Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis
Scris 08 December 2007 - 02:22 PM
In lupta, un singur Capcaun este mai puternic decat o jumatate de duzina de barbati obisnuitit. Capcaunul are mai mult de 5 metri in inaltime, iar corpul sau musculos este incoronat de un cap mic si bestial, apropiat de dimensiunea gatului. Bratele sale vanjoase au grosimea trunchiului unui barbat adult si puterea de a distruge peretii unei case. Picioarele lui sunt solide si neobosite, capabile sa poarte trunchiul sau greoi. Dintii sai sunt grosi si plati, asemanatori cu coltii unei bestii. Parul care ii acopera corpul este desirat, lins si unsuros. Desi Capcaunii sunt in general cheli, fata le este acoperita de par. Probabil, parul de pe fata are rolul sa impiedice pierderea hranei care scapa din gura sa lacoma.
Corpul Capcaunului este bine protejat impotriva tuturor elementelor din natura, pentru ca sub tesutul sau gros se afla o mare masa de muschi. Pielea sa este ca o platosa care se vindeca repede, fiind de doua ori mai groasa decat pielea oricarei fiinte. Oricum, cea mai importanta caracteristica a Capcaunilor sunt intestinele lor. Un Capcaun cu intestine dezvoltate este considerat sanatos si puternic, deoarece trebuie sa manance foarte mult pentru a ajunge la o asemenea circumferinta.
Cea mai importanta preocupare a unui Capcaun este mancatul. Insa, rolul intestinului este si acela de protectie, deoarece organele vitale ale Capcaunului sunt situate mai jos decat cele ale oamenilor. Aceste organe sunt acoperite de un ghem de musculatura care poate sa sparga si sa macine cu o forta teribila, permitand Capcaunului sa digere aproape orice. Pentru a-si proteja abdomenul, Capcaunii poarta o centura groasa, fcuta din metal, in care este incrustat simbolul tribului din care face parte. Centura este strans legata de talia Capcaunului printr-o curea rezistenta, in care isi tine armele si uneltele necesare pentru hrana. In afara de centura si curea, Capcaunii mai poarta si cizme solide, care ii protejeaza picioarele. Uneori, Capcaunii mai bogati isi confectioneaza armuri, insa majoritatea, atunci cand merg la razboi, isi acopera trupul cu tatuaje inspaimantatoare, pentru a intimida adversarii. Cand merg prin portiunile inzapezite ale muntilor, Capcaunii isi acopera corpul cu pieile animalelor pe care le-au devorat.
In general, fiecare Capcaun face parte dintr-un clan, impreuna cu care isi anihileaza prada. Membrii clanului il trag inapoi in pestera atunci cand este ranit, evitand astfel sa piarda prea mult sange. Cei care alcatuiesc un trib poarta bandane, tepi si tinte asemanatoare, iar maiestria cu care isi confectioneaza accesoriile este un indicator al statului pe care il ocupa – cei cu decoratii simple sunt considerati a fi saraci si nepriceputi. Un Capcaun are incredere deplina in clanul sau si nu il va ataca decat in conditii disperate.
Capcaunii sunt considerati niste fiinte putin inteligente, dar foarte agresive. Se spune insa, ca au suficienta indemanare pentru a construi arme aproape din orice obiecte. Uneori au si masinarii de razboi pe care le iau, le schimba sau le castiga de la alte rase.
Capcaunii au un apetit de nesatisfacut pentru distrugere si pentru mancare. Chiar si in perioadele de relativa pace, ei vaneaza si ucid fiarele care populeaza pesterile muntilor. Ei poarta in permanenta razboaie intre clanuri. Se stie, de asemenea, ca au obiceiul sa calatoreasca si pot fi intalniti in toate cele patru colturi ale lumii, luptandu-se organizati in grupuri mici, care lasa urme aproape invizibile ale trecerii lor prin acele tinuturi. O migratie a Capcaunilor poate fi devastatoare, distrugand populatii intregi in timp de cateva zile.
