experimentul Philadellphia

salut.

inainte de toate ar trebui sa citesti putin pagina din wikipedia http://en.wikipedia....phia_Experiment
inca nu exista (cel putin pentru public) informatii oficiale despre asa-zis-ul experiment. prin urmare o discutie serioasa pe marginea acestui subiect nu prea isi are rostul. probabil ca au facut niste teste care nu au iesit cum se asteptau si in final a trebuit sa tina totul secret. de aici pana la folcrorul cu invizibilitatea, teleportarea nu mai era decat un pas :blink:

totusi daca te intereseaza invizibilitatea gasesti informatii aici http://www.seas.roch...ath_113006.html

din punct de vedere fizic este posibil sa se obtina invizibilitatea. ceea ce trebuie sa faci este ca razele de lumina sa ocoleaza obiectul iar apoi sa le transmiti mai departe ca si cum obiectul respectiv nu ar fi existat in calea razelor. se poate poriecta un material care sa aiba aceste proprietati insa s-ar putea ca ele sa depinda de lungimea de unda, de polarizatia (si alti parametrii) ai luminii (de fapt ai radiatiei electromagnetice), de ex. un obiect poate sa fie invizibil pentru vederea umana, insa sa fie vizibil in infrarosu sau in domeniul microundelor (pentru radar).

preocupariin domeniul invizibilitatii (mai bine zis al camuflarii) exista si cine stie in ce stadiu se afla armata cu cercetarile.....

