Marile denominatii crestine de astazi se deosebesc nu numai prin doctrinele lor privitoare la om, mântuire sau biserica, prin practicile si metodele lor, ci si prin raspunsul pe care îl dau la o întrebare fundamentala: care este sursa autoritativa de cunoastere pentru Biserica si pentru credincios?
Surse si metode de cunoastere
Toti crestinii accepta faptul ca avem multe surse de cunoastere si calauzire în viata crestina. Scriptura, sfatul unui prieten, un vis sau o impresie subiectiva, toate sunt mijloace prin care mi se poate revela voia Lui, dar nu toate se bucura de acelasi statut de autoritate. Biblia este investita cu o autoritate universal acceptata de crestini, poate cu exceptia teologilor liberali, care o pun la îndoiala. Pe de alta parte, un vis sau o impresie subiectiva nu pot fi folosite ca baza a unor doctrine în biserica. Numai în unele biserici harismatice viziunea sau profetia unui conducator devine învatatura propovaduita de la amvon.
Întrebarea nu este atât care sunt metodele de calauzire (obiective sau subiective), ci care sunt sursele de cunoastere teologica si practica crestina înzestrate cu autoritate. Cele trei ramuri istorice ale crestinismului dau raspunsuri diferite la aceasta întrebare. Aceste raspunsuri pot fi rezumate astfel:
Biserica Ortodoxa: Traditia Bisericii (care include Biblia)
Biserica Catolica: Traditia Bisericii (care include Biblia) + Papa
Protestantismul: Numai Biblia (Sola Scriptura)
Cum a aparut principiul Sola Scriptura
Doctrina Sola Scriptura a aparut ca o reactie la exagerarile Catolicismului. Biserica Catolica din vremea lui Luther introdusese practici care erau straine de învataturile Scripturii. Vânzarea indulgentelor a fost unul din marile scandaluri ale crestinismului. Unul din trimisii Papei declara ca în momentul în care moneda daruita de credincios a cazut în punga bisericii, sufletul raposatului a si tâsnit din Purgatoriu catre Paradis. Starea vesnica a sufletelor devenea astfel dependenta aproape exclusiv de starea materiala a rudelor sau prietenilor. Aceasta practica nu era nici biblica, nici sanctionata de traditia Bisericii, dar avea avantajul ca umplea visteria Papei si înlesnea marile proiecte de constructii din Roma.
Ridicându-se împotriva acestor practici, Luther a trebuit sa gaseasca o autoritate prin care sa le combata. Astfel, el a enuntat acest principiu, Sola Scriptura, care declara ca toate doctrinele si practicile crestine trebuiau bazate NUMAI pe Scriptura. Intentia buna a lui Luther avea sa se dovedeasca o greseala, un pericol si o capcana în secolele care au urmat.
La numai 80 de ani dupa Luther, existau deja aproape vreo 300 de denominatii protestante separate. De ce asa de multe? Pentru ca de acum orice crestin era liber sa gaseasca propria lui interpretare a Scripturii. Conform principiului Sola Scriptura, crestinii nu erau doar liberi, ci chiar datori sa caute doar în Scriptura învataturile si practicile crestine. S-au format zeci si sute de curente. Fiecare curent a dat nastere la un contra-curent. Exista harismatici si anti-harismatici, calvinisti si arminieni, premilenialisti si postmilenialisti. Fiecare dintre aceste curente au dat nastere la noi denominatii, într-o continua farâmitare a Protestantismului. Problema nu este doar multitudinea opiniilor, ci si multitudinea denominatiilor. Spectacolul acestei farâmitari este foarte trist si este unul dintre cauzele majore ale slabirii marturiei crestine în lumea Occidentala. Un observator din afara se poate pe buna dreptate întreba de ce exista denominatii cu învataturi atât de diferite, din moment ce atât sursa cunoasterii cât si metoda cunoasterii (Sola Scriptura) este aceeasi.
Sunt protestantii credinciosi principiului Sola Scriptura?
Adevarul este ca toate aceste denominatii nu practica o forma pura de Sola Scriptura. O ducere la ultimele consecinte a acestui principiu ar avea ca urmare o farâmitare completa a bisericilor protestante sau neoprotestante, pâna acolo încât nici o biserica nu ar mai putea exista ca o comunitate stabila de credinciosi. O Sola Scriptura pura ar însemna ca noului venit în biserica sa i se puna o Biblie în mâna si sa i se spuna: "Citeste si gaseste-ti propriile concluzii. Nu te lua dupa ce vezi aici, ca nu cumva sa fi abatut de la Scriptura de vreo traditie omeneasca." Dar nici o biserica nu sfatuieste asa pe noul venit.