Despre existenta Capcaunilor se stie din picturi pline de cruzime gasite in pesteri si din legende apartinand vechilor traditii. Una dintre cele mai vechi legende, povesteste ca intr-o seara Capcaunii au capturat Soarele. Dar, datorita arsurilor puternice cu care au fost pedepsiti, l-au eliberat in dimineata urmatoare
Sirenele Sirena, o fiinta cu o infatisare aparte, avand corpul jumatate de peste, jumatate de om este considerata un personaj de basm. O legenda spunea ca Sirenele nu au voie sa iasa la suprafata apei decat la varsta de 18 ani.
In Odiseea lui Homer a fost mentionata prima data existenta acestor fiinte. Ele erau de obicei trei la numar, erau jumatate femei, jumatate pasari (sau peste). Se spunea despre sirene ca aveau voci minunate si prin cant atrageau marinarii, care, pentru a le auzi cat mai de-aproape, ajungeau sa-si sfarame corabiile de stanci. Ulisse ar fi patit la fel, dar, povatuit de vrajitoarea Circe, recurge la o strategie: el se leaga de catarg, iar tovarasii lui isi astupa urechile cu ceara pentru a nu fi fermecati de minunatul cantec.
Aceste legende sunt foarte intalnite la popoarele scandinave si la cele de pe coasta Adriaticii. Dar nu numai legendele, ci si cateva documente medievale, arata contactul si chiar capturarea unor astfel de fiinte. Nici navigatorii arabi si nici popoarele Indochinei nu erau straine de asa ceva.
Simbol al ispitei, Sirena reprezinta partea demonica a femeii. Canta cu voce melodioasa, acompaniindu-se din flaut sau harpa, ispitind oamenii, pentru care apropierea de ele insemna moarte. In mitologia populara romaneasca Sirenele se mai numesc si Faraoni. Se spune ca se nasc din oamenii rai, blestemati de parinti. Sirenele locuiesc in mare. Ele stau ascunse timp de sase zile, cat marea este furioasa, dar sambata, cand ea se odihneste, sirenele ies la suprafata. In locul unde apareau, marea se colora in dungi rosii, galbene si albastre. Sirenele se adunau mai multe la un loc si incepeau sa cante frumos. Din aceste parti ale pamantului ne vin noua cantecele, iar oamenii buni care le aud, le transmit mai departe. Sirenele erau dispretuite de oameni pentru ca nu puteau da nastere urmasilor. O veche reprezentare a Sirenei se afla pe paftaua de aur de la Curtea de Arges (secolul al XIV – lea), ea reprezentand aici dragostea.
In Siria, cu 3000 de ani in urma, se vorbea despre Atargata, mama reginei Semiramida. Zeita Atagarta era indragostita de un pastor, muritor de rand, pe care insa l-a ucis. Rusinata, a sarit intr-un lac, pentru a lua forma unui peste, dar apele nu au primit faptura divina. Primele reprezentari o aratau ca fiind un peste cu cap si picioare de om. In acest caz, Sirena aparea ca o faptura divina ca origine, dar care a preluat partea de rau, deci natura umana.
In legendele din Marea Britanie, Sirenele erau vazute ca fiinte care aduc dezastrul sau provoaca nenorociri. Unele povesti le descriu ca fiind gigantice si urate. De obicei, Sirenele erau privite ca femei, aceasta asociere fiind incurajata si de credinta religioasa (care spunea că femeia aduce nenorociri, ea fiind si cea care l-a tentat pe primul barbat, Adam, sa manance din pomul cunoasterii, ceea ce a dus la alungarea oamenilor din Rai). In unele culturi europene, Sirenele erau vazute ca fiinte care indeplineau unele dorinte ale trecatorilor. In anul 1967, pasagerii vaporului BC Ferry au declarat ca au putut vedea o Sirena la trecatoarea Georgia. Ei au descris-o ca fiind o femeie cu parul blond, stand pe o piatra si mancand un somon. Sirenele au influenţat foarte multe culturi, poate cel mai cunoscut exemplu fiind povestea scrisa de Hans Christian Andersen, „Mica Sirena“.
