[Rodica`]

harald, la Feb 28 2008, 12:29 PM, a spus:

Şi-atunci, de unde crezi că provine expresia ta? Nu din realitatea cotidiană?

ei, sigur...de asta si ziceam ca sfatul lui Raul e inutil. ea amu nu are in cap aceste elemente prozaice ea are doar fluturasi... o invidiez.

[Ravl]

harald, la Feb 28 2008, 01:23 PM, a spus:

Eu pot să spun multe lucruri, dar nimic prozaic sau de-a dreptul vulgar despre spălat ciorapi si lenjerie intimă. Eu sunt tot ăla care se lăuda acum două săptâmâni cu călcat 4 cămăşi pe oră şi expert în folosirea maşinii de spălat. Iar Paul şi-a cumpărat maşină de cusut Pfaff la sugestia mea ...

mdea, nu ştiu cine'i Paul, dar păreţi a vă înţelege destul de bine !

Dar mă văd nevoit să insist:

harald, la Feb 28 2008, 01:23 PM, a spus:

Adică ţie ţi se pare normal, ca părinte, să întrerupi relaţiile cu fiica ta de 21 de ani, fiindcă nu-ţi place prietenul ei? stars.gif
Unde e dragostea aia necondiţionată din partea familiei, pe care o tot proslăviţi?

dragostea necondiţionată ... .

Cred că e o glumă, nu ? sigur că orice părinte îşi iubeşte copilul ( mă rog, mai sunt şi excepţii) , iar dragostea aia merge până la a accepta anumite lucruri vis a vis de odraslă : piercing in fund, cercel în limbă, sex neprotejat , etc ... însă până unde poate merge dragostea aia necondiţionată ?
nu cumva fiecare are propriile sale limite ? ...

[Sarah N....]

Baba Cloanta, la Feb 28 2008, 11:17 AM, a spus:

Acum câteva luni vă ceream nişte sfaturi privind împăcarea mea cu el. Ei bine, ne-am împăcat în decembrie, dar am decis la momentul ăla să ţinem ascunsă relaţia, pentru a evita alte "intervenţii" din afară, şi alte implicări "bine-intenţionate". De împăcarea noastră nu au ştiut nici părinţii mei, nici ai lui. Ai mei, pentru că nu-s de acord cu această relaţie - nepotrivire de religie între mine şi el. Ai lui, pentru că au încercat odată să ne despartă, pe motiv că "încerc să le schimb băiatul".
Pe la sfârşitul lui ianuarie, ai lui au venit în ţară, şi iubitul meu a avut o discuţie care a cam lămurit lucrurile, astfel că acum singura problemă rămâne familia mea.
Ei au aflat adevărul acum o săptămână, şi mi'au cerut clar şi răspicat să aleg între ei şi el. Dacă îi aleg pe ei, mă susţin în continuare (mă refer la partea financiară, din nefericire încă depind de ei). Dacă nu, înseamnă că îmi bat joc ce ei, de viitorul meu, şi ei vor uita că m'am născut, nu mai am dreptul să îi numesc părinţi, etc.
Chestiile pe care mi le'au spus, acuzele şi vorbele aiurea, au cam durut, pentru că nu prea au dreptul să judece un om fără a'l cunoaşte, şi cu atât mai puţin să îmi impună ceva, sau să treacă la ameninţări şi şantaj.
Întrebarea mea este: dumneavoastră ca părinţi, dacă eu aş spune că nu renunţ la iubitul meu, ce aţi face? Aţi rupe într'adevăr toate legăturile cu mine, pentru totdeauna? Pe mine mă sperie un pic ideea asta, de'a nu le mai vorbi de'acum încolo, dar cred în relaţia asta şi nu aş vrea să regret mai târziu că am renunţat la iubirea mea. Eu am impresia că lor nu le pasă deloc de ce simt, şi tot ce'şi doresc e să închidă "gura lumii", asta îi doare cel mai mult, ce v'a spune unul sau altul.
Ce e mai important pentru un părinte? Fericirea copilului său, sau faptul că întotdeauna l'a ascultat, în orice a spus şi'n orice alegere?

