harald, la Oct 9 2007, 07:42 AM, a spus:
Cred că eşti mai severă decât e cazul cu tine însăţi. Te-ai trezit implicată într-o relaţie care era mai importantă pentru tine decât era pentru el, dar asta se întâmplă oricui. Present company included
Pot să-ţi spun şi cum se văd lucrurile "din partea cealaltă", am avut acum vreo 10-12 ani o relaţie exact ca aceea pe care o descrii tu. Petreceam mult timp împreună cu tipa respectivă, am făcut şi dragoste de câteva ori, dar nu exista acea "scânteie" care să facă lucrurile să meargă de la sine. Ne vedeam de multe ori doar fiindcă voia ea, îmi era jenă că nu o doream la fel de mult pe cât mă dorea ea, încercam să mă port cât mai frumos, dar asta înrăutăţea lucrurile, pentru că o determina să fie şi mai insistentă etc. etc.
Ne-am revăzut după 8 ani, deşi de-acum era şi ea căsătorită şi totul a luat-o de la capăt: am făcut iar dragoste de câteva ori, încercam să mă port frumos cu ea, dar asta înrăutăţea lucrurile etc. etc.
În rezumat, exista o atracţie pentru ea, dar era o atracţie destul de palidă, se manifesta rar şi lipsit de intensitate. Şi oricât de jenă îmi era pentru faptul că îmi doream mult mai puţine decât îşi dorea ea, n-am avut cum îmbunătăţi lucrurile: nu poţi să te simţi atras de cineva doar fiindcă îţi propui asta sau fiindcă aşa ar fi corect. Mi-aş fi dorit sincer să poată însemna mai mult pentru mine ...
Mda...si eu am avut o relatie de genul asta acum cativa ani, si am ramas cu el o perioada fiindca ma simteam vinovata! Bineinteles ca nu vrea ca un tip sa fie cu mine din obligatie/mila, nici macar sa "incerce" sa fie cu mine. Consider ca amandoi meritam mai mult; de aia l-am si lasat in pace, probabil ca daca l-as fi sunat in perioada asta ar fi venit, poate chiar am fi continuat relatia...Dar am ales sa dau dovada de maturitate si sa ii las lui initiativa, sa faca ceea ce simte; si nu o sa ma caute nu neaparat fiindca nu ar vrea, ci pentru ca stie ca nu ar fi corect; eu vreau mai mult, cum spunea cineva aici nu ma multumesc cu jumatati de masura, si el numai asta are de oferit; nu vrea sa isi ia un angajament, poate fata de mine, sau, asa cum spune el, fata de nimeni in momentul de fata. E greu sa il las sa plece, fiindca l-as vrea sa fie acolo, ca inainte, poate m-as multumi si cu mai putin...dar pana cand ?! Am continua sa ne facem rau, fara sa vrem. Si eu tot spun ca nu a fost sincer, iarasi, nu cred in chestiile "meriti pe cineva mai bun".
Cat despre atractia de care vorbesti tu, asta se manifesta destul de des (vorbesc despre el, aici), si cu suficienta intensitate...Numai ca el stia ca poate/trebuie sa ofere mai mult, fiindca mi-a spus la un moment dat "ar fi normal sa imi doresc sa fiu cu tine tot timpul, dar din pacate nu simt asta". Bine, e poate o exagerare fiindca nici macar eu nu doream sa fiu cu el tot timpul...dar cand vii pe locul ''n'' in viata cuiva, dupa servici, parinti, sport, prieteni, nu poti rezista prea mult...Eu una nu am putut si, cand i-am zis asta, am avut senzatia ciudata ca i-am ridicat mingea la fileu, ca asta astepta...Si oricat ar fi de greu, inteleg acum ca trebuie sa il las sa plece, poate nu a fost niciodata al meu. Acum stiu ca asta "trebuie" sa fac, si incerc sa fiu tare, sa nu vada ca sufar (nu din mandrie, ci fiindca nu vreau sa il fac sa se simta vinovat); si ii doresc, fara ranchiuna, sa ii fie bine, fiindca este intr-adevar o persoana exceptionala - de aici si, dincolo de sentimente, parerea de rau...
Inainte de a fi cu el, trecusem printr-o experienta traumatizanta, de genul "esti femeia vietii mele", "nu imi imaginez viata fara tine" si cerere in casatorie, pana la a descoperi ca de fapt totul era o minciuna. Atunci m-am simtit umilita, tradata, batjocorita, dar nu am avut forta sa ma desprind pentru 3 luni...cand, in sfarsit, am plecat, mi-am promis ca "uit" de barbati pentru o perioada. Dar peste 3-4 luni a aparut el, si era atat de diferit, inteligent, sincer, fermecator si "prins" de mine (fiindca el a fost cel care a inceput totul), incat mi-am lasat armura la o parte...stiam in ce intru, dar mi-am zis ca merita sa risc; am riscat si am pierdut. Probabil ca peste o perioada (sper nu foarte lunga) o sa inteleg ca experienta a fost folositoare; si totusi, astazi inca sper...si stiu ca trebuie sa ma opresc, fiindca imi fac singura rau; am "tinut" de relatia asta tocmai fiindca el era atat de diferit, desi eu nu eram complet vindecata (ma refer la increderea in celalalt), desi chiar inainte de a incepe totul imi spuneam "nu vreau nimic acum". Dar asta e, intri in joc, te indragostesti si nu mai conteaza ce ar trebui...insa acum voi face ce trebuie si il las sa plece, pentru el, fiindca nu sunt capabila sa il retin, sa ii fac rau. Dar e dificil si chiar daca stiu ca toate astea vor trece cu timpul, totusi nu ma ajuta prea mult acum...
Contact
Facebook
Twitter
RSS