Andersen a fost cel care a spus povestea unei Sirene care se indrăgosteste de un om. Barbatul era un print, care se indragosteste de vocea Micii sirene. Ea nu poate ajunge la el, pentru ca nu poate supravietui in afara apei, dar este hotarata sa il intalneasca. Mica Sirena apeleaza la o vrajitoare din adancuri, care ii da o potiune. Cu ajutorul acesteia, Sirena poate deveni om pentru trei zile, dar trebuie sa renunte la vocea de care se indragostise printul. Andersen arata dorinta unei Sirene de a trai printre oameni, dar si sacrificiile pe care este dispusa sa le faca pentru a obtine acest lucru. De la aceasta opera, un val intreg de animatii, jucarii si desene ale Micii Sirene au aparut in intreaga lume. Sirene apar si in nuvela „Peter Pan“, dar si in populara serie Harry Potter.
Nu doar povestitorii au fost atrasi insa de Sirene, acestea atragand si atentia cercetatorilor din intreaga lume.
Savantii francezi si britanici spun ca aceste fiinte apartin de fapt unor specii de mamifere marine numite dugongi si lamantini, al caror trup se aseamana cu cel al femeilor si au o coada sub forma celei asemanatoare delfinilor.
De curand insa, zoologii americani au fost confruntati cu rapoarte ciudate venite din Papua-Noua Guinee, rapoarte a caror calitate si credibilitate era greu de contrazis. Antropologul Ray Wagner de la Universitatea din Virginia a strans sute de marturii ale papuasilor, care afirma ca au vazut asa-numitii "oameni ai marii", fiinte cu capete umane, jumatatea inferioara a corpului terminata cu o coada asemanatoare cu a delfinilor. Un papuas batran povestea ca o astfel de femela prinsa in plasele de pescuit avea pielea deschisa la culoare, aproape alba, parul lung, negru, cu chipul la fel ca al oamenilor, cu exceptia gurii care parea ciudata, avand buze drepte si subtiri. Aceste fiinte, pe care triburile barok si nakela le-au botezat Ri, mananca pesti mici, respira ca orice mamifer si nu au fost auzite vorbind, desi pescarii isi aminteau de strigatele aproape umane. Poate ca aceste Ri sunt ,,accidente ale naturii', poate ca sunt rezultatul vreunei experiente facute de cine stie cine, sau poate ca sunt pur si simplu doar niste mamifere.
Dar daca sunt rudele noastre acvatice, oameni porniti in alta directie de evolutie? Sa speram ca cercetarile viitoare vor aduce mai multa lumina in acest sens.
Inorogul Unicornul sau inorogul a reprezentat, de-a lungul secolelor, un subiect in jurul caruia s-au iscat numeroase legende. Scrierile lui Aristotel, Gingis Han, Saint Thomas sau Saint Gregory reflecta faptul ca acestia considerau unicornul drept o creatura foarte reala.
Dictionarul explicativ Webster defineste unicornul ca "un animal mitic in general descris ca avand corpul si capul unui cal, picioarele din spate ale unui cerb, coada unui leu, cu un corn in mijlocul fruntii".
Inorogul este un animal fantastic, intalnit in mitologia orientala. Apar descrieri despre el in multe basme, tarot, istoria artei, ocupand un loc de seama in folclorul tuturor popoarelor. Se intalneste sub urmatoarele denumiri: Ekasringa, Kirtnasari, Cartazon, Kirin, Wahid şi Karn, Abou Quarn, Kartkdann, etc. Se vede faptul ca un mare numar din cuvintele care denumesc inorogul au aceeasi radacina krn. Aceasta serie de consoane este expresia cea mai inalta a luminii, fiind legata de numele Kronos - Parintele Timpului si al Epocii de Aur şi Apollon Karneiros - splendida stralucire a soarelui. Kronos sau Saturn corespunde celei mai inalte sfere planetare, celui de-al saptelea cer din traditia indiana.
In Asia, el este numit „animalul de zapada” si ia forma unei capre de angora cu un singur corn. Chinezii credeau ca acest animal avea corpul unei caprioare, copitele unui cal si coada unui bou, numindu-l "k'i-lin". Pentru ei, unicornul reprezenta intelepciunea. De-a lungul timpului, insa, aparitia unicornului a reprezentat un fel de avertisment pentru oameni. Un grup de luptatori ai lui Gingis Han au raportat ca au vazut un inorog, ceea ce a insemnat un semnal pentru oprirea razboiului. Dupa aceasta instiintare, Mongolia a incetat planurile de batalie.
