Daca cineva poate posta lucrarea, o vom putea discuta.
http://mv.vatican.va/2_IT/pages/x-Schede/S..._03_02_020.html
... Socrate, Platon şi Aristotel se găsesc aici în buna companie a lui Zenon şi Parmenide, a lui Epicur, Averroes, Xenophon, Diogene şi Euclid, chiar şi bătrînul Pythagora îşi găseşte un loc sub soare în acestă improbabilă tentativă a Renaşterii de a concilia filosofia antică cu religia creştină. Dar ce lecţie pentru „generaţionişti“! Secole bune îi despart, cîteodată, pe membrii acestei neverosimile „şcoli“. Dar ei sînt toţi aici, sub soarele şi porticele unei Atene ideale, şi asta, această imagine, alături de ceea ce a rămas din ceea ce au gîndit (puţin uneori, dar cum spunea Eco, pînă la urmă ceea ce rămîne este doar numele) este ceea ce îi ţine împreună, „generaţie“ ideală a unei lumi care nu mai există, a elogiului raţiunii, dar care a avut şi ea, dacă ne amintim doar animozitatea dintre unii membri ai adevăratei şcoli socratice, obsesiile, micimile, geloziile şi ranchiunele ei.
Şi mai este, desigur, portretul lui Rafael însuşi, strecurat în colţul din dreapta al frescei, ceea ce ne spune că, pînă la urmă, angelicul pictor avea şi el, poate, o oarecare înclinaţie „generaţionistă“….(Dilema veche -Radu Dragan )
Doresc sa precizez ca sunt doar o pasionata!
Aceasta postare a fost editata de tosca_5: 31 December 2007 - 02:05 AM
Contact
Facebook
Twitter
RSS















