[Dumitru Istrati]

Vreau sa aud parerea voastra despre urmatoarea poezie a lui Nichita Stanescu

LECTIA DESPRE CUB

Se ia o bucata de piatra,
se ciopleste cu o dalta de sange,
se lustruieste cu ochiul lui Homer,
se razuieste cu raze
pana cubul iese perfect.
Dupa aceea se saruta de nenumarate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
si mai ales cu gura infantei.
Dupa aceea se ia un ciocan
si brusc se sfarama un colt de-al cubului.
Toti, dar absolut toti zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfaramat!

Eu as incepe de la afirmatia "Perfectiunea nu e arta"

Aceasta postare a fost editata de Dumitru Istrati: 25 December 2007 - 02:06 PM

[the listener]

Dumitru Istrati, la Dec 25 2007, 04:07 PM, a spus:

Vreau sa aud parerea voastra despre urmatoarea poezie a lui Nichita Stanescu
LECTIA DESPRE CUB
Eu as incepe de la afirmatia "Perfectiunea nu e arta"

inima care stie sa plinga poate vedea
multa iubire

Aceasta postare a fost editata de bridget jones: 26 October 2009 - 08:27 PM
Motiv editare: edit citat

[!___!]

din punct de vedere ingineresc, acest cub este irealizabil.

[geometricus]

Stiam o poveste japoneza cu un sculptor care lucreaza ani de zile sa faca o sfera perfecta, si dupa ce o termina si o pune in parc, are neplacuta surprinza sa constate ca toata lumea trece pe langa ea fara macar sa o bage in seama. Atunci, intr-un moment de nervi si disperare ia dalta si loveste cu putere sfera, ciobind-o.
Stand in parc constata uluit ca acum toti cei ce treceau pe langa sfera vorbeau despre cat de perfecta ar fi fost daca nu ar fi fost ciobita.

concluzia pe care am tras-o atat din poezia lui Nichita Stanescu cat si din povestea japoneza este urmatoarea: noi nu suntem capabili sa vedem perfectiunea ci numai imperfectiunile care ne despart de perfectiune.. , iar daca toate ar fi pefecte nu am mai avea spre ce aspira.
Arta nu trebuie sa redea perfectiunea, ci imperfectiunile intr-un mod cat mai perfect.

[Dumitru Istrati]

Foarte buna paralela facuta de tine la acea poveste japoneza. Ai putea sa-mi dai si un titlu sau un autor?
Cat despre afirmatia ta ca "Arta trebuie sa redea imperfectiunea intr-un mod cat mai perfect" am unele obiectii. Ar fi prea crud sa rezumam arta doar la acest lucru. Da intradevar arta este umana iar umanul este imperfect, si e bine sa ramana asa, dar arta contine o infinitate de idei, de pareri, multe dintre ele contradictorii.
Vreau sa mai adaug o poezie:
Elegia a doua, getica

In fiecare scorbura era asezat un zeu.

Daca se crapa o piatra, repede era adus
si pus acolo un zeu.

Era deajuns sa se rupa un pod,
ca sa se aseze in locul gol un zeu,

ori, pe sosele, s-apara in asfalt o groapa,
ca sa se aseze in ea un zeu.

O, nu te taia la mana sau la picior,
din greseala sau dinadins.

De indata vor pune in rana un zeu,
ca peste tot, ca pretutindeni,
vor aseza acolo un zeu
ca sa ne-nchinam lui, pentru ca el
apara tot ceea ce se desparte de sine.

Ai grija, luptatorule, nu-ti pierde
ochiul,
pentru ca vor aduce si-ti vor aseza
in orbita un zeu
si el va sta acolo, impietrit, iar noi
ne vom misca sufletele slavindu-l...
Si chiar si tu iti vei urni sufletul
slavindu-l ca pe straini.

[geometricus]

povestea o stiu mai demult, dar din pacate, desi am cautat pe net,n-am reusit sa gasesc un link

[Utopia]

Ultima poezie ma face sa simt dezamagire....
Initial am vrut sa scriu cateva randuri despre ea, dar n-avea rost...e genu' de text care-mi poate crea stari diferite, pentru ca nu mi-o explic si nici nu cred ca vreau sa mi-o explic. Dupa ce-am citit-o am dat un ochi (din intamplare) peste titlu. E scrisa totusi ca si cand s-ar raporta zilelor noastre...
Un farmec cu totul al artei - libertatea de a-ti imagina -

[the listener]

Dumitru Istrati, la Dec 26 2007, 05:46 PM, a spus:

Vreau sa mai adaug o poezie:
Elegia a doua, getica

istoria adevarului pierduta printre pietre.........
multa iubire

Aceasta postare a fost editata de bridget jones: 26 October 2009 - 08:24 PM
Motiv editare: edit citat

[Enna Ylil]

Eu nu ma simt prea bine azi, dar am avut o idee. Poate nu e buna.

Astfel, m-am gandit ca perfectiunea nu trebuie sa fie neaparat rezultatul muncii seculare, ea se poate naste si dintr-un gest, din spontaneitate. Asa cum uneori pictorii nu cautau sa imortalizeze doar "teatrul" , ci clipa, secventa aceea in care iti sclipesc ochii intr-un anume fel, care nu se va mai repeta niciodata.
Apoi ma gandesc ca sunt oameni care iubesc simetria, reflectata chiar si in viata lor, sirul acela aparent logic al evenimentelor. In timp ce altii se lasa condusi de pasiune..destin.
Sau; oamenii sarutau cubul, sarutau perfectiunea, dar spargerea lui l a facut cubul real, vizibil.

[bre.pi]

mie imi atrag atentia ultimele versuri. cred ca ele ar putea exprima ipocrizia oamenilor care nu sunt capabili sa vada si sa aprecieze perfectiunea, insa observa cu usurinta imperfectiunea, defectul. e o reactie carcateristica celor care nu sunt in stare sa creeze nimic, celor care trec pe langa frumos ignorandu-l dar care nu pierd ocazia sa observe si sa condamne orice pas gresit.

sunt total de acord si cu ceea ce spuneti voi (ca e vorba de (im)perfectiunea artei), insa nu puteam sa ma repet, de aceea am incercat sa "storc" o alta interpretare.