Fenomene paranormale

Experimentul Philadelphia

articol de: Colonel dr. Emil Strainu
Timp de mai bine de sase decenii, sute de lucrari aparute în întreaga lume au abordat unul dintre cele mai controversate experimente efectuate de catre armata americana în timpul celui de-al II-lea razboi mondial, mai precis în anul 1943, cînd se presupune ca o nava a armatei americane a fost teleportata pe o distanta de 600 de kilometri ca urmare a unui experiment ultrasecret numit Proiectul Rainbow (Curcubeul), cunoscut publicului sub numele de Experimentul Philadelphia. La baza acestui experiment au stat lucrarile savantilor Albert Einstein si Nicola Tesla care tratau complexul "continuu spatiu-timp". Din punct de vedere istoric, lucrarile la acest proiect au demarat la începutul anului 1930, la Universitatea din Chicago, unde a fost initiat un proiect prin care se studia posibilitatea de a face un corp invizibil cu ajutorul electricitatii. Proiectul a fost mutat ulterior în 1939 la Institutul de Studii Aprofundate din Princeton, care se afla în apropiere de Philadelphia. Conform legendei, reusita cercetarilor desfasurate acolo consta în faptul ca s-a realizat invizibilitatea pentru mici obiecte. Datorita conjuncturii internationale aflate sub semnul celui de-al II-lea razboi mondial, rezultatele acestor experiente au fost predate guvernului Statelor Unite, care a cerut armatei sa le adapteze la tehnica militara a timpului. Albert Eistein a fost cooptat în cadrul proiectului, iar Nicola Tesla s-a retras fiind convins ca noua descoperire nu va fi folosita spre binele omenirii. La cîtiva ani dupa Experimentul Philadelphia, Eistein declara facînd referire la proiectele Rainbow si Manhattan: "Daca as fi stiut la ce va duce descoperirea mea m-as fi facut ceasornicar". Cert este ca în anul 1943, dupa refuzul de a participa la proiectele secrete mentionate anterior ale armatei americane, savantul Nicola Tesla a fost efectiv izolat de lumea stiintifica, urmarit permanent de catre FBI si va sfîrsi murind în conditii mai mult decît suspecte, întreaga sa arhiva disparînd în mod misterior, nemaifiind gasita nici pîna astazi. Ca o ciudatenie, de cîte ori FBI-ul încerca sa faca presiuni asupra sa, savantul, folosindu-se de un dispozitiv electronic pe care îl detinea în apartamentul hotelului unde locuia (unde de altfel va fi si gasit mort), provoca mici cutremure locale de 3-4 grade, speriind autoritatile. Pornindu-se de la realizarea invizibilitatii si teleportarea unor obiecte si animale mici, s-a ajuns în final la experimentul în care a fost folosit distrugatorul de escorta USS Eldridge. Odiseea experimentului este arhicunoscuta, fiind prezentata în numeroase lucrari ulterioare evenimentului. Rezultatele acestui experiment sînt foarte controversate, ca si experimentul în sine, care este negat în totalitate de catre Pentagon, dar cercetarile în mod sigur nu s-au oprit în acel stadiu, avîndu-se în vedere evolutia stiintei si tehnicii. În continuare vom prezenta un incident petrecut în anul 1994, ce pare a avea o legatura cel putin partiala cu evenimentele prezentate anterior. Unele date aparute în presa în luna octombrie 1994 anuntau pe spatii largi desfasurarea exercitiilor navale din Marea Neagra codificate cu numele "Sea Partener '94", cu participarea a 10 nave militare din Bulgaria, Grecia, Italia, România, Rusia, SUA, Turcia si Ucraina. Aplicatia în cauza va pune în evidenta faptul ca în prezent se afla în experimentare, daca nu chiar în exploatare la trupe, metode "de manipulare a spatiului si timpului". Planificate sa înceapa la 22 octombrie, exercitiile au fost amînate cu 24 de ore din cauza conditiilor meteo extrem de nefavorabile. Manevrele încep la 23 octombrie, ora 10, partea româna participînd cu distrugatorul "Marasesti", exercitiul continuînd si pe 24 octombrie. Tema exercitiului de lupta era "executarea de foc cu tunurile de 76 mm asupra unei tinte maritime" lansate de la bordul fregatei americane "Doyle", de unde de fapt era condusa întreaga aplicatie. Observarea rezultatelor tragerilor s-a facut dintr-un elicopter de lupta decolat de pe fregata "Doyle" si direct de catre participanti. Fiecare nava trebuia sa traga asupra tintei ce marca inamicul timp de 8 minute. Elementul surpriza al întregului exercitiu tactic a fost uluitor. Nici unul dintre tragatori nu a lovit tinta. Mai mult chiar, corveta bulgareasca "Restelnîi" se apropie, contrar regulilor stabilite, si executa focul de la o distanta de numai 3 mile fata de tinta, distanta mult inferioara celei regulamentare. Surpriza ia proportii pentru toti participantii - desigur mai putin pentru americani - atunci cînd constata ca daca se puteau astepta la bruiajul radiolocatorului de descoperire a tintei si de dirijare a focului, nu se poate explica faptul ca tinta nu este lovita nici macar cînd este încadrata "la vedere" prin intermediul mijloacelor de ochire optice si optoelectronice. Este absolut evident ca daca americanii au venit cu fregata "Doyle" pregatiti sa-si