Scris 27 December 2007 - 05:59 AM
Tot mă gândeam la o sintetizare a genului.
Într-un cuvânt-simbol.
Aşa cum rocku e sinonim cu "libertate".
Am ajuns la "fineţe", pentru jazz. Smooth. Sufocant, pe alocuri. Pentru oamenii cu timp şi care se simt bine. Înăbuşitor, dacă faci exces. Dacă te-ai putea masturba muzical, pe jazz ai face-o. E ca o dulceaţă bine închegată, care-ţi umple gura, şi de la care ţi se face rău, iar tu tot ai mai mânca. Senzaţia sfâşierii interioare, pentru a lăsa un solo de sax să pătrundă în inimă, să discute cu tine de la inimă la inimă. Te laşi posedat de valuri, până în adâncuri.
Aşa că zic pas în majoritatea timpului. Când ascult, mă rezum la un Armstrong, un Sinatra ... iar de la străini îmi place fătuca aia, Christina Bjordal, nu mă înăbuşă. Dar în continuare, este ca şi cum ai citi Teodoreanu, copil fiind ... te prinde vraja spiritului moldovenesc, absolut inefabilă şi dulceagă, dar în adâncuri te roade, îţi inspiră o dulce predare în faţa violenţei vieţii, un fatalism crunt.
'nuff said.
-- dac'am trântit comparaţii exagerate sau aberaţii ... well, îmi asum riscu'.