deea_s, la Dec 10 2007, 11:50 PM, a spus:
As dori sa dezbatem impreuna urmatoarele:Sa fie oare emotiile cele care-l fac pe om sa fie uman?Ne definesc sentimentele pana la urma?
Uman în raport cu cine/ce? La ce se raportează distincţia?
În lipsa unui termen de comparaţie sau a extinderii sferei de cuprindere a noţiunii “umanitate” este inutil să reducem omul la una din părţile sale constituente, manifestate în proporţii diferite de la un individ la altul. Căutând un simbol general, universal valabil fără a acţiona spre realizarea unui scop nu facem decât să simplificăm realitatea şi s-o înghesuim într-o schemă logică uşor de digerat de o inteligenţă artificială.
Prin urmare este necesar un context în care să furnizăm un răspuns relevant.
De exemplu, dacă dorim să evidenţiem caracteristica proprie umanităţii, care ne reprezintă cel mai mult şi care nu se regăseşte în aceeaşi măsură la alte vieţuitoare (plante, animale, extratereştri etc.) nu vom reuşi să ne limităm la o singură alegere. Dificultatea provine atât din eterogenitatea speciei umane, cât şi din cea contextuală.
Sentimentele contribuie considerabil la formarea şi dezvoltarea omului. Natura lor, importanţa pe care le-o acordăm, raporturile dintre ele şi alegerile făcute, intensitatea cu care se manifestă sunt numai câteva aspecte din cele care trebuie luate în considerare. Aşadar nu putem identifica întregul (omul) cu o latură a sa (sentimentele) pentru că e imposibil ca această parte integrantă a noastră nu se poate manifesta în totalitate, eliminând funcţiile fiziologice şi cognitive. Chiar dacă emoţiile stau la baza comportamentului uman, acţiunile determinate de ele nu sunt întotdeauna impulsive. Filtrul raţiunii acţionează ca o barieră în faţa pericolului de dominaţie al instinctualităţii şi acest lucru ne deosebeşte de organismele vii neconştiente.
Oamenii nu sunt simpli roboţi. Oare? Ne distingem de o inteligenţă artificială prin faptul că avem emoţii – pe care le considerăm spontane, haotice, independente de un program prestabilit. Realitatea poate fi cu totul alta – în funcţie de perspectiva ontologică pe care o adoptăm – şi există posibilitatea ca întreaga pânză de păianjen a sentimentelor să fie programată în cele mai mici detalii încă dinainte ca noi să facem parte din programul artistic al universului. Excluzând fatalismul rămâne să luăm în considerare interacţiunile cu ceilalţi membri ai societăţii. Ajungem astfel la o modelare în principal neintenţionată. Fiecare influenţă adaugă sau înlătură un strat al personalităţii noastre şi lanţul cauzal nu poate fi intrerupt decât de izolare sau moarte. Complicând ecuaţia cu un număr nedefinit de variabile nu înseamnă că am eliminat ipoteza programării componentei afective a omului. Doar creşte numărul soluţiilor independente finale.