testeze mijloacele si capacitatile de aparare pasiva a tintei asupra focului, nu mai putin pregatiti au venit si rusii pentru a-si testa mijloacele de contracarare a bruiajului radiolocatoarelor de dirijare a focului. Oricum, din perspectiva analizata intereseaza nu atît faptul ca bruiajul radar al dirijarii focului a functionat sau nu, ci faptul ca dirijarea "la vedere", si prin mijloace optice a focului asupra tintei nu a avut nici un fel de efect pentru nici unul dintre tragatori. Explicatia rezida în faptul ca tinta se gasea de fapt într-o alta plasare spatiala decît cea care aparea vizibila în mod virtual. Faptul este demonstrat de observatia ca neputîndu-si dirija focul prin radar (acesta era complet bruiat si ineficient în situatia data), distrugatorul "Marasesti", caruia i-a venit rîndul la tragere dupa fregata rusa "Bezucoruznenîi", executa într-un rastimp de 8 minute 37 de lovituri. Dar, dupa numai primele 2 salve, conducatorul focului de pe "Marasesti", locotenentul Marian Pitea, corecteaza la vedere traiectoria, tragînd grupat, dar la o distanta de 6 cabluri stînga fata de tinta (o mila marina=1851,85 metri; 1 cablu=185,2 metri), ratînd din nou tinta. Desigur ca duelul principalilor protagonisti ai exercitiului s-a derulat între fregata americana "Doyle" si fregata rusa "Bezucoruznenîi". Date fiind miza, cît si importanta exerctiului, este sigur ca rusii au venit dotati cu tot echipamentul electronic de ultima ora (oare?) de care dispuneau, pe de o parte pentru a-si testa propria tehnica de razboi electronic, iar pe de alta pentru a o testa pe cea americana prin determinarea tuturor parametrilor de lucru ai aparaturii puse în joc. Si totusi, asa se face ca dupa scurgerea celor 8 minute regulamentare nici rusii (ca si ceilalti 6 participanti) n-au obtinut nici un rezultat. Singurii care au lovit tinta în conditii foarte bune au fost americanii. Dar, contrar regulilor impuse, vazînd ca nu au lovit tinta dupa cele 8 minute regulamentare, rusii nu se retrag de pe linia de foc si, încercînd probabil sa colecteze cît mai multe informatii posibile, continua tragerea timp de înca 30 de minute cu tot armamentul de bord, cele peste 150 de salve trase neatingînd în final nici macar o data tinta. Este evident desigur ca, pe parcursul celor 30 de minute scurse în afara timpului regulamentar legal ordonat, rusii au cautat sa-si dirijeze focul atît prin vizare telemetrica si radar a tintei, prin vizare la vedere, cît si prin modalitati combinate. Si desigur - daca au avut în rezerva - si cu alte mijloace care le-au stat eventual la dispozitie (vizare laser, infrarosii). Fara însa nici un rezultat. Dupa cum se stie, în materie de invizibilitate a tintelor navale si aeriene au fost obtinute o serie întreaga de realizari în ceea ce priveste invizibilitatea în spectrul electromagnetic (tehnologia Stealth - pentru tinte terestre, nave maritime si aeriene). De asemenea, sînt cunoscute realizarile în ceea ce priveste materialele absorbante si vopselele antiradar. Tehnologiile bruiajului activ sînt deja arhicunoscute chiar si în ceea ce priveste bruiajul activ de baraj sau prin impulsuri electromagnetice de foarte mare putere tintite asupra radarului inamic. Or, cu toate aceste tehnici cunoscute, care la rîndul lor pot fi contracarate cu alte mijloace, cum ar fi telemetrele laser si cele cu raze infrarosii, nici unul dintre participantii la exercitiul pomenit nu a putut atinge tinta, toate proiectilele trimise fiind rateuri. Cauza în sine a fenomenului descris a ramas un mister si la 10 ani de la eveniment. Specialistii participanti la exercitiu au încercat cîteva explicatii posibile, astfel: proiectilele nu au reusit sa strapunga zona unui spatiu, "zid" de protectie din jurul tintei; tinta nu se afla în locul unde era vizata cînd s-a tras asupra ei (alta amplasare spatiala); tinta nu se afla în locatia spatiala de foc la momentul respectiv (avînd alta amplasare temporala). Învatatura care se desprinde din cazul de mai sus este aceea ca tinta avea o alta amplasare spatio-temporala, focul executîndu-se asupra unei tinte virtuale. Evident ca este foarte posibil ca efectul în cauza sa fie o perfectionare sau o varianta a Experimentului Philadelphia aplicata în prezent în tehnologia militara americana. Mai multe carti referitoare la Experimentul Rainbow au aparut în ultimul timp în Statele Unite, încercîndu-se sa se faca o legatura între acest experiment si un altul dezvoltat în anii '60-'70 de catre armata americana, cunoscut sub numele de Proiectul Montauk. Concluziile unui mare numar de savanti si specialisti militari, atît occidentali, cît si est-europeni, converg spre ideea ca experimentul descris, desi negat de catre Pentagon, a avut loc si este perfectionat în continuare în zilele noastre.

experimentul Philadellphia Evaluare topic:

#1 gimixx

#2 soarce

#3 GiiieeMan

#4 LikeThisPoppy

#5 GiiieeMan

#6 LikeThisPoppy

#7 eddy1973

#8 Stilgar

#9 Kahila

#10 GiiieeMan

Reclama

Impartaseste acest subiect:

Sterge post