In mitologia chineza, unicornul era un animal care venea printre oameni numai cu misiuni importante. Vocea sa era deosebit de frumoasa si se asemana cu clinchetul armonios al clopoteilor. Blandetea lui era atat de mare incat isi ridica picioarele foarte sus pentru a evita sa calce pe orice vietuitoare. Unicornul era foarte puternic, un conducator in randul animalelor. Cu toate acestea, el traia singur si se credea ca este imposibil de prins. Aparitia sa era interpretata ca un semn bun, iar faptul ca nu a mai fost vazut de secole inseamna ca traim intr-o epoca necurata. Unicornul va aparea din nou la momentul potrivit, cand bunatatea va domni iarasi. Oamenii cred ca unul dintre primii inorogi a aparut in urma cu 5.000 de ani, iar acesta i-a divulgat imparatului Fu His secretele limbii scrise. Apoi, in anul 2697 inainte de Hristos, un alt unicorn a aparut in gradina primului stramos al poporului chinez, imparatul Galben sau Huang Di. De aceea, acest fapt a fost vazut de imparat ca un semn ca regatul sau va dainui si ca va fi pasnic. Doi unicorni au trait in timpul domniei imparatului Yao, al patrulea din cei cinci imparati care au condus tara in urma cu 4.000 de ani.
Istoricii bisericesti au gasit picturi care Il infatiseaza pe Dumnezeu dand nume animalelor, iar in fruntea tuturor perechilor de animale se afla un inorog. In Bibliile ilustrate, acest animal misterios apare intre Adam si Eva, iar cornul sau este indreptat catre arborele Binelui si Raului. Se spune ca inorogul isi datoreaza forta miraculoasa unei calatorii pe care o face o data pe an spre gradina apelor Paradisului, unde consuma plante magice, datatoare de viata. Sfantul Ambrozie spunea ca „originea unui unicorn este un mister asemeni nasterii lui Iisus”. Pe timpul Potopului el a fost cel care a salvat Arca, legand-o si tragand-o cu cornul sau imens, salvand umanitatea, animalele si plantele de la o distrugere totala.
Unicornul este intalnit si in izvoarele istorice ale Greciei. Prima descriere a unicornului apare la medicul grec Ctesias din Cnidas, care a plecat sa viziteze curtea regelui Darius al II-lea al Persiei. La intoarcere, el a scris lucrarile Istoria Persiei si Indica, in care vorbeste despre unicorn, confundandu-l cu magarul salbatic. Iata ce scrie Ctesias despre unicorni: “…magari salbatici, la fel de mari cum sunt caii, sau chiar mai mari. Corpul lor este alb, capul rosu-inchis, iar ochii albastru-inchis. Ei au un corn in mijlocul fruntii, de circa un cubit lungime [45 cm ]; baza cornului este imaculat de albă…partea de sus ascutita si stacojie, iar portiunea de mijloc e neagra. Cei care beau din aceste coarne, transformate in pahare, nu se vor imbolnavi, se spune, nici de convulsii, nici de boli care sa-i doboare de pe picioare. Acest animal este extrem de iute si de puternic, asa incat nici un animal, nici cal, nici altul, nu il poate ajunge. Exista o singura cale de a il captura, nu prin vanatoare, ci in felul urmator: cand isi conduce manjii la pascut, si este impresurat de calareti, el refuza sa fuga, protejandu-si in acest fel manzul. El se lupta cu varful cornului: loveste, musca si da cu o forta cumplita, atat in cai cat si in oameni: dar cade sub loviturile sagetilor si ale sulitelor, pentru ca nu poate fi capturat viu.”. La muzeul Pince din Angers exista un vas, din secolul al IV-lea i.d.C., decorat cu un inorog si o urna pe care e pictat un taur cu un singur corn. Astfel de animale apar si pe anumite monede grecesti. Se spune ca regele Pericle a primit in dar un inorog crescut de un pastor din nordul tarii. Fiind atat de rar in acele tinuturi, animalul a devenit ajutorul cel mai de pret al regelui atunci cand pleca la vanatoare sau la razboaie.
