. Desi moleculele si atomii din care sunt formata nu mai sunt aceleasi cu cele de acum 10, 20, 30 de ani, 40 de ani, asta nu inseamna ca cea de azi nu mai este aceeasi “cela” care era atunci. Oamenii ma recunosc, eu ma recunosc ca fiind aceeasi entitate, aceeasi constinta.
Acest patern si “informatie” de care vorbeam, este stocat in ADN-ul nostru si in retelele noastre neurale: adica informatia la nivel chimic, informatie la nivel de individ (care si ea tot chimica este la baza).
Azi, se poate conserva acea informatie chimica a ADN-ului si dupa moartea noastra; informatia neurala, inca nu poate fi “scapata” distrugerii odata cu moartea noastra; cand va fi, atunci acest dualism specific mintii umane va inceta sa mai obsedeze. Iar noi vom deveni nemuritori. Prin constintele noastre ”calatoare”.
Omul spune referindu-se la "coaja" personala ”trupul meu”, ca si cum “trupul personal” si acest “meu” ar fi 2 chestii diferite. Este o eroare de neevitat, intrucat creierul nu se percepe pe el insusi. Acest fenomen explica atat de raspandita idee a vietii dupa moarte, ce isi are originea in notiunea de “suflet”, ca realitate diferita de trup. Psihologul Paul Bloom in lucrarea sa Descartes’ Baby din 2004, explica ca suntem nascuti “dualisti naturali”, acest fenomen nefiind caracteristic doar adultilor sau celor deja influentati de o religie care introduce ideea de suflet. El spune: ”Odata ce copii invata ca creierul este implicat in procesul de gândire, ei nu interpreteaza acest fapt de genul creierul este sursa vietii mele intelectuale (gândirii); nu, ei nu devin automat materialisti. Mai degraba, ei interpreteaza “a gândi” intr-un sens îngust, concluzionând ca de fapt “creierul este o proteza cognitiva, ceva adaugat sufletului pentru a-i îmbunatatii acestuia puterea de calcul”.
Tot psihologia ne explica si de ce chiar in conditiile falimentului eviednt al ideii de suflet, o mare parte din oameni raman totusi atasati vechilor lor tipare mentale croite de religie dar si intiparite de natura insasi. Este vorba despre ceea ce in psihologia sociala se numeste ”Disonanta Cognitiva”. Leon Festinger, psiholog american, explica cum oamenii nu suporta umilinta, nici macar când aceasta vine nu de la un seman, ci de la realitatea insasi. Asta explica de ce, de ex., desi cad temporar in ridicul, miscarile crestine escatologice ce fixeaza ”date ale venirii Mântuitorului” si le rateaza, nu dispar pur si simplu, asa cum ne-am astepta si ar fi logic si de bun simt. Asta explica de ce in ciuda tuturor evidentelor, multi credinciosi se încapataneaza sa ramana fideli zeitatii lor. De-a lungul timpului la scara istorica, acelasi fenomen a fost acela care a ”prefectionat” religia insasi, pentru a o face (mai) credibila si astfel perena. Antropologul Pascal Boyer explica ca religia este supusa unei legitati, anume evolutiei: aceleasi mecanisme care fac ca in biologie, prin mutatie si selectie, sa existe si prevaleze intotdeuna cel mai apt in contextul dat, tot asa e si cazul pentru oferta mistica la orice moment; se vorbeste astfel despre "selectia transmisiei culturale".

Aceasta postare a fost editata de Cela: 21 July 2005 - 05:40 PM

[Ravl]

sufletul, hmm!
esenta creatiei, nemuritor si liber!

[equillibrium]

Cela, la Jul 21 2005, 06:34 PM, a spus:

Superb spus! Si in conformitate cu explicatia stiintifica. Citind toate contributiile celor dinainte, constat ca toate sunt repetari sub alta forma a ceea ce credinta populara, dar partial chiar si religia crestina, sustine ca ar fi sufletul. Pentru variatie doar, sa prezint si un punct de vedere stiintific, atat cat exista el.

