Contrar zvonurilor care circulă pe internet, lauril sulfatul de sodiu (SLS) şi lauret sulfatul de sodiu (SLES) nu cauzează cancer. Ambele sunt ingrediente comune, care produc spumă şi clăbuc/baloane şi care se pot găsi în majoritatea şampoanelor, produselor cosmetice de curăţare, gelurilor de duş şi de baie, pastelor de dinţi şi apelor de gură. Ambele ingrediente intră în clasa detergenţilor cosmetici, care exercită o acţiune de emulsionare, îndepărtând, astfel, grăsimile şi petele de pe mâini şi păr.
O sumedenie de e-mailuri au circulat în spaţiul virtual pretinzând că SLS-ul cauzează cancer şi că oficialii din industrie cunosc faptul ca acest produs este dăunător. Unul dintre cele mai radicale e-mailuri afirma: „Această substanţă este prezentă în majoritatea şampoanelor, iar producătorii îl folosesc pentru că produce spumă din abundenţă şi pentru că este ieftin. Dar, adevărul este că SLS este folosit pentru curăţarea podelelor din garaje…şi este dovedit că, pe termen lung, poate cauza cancer.
Un raport al experţilor comitetului Cosmetic Ingredient Review şi dat publicităţii de Cosmetic, Toiletry, and Fragrance Association (CTFA) concluziona: „Pe baza informaţiilor care există… lauril sulfatul de sodiu şi lauret sulfatul de amoniu nu prezintă nici un risc aşa cum sunt ele folosite în prezent în componenţa produselor cosmetice.”
„S-a demonstrat că aceste ingrediente pot produce iritaţii ale pielii şi/sau ale ochilor…la unii dintre subiecţii testelor; iritaţia se poate instala la unii dintre cei care folosesc produse cu aceste ingrediente”, mai menţionează raportul. „Efectele iritaţiei sunt similare cu cele produse de alţi detergenţi, iar severitatea iritaţiei pare să crească direct proporţional cu concentraţia.”
O analiză de conţinut al celor mai cunoscute jurnale medicale a pus în lumină că nu există articole publicate care să lege această substanţă de apariţia cancerului la oameni.
„Aceste zvonuri care circulă pe internet sunt absolut ridicole. Ca şi în cazul multor alte substanţe chimice, important este felul în care ele sunt folosite. Atâta timp cât nu îl aplicăm pe întregul trup oră de oră, timp de o zi, este cât se poate de sigur.” afirmă cercetătorul Keith Green, Doctor în ştiinţe la Colegiul Medical din Georgia , care a început să studieze SLS şi componentele sale în anul 1982, realizând un amplu program de cercetare care a durat până în anul 1987.
„Am făcut un experiment folosind o diluţie de SLS ca picături pentru ochi. Am pus picăturile în ochiul unui iepure şi după o anumită perioadă am descoperit că SLS pătrunsese în ţesuturi, inimă, creier, plămâni, dar în cantitate minusculă” a precizat Dr. Green. „În al doilea rând, substanţa s-a eliminat total în 96 de ore.”
S-a descoperit, totodată, că SLS a avut efecte diferite la iepurii mai tineri decât la cei adulţi. „ SLS a pătruns mai repede şi s-a eliminat mai repede. Orice ai turna în ochi, numai 1/1000 din cantitatea totală ajunge în ochi. Astfel că, atunci când pui în ochi un miligram, numai un microgram ajunge de fapt în ochi. Ochiul se păstrează imaculat. Nu s-a constatat nici roşeaţă, nici iritaţie. Nu a existat niciun efect toxic.”
Cercetarea Dr. Green a fost greşit citată în mai multe e-mailuri şi declaraţii. Studiul său s-a centrat în principal pe întrebarea: „Este SLS un iritant pentru ochi?” , în nici un caz dacă această substanţă provoacă cancer şi, până la această oră, nici nu se cunosc studii care să investigheze asta.
Lauret sulfatul de sodiu este cunoscut sub mai multe nume: dodecil polioxietilena sulfat de sodiu, lauril eter sulfat de sodiu, lauril etoxisulfat de sodiu şi lauril polioxietilenă de sodiu. Lauret sulfatul de sodiu are ca nume alternativ lauril eter sulfat de amoniu. Aceste două componente au aceeaşi formulă dar diferă în ceea ce priveşte proprietăţile chimice.
Pagina 1 din 1
lauril sulfat de sodiu informatie ce necesita atentie
Impartaseste acest subiect:
Pagina 1 din 1
Subiecte similare
| Topic | Deschis de | Replici | Vizualizari | |
|---|---|---|---|---|
|
Astmul bronşic......
Mare e diversitatea... |
«Nsl» | 6 | 4.542 |
|
Dieta dupa laparoscopie
Regim alimentar |
amonis | 2 | 9.028 |
|
Intrebare la care intotdeauna mi-a fost frica sa astept raspuns | danc0 | 4 | 9.109 |
|
Liposuctiune sau regim de slabire...?
Eseu |
Mephistofel | 4 | 8.346 |
|
Mononucleoza infectioasa
boala sarutului |
shad0w | 0 | 2.848 |
Contact
Facebook
Twitter
RSS