In tinuturile asiatice, locuitorii pretind ca fapturile cu un singur corn sunt destul de raspandite. Parintele Huc afirma faptul ca inorogul a existat cu adevarat in Tibet.
Nu se stie cu siguranta daca inorogul a existat sau nu, dar povesiri despre el au existat in toate colturile lumii. Unele povesti vorbesc despre unicorn ca despre o fiinta cu puteri miraculoase, invizibila si cu posibilitatea de a se ascunde de privirea oamenilor, disparand ca prin minune in padurile intunecoase. In epoca medievala, inorogul este reprezentarea puterii, dar şi a purităţii. Prin cornul sau unic, inorogul reprezinta sageata dreptatii, raza solara, sabia lui Dumnezeu.
Unicornul este in general o fiinta singuratica, desi unele basme vorbesc despre grupuri de inorogi care alearga impreuna si se adapa din raurile involburate ale padurilor. Alte povesti ne asigura ca inorogii se nasc din valurile marii si ies adesea sa alerge si sa se joace pe plaja insorita. In legendele arabe, unicornul apare din mijlocul nisipurilor desertului si se apropie doar de copiii singuri, adoarme o vreme langa ei si apoi dispare din nou.
Zanele Zanele sunt fiinte feminine cu puteri miraculoase, care se regasesc in majoritatea mitologiilor populare. Ele sunt fiinte magice pentru ca arata la fel ca oamenii, dar au puteri supranaturale, cum ar fi posibilitatea de a zbura, de a face farmece si de a influenta evenimentele viitoare. In traditia romaneasca se crede ca denumirea de “Zane” vine de la numele feminin dac Zina, descoperit pe doua monezi care dateaza din timpul lui Burebista, reprezentand pe regina si protectoarea dacilor. Despre aparitia zanelor exista mai multe pareri: unii considera ca zanele sunt zeii care au fost neglijati si au devenit ostili, altii le considera suflete ale mortilor sau ingeri alungati din ceruri.
In mitologia romaneasca zanele sunt impartite in doua categorii: bune si rele.
Cele mai numeroase sunt Zanele bune, ele fiind fecioare frumoase, nemuritoare, zvelte, foarte tinere, nazdravane, prielnice omului cinstit şi avand totdeauna solutiile esentiale pentru dificultatile cu care se confrunta eroii. Despre zanele bune povestile ne spun ca se nasc din flori si aproape toate locuiesc în palate de clestar, în preajma apelor sau sub oglinda acestora. Numarul lor difera in functie de zona: pot fi 3 surori, sau 12 sau nenumarate. Totusi, zanele bune, atunci cand se supara, pedepsesc pe cei care incalca anumite legi (mai ales pe cei care intra pe teritoriul stapanit de zana), iar pedeapsa cea mai cunoscuta este orbirea.
Zanele rele sunte uneori batrane, urate, uscative, alteori tinere, ispititoare, dar rele cu oamenii indrazneti, ele fiind adesea confundate cu Ielele. Ielele sunt considerate Zane rele care afecteaza ("intra in om") mana, trupul, nasul sau piciorul omului, ele tulbură creierii, amutesc gura, asurzesc urechile, caci Ielele nu au trup de carne, ci sunt in chip de femei tinere si vesele. Sunt "stapanele vantului" si zboara prin vazduh.
Se crede ca tinuturile stapanite de Zane sunt fie sub pamant, fie in ape sau in regiuni foarte indepartate. In imparatia Zanelor nu moare nimeni, dar nici nu se naste nimeni, acesta fiind taramul "tineretii fara batranete si al vietii fara de moarte". Se vorbea candva de "locul cu apele albe" din imparatia Zanelor, unde se scalda Zanele si unde creste misterioasa floare a carei tulpina este invaluita in "panza de piatra". Omului ce capata aceasta floare i se deschid toate comorile subterane. Pentru a o dobandi, sufletul omului trebuie sa calatoreasca in taramul Zanelor, insa ele nu permit nimanui culegerea ei, de aceea trebuie furata.