De ce nu astepti pana termini scoala si ai o meserie? Atunci nu vei mai depinde de parintii tai cu nimic. Si intre timp vezi si daca relatia este intr-adevar de durata.

[harald]

Sarah N...., la Feb 28 2008, 01:02 PM, a spus:

Si intre timp vezi si daca relatia este intr-adevar de durata.

Păi, parcă spunea că are deja un an, nu? Ce numeşti tu "de durată"? Cea mai lungă relaţie a mea are 17 ani şi se duce naibii abia de vreo 3. Cât ar fi "rezonabil", după părerea ta?

Ravl, la Feb 28 2008, 12:37 PM, a spus:

dragostea necondiţionată ... .

Cred că e o glumă, nu ? sigur că orice părinte îşi iubeşte copilul ( mă rog, mai sunt şi excepţii) , iar dragostea aia merge până la a accepta anumite lucruri vis a vis de odraslă : piercing in fund, cercel în limbă, sex neprotejat , etc ... însă până unde poate merge dragostea aia necondiţionată ?
nu cumva fiecare are propriile sale limite ? ...

Chestia cu limitele ţi-o poate explica [iosafat] mai bine decât mine.

Chestia cu "dragostea necondiţionată" a părinţilor, la români nu e decât o mare ipocrizie: "noi te iubim necondiţionat, aşa că tu trebuie să faci cum spunem noi, că altfel nu te mai recunoaştem drept fiică"

Cam atât despre "dragostea necondiţionată"

[Darianna]

Moa' ce bine ca sunt singura! Sau nu!

[Sarah N....]

harald, la Feb 28 2008, 02:05 PM, a spus:

Păi, parcă spunea că are deja un an, nu? Ce numeşti tu "de durată"? Cea mai lungă relaţie a mea are 17 ani şi se duce naibii abia de vreo 3. Cât ar fi "rezonabil", după părerea ta?

Ma gandeam ca o relatie ar trebui sa tina cam de peste un an ca sa credem ca poate dura. Problema e, dupa cum spui, ca nu prea e mai nimic sigur cu relatiile astea. De aceea ma gandeam ca ar fi bine ca intai sa termine scoala, sa aiba o meserie si apoi sa se ocupe mai serios de relatii.

[bydy]

Baba Cloanta, la Feb 28 2008, 10:17 AM, a spus:

Ce e mai important pentru un părinte?

Draga mea , pt un parinte , fericirea copilului ar trebui sa fie importanta. Indiferent ce inseamna asta pt acel copil !
Ceea ce fac parintii tai , este dictatura.
Nu au un motiv concret sa respinga acel baiat , nu ii acorda nicio sansa...
Expica-le ca , cu fericirea ta , te "hranesti" tu . Ceea ce simti tu pt el , este ceea ce sim tu ! Ei nu sunt obligati sa-l iubeasca , dar din dragoste pt tine , ar trebui sa accepte sentimentele tale pt el.
Ar trebui sa-ti dea voie "sa te coci" , sa-ti iei propriile lectii de viata .

F urat sa iti pui copilul in postura de a alege ! Nu este o facultate la care ei ar dori sa mergi !
Nu au invatat ca de obicei copii aleg iubirea? Si nu pe cea de parinti !

Sarah N...., la Feb 28 2008, 04:36 PM, a spus:

Ma gandeam ca o relatie ar trebui sa tina cam de peste un an ca sa credem ca poate dura. Problema e, dupa cum spui, ca nu prea e mai nimic sigur cu relatiile astea. De aceea ma gandeam ca ar fi bine ca intai sa termine scoala, sa aiba o meserie si apoi sa se ocupe mai serios de relatii.

