Contact
Facebook
Twitter
RSS
Un zugrav care, sus pe schele, cânta „O sole mio“ în timp ce dădea cu mistria părea a fi mai degrabă desprins din scenariul unui film de desene animate (şoricelul Jerry era un mare pianist, iar şobolanul Remy prepara cel mai grozav ratatouille din Paris). În presă, astfel de poveşti senzaţionale, care însă nu produc niciun fel de efecte asupra vieţii de zi cu zi a oamenilor, se numesc „monkey stories“, povestiri pentru maimuţe.
M-am înşelat. Există, în spatele telenovelei construite pentru a atrage publicul, şi o morală. Pentru că, ceea ce văd acum în Costel Busuioc este victoria unui talent natural asupra unui sistem rigid şi închistat, care îţi permite să promovezi doar dacă eşti posesorul unei diplome formale. Iniţial, în România, personajul nostru a fost plimbat din televiziune în televiziune, ca o curiozitate, după care a fost aruncat la coş. Nu ar fi avut, oricum, nicio şansă să interpreteze muzică de operă fără să posede un atestat oficial, care să confirme că studiile îi permit să cânte. În Spania, dacă va câştiga concursul „Hijos de Babel“, va beneficia de sprijinul celor de la Sony pentru lansarea şi promovarea primului său album.
Întâmplător, colegii mei din secţia politică au publicat, tot azi, portretul unei adevărate colecţionare de diplome - două licenţe şi un doctorat la nişte universităţi obscure din Petroşani şi Alba-Iulia - care a reuşit să ajungă şefa organizaţiei de tineret a PDL. Fără talent, fără charismă, fără viziune, susţinută financiar de familie, Monica Iacob-Ridzi este tipul de personaj preferat de birocraţia din România.
Poate că bătălia pe care Costel Busuioc, cu cele opt clase ale sale, o dă pentru recunoaştere nu este tocmai unică. Pictorul naiv Henri Rousseau, vameş de profesie, a fost ridiculizat în timpul vieţii. Acum este expus în toate marile muzee ale lumii. Aproape toţi impresioniştii au avut o soartă asemănătoare. Dar lumea de acum este mult mai dură. Televiziunile te fac azi vedetă, iar după ce te storc ca pe o lămâie se debarasează de tine. O singură greşeală şi eşti istorie. Busuioc are o şansă - să câştige „Hijos de Babel“ - sau se va întoarce definitiv la găleată şi mistrie. Avea sau nu voce de tenor acest zugrav? Pe nimeni nu va mai interesa răspunsul.
Mă întreb uneori dacă, vreodată, Costel Busuioc va urca pe scena Scalei din Milano şi le va cânta şi celor de acolo „Nessun dorma“, aria de final din „Turandot“. Nu ştiu. Dar ce contează? În fond, important pentru mine este că a oferit, cel puţin unora dintre români, un model. Un familist convins, profund credincios şi care s-a luptat pentru idealurile sale. Poate ar fi de discutat cât de mulţi oameni îşi doresc să-şi împartă viaţa între slujbă, soţie, cei patru copii şi biserică. Dar, într-o lume în care vedete sunt amantele fotbaliştilor, maneliştii şi copiii de bani gata ai unor politicieni corupţi, merita ca, măcar o dată la zece ani, să adulăm şi un personaj precum Costel Busuioc. Eu, unul, îi ţin pumnii. "
frumos articol. bravo d-le Mircea Marian
