Iată, Adventiştii de ziua a şaptea ce spun despre acest verset capcană pe care ei il intrebuinţează foarte des; este vorba de Matei 5:17 , care zice că Isus nu a venit ca să strice legea sau prorocii, El a venit să o implinească, nu să o strice.
Aici trebuie să stiţi, că in acest verset Adventişti susţin doctrina lor. Dar, mai trebuie să stiţi că, in vechime bibliei, (care nu era complectă pe timpul Lui Isus Cristos,) i se mai spunea Cartea Legii, Legea, sau Legea şi Proorocii. Deci, când Isus spune că El nu a venit ca să schimbe Legea , El nu se refera la cele zece porunci sau alte soiuri de legi ci, se referea la Cartea Legilor, la totalitatea legilor şi proorocirilor aşa cum şi cât era ea de complectă in acel timp. Dar, Isus când a fost pe pământ, El trebuia să respecte şi legile existente pământeşti. Adică, să respecte Cezarul, autorităţile din acele timpuri.
Isus deşi anulează ziua de sabat, el mergea in ziua de sabat in sinagogi pe motivul că, atunci se aduna lumea după vechea lege şi, era cea mai bună ocazie ca să vorbească mulţimii. Deci sub această formă El, respecta legea.
Dar, să revenim la Versetul capcană şi să citim din nou in Matei 5: 17 şi 18. Acum veţi observa că versetul 18 il clarifică versetul 17 . Si ce spune verestul 18 ? Spune asa: atâta timp cât va exista cerul şi pământul nu se va sterge din biblie (adică din Lege) nici o literă, nici o silabă pană când nu se vor implini toate profeţiile care au fost profeţite,in Cartea Legilor.(Biblia)
Dacă mai este cineva care incă susţine idea că, in versetul 17 ar fi vorba de cele 10 porunci la care s-ar referi Isus, atunci ar trebui să ne explice din versetul 18, despre ce fel de lucruri ne spune Isus că, ar trebui să se implinească ?
.
Duhul Sfânt
. Acum vom lămuri alte versete capcană, care sunt cel mai mult comentate şi interpretate denaturând adevărul. In aceste versete este vorba de Duhul Sfânt.
Duhul Sfânt, spun majoritatea religiilor că ar fi o persoană. Ba mai mult, spun că ar fi chiar un dumnezeu, iar acest dumnezeu impreună cu Tatăl şi cu Fiul ar forma un singur trup, adică trei dumnezei ar forma un singur dumnezeu, numit Sfânta Treime sau Trinitatea. Deci, trei persoane formează o singură persoană care pentru noi, a rămas un mister,zic iei. Dacă ar citi o persoană neutră Biblia, sau cineva care nu are nici cele mai vagi cunostinţe biblice, nu ar putea să ajungă niciodată la concluzia că Duhul Sfânt ar fi o persoană sau chiar un dumnezeu. Când citiţi din Biblie câte un verset sau sunteţi puşi de alţii să citiţi impunându-vă de ei anumite idei, faceţi bine ca să cititzi intotdeauna puţin inainte de versetul in cauză, cât şi puţin după acel verset. Aceşti invăţători folosesc versete capcană şi in acest caz veţi călători pe drumul pe care invăţători doresc ca să vă impună in mod elegant, ca să mergeţi pe drumul dictat de ei, aşa cum doresc iei.
Voi trata şi voi explica câteva din versetele capcană. Ca să fie lămurit, Biblia nu are nimic cu aceste versete capcană ci, religiile care cu viclenşug ştiu să intoarcă inţelesul real al lor. Dar, cum trebuie citită Biblia? Ar fi bine pentru cei ce nu cunosc suficient Biblia să facem o mică introducere.
Isus Cristos a fost trimis pe pământ pentru a se jertfi pentru noi. Prin minunile sale de vindecări pe care le făcea, El se indentifica ca fiind cel adevărat care trebuia ca să vină.(Mesia)
Forţa cu care lucra Isus cât şi Tatăl, se numeşte Duhul Sfânt.
Duhul Sfant, nu era forţa lui Isus, ci forţa Tatălui cu care s-a facut toate lucrurile. Matei 12:28. Luca 1:35.