In traditia populara, pentru ca sa te protejezi de puterea zanelor este bine sa ai obiecte din metal, mai ales clopotele. Deasemenea, inainte de a intra in taramul zanelor, o bucatica de paine uscata tinuta in buzunar, te va ajuta sa obtii bunavointa lor.
Se crede ca zanele se amesteca in viata oamenilor in mai multe feluri: rapesc copiii si pun in locul lor bebelusi fermecati, ajuta florile si plantele sa creasca si ofera daruri miraculoase in numele prieteniei (inlatura bolile si anuleaza farmecele vrajitoarelor), dar fac si multe fapte nastrusnice: fura laptele vacilor de pe campuri, murdaresc hainele abia spalate, sau diatrug recoltele.
Ares,Athena si Afrodita Zeul razboiului, Ares, este fiul lui Zeus; acesta insa nu-l iubeste, pentru ca este rau si peste tot pe unde merge provoaca lupte in care oamenii mor. Aprig si de temut, Ares nu invinge intotdeauna, de multe ori este infrant de Athena, si ea o fiica a lui Zeus. Ea il biruie pe Ares prin intelepciune si prin increderea in forta ei. De multe ori chiar si eroii muritori il biruie pe Ares, mai ales daca le vine in ajutor Athena. O data, cand un muritor ajutat de Athena l-a lovit pe Ares, acesta, insangerat, a alergat repede in cer la tatal sau, Zeus, sa-i spuna ce s-a intamplat si sa-i ceara sa o pedepseasca pe Athena.
Zeus, care o iubea foarte mult pe Athena pentru ca era corecta, nici nu a vrut sa-l asculte pe Ares si l-a alungat. Chiar daca in fiecare lupta impotriva Athenei, lui Ares ii vine in ajutor sotia sa, Afrodita – cea mai frumoasa dintre zeite – invingatoare iese tot Athena, fiica pe care Zeus o iubeste cel mai mult. Athena o doboara pe Afrodita cu o singura lovitura, obligand-o sa se intoarca plangand in Olimp.
Afrodita, fiind cea mai frumoasa dintre zeite este si cea mai rasfatata zeita din Olimp. Afrodita, cea care este vesnic tanara si frumoasa este zeita dragostei si a frumusetii, de puterea ei nu scapa nimeni, nici zeii, nici pamantenii si nici chiar florile care infloresc mai frumos de fiecare data cand ea trece pe langa ele.
Zeus,zeul zeilor Legenda spune ca Zeus a ajuns conducatorul oamenilor si al zeilor dupa ce l-a invins cu ajutorul fratilor sai si al altor zei pe tatal sau, Cronos, un conducator rau.
Dar de ce s-a razbunat Zeus pe tatal sau Cronos? Tot legendele spun ca Cronos era speriat ca unul din fii sai ar putea sa-i ia puterea asa ca el i-a poruncit sotiei sale, Geea (zeita pamantului) sa-i aduca toti copii ca el sa-i inghita si astfel sa nu poata nimeni sa-i ia locul; numai ca sotia sa, cand l-a nascut pe Zeus, l-a ascuns intr-o pestera pe pamant si in locul lui in scutece a pus un bolovan - Cronos nu si-a dat seama si l-a inghitit crezand ca este fiul sau! Asa ca Zeus a scapat si a fost crescut de oameni, ascuns de tatal sau. Cand s-a facut mare, l-a obligat pe tatal sau sa-i dea fratii inapoi si cu ajutorul lor, dupa 10 ani de lupte, a reusit sa-l invinga si sa-i ia locul in Olimp.
Fiecare zeu avea puteri suparanaturale. Zeus era stapanul fulgerelor si al tunetelor, de cate ori era manios pe pamanteni in cer tuna si fulgera.
Din Olimp Zeus veghea asupra oamenilor si a zeilor, el le impartea oamenilor atat bucuriile cat si tristetile - legenda spune ca la portile palatului sau se aflau doua butoaie, unul cu daruri bune si unul cu daruri rele si fiecare primea exact ce merita.
Ca lucrurile sa mearga bine Zeus era ajutat de alti zei, cum ar fi Themis, fiica lui; ea era zeita legilor; o alta fiica a sa, Dike urmarea impartirea dreptatii.
