[Baba Cloanta]

koste, la Feb 29 2008, 03:14 PM, a spus:

De aceea: nu spun sa renunti la iubitul tau pentru parinti dar fii mai atenta la amanuntele relatiei voastre, daca merita sacrificiile tale si de ce nu, daca el intr-adevar te merita cu adevarat.


Dar ce parere au prietenii, rudele de relatia asta? (Daca mai sunt si alte persoane care au incercat sa te faca atenta cu privire la situatia asta ar trebui, zic eu sa te puna pe ganduri).
Oricum, tu esti singura care decizi dar inainte de asta gandeste-te mult si bine. Nu lua hotarari pripite pe care sa le regreti mai tarziu. Incearca sa fii putin egoista si sa te gandesti intai la tine si daca nu se poate pe termen mai lung, macar pentru viitorul apropiat. Sa fii fericita!

Nu'mi cereţi să analizez dacă mă merită cu adevărat sau nu, e o aberaţie asta, nu pot vedea lucrurile decât din interior, n'am cum să analizez relaţia aşa de rece. Dacă o să ne despărţim peste 5 ani, înseamnă că nu m'a meritat cu adevărat? Eu pot răspunde doar subiectiv, şi doar prin prisma a ceea ce eu simt pentru el.

Chiar azi am avut o discuţie cu nişte prieteni foarte apropiaţi, care ne'au fost aproape în momentele mai puţin plăcute de până acum.. doar că discuţia a fost în lipsa lui, şi ceea ce am auzit m'a durut şi m'a pus pe gânduri un pic. Părerea lor e că "mă ratez" alături de el, că el în locul meu nu ar face nimic din ce'am făcut eu, nu ar risca şi nu s'ar sacrifica. Eu asta nu am de unde şti, dacă în locul meu el ar face la fel (de spus e uşor, mai greu e de pus în practică), şi ar alege relaţia în locul familiei, deşi când ne'am despărţit în toamnă a fost tocmai din cauza alor săi.

Între timp am vorbit şi cu taică'miu, el spune că e de preferat să mai avem o discuţie, faţă în faţă, să încercăm să depăşim momentul, pentru că nu e frumos să rămânem certaţi, indiferent de ce va fi. Şi că speră că voi lua o decizie favorabilă.. adică probabil că voi face cum spun ei. Nici nu mai ştiu ce să cred, pentru că mi'a dat impresia că încearcă să se arate acum înţelegător, pentru a putea apoi să mă manipuleze. Mi'e şi jenă că am ajuns să mă plâng pe un forum, şi să cer sfaturi

[CONSTANTIN*]

Baba Cloanta, la Feb 28 2008, 09:17 AM, a spus:

Acum câteva luni vă ceream nişte sfaturi privind împăcarea mea cu el. Ei bine, ne-am împăcat în decembrie, dar am decis la momentul ăla să ţinem ascunsă relaţia, pentru a evita alte "intervenţii" din afară, şi alte implicări "bine-intenţionate". De împăcarea noastră nu au ştiut nici părinţii mei, nici ai lui. Ai mei, pentru că nu-s de acord cu această relaţie - nepotrivire de religie între mine şi el. Ai lui, pentru că au încercat odată să ne despartă, pe motiv că "încerc să le schimb băiatul".
Pe la sfârşitul lui ianuarie, ai lui au venit în ţară, şi iubitul meu a avut o discuţie care a cam lămurit lucrurile, astfel că acum singura problemă rămâne familia mea.
Ei au aflat adevărul acum o săptămână, şi mi'au cerut clar şi răspicat să aleg între ei şi el. Dacă îi aleg pe ei, mă susţin în continuare (mă refer la partea financiară, din nefericire încă depind de ei). Dacă nu, înseamnă că îmi bat joc ce ei, de viitorul meu, şi ei vor uita că m'am născut, nu mai am dreptul să îi numesc părinţi, etc.
Chestiile pe care mi le'au spus, acuzele şi vorbele aiurea, au cam durut, pentru că nu prea au dreptul să judece un om fără a'l cunoaşte, şi cu atât mai puţin să îmi impună ceva, sau să treacă la ameninţări şi şantaj.
Întrebarea mea este: dumneavoastră ca părinţi, dacă eu aş spune că nu renunţ la iubitul meu, ce aţi face? Aţi rupe într'adevăr toate legăturile cu mine, pentru totdeauna? Pe mine mă sperie un pic ideea asta, de'a nu le mai vorbi de'acum încolo, dar cred în relaţia asta şi nu aş vrea să regret mai târziu că am renunţat la iubirea mea. Eu am impresia că lor nu le pasă deloc de ce simt, şi tot ce'şi doresc e să închidă "gura lumii", asta îi doare cel mai mult, ce v'a spune unul sau altul.
Ce e mai important pentru un părinte? Fericirea copilului său, sau faptul că întotdeauna l'a ascultat, în orice a spus şi'n orice alegere?