Am sa incep prin explicarea psihologica a constantei credintei existentei sufletului la oameni, oricand, oricare si oriunde ar fi ei.
Cunosc aceste amanunte, intrucat sunt printre acei oameni care cred ca visul religios al omului, anume imortalitatea, va putea fi candva atins de umanitate prin stiinta. Dar sa trec la explicatii: psihologul american Paul Bloom ne explica ca în mod natural exista o perceptie dihotomica a fizicului si a gândirii, de unde aparitia si pesistenta ideii naive de ”suflet” la cateogorii umane tot atat de variate cum ar fi un bosiman animist din Africa si un teolog catolic din Europa, fenomenul netinând cont de educatie, fond cultural sau nivel de inteligenta, caci aceasta perceptie exista constanta si naturala chiar si la copii ateilor, adica aceia care nu au dobandit inca notiunea de dumnezeu si mitologie conexa ale religiilor clasice). Am sa incep adancirea acestei explicatii a dualismului din psihologie, printr-un exemplu intuitiv: tatal meu a avut o lunga perioada un Renault 16 (de care era tare mandru pe atunci); perioada asta a fost atat de lunga (asa e socialismul asta, cand e prea ”victorios” ), ca biata masina a suferit inlocuiri de piese, de la motor la elemente majore de caroserie, de la directie la suspensii si circuit electric, ca finalmente, atunci cand a dat-o pe 2 salarii prin anii 80_si, aceasta nu mai avea probabil din masina initiala mai nimic: pana si lonjeroanele au fost schimbate de-a lungul timpului, cele pe spate prin contributia mea pretioasa, iar cele de pe fata prin aceea a tatalui meu, care s-a gandit sa scoata din pamant o sina de tren din acelea care fereau refugiile de tramvai . . . .
Practic, masina vanduta era doar “informatia” celei cumparata candva demult, informatie ”stocata” sub forma proiectului acelui model si tip de masina, care facea posibil montarea pieselor de schimb.

Tot asa si cu omul, eu zic “trupul meu”, insa acest trup nu mai e acela care s-a nascut candva, cu putini ani ianinte ca_Ceausescu sa prinda frâiele puterii in Romania socialista, ci este altul: atomii si moleculele intra si ies din noi permanent, ce ramane este doar ”modelul”, informatia, paternul. Desi moleculele si atomii din care sunt formata nu mai sunt aceleasi cu cele de acum 10, 20, 30 de ani, 40 de ani, asta nu inseamna ca cea de azi nu mai este aceeasi “cela” care era atunci. Oamenii ma recunosc, eu ma recunosc ca fiind aceeasi entitate, aceeasi constinta.
Acest patern si “informatie” de care vorbeam, este stocat in ADN-ul nostru si in retelele noastre neurale: adica informatia la nivel chimic, informatie la nivel de individ (care si ea tot chimica este la baza).
Azi, se poate conserva acea informatie chimica a ADN-ului si dupa moartea noastra; informatia neurala, inca nu poate fi “scapata” distrugerii odata cu moartea noastra; cand va fi, atunci acest dualism specific mintii umane va inceta sa mai obsedeze. Iar noi vom deveni nemuritori. Prin constintele noastre ”calatoare”.
Omul spune referindu-se la "coaja" personala ”trupul meu”, ca si cum “trupul personal” si acest “meu” ar fi 2 chestii diferite. Este o eroare de neevitat, intrucat creierul nu se percepe pe el insusi. Acest fenomen explica atat de raspandita idee a vietii dupa moarte, ce isi are originea in notiunea de “suflet”, ca realitate diferita de trup. Psihologul Paul Bloom in lucrarea sa Descartes’ Baby din 2004, explica ca suntem nascuti “dualisti naturali”, acest fenomen nefiind caracteristic doar adultilor sau celor deja influentati de o religie care introduce ideea de suflet. El spune: ”Odata ce copii invata ca creierul este implicat in procesul de gândire, ei nu interpreteaza acest fapt de genul creierul este sursa vietii mele intelectuale (gândirii); nu, ei nu devin automat materialisti. Mai degraba, ei interpreteaza “a gândi” intr-un sens îngust, concluzionând ca de fapt “creierul este o proteza cognitiva, ceva adaugat sufletului pentru a-i îmbunatatii acestuia puterea de calcul”.
Tot psihologia ne explica si de ce chiar in conditiile falimentului eviednt al ideii de suflet, o mare parte din oameni raman totusi atasati vechilor lor tipare mentale croite de religie dar si intiparite de natura insasi. Este vorba despre ceea ce in psihologia sociala se numeste ”Disonanta Cognitiva”. Leon Festinger, psiholog american, explica cum oamenii nu suporta umilinta, nici macar când aceasta vine nu de la un seman, ci de la realitatea insasi. Asta explica de ce, de ex., desi cad temporar in ridicul, miscarile crestine escatologice ce fixeaza ”date ale venirii Mântuitorului” si le rateaza, nu dispar pur si simplu, asa cum ne-am astepta si ar fi logic si de bun simt. Asta explica de ce in ciuda tuturor evidentelor, multi credinciosi se încapataneaza sa ramana fideli zeitatii lor. De-a lungul timpului la scara istorica, acelasi fenomen a fost acela care a ”prefectionat” religia insasi, pentru a o face (mai) credibila si astfel perena. Antropologul Pascal Boyer explica ca religia este supusa unei legitati, anume evolutiei: aceleasi mecanisme care fac ca in biologie, prin mutatie si selectie, sa existe si prevaleze intotdeuna cel mai apt in contextul dat, tot asa e si cazul pentru oferta mistica la orice moment; se vorbeste astfel despre "selectia transmisiei culturale".

NO COMMENT!!!