Nimic mai eronat !
Atat de putin conteaza relatia dinaintea casatoriei....de` nu credeti .
Eu zic sa faca ce simte. Daca simte ca nu poate trai fara el... sa se duca cu el.

[qusay]

Baba Cloanta, la Feb 28 2008, 10:17 AM, a spus:

...Chestiile pe care mi le'au spus, acuzele şi vorbele aiurea, au cam durut, pentru că nu prea au dreptul să judece un om fără a'l cunoaşte, şi cu atât mai puţin să îmi impună ceva, sau să treacă la ameninţări şi şantaj.
Întrebarea mea este: dumneavoastră ca părinţi, dacă eu aş spune că nu renunţ la iubitul meu, ce aţi face? Aţi rupe într'adevăr toate legăturile cu mine, pentru totdeauna?

Nu sunt parinte. Sotul meu are un copil din prima casatorie. Am intervenit rar cu pareri privind relatia dintre sotul meu/fosta sotie si copilul lor. N-a prea fost necesar. Si nu a prea fost context, desi ne intelegem minunat toti 4. Dar in momente critice mi s-a cerut parerea. Atunci cand ei riscau sa o judece prea aspru si sa fie prea intransigenti. Intodeauna am pledat pentru a vedea lucrurile si din punctul de vedere al copilului si din perspectiva interesului acestuia. Astfel au putut sa-i accepte mai usor prieteniile, avand discutii cu adevarat constructive atat pentru ei ca parinti cat si pentru copil.
Din aceasta experienta pot sa-ti spun ca impulsul de a rupe relatia cu copilul tau nu este natural. Este o fortare in sensul de a-l controla si astfel de a-ti putea, ca parinte, sa-ti aplici propria vizine despre fericire, adevar, corectitudine sau credinta. Chiar daca ai convingerea ca o faci spre binele copilului tot ar trebui, ca parinte, sa gasesti o formula in care nu trezesti in copil revolta ci cooperarea - daca tot ii vrei binele. Dar a impune cuiva, chiar si binele, este un act de agresiune, control si dominare. Stii.... faptele bune paveaza drumul spre iad.

Indiferent daca parintii tau au motive sa aiba retineri (nu poti sa stii, poate pe termen lung viata le va da si lor putina dreptate) procedura lor este icnorecta.

Un alt aspect este acela ca razboiul cu parintii tai tinde sa iti otraveasca relatia de iubire - sentimentul ca intri in dragoste cu un sacrificiu capital te poate costa . De obicei, copiii care sunt respinsi de parinti din cauza relatiei de iubire tind sa compenseze in relatia amoroasa ce au pierdut prin dizgratia parintilor. SI incarca astfel partenerul cu responsabilitatea de a le oferi garantii, fericire, confort emotional. Trebuie sa fii atenta la acest aspect. Stiu nenumarate cupluri care se intalneau pe furis in parc, plini de dor si tandrete, discutand ore in sir despre impotrivirea parintilor. Eu am fost unul dintre acesti tineri. In astfel de momente contezi pe celalalt, te simti solidar, puternic, eoic in dorinta de a-ti demonstra iubirea si dreptatea. Nevoia de a avea dreptate continua si dupa plecarea de acasa. Si atunci cuplul nu-si mai traieste propria sa poveste, cu suisuri si coborasuri normale, ci o poveste impusa ce trebuie sa conduca spre un final fericit; eventual cat mai repede pt a astupa gura tuturor. Nici nu stii ce se intampla pe fondul unei astfel de competitii, cat de mult se pot schimba iubitii supusi unei astfel de presiuni ce pluteste in aer. Multe certuri se pot ivi nemotivat tocmai din cauza uriasei reposabilitati de a fi fericiti cu orice chip.