Pot sa-ţi vorbesc din ambele puncte de vedere.Copil si parinte.
Copil fiind incă, dacă aş fi ascultat părinţii până la capăt, nu aş avea acum 26 de ani de căsătorie.
Părinte fiind, spun că nu poţi să-i spui unui copil că nu mai e al tău pentru că şi-a ieşit din cuvînt. Copilul trebuie sfătuit şi apoi lăsat să aleaga.Dragostea înseamnă respect nu dresură.
Dar adevarul, din punctul meu de vedere, este că doar tu trebuie să hotărăşti. apoi sa-ti asumi ceea ce ai hotarat pregatita sa suporti consecintele bune sau rele.

[koste]

Baba Cloanta, la Feb 29 2008, 04:43 PM, a spus:

Nu'mi cereţi să analizez dacă mă merită cu adevărat sau nu, e o aberaţie asta, nu pot vedea lucrurile decât din interior, n'am cum să analizez relaţia aşa de rece. Dacă o să ne despărţim peste 5 ani, înseamnă că nu m'a meritat cu adevărat? Eu pot răspunde doar subiectiv, şi doar prin prisma a ceea ce eu simt pentru el.

Chiar azi am avut o discuţie cu nişte prieteni foarte apropiaţi, care ne'au fost aproape în momentele mai puţin plăcute de până acum.. doar că discuţia a fost în lipsa lui, şi ceea ce am auzit m'a durut şi m'a pus pe gânduri un pic. Părerea lor e că "mă ratez" alături de el, că el în locul meu nu ar face nimic din ce'am făcut eu, nu ar risca şi nu s'ar sacrifica. Eu asta nu am de unde şti, dacă în locul meu el ar face la fel (de spus e uşor, mai greu e de pus în practică), şi ar alege relaţia în locul familiei, deşi când ne'am despărţit în toamnă a fost tocmai din cauza alor săi.

Între timp am vorbit şi cu taică'miu, el spune că e de preferat să mai avem o discuţie, faţă în faţă, să încercăm să depăşim momentul, pentru că nu e frumos să rămânem certaţi, indiferent de ce va fi. Şi că speră că voi lua o decizie favorabilă.. adică probabil că voi face cum spun ei. Nici nu mai ştiu ce să cred, pentru că mi'a dat impresia că încearcă să se arate acum înţelegător, pentru a putea apoi să mă manipuleze. Mi'e şi jenă că am ajuns să mă plâng pe un forum, şi să cer sfaturi

Draga mea, nu-ti cer nimic! Am vrut sa spun doar ca ar fi trebui sa analizezi mai bine situatia inainte de a lua o decizie.(este bine ca ai discutat si cu prietenii foarte apropiati si mai ales este bine ca tatal tau doreste sa discutati impreuna problema). Subscriu celor spuse de Constantin.
Iti doresc sa fii fericita! (si sa nu-ti fie jena niciodata ca "te plangi" pe forum pentru ca uite asa invatam unii de la altii cum sa "calatorim" prin viata)