Autor anonim) - ...Când la vârsta de douazeci de ani am devenit baptist, am trecut printr-un solid curs de catiheza. În acest curs mi s-a explicat nu numai ce spune Biblia, ci si care este învatatura distincta baptista. Uneori între cele doua exista o tensiune, sau cel putin legatura nu era chiar imediata. De pilda, ca unul neinstruit si neconditionat înca de zeci sau sute de predici auzite în biserici baptiste, as fi putut foarte usor sa citesc pretutindeni în Scriptura ca pâinea si vinul Împartasirii sunt într-adevar trupul si sângele Domnului Iisus. Mi s-a explicat cu multa grija ca "noi credem ca ele sunt doar simboluri". De asemenea, ni s-a spus ca, în timp ce ortodocsii au sapte taine, noi avem doar doua simboluri. Termeni ca "taine" sau "simboluri" erau noi si ciudate pentru mine, dar am hotarât în sinea mea sa cred si sa accept ceea ce eram învatat, bazat pe respectul pe care îl aveam fata de crestinii baptisti mai vechi si fata de toti înaintasii lor. În bisericile baptiste existau deci traditii, care însa nu erau recunoscute ca atare. Astazi nu mai sunt de acord cu unele, dar pe multe dintre aceste traditii baptiste continui sa le apreciez. De exemplu, o practica baptista foarte pozitiva este accentul pus pe cunoasterea Scripturii. Copiii sunt învatati de mici sa citeasca Biblia si sa o memoreze.
Vrând-nevrând, constient sau inconstient, orice biserica crestina urmeaza o anumita traditie. Predicatorul, învatatorul sau preotul nu ne explica doar Biblia, ci Biblia asa cum este ea înteleasa si interpretata în traditia acelei biserici. Exista suficiente ambiguitati în Scriptura care sa necesite o cunoastere si o metoda extra-scripurala pentru stabilirea adevarului. Va rog sa observati ca nu am spus "greseli", ci "ambiguitati". Noi credem ca Scriptura este insuflata de Dumnezeu si fara greseli. Ambiguitatile nu sunt un defect al Scripturii, ci apar din propriile noastre limitari. Personal cred ca unele au fost lasate intentionat de Dumnezeu ca sa ne faca sa alergam nu numai la cuvântul scris ci si la Cuvântul viu al lui Dumnezeu si la viata Lui manifestata în trupul Lui, Biserica.
Metode extra-biblice dar nu anti-biblice
În acest sens am putea crea o paralela între Biblie si constiinta. Constiinta ne-a fost data ca un organ prin care sa cunoastem binele si raul. Acest organ a fost creat perfect si functional de Dumnezeu, dar astazi nu ne mai putem bizui NUMAI pe el, din cauza starii noastre de pacat si a ambiguitatii situatiilor vietii. Adam, primul om, s-ar fi putut folosi mai mult pe constiinta lui, dar pentru noi exista situatii în care ea nu mai este suficienta pentru a face o alegere, de aceea trebuie sa alergam si la alte surse.
Chiar si teologii protestanti folosesc metode extra-scripturale pentru a întelege mai bine Scriptura. Una din metodele ermeneutice folosite pentru întelegerea textului Scripturii este întrebarea "Cum ar fi înteles evreii acelui timp acest text?" Raspunsul la o astfel de întrebare presupune ample cunostinte istorice cu privire la locurile si vremurile Vechiului si Noului Testament. Aceste cunostinte pot depasi cadrul Bibliei, facând de fapt apel la alte surse istorice pentru a o putea întelege.
Sola Scriptura este deci un principiu seducator prin simplitatea lui si aparenta reverenta fata de Scriptura, dar insuficient pentru formularea doctrinelor si practicilor crestine. Spunând acesta, nu vreau sa stirbesc de loc importanta Scripturii. Biblia ramâne cuvântul lui Dumnezeu, în întregime inspirat si fara greseala în felul în care a fost original dat oamenilor. Dar, orice interpretare a ei adauga ceva din propriile noastre traditii. Întrebarea este nu daca am încalcat Sola Scriptura prin folosirea unei traditii (suntem siliti sa o facem), ci care este traditia pe care o folosim. Vom accepta traditia introdusa acum treizeci de ani de un predicator popular, sau traditia Parintilor Bisericii, traditie care a rezistat la 1800 sau 1500 de ani de istorie?
Vom accepta Biblia asa cum este ea data acum,fara traditie,fara adaugiri omenesti,completari cu ...traditie,ca asa ar fi zis cutare sfint sau asa zis parinte al bisericii..Ori Biblia ,ori nimic!
Interpretarea Scripturii este o activitate pe care trebuie sa o facem cu grija si mai ales cu umilinta. Apostolul Petru ne avertizeaza cu privire la interpretarile usuratice ale Scripturii:
.. cum v-a scris si prea iubitul nostru frate Pavel, dupa întelepciunea data lui, ca si în toate epistolele lui, când vorbeste despre lucrurile acestea. În ele Sunt unele lucruri grele de înteles pe care cei nestiutori si nestatornici le rastalmacesc ca si pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. (2 Petru 3:15, 16)
<{POST_SNAPBACK}>