Problema nu este daca parintii au sau nu dreptate ci daca tu esti capabila sa iti creezi singura fericirea. Chiar daca te desparti de iubitul tau actual tot nu inseamna ca ei au procedat corect cand ti-au impus sa te desparti de partenerul tau. O despartire nu inseamna decat ca ai incheiat o relatie si nu neaparat ca ai gresit cand te-ai indragostit. Nimeni nu se naste invat in ale iubirii. SI cel mai trist, nici parintii nu stiu sa ne transmita cine stie ce invatatura. Pentru ca nici ei nu au o experienta care sa-i faca maestrii in arta iubirii. Chiar daca relatia lor este in regula (desi ma indoiesc pt multe cupluri) asta ar dovedi cel mult ca in relatia lor au stiut cum sa procedeze (aici il parafrazez putin pe Harald).

Daca relatia ta nu merge (din varii motive, unul dintre cele puternice fiind tocmai opozitia parintilor tai) asta nu dovedeste ca nu ai ales bine ci ca trebuie sa fii pregatita sa infrunti un esec sentimental (desi nu l-as numi asa pt ca orice relatie de iubire are menirea de a ne face mai buni si mai intelepti) si sa stai pe picioarele tale - sa te intretii singura. Este nedrept ca lucrurile ar putea sta asa dar nu este rusinos.

Practic, mesajul indirect al parintilor tai este acesta: daca faci altfel decat spunem noi trebuie sa-ti asumi autonomia, esti in stare?!

Intr-un mod traumatizant ei te obliga sa inveti sa zbori. DIn pacate nu ai parinti, cum multi dintre noi nu am avut, care sa te tina de mana in timp ce-ti explica arta zborului. Probabil pt ca si cu ei s-a procedat asa. Poate si pe ei cineva i-a convins ca e mai bine sa-si doreasca exact ce-si doreau parintii lor. Si au invata zborul parintilor, apoi planarile comunitatii religioase in care au trait. SI au zburat mereu cu aripile altora, pe rutele altora.
Daca tu vrei prorpia ta afirmare, propia ta viata verifica-ti aripile, mai intai. Sau asuma-ti riscurile. SI nu incarca relatia de iubire cu presiunea unei fericiri impuse doar pt a dovedi ca tu ai avut dreptate. Nu asa iti vei alina sufletul. SI nici nu-i vei face pe parinti sa te accepte dovedindu-le ca au gresit.

Intre noi acum, motivul religios este de-a dreptul stupid. Slava Domnului ca exista precedente. Dar... care Domn.. al nostru... al lor? Nu conteaza

Aceasta postare a fost editata de qusay: 28 February 2008 - 03:50 PM

[Enki]

Eu am impresia ca daca o santajeaza acum sa renunte la relatia ei, o vor putea santaja oricand pe orice motiv: nu studiezi ce vrem noi sa studiezi, nu ai meseria pe care vrem noi sa o ai, nu te mariti cu baiatul pe care ti l-am ales...

[harald]

Enki, la Feb 28 2008, 03:55 PM, a spus:

Eu am impresia ca daca o santajeaza acum sa renunte la relatia ei, o vor putea santaja oricand pe orice motiv: nu studiezi ce vrem noi sa studiezi, nu ai meseria pe care vrem noi sa o ai, nu te mariti cu baiatul pe care ti l-am ales...

Din câte am remarcat eu, asta se rezolvă în multe familii din RO. cu preţul unui "război de independenţă": copilul (ea sau el, nu contează) pleacă de-acasă şi locuieşte în altă parte pentru câteva luni sau un an, iar părinţii devin mult mai cooperanţi, ulterior ajungând chiar să locuiască uneori împreună cu tinerii căsătoriţi.

De ce e nevoie de tranziţia asta traumatizantă, n-am să înţeleg niciodată: în vest, copiii sunt încurajaţi să se mute împreună cu aleasa sau alesul inimii, asta fiind considerat un semn de maturitate. Dar e drept că occidentalii nu au copii cu scopul de a avea cine să-i îngrijească la bătrâneţe.