Cu toate ca puterile lui Zeus si ale celorlati zei erau foarte mari mai existau trei zeite pe care nici chiar stapanul fulgerelor si al tunetelor nu le poate invinge, ele se numeau Moire si erau raspunzatoare cu soarta oamenilor si a zeilor, cu tot ce se intampla cu ei pe parcursul vietii; una din ele avea un fus pe care torcea firul vietii, cand acesta se rupea insemna ca viata omului al carui fir s-a rupt s-a terminat, cea de-a doua alegea soarta omului, iar ca nimic sa nu poata fi schimbat cea de-a treia scria ce au hotarat celelalte doua.
Zeus avea o sotie frumoasa si inteleapta, Hera, ocrotitoarea familiei.
Toti acesti zei pazeau randuiala si dreptatea in intreaga lume din Olimp, alaturi de ei mai sunt si zeii din mare si cei din pamant ….despre fiecare in parte vom vorbi in fiecare saptamana.
Hera,regina zeilor si a pamantenilor Zeus, stapanul tunetelor si al fulgerelor, zeul zeilor si al pamantenilor isi conducea supusii alaturi de frumoasa sa sotie Hera.
Hera era zeita casatoriilor si a nasterilor, mai frumoasa chiar decat Afrodita, zeita frumusetii, ea avea grija atat de casniciile pamantenilor dar si de ale zeilor.
In fiecare an, pentru a-si pastra frumusetea si tineretea Hera se spala intr-o apa fermecata care o curata de toate grijile si supararile adunate in timpul anului.
Foarte atenta la tot ce se petrece in Olimp, Hera adesea se contrazicea cu Zeus, acesta, mai aspru din fire se mania foarte repede si arunca cu tunete si cu fulgere.
Se povesteste ca intr-o zi Hera a observat ca Zeus s-a indragostit de o fata de pe pamant pe nume Io, pe care a transformat-o intr-o vaca pentru ca Hera sa nu observe – cu toate aseata ea foarte atenta la tot ce se intampla si-a dat seama si l-a trimis pe Argos – cel carea avea 100 de ochi si vedea tot – sa o pazeasca pe Io. Pentru ca Zeus l-a invins pe Argos, Hera a porunsit unui bondar sa o alerge si sa o intepe e Io neancetat ; astfel obligata sa se fereasca de bondar, Io a fugit pana la celalalt capat al pamantului, in Egipt, abia atunci a putut scapa de mania Herei.
Asa cum cei mai puternici barbati se strangeau in fiecare an si organizau jocuri sportive in cinstea lui Zeus si femeile, pentru ca o iubeau pe Hera si ii erau recunoscatoare, in cinstea ei organizau in fiecare an o festivitate numita Hereida.
Misterul Oracolului din Delfi Celebra localitate greaca Delfi era vestita in antichitate prin Templul lui Apollon si prin Sanctuarul oracular oficiat de preotese numite generic Pythia. Aici se gasea asa-numita piatra sacra Omphalos, marcand centrul lumii (locul unde se intalnisera doi vulturi manati de Zeus dinspre apus si rasarit).
Prevestirile anuntate aici erau cele mai importante pentru locuitorii intregii Grecii antice. Oracolul a functionat intre secolele VI i.e.n. si III i.e.n. Din cele peste 600 de oracole principale cunoscute, ni s-au pastrat circa o suta, prin Herodot. La simpozionul desfasurat in noiembrie 2000 la Universitatea Standford (SUA), geo-fizicieni din mai multe tari ale lumii au reusit sa desluseasca misterul prevestirilor preoteselor, in timpul carora traditia spune ca ele comunicau cu zeul-patron al Oracolului din Delfi.
Dupa studierea straturilor geologice, din zona ruinelor sanctuarului si a izvorului subteran Kassotis, s-a ajuns la concluzia ca vaporii unor compusi halucinogeni existau la acea vreme si mai exista si azi (oile care ajung acolo se poarta ca si cum ar fi "anesteziate"). Emanatiile subterane erau favorizate acum peste doua mii de ani de miscarile seismice foarte dese si de defectele geologice din compozitia straturilor de roci.
Va placut?