In versetul capcană Marcu 3:29 , Matei 12:31 se spune că “Orice hulă va fi iertată dar, hula impotriva Duhului Sfânt nu. Si acela care a hulit impotriva Duhului ar avea un păcat veşnic”. Dece ar fi un verset capcană ? Pentru că, aici sunt prinşi mulţi in ghearele minciunii. Cei care susţin minciuna spun că: nu se poate huli decât impotriva unei persoane. Si de la acerst verset ei vin cu ideia că Duhul Sfânt ar fi o persoană. Se pare că deja inclinaţi să le daţi lor dreptate dar, am arătat mai inainte ,*cum trebuie citită Biblia*. Deci să citim inaintea acestui verset cât şi după, ca să putem vedea mai clar despre ce este vorba. Si citim in Marcu 3: 20-30. * Păcatul impotriva Duhului Sfânt *
Aici vedem una din minunile făcute de Isus Cristos. Pentru lucrarea in care El scotea draci din oameni, a fost acuzat de către cărturarii din Ierusalim că această minune ar fi făcută cu ajutorul şefului dracilor. Isus le-a explicat cărturarilor prin mai multe exemple că: dacă ar face această lucrare cu ajutorul dracilor, adică ,dracii impotriva dracilor, atunci dracii, nu ar lupta unul impotriva altuia pentru că atunci, ei s-ar autodezbina. Dar, ce au făcut cărturarii prin acuzaţiile aduse? Au hulit impotriva Duhului Sfânt.. Ei ziceau ca Duhul Sfânt cu care lucra Isus Cristos era necurat. Marcu 3:30.
Această hulă impotriva Duhului Sfant, era impotriva puterii sau, forţei lui Dumnezeu cu care s-au făcut toate lucrurile şi care, nu poate fi o persoană.
Venim cu mai multe exemple Luca 1: 35, aici ingerul spune Mariei că va rămâne insărcinată prin Duhul Sfânt, adică prin puterea Celui Prea Inalt şi nu de o persoană numită Duhul Sfânt.
Când citiţi versetul, să vă puneţi intrebarea: Ce o va umbri pe Maria? Puterea Celui Prea Inalt. Deci este clar acum că, ea nu a rămas insărcinată de la o persoană ci, prin puterea Lui Dumnezeu.
Haide-ţi să mai vedem şi alte versete Luca 6:17-19 .Aici in ultimul verset 19 scrie clar că toţi vroiau să se atingă de Isus pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca. Intrebare : Cu ce ii vindeca Isus ? cu o putere. Dacă nu este meţionat sau numit direct in acest verset de Duhul Sfânt, totuşi nimeni nu poate tăgădui ca această lucrare nu ar fi fost făcută cu ajutorul Duhului Sfânt.
Alte versete Luca 8: 44-47, şi aici in versetul 46 vedem clar că femeia a fost vindecată cu puterea care a ieşit din Isus care, este Duhul Sfânt şi care nu este şi nu poate fi o persoană.
Iată că mai putem găsi in Biblie tot in legatură cu Duhul Sfânt in Exodul 31:1-5 unde Dumnezeu stă de vorbă cu Moise, şi ii aduce la cunostiţă că Beţaleel a fost umplut cu Duh Sfânt. Exod 1:3 . Cu ce a fost Betaleel umplut? Cu cu o persoana? Nu! Cu Duhul lui Dumnezeu. Este clar că nu putea fi umplut cu o persoană
La fel in ziua cinzecimii (Fapte. Apost.2:1-
Fapte. Apost.2: 4 si Fapte 1:8 toţi apostolii fiind adunaţi laolaltă au fost umpluţi cu Duh Sfânt ,
Au fost umpluţi o mulţime de persoane cu o singură persoană ? Nu ! Ci, cu o putere Fapte .Apost 1:8 Ca urmare a umlperii cu Duh Sfânt, ei au inceput imediat să vorbească in alte limbi pământeşti ale naţionalităţilor prezente. Si in Exodul 31:1-5, ca urmare a umlperii lui Betaleel cu Duh Sfânt, el intr-o clipa a devenit: inginer, architect, pictor, sculptor, inovator, bijutier, tâmplar şi mester la toate.1 Cor 12:8-10.
