experimentul Philadellphia
#1
Scris 10 October 2007 - 02:24 PM
Ce parere aveti de experimentul Philadellphia. A avut sau nu loc? Daca cineva din ziua de azi (un grup de fizicieni) ar vrea sa repete experimentul in ce ar consta ....Ce parare aveti?
#2
Scris 13 October 2007 - 09:38 PM
salut.
inainte de toate ar trebui sa citesti putin pagina din wikipedia http://en.wikipedia....phia_Experiment
inca nu exista (cel putin pentru public) informatii oficiale despre asa-zis-ul experiment. prin urmare o discutie serioasa pe marginea acestui subiect nu prea isi are rostul. probabil ca au facut niste teste care nu au iesit cum se asteptau si in final a trebuit sa tina totul secret. de aici pana la folcrorul cu invizibilitatea, teleportarea nu mai era decat un pas
totusi daca te intereseaza invizibilitatea gasesti informatii aici http://www.seas.roch...ath_113006.html
din punct de vedere fizic este posibil sa se obtina invizibilitatea. ceea ce trebuie sa faci este ca razele de lumina sa ocoleaza obiectul iar apoi sa le transmiti mai departe ca si cum obiectul respectiv nu ar fi existat in calea razelor. se poate poriecta un material care sa aiba aceste proprietati insa s-ar putea ca ele sa depinda de lungimea de unda, de polarizatia (si alti parametrii) ai luminii (de fapt ai radiatiei electromagnetice), de ex. un obiect poate sa fie invizibil pentru vederea umana, insa sa fie vizibil in infrarosu sau in domeniul microundelor (pentru radar).
preocupariin domeniul invizibilitatii (mai bine zis al camuflarii) exista si cine stie in ce stadiu se afla armata cu cercetarile.....
inainte de toate ar trebui sa citesti putin pagina din wikipedia http://en.wikipedia....phia_Experiment
inca nu exista (cel putin pentru public) informatii oficiale despre asa-zis-ul experiment. prin urmare o discutie serioasa pe marginea acestui subiect nu prea isi are rostul. probabil ca au facut niste teste care nu au iesit cum se asteptau si in final a trebuit sa tina totul secret. de aici pana la folcrorul cu invizibilitatea, teleportarea nu mai era decat un pas
totusi daca te intereseaza invizibilitatea gasesti informatii aici http://www.seas.roch...ath_113006.html
din punct de vedere fizic este posibil sa se obtina invizibilitatea. ceea ce trebuie sa faci este ca razele de lumina sa ocoleaza obiectul iar apoi sa le transmiti mai departe ca si cum obiectul respectiv nu ar fi existat in calea razelor. se poate poriecta un material care sa aiba aceste proprietati insa s-ar putea ca ele sa depinda de lungimea de unda, de polarizatia (si alti parametrii) ai luminii (de fapt ai radiatiei electromagnetice), de ex. un obiect poate sa fie invizibil pentru vederea umana, insa sa fie vizibil in infrarosu sau in domeniul microundelor (pentru radar).
preocupariin domeniul invizibilitatii (mai bine zis al camuflarii) exista si cine stie in ce stadiu se afla armata cu cercetarile.....
#8
Scris 24 October 2007 - 09:33 PM
chestia cu invizibilitatea nu e chiar folclor, prin montarea unor bobine foarte puternice se poate crea un camp electromagnetic foarte puternic care sa curbeze lumina in jurul obiectului. curband lumina nu mai vedem obiectul ci vedem ce este in spatele lui.
teoria a fost lansata si probata de einstein in cadrul experimentului philadelphia.
mai nou am vazut filmulete pe youtube cu japonezi care au confectionat pelerina invizibila, nu este total invizibila ci mai degraba semitransparenta, dar, nu se vede omul ce o imbraca ci se vede in spatele lui.
teoria a fost lansata si probata de einstein in cadrul experimentului philadelphia.
mai nou am vazut filmulete pe youtube cu japonezi care au confectionat pelerina invizibila, nu este total invizibila ci mai degraba semitransparenta, dar, nu se vede omul ce o imbraca ci se vede in spatele lui.
#9
Scris 28 October 2007 - 03:47 PM
Fenomene paranormale
Experimentul Philadelphia
articol de: Colonel dr. Emil Strainu
Timp de mai bine de sase decenii, sute de lucrari aparute īn īntreaga lume au abordat unul dintre cele mai controversate experimente efectuate de catre armata americana īn timpul celui de-al II-lea razboi mondial, mai precis īn anul 1943, cīnd se presupune ca o nava a armatei americane a fost teleportata pe o distanta de 600 de kilometri ca urmare a unui experiment ultrasecret numit Proiectul Rainbow (Curcubeul), cunoscut publicului sub numele de Experimentul Philadelphia. La baza acestui experiment au stat lucrarile savantilor Albert Einstein si Nicola Tesla care tratau complexul "continuu spatiu-timp". Din punct de vedere istoric, lucrarile la acest proiect au demarat la īnceputul anului 1930, la Universitatea din Chicago, unde a fost initiat un proiect prin care se studia posibilitatea de a face un corp invizibil cu ajutorul electricitatii. Proiectul a fost mutat ulterior īn 1939 la Institutul de Studii Aprofundate din Princeton, care se afla īn apropiere de Philadelphia. Conform legendei, reusita cercetarilor desfasurate acolo consta īn faptul ca s-a realizat invizibilitatea pentru mici obiecte. Datorita conjuncturii internationale aflate sub semnul celui de-al II-lea razboi mondial, rezultatele acestor experiente au fost predate guvernului Statelor Unite, care a cerut armatei sa le adapteze la tehnica militara a timpului. Albert Eistein a fost cooptat īn cadrul proiectului, iar Nicola Tesla s-a retras fiind convins ca noua descoperire nu va fi folosita spre binele omenirii. La cītiva ani dupa Experimentul Philadelphia, Eistein declara facīnd referire la proiectele Rainbow si Manhattan: "Daca as fi stiut la ce va duce descoperirea mea m-as fi facut ceasornicar". Cert este ca īn anul 1943, dupa refuzul de a participa la proiectele secrete mentionate anterior ale armatei americane, savantul Nicola Tesla a fost efectiv izolat de lumea stiintifica, urmarit permanent de catre FBI si va sfīrsi murind īn conditii mai mult decīt suspecte, īntreaga sa arhiva disparīnd īn mod misterior, nemaifiind gasita nici pīna astazi. Ca o ciudatenie, de cīte ori FBI-ul īncerca sa faca presiuni asupra sa, savantul, folosindu-se de un dispozitiv electronic pe care īl detinea īn apartamentul hotelului unde locuia (unde de altfel va fi si gasit mort), provoca mici cutremure locale de 3-4 grade, speriind autoritatile. Pornindu-se de la realizarea invizibilitatii si teleportarea unor obiecte si animale mici, s-a ajuns īn final la experimentul īn care a fost folosit distrugatorul de escorta USS Eldridge. Odiseea experimentului este arhicunoscuta, fiind prezentata īn numeroase lucrari ulterioare evenimentului. Rezultatele acestui experiment sīnt foarte controversate, ca si experimentul īn sine, care este negat īn totalitate de catre Pentagon, dar cercetarile īn mod sigur nu s-au oprit īn acel stadiu, avīndu-se īn vedere evolutia stiintei si tehnicii. Īn continuare vom prezenta un incident petrecut īn anul 1994, ce pare a avea o legatura cel putin partiala cu evenimentele prezentate anterior. Unele date aparute īn presa īn luna octombrie 1994 anuntau pe spatii largi desfasurarea exercitiilor navale din Marea Neagra codificate cu numele "Sea Partener '94", cu participarea a 10 nave militare din Bulgaria, Grecia, Italia, Romānia, Rusia, SUA, Turcia si Ucraina. Aplicatia īn cauza va pune īn evidenta faptul ca īn prezent se afla īn experimentare, daca nu chiar īn exploatare la trupe, metode "de manipulare a spatiului si timpului". Planificate sa īnceapa la 22 octombrie, exercitiile au fost amīnate cu 24 de ore din cauza conditiilor meteo extrem de nefavorabile. Manevrele īncep la 23 octombrie, ora 10, partea romāna participīnd cu distrugatorul "Marasesti", exercitiul continuīnd si pe 24 octombrie. Tema exercitiului de lupta era "executarea de foc cu tunurile de 76 mm asupra unei tinte maritime" lansate de la bordul fregatei americane "Doyle", de unde de fapt era condusa īntreaga aplicatie. Observarea rezultatelor tragerilor s-a facut dintr-un elicopter de lupta decolat de pe fregata "Doyle" si direct de catre participanti. Fiecare nava trebuia sa traga asupra tintei ce marca inamicul timp de 8 minute. Elementul surpriza al īntregului exercitiu tactic a fost uluitor. Nici unul dintre tragatori nu a lovit tinta. Mai mult chiar, corveta bulgareasca "Restelnīi" se apropie, contrar regulilor stabilite, si executa focul de la o distanta de numai 3 mile fata de tinta, distanta mult inferioara celei regulamentare. Surpriza ia proportii pentru toti participantii - desigur mai putin pentru americani - atunci cīnd constata ca daca se puteau astepta la bruiajul radiolocatorului de descoperire a tintei si de dirijare a focului, nu se poate explica faptul ca tinta nu este lovita nici macar cīnd este īncadrata "la vedere" prin intermediul mijloacelor de ochire optice si optoelectronice. Este absolut evident ca daca americanii au venit cu fregata "Doyle" pregatiti sa-si testeze mijloacele si capacitatile de aparare pasiva a tintei asupra focului, nu mai putin pregatiti au venit si rusii pentru a-si testa mijloacele de contracarare a bruiajului radiolocatoarelor de dirijare a focului. Oricum, din perspectiva analizata intereseaza nu atīt faptul ca bruiajul radar al dirijarii focului a functionat sau nu, ci faptul ca dirijarea "la vedere", si prin mijloace optice a focului asupra tintei nu a avut nici un fel de efect pentru nici unul dintre tragatori. Explicatia rezida īn faptul ca tinta se gasea de fapt īntr-o alta plasare spatiala decīt cea care aparea vizibila īn mod virtual. Faptul este demonstrat de observatia ca neputīndu-si dirija focul prin radar (acesta era complet bruiat si ineficient īn situatia data), distrugatorul "Marasesti", caruia i-a venit rīndul la tragere dupa fregata rusa "Bezucoruznenīi", executa īntr-un rastimp de 8 minute 37 de lovituri. Dar, dupa numai primele 2 salve, conducatorul focului de pe "Marasesti", locotenentul Marian Pitea, corecteaza la vedere traiectoria, tragīnd grupat, dar la o distanta de 6 cabluri stīnga fata de tinta (o mila marina=1851,85 metri; 1 cablu=185,2 metri), ratīnd din nou tinta. Desigur ca duelul principalilor protagonisti ai exercitiului s-a derulat īntre fregata americana "Doyle" si fregata rusa "Bezucoruznenīi". Date fiind miza, cīt si importanta exerctiului, este sigur ca rusii au venit dotati cu tot echipamentul electronic de ultima ora (oare?) de care dispuneau, pe de o parte pentru a-si testa propria tehnica de razboi electronic, iar pe de alta pentru a o testa pe cea americana prin determinarea tuturor parametrilor de lucru ai aparaturii puse īn joc. Si totusi, asa se face ca dupa scurgerea celor 8 minute regulamentare nici rusii (ca si ceilalti 6 participanti) n-au obtinut nici un rezultat. Singurii care au lovit tinta īn conditii foarte bune au fost americanii. Dar, contrar regulilor impuse, vazīnd ca nu au lovit tinta dupa cele 8 minute regulamentare, rusii nu se retrag de pe linia de foc si, īncercīnd probabil sa colecteze cīt mai multe informatii posibile, continua tragerea timp de īnca 30 de minute cu tot armamentul de bord, cele peste 150 de salve trase neatingīnd īn final nici macar o data tinta. Este evident desigur ca, pe parcursul celor 30 de minute scurse īn afara timpului regulamentar legal ordonat, rusii au cautat sa-si dirijeze focul atīt prin vizare telemetrica si radar a tintei, prin vizare la vedere, cīt si prin modalitati combinate. Si desigur - daca au avut īn rezerva - si cu alte mijloace care le-au stat eventual la dispozitie (vizare laser, infrarosii). Fara īnsa nici un rezultat. Dupa cum se stie, īn materie de invizibilitate a tintelor navale si aeriene au fost obtinute o serie īntreaga de realizari īn ceea ce priveste invizibilitatea īn spectrul electromagnetic (tehnologia Stealth - pentru tinte terestre, nave maritime si aeriene). De asemenea, sīnt cunoscute realizarile īn ceea ce priveste materialele absorbante si vopselele antiradar. Tehnologiile bruiajului activ sīnt deja arhicunoscute chiar si īn ceea ce priveste bruiajul activ de baraj sau prin impulsuri electromagnetice de foarte mare putere tintite asupra radarului inamic. Or, cu toate aceste tehnici cunoscute, care la rīndul lor pot fi contracarate cu alte mijloace, cum ar fi telemetrele laser si cele cu raze infrarosii, nici unul dintre participantii la exercitiul pomenit nu a putut atinge tinta, toate proiectilele trimise fiind rateuri. Cauza īn sine a fenomenului descris a ramas un mister si la 10 ani de la eveniment. Specialistii participanti la exercitiu au īncercat cīteva explicatii posibile, astfel: proiectilele nu au reusit sa strapunga zona unui spatiu, "zid" de protectie din jurul tintei; tinta nu se afla īn locul unde era vizata cīnd s-a tras asupra ei (alta amplasare spatiala); tinta nu se afla īn locatia spatiala de foc la momentul respectiv (avīnd alta amplasare temporala). Īnvatatura care se desprinde din cazul de mai sus este aceea ca tinta avea o alta amplasare spatio-temporala, focul executīndu-se asupra unei tinte virtuale. Evident ca este foarte posibil ca efectul īn cauza sa fie o perfectionare sau o varianta a Experimentului Philadelphia aplicata īn prezent īn tehnologia militara americana. Mai multe carti referitoare la Experimentul Rainbow au aparut īn ultimul timp īn Statele Unite, īncercīndu-se sa se faca o legatura īntre acest experiment si un altul dezvoltat īn anii '60-'70 de catre armata americana, cunoscut sub numele de Proiectul Montauk. Concluziile unui mare numar de savanti si specialisti militari, atīt occidentali, cīt si est-europeni, converg spre ideea ca experimentul descris, desi negat de catre Pentagon, a avut loc si este perfectionat īn continuare īn zilele noastre.
Experimentul Philadelphia
articol de: Colonel dr. Emil Strainu
Timp de mai bine de sase decenii, sute de lucrari aparute īn īntreaga lume au abordat unul dintre cele mai controversate experimente efectuate de catre armata americana īn timpul celui de-al II-lea razboi mondial, mai precis īn anul 1943, cīnd se presupune ca o nava a armatei americane a fost teleportata pe o distanta de 600 de kilometri ca urmare a unui experiment ultrasecret numit Proiectul Rainbow (Curcubeul), cunoscut publicului sub numele de Experimentul Philadelphia. La baza acestui experiment au stat lucrarile savantilor Albert Einstein si Nicola Tesla care tratau complexul "continuu spatiu-timp". Din punct de vedere istoric, lucrarile la acest proiect au demarat la īnceputul anului 1930, la Universitatea din Chicago, unde a fost initiat un proiect prin care se studia posibilitatea de a face un corp invizibil cu ajutorul electricitatii. Proiectul a fost mutat ulterior īn 1939 la Institutul de Studii Aprofundate din Princeton, care se afla īn apropiere de Philadelphia. Conform legendei, reusita cercetarilor desfasurate acolo consta īn faptul ca s-a realizat invizibilitatea pentru mici obiecte. Datorita conjuncturii internationale aflate sub semnul celui de-al II-lea razboi mondial, rezultatele acestor experiente au fost predate guvernului Statelor Unite, care a cerut armatei sa le adapteze la tehnica militara a timpului. Albert Eistein a fost cooptat īn cadrul proiectului, iar Nicola Tesla s-a retras fiind convins ca noua descoperire nu va fi folosita spre binele omenirii. La cītiva ani dupa Experimentul Philadelphia, Eistein declara facīnd referire la proiectele Rainbow si Manhattan: "Daca as fi stiut la ce va duce descoperirea mea m-as fi facut ceasornicar". Cert este ca īn anul 1943, dupa refuzul de a participa la proiectele secrete mentionate anterior ale armatei americane, savantul Nicola Tesla a fost efectiv izolat de lumea stiintifica, urmarit permanent de catre FBI si va sfīrsi murind īn conditii mai mult decīt suspecte, īntreaga sa arhiva disparīnd īn mod misterior, nemaifiind gasita nici pīna astazi. Ca o ciudatenie, de cīte ori FBI-ul īncerca sa faca presiuni asupra sa, savantul, folosindu-se de un dispozitiv electronic pe care īl detinea īn apartamentul hotelului unde locuia (unde de altfel va fi si gasit mort), provoca mici cutremure locale de 3-4 grade, speriind autoritatile. Pornindu-se de la realizarea invizibilitatii si teleportarea unor obiecte si animale mici, s-a ajuns īn final la experimentul īn care a fost folosit distrugatorul de escorta USS Eldridge. Odiseea experimentului este arhicunoscuta, fiind prezentata īn numeroase lucrari ulterioare evenimentului. Rezultatele acestui experiment sīnt foarte controversate, ca si experimentul īn sine, care este negat īn totalitate de catre Pentagon, dar cercetarile īn mod sigur nu s-au oprit īn acel stadiu, avīndu-se īn vedere evolutia stiintei si tehnicii. Īn continuare vom prezenta un incident petrecut īn anul 1994, ce pare a avea o legatura cel putin partiala cu evenimentele prezentate anterior. Unele date aparute īn presa īn luna octombrie 1994 anuntau pe spatii largi desfasurarea exercitiilor navale din Marea Neagra codificate cu numele "Sea Partener '94", cu participarea a 10 nave militare din Bulgaria, Grecia, Italia, Romānia, Rusia, SUA, Turcia si Ucraina. Aplicatia īn cauza va pune īn evidenta faptul ca īn prezent se afla īn experimentare, daca nu chiar īn exploatare la trupe, metode "de manipulare a spatiului si timpului". Planificate sa īnceapa la 22 octombrie, exercitiile au fost amīnate cu 24 de ore din cauza conditiilor meteo extrem de nefavorabile. Manevrele īncep la 23 octombrie, ora 10, partea romāna participīnd cu distrugatorul "Marasesti", exercitiul continuīnd si pe 24 octombrie. Tema exercitiului de lupta era "executarea de foc cu tunurile de 76 mm asupra unei tinte maritime" lansate de la bordul fregatei americane "Doyle", de unde de fapt era condusa īntreaga aplicatie. Observarea rezultatelor tragerilor s-a facut dintr-un elicopter de lupta decolat de pe fregata "Doyle" si direct de catre participanti. Fiecare nava trebuia sa traga asupra tintei ce marca inamicul timp de 8 minute. Elementul surpriza al īntregului exercitiu tactic a fost uluitor. Nici unul dintre tragatori nu a lovit tinta. Mai mult chiar, corveta bulgareasca "Restelnīi" se apropie, contrar regulilor stabilite, si executa focul de la o distanta de numai 3 mile fata de tinta, distanta mult inferioara celei regulamentare. Surpriza ia proportii pentru toti participantii - desigur mai putin pentru americani - atunci cīnd constata ca daca se puteau astepta la bruiajul radiolocatorului de descoperire a tintei si de dirijare a focului, nu se poate explica faptul ca tinta nu este lovita nici macar cīnd este īncadrata "la vedere" prin intermediul mijloacelor de ochire optice si optoelectronice. Este absolut evident ca daca americanii au venit cu fregata "Doyle" pregatiti sa-si testeze mijloacele si capacitatile de aparare pasiva a tintei asupra focului, nu mai putin pregatiti au venit si rusii pentru a-si testa mijloacele de contracarare a bruiajului radiolocatoarelor de dirijare a focului. Oricum, din perspectiva analizata intereseaza nu atīt faptul ca bruiajul radar al dirijarii focului a functionat sau nu, ci faptul ca dirijarea "la vedere", si prin mijloace optice a focului asupra tintei nu a avut nici un fel de efect pentru nici unul dintre tragatori. Explicatia rezida īn faptul ca tinta se gasea de fapt īntr-o alta plasare spatiala decīt cea care aparea vizibila īn mod virtual. Faptul este demonstrat de observatia ca neputīndu-si dirija focul prin radar (acesta era complet bruiat si ineficient īn situatia data), distrugatorul "Marasesti", caruia i-a venit rīndul la tragere dupa fregata rusa "Bezucoruznenīi", executa īntr-un rastimp de 8 minute 37 de lovituri. Dar, dupa numai primele 2 salve, conducatorul focului de pe "Marasesti", locotenentul Marian Pitea, corecteaza la vedere traiectoria, tragīnd grupat, dar la o distanta de 6 cabluri stīnga fata de tinta (o mila marina=1851,85 metri; 1 cablu=185,2 metri), ratīnd din nou tinta. Desigur ca duelul principalilor protagonisti ai exercitiului s-a derulat īntre fregata americana "Doyle" si fregata rusa "Bezucoruznenīi". Date fiind miza, cīt si importanta exerctiului, este sigur ca rusii au venit dotati cu tot echipamentul electronic de ultima ora (oare?) de care dispuneau, pe de o parte pentru a-si testa propria tehnica de razboi electronic, iar pe de alta pentru a o testa pe cea americana prin determinarea tuturor parametrilor de lucru ai aparaturii puse īn joc. Si totusi, asa se face ca dupa scurgerea celor 8 minute regulamentare nici rusii (ca si ceilalti 6 participanti) n-au obtinut nici un rezultat. Singurii care au lovit tinta īn conditii foarte bune au fost americanii. Dar, contrar regulilor impuse, vazīnd ca nu au lovit tinta dupa cele 8 minute regulamentare, rusii nu se retrag de pe linia de foc si, īncercīnd probabil sa colecteze cīt mai multe informatii posibile, continua tragerea timp de īnca 30 de minute cu tot armamentul de bord, cele peste 150 de salve trase neatingīnd īn final nici macar o data tinta. Este evident desigur ca, pe parcursul celor 30 de minute scurse īn afara timpului regulamentar legal ordonat, rusii au cautat sa-si dirijeze focul atīt prin vizare telemetrica si radar a tintei, prin vizare la vedere, cīt si prin modalitati combinate. Si desigur - daca au avut īn rezerva - si cu alte mijloace care le-au stat eventual la dispozitie (vizare laser, infrarosii). Fara īnsa nici un rezultat. Dupa cum se stie, īn materie de invizibilitate a tintelor navale si aeriene au fost obtinute o serie īntreaga de realizari īn ceea ce priveste invizibilitatea īn spectrul electromagnetic (tehnologia Stealth - pentru tinte terestre, nave maritime si aeriene). De asemenea, sīnt cunoscute realizarile īn ceea ce priveste materialele absorbante si vopselele antiradar. Tehnologiile bruiajului activ sīnt deja arhicunoscute chiar si īn ceea ce priveste bruiajul activ de baraj sau prin impulsuri electromagnetice de foarte mare putere tintite asupra radarului inamic. Or, cu toate aceste tehnici cunoscute, care la rīndul lor pot fi contracarate cu alte mijloace, cum ar fi telemetrele laser si cele cu raze infrarosii, nici unul dintre participantii la exercitiul pomenit nu a putut atinge tinta, toate proiectilele trimise fiind rateuri. Cauza īn sine a fenomenului descris a ramas un mister si la 10 ani de la eveniment. Specialistii participanti la exercitiu au īncercat cīteva explicatii posibile, astfel: proiectilele nu au reusit sa strapunga zona unui spatiu, "zid" de protectie din jurul tintei; tinta nu se afla īn locul unde era vizata cīnd s-a tras asupra ei (alta amplasare spatiala); tinta nu se afla īn locatia spatiala de foc la momentul respectiv (avīnd alta amplasare temporala). Īnvatatura care se desprinde din cazul de mai sus este aceea ca tinta avea o alta amplasare spatio-temporala, focul executīndu-se asupra unei tinte virtuale. Evident ca este foarte posibil ca efectul īn cauza sa fie o perfectionare sau o varianta a Experimentului Philadelphia aplicata īn prezent īn tehnologia militara americana. Mai multe carti referitoare la Experimentul Rainbow au aparut īn ultimul timp īn Statele Unite, īncercīndu-se sa se faca o legatura īntre acest experiment si un altul dezvoltat īn anii '60-'70 de catre armata americana, cunoscut sub numele de Proiectul Montauk. Concluziile unui mare numar de savanti si specialisti militari, atīt occidentali, cīt si est-europeni, converg spre ideea ca experimentul descris, desi negat de catre Pentagon, a avut loc si este perfectionat īn continuare īn zilele noastre.
Contact
Facebook
Twitter
RSS