Un alt verset capcană este şi acest verset 1 Ioan 5:7 care a revoluţionat lumea in sens negativ. Nu se poate explica câtă falsitate a provocat acest verset in toata lumea şi in toate religiile exceptând Martorii ai lui Iehova. Religiile greşite spun că tocmai acest verset ar fi definiţia Sfintei Treimi sau a Trinităţii. Cică, Tatăl Fiul şi Duhul Sfânt ar fi un singur corp şi că fiecare la rându său ar fi un Dumnezeu .Iar toţi trei dumnezei formând un singur corp defapt formează un singur dumnezeu.. Si că, acest lucru nu se poate explica şi o motivează ca şi cum ar fi o taină. Dacă Dumnezeu a lăsat in scris Cuvântul său, inseamnă că El a vrut ca să facă cunoscut lumii voia Lui şi, nu să umble cu noi, cu taine pentru că atunci Biblia nu ar mai putea fi un ghid de la Dumnezeu pentru oameni.
Am arătat cum se pocedează când citeşti Biblia şi ai un verset pe care vrei să-l inţelegi , să-l clarifici sau să afli ce ar vrea să spună autorul acestui verset
Si atunci să incepem să citim inainte de versetul in cauză cât şi după. Si, să citim chiar de la inceputul Epistolei a lui Ioan, capitolul unu, capitolul doi, trei, patru şi cinci. .
In acestă Epistolă vom vedea că Ioan ,tratează mai multe probleme sărind de la un subiect la altul . Dar, subiectul pe care El il tratează cel mai mult şi il scoate in evidenţă , este *să recunoatem ca Isus Cristos este fiul lui Dumnezeu iar când ajungeţi cu cititul la 1 Ioan 5:1 va rog sa citiţi cu mai mare atenţie.
Din nou vom inţelege din acest verset 1 Ioan 5:1 că trebuie să credem şi să iubim pe singurul Fiu născut din Dumnezeu.
In al doilea verset inţelegem că trebuie să ne iubim intre noi pentru că şi noi la fel suntem copii ai Lui Dumnezeu şi să păzim poruncile lui.
In al treilea verset din capitolul cinci, inţelegem că numai iubind pe Dumnezeu, poruncile Lui nu ni se vor părea grele.
Versetul patru Ioan ne arată că numai cu credinţa noastră putem să biruim lumea..
ATENTIE. Ne apropiem de versetul in cauză Si mai mult in al cincilea verset, Ioan (1 Ioan 5:5) ne spune că această lume o putem birui mai ales dacă credem că Isus este fiul lui Dumnezeu .
1 Ioan 5:6 Isus, este acela care a venit cu apă (botezul) şi cu sânge (jertfa sa ) şi Duhul Sfânt este acela care marturiseşte acest lucru. Ce mărturiseşte Duhul Sfânt? Că Isus a venit cu apă şi cu sânge..Despre cine marturiseşte Duhul că a venit cu apă şi cu sânge? Despre Isus Cristos.(dacă cineva susţine idea că numai o persoana ar putea marturisi In cazul nostru Duhul Sfant, atunci inseamnă că din versetul urmator ,1 Ioan 5:8 apa şi sapângele sunt tot personae pentru că şi ele marturisesc la fel acelasi lucru)
1 Ioan 5:7, CACI TREI SUNT CARE MARTURISESC IN CER : TATAL ,CUVANTUL ( Ioan 1;1-15 ) si DUHUL SFANT si ACESTIA TREI, UNA SUNT.
- Ce fac acestia trei? Mărturisesc .
- Despre ce sau despre cine mărturisesc ei ? Ei mărturisesc despre Isus Cristos. ---
-Ce mărturisesc ei despre Isus Cristos ? Că este fiul lui Dumnezeu şi că a venit cu apă şi cu sânge. . …..Si, ei trei una sunt....
-Una sunt in ce? Una sunt in mărturisirea lor .( adică că Isus este fiul Lui Dumnezeu)
Deci, toţi spun acelaşi lucru, cu care sunt de comun acord..
Va rog sa observaţi că traducătorul bibliei, Cornilescu a pus acest verset in paranteză cu un scop. Dar să vedeţi cum următorul verset clarifică versetul in cauză 1 Ioan 5:7
Citim ,in 1 Ioan 5;8. Si trei sunt care marturisesc pe pământ Duhul, apa şii sângele şi acestia trei una sunt in mărturisirea lor
.- Cine mărturiseşte pe pământ? Duhul, apa şi sângele.
- Ce mărturisesc cei trei ? Că Isus este fiul lui Dumnezeu şi că El este cel care a venit cu apă şi cu sânge. . Dacă, cineva spune că in versetul de mai sus ar fi vorba de o trinitate atunci şi in versetul 5:8 cei trei una sunt şi, ar fi vorba de o alta trinitate Dar la Ioan 17 : 21 ar fi din nou o alta trinitate? Dacă mai citiţi urmatoarele versete de după versetul in cauză până la 1 Ioan 5:12 veţi vedea că subiectul de discuţie este acelaşi ,* Isus este fiul lui Dumnezeu.*.Dacă ar fi fost Duhul Sfant un Dumnezeu Biblia trebuia să menţioneze clar. Isus vorbeste despre Tatăl ca despre un superior de al lui şi recunoaşte că Tatăl este mai mare decat El ,deci nu sunt nici măcar egali. Ioan 10:29, 14:28, 15:10. In Ioan 17:3 se spune că Tatăl este singurul Dumnezeu adevărat Când Isus era pe munte ca să fie ispitit, Satana i-a cerut să i se inchine in schimbul impăraţiilor lumeşti. Isus i-a răspuns că, numai la suveranul Tată trebuie să te inchini. Matei 4:10. Deci singurului Dumnezeu adevărat şi nu Duhului Sfant .
Isus a fost rugat de ucenici ca să ii inveţe cum să se roage. Isus a spus un model de rugăciune (.Luca 11:1 si 2 ) Isus nu a spus rugaţi-vă mie sau la Duhul Sfant ci, Tatălui. Când Isus vorbea cu femeia Samariteancă, Isus i-a spus ( Ioan 4:23 si 24)
O sa vină timpul dar a şi sosit când adevăraţii credincioşi se vor inchina Tatălui….Isus nu a spus nimănui ca să i se inchine Lui sau Duhului pentru că, şi ei ar fi dumnezei.
Stiaţi că : …cu secole inaintea erei noastre existau triade păgâne(trinităţi).Ca şi in ziua de astăzi când incă se practica multe din obiceiurile păgânilor, cum ar fi inchinarea la idoli. Nu este de mirare că cineva ca Platon a venit cu inovaţii, aşa zis ca să imbunătăţească creştinismul copiind pe păgâni.
Demonstraţie
Deşi in limba engleză sunt multe versiuni de biblii, Cornilescu a tradus versiunea cea mai populară din limba engleză, numită King James. Trebuie să ştiţi că Biblia pe care o citiţi se numeste Cornilescu, după numele traducătorului
In lume există o mulţime de versiuni a Bibliei
. In funcţie de traducător Bibliile diferă in exprimări, dar fără să se schimbe ideea sau inţelesul textului.(fiecare traducător traduce conform vocabularului personal).
Pentru a lămuri mai bine versetul 1Ioan 5:7 am luat douasprezece versiuni diferite de Bibli, tot in limba engleza şi le-am aşezat paralel, toate deschise la versetul 1 Ioan 5:7 si iată ce am constatat: in această expresie *şi aceştia trei una sunt* din care rezultă clar că cei trei una sunt in ceea ce spun(mărturisesc), că agrează in totalitate că Isus Cristos este fiul lui Dumnezeu sau, ei una sunt in acestă mărturisire. Am găsit versiuni in care este foarte clar descris, nu ca şi in versiunea King James(Cornilescu), atât de interpretabilă iar dacă are cineva dubii, este bine să verifice experienţa mea. In concluzie, existenţa Sfintei Treimi nu este bazată pe Biblie sau pe Cuvântul Lui Dumnezeu acest cuvânt nici măcar nu există in Biblie.
Dacă Tatăl este un Dumnezeu iubitor, de ce credeti că ar ţine secret existenţa Trinitătii sau că Duhul Sfânt ar fi un Dumnezeu? Este logic ca nici măcar in timpurile sfârsitului, noi să nu cunoastem adevărul şi Dumnezeu să aibe taine de acest gen faţă de noi? Oare ar fi un motiv pentru Dumnezeu ca să ne ţină in intuneric ?
Făcând o comparaţie, este logic să avem un preşedinte de stat căruia să nu-i fie cunoscut numele de către popor şi nici de intreaga lume pe motivul că trebuie să rămână o taină ? Sau,pentru că Sfânta Treime nu are o bază Biblică deci nimeni nu o poate explica,este mai uşor să se spună că este o taină şi nu mai este nevoie de explicaţii .
Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis















