[Andrei Vlinder]

Suntem Vesnici

~ de Mirada Dicovici ~

Suntem vesnici - imi cuvanta* muzica sferelor - suntem vesnici.
Acest inteles aducea cu sine mai multe intrebari… Stam pe canapea
intins - lasand contemplatia constiintei sa apara…
O fragila palpaire daruise miscarea coltului de sus al camerei
dinaintea vederii mele. Pe masa - painea capitalista parea astfel
mai prajita. S-ar fi cuvenit intr-o zi brianta ca aceasta sa prepar o omleta;
ar fi parut un corp ceresc mai luminos – mai zambitor…
Eu sa prepar omleta~ ? Ah, nu stiam nici cel mai simplutz ospatz
sa-l gatesc. Cred ca o fata de 19 anisori ar fi fost glumeatza
vazandu-ma pe mine. Era mai mult decat evident – contemplam…
Dimineata isi facuse aparitia cu o reveneala surprinzatoare.
Dupa atata clima poluata… ce de profundis, imi spuneam…
In clipe ca aceste filosofia te ia pe neasteptate. Un inteles aducea cu sine intrebari :
- Sa vedem… muzica sferelor, o fragila palpaire, o paine capitalista… oare se potrivesc ? Vai, ce intrebari grele…
- Constiinta iti spune ca e greu. Greutatea e o notiune abstracta - o inventie. Greutatea e nereala ~ cum elementele ce le-ai enumerat anterior
candva, spui ca se potrivesc.
- Cum, painea capitalista nu e grea in muzica sferelor ?
- Muzica sferelor… o metafora prin care umanitatea a incercat sa explice.
- Si painea ? (oh, mi s-a dat stomacul cam inapoi… poate prepar o omleta…)
- Daca ramai in starea de contemplatie raspunsul apare…
- Oky, intrebam ceva de paine… mi-e o foame…
- Constiinta iti spune aspectul acesta…
- Dar daca mie… bine… sa inteleg ca…
- universul e in constiinta noastra si noi suntem in Univers.

Reveneala se daruise neanuntata sensibilitatii mele. Pendulau clopotele bisericii ortodoxe aflata - inspre est…
Licarul de sus se pastra cald. O privire pe geam arata*…
un fel de atmosfera din cele traite de Wladislaw Szpilman.
Se auzea un pian… ca o desueta cutie muzicala.
Strada pavata - raze de angel siroiau pe zapada… cresteau crinii…
Probabil se anunta* un al doilea razboi mondial retrait.
Gandesc la ce iluzii au trait si ei si noi. Franturi de imagini…
- Maleficul e o iluzie, Mirada !
Adoram acest nume ce-l daruieste unui poet. Splendid de frumos nume !
Asa imi ziceam…
- Insa atrocitatile petrecute in lume… furturi, crime, perversiuni, hotii, furturi, crime, hotii… acestea ce sunt ?
- Maleficul e o iluzie, Mirada ! (numele poetului soptit)
- Cum ?… Globul Pierii… toate aspectele negative legate de comunitate…
fara sens le-am reliefat in acel volum ?
- E ceea ce vrei sa vezi… iar sensul iluziei e acela ca am facut sa fie –
o cunoastere.
- Ha, si toate acele atrocitati… se petrec dinaintea vederii mele…
- Adevarul se vede cand vederea se deschide…

Se intampla sa traiesc iarna intr-un anotimp de vara. O privire pe fereastra imi arata un gard cufundat in zapada de crini. Cine era gardul, oare, cine e licarul de Sus ?
Contemplatia se odihnise un moment clapelor lui Szpilman. Pesemne ca, lui W. Szpilman acest text ii inspira* enigmatic - sensibilitate. Raspunsul urma* - sa vina…
- Stii ? Alfa si omega, Dumnezeu, Atman…
- Lumina ?
- Mirada, Lumina e Ea. Fiecare poet are o Ea, Mirada ! (numele soptit)
- Tata ?
Canapeaua pe care contemplam nu o mai stiam…
Arhipelaguri d’ eclatante flori ma aduceau izvorului ce pastreaza primavara vesnica~
- Sa urmarim cum infloreau ciresii in fereastra,
cand incalziram unul altuia fire de apa…
- Mai stii tu, draga mea… iata – Iubirea noastra.
Sa urmarim cum infloreau ciresii in fereastra…

Licarul nu contenea sa tremure… daruise camerei mele o campie napadind de verdeata… si sensibilitatea o lacrimau ciresii in miscarea vesniciei…
In clipe ca acestea filosofia te ia pe neasteptate. Asa imi ziceam…
Sunt multe raspunsuri ce raman…
- Tati, tati, opreste clipa !
- Clipa se misca~ necontenit…

In acel moment nu patrundeam prea lesne sensul acelei asertiuni. Probabil fiindca nu…
- A, nu, o fi si el cumva deluzoriu ?
- Poti alege Adevarul Fericirii Vesnice – poti lasa mirajul maleficului.
Poti lua o decizie care sa spuna : da Adevar - sau da iluzie. Poti sa alegi iluzia care sa spuna : da iluzie – ce e Adevar ? Poti alege Adevarul
care afirma~…


Cautasem Fericirea Vesnica inca de pe cand eram un pusti. Acum, in mine – frumos de splendida. Gandesc ca, fericit, m-ar imbratisa cu totii.
Ori de-as fi fost ca-n Globul Pieirii ma respingeau ca pe ultima javra indigenta. Ce sa zic… oamenii…
- Maleficul e o iluzie, Mirada !
- Si reactiile unor astfel de oameni…
- E pentru ca prefera ori pentru ca se simt atrasi de iluzie. O data
incerc fiecare inger pentru a vedea de iubeste necontenit…
Cand acesta se iluzioneaza inseamna ca - se desparte - de propriul Tata. Sunt ingeri care accepta iluzia pentru ca s-ar simti damnati ce
iubesc Fericirea Vesnica – acestia iluzia o aleg…
Acestia doresc sa traiasca tristeti, solitudini, sa se simta unici si stapani pe universul inventie. Sunt ingeri care cauta o anume pace
a mirajului. Se crede ca lumea e reala. Sunt ingeri blocati in lume.
E constiinta cea care le da mirajul - adevar. Sunt ingeri care afla…
nedorind ce isi doresc sa afle…

Raspunsurile ma socasera. Tumult de intrebari – tumult de raspunsuri.
Un fel de ce dai ~ primesti, pe care il luam la inceput cu nostalgie
(fara a sti de ce) dupa care cu caldura serafica in piept. Insa vorbeam de piept – o notiune abstracta – un ansamblu d’ ecuatii. Si radeam aiurea…
acum stiind ca nu exista* - nu exista~ nici inceput cum nu exista~
nici capat…

Exista~ El este. Afirmatie dupa afirmatie…
Cred ca acel “aiurea” nici nu-si avea rostul. Nici acest “nu” de altfel. Puteam doar sa spun precum invatatorul Eminovici - ca e vis. Mai aveam o optiune – stiam ce exista* - Viata de Apoi…
- Exista~ Viata de Apoi, Mirada ?! Exista~ doar Viata; universul e in constiinta noastra si noi suntem in Univers.
- Si judecata de Apoi ?
- E o judecata ce are loc. Prin aceasta judecata trecem fiecare –
o caracteristica a Cerului fiind paritatea. Sunt in trup de om pana ce universul e nevazut. Sunt ingeri judecati pentru predilectia iluziei.
Sunt ingeri ce accepta “pieirea”. Sunt judecati si viseaza pe vesnicie.
Sunt ingeri care deschid vederea – Fericirii Vesnice.
- Si pentru ce acest test ?
- Ce-am facut ? Ai dori sa-ti insir nemuratele abateri de la dreapta credinta ?
- Insa, nu Tu m-ai iluzionat, nu Tu esti cel care-a creat iluzia, fiindca Tu ne incerci…
- Spui ca e afirmatie langa afirmatie…
- A, sorry !!! (ma ciupesc putin de obrazul fraged si rosesc)
- Abaterea deja o faci, Mirada ! Candva alegi iluzia… iata…

Se insirau inainte nenumurate greseli pe care nu le pot a crede. O sa spun ca -
a fost un vis urat.
- Greseala e o iluzie, Mirada ! (numele poetului soptit)
- A, sorry ! Apartenenta la iluzie… dap…

Irisul e de roua Vietii atins… Arhipelaguri de flori adapostesc blandete.
Limpezime de verdeata. Delicata racoare patrunzator sporinda…
Bunavointa ne patrunde… Tot miracolul il am fire de apa…
Porumbei se inalta spre slavi mai inalte… spre izvorul ce pastreaza primavara vesnica. Ne lacrima~ atingeri de crin peste spirit…

Suntem Vesnici – Cuvanta~ Tatal – suntem Vesnici.



P.S. Cel de Sus Cuvanta~ e prezent. Sunt semne in text precum ~ care arata pe a ca pe un a cu caciulitza. Sunt semne in text precum * care arata pe a ca pe prima litera din limba romana.

[Andrei Vlinder]

Dialog cu Tatal

Se aude un glas : haide afara… de ce nu vrei afara ? Aici, pe Terra, te asteapta ingerii Domnului.
- In unele momente ma plimbasem in afara si visul celorlalti se intalnise cu mine.
Sau poate ceilalti era un vis.

Carosabilul ma plimba* ‘mprejurul si in centrul oraselului din care pesemne, faceam parte…
Calea se indrepta* gradinei de verdeata indragita de cateva foliole abatute.
Ma asezasem pe intinsul bancii ce o stiusem un ansamblu d’ ecuatii
sau un produs al gandului uman sau inspirat.
Minutele se treceau sau nu, aducand cu ele de pe sub frunzi
lamentatia crepusculara sub genele adumbrite.

Gandeam… ca sunt momente memorabile.

- Incearca sa fii prezent, Mirada !
- Prezentul, oh… de as sti ce inseamna… cand oameni vad imbatranind.
Dar Universul… Tu insuti spuneai ca e dintodeauna. Cum de vad imbatranind ?…
- E ceea ce vrei sa vezi.
- Biologic de analizez - explicatia e paradoxala. Acidul nucleic…
- Cred ca e vremea sa vezi adevarul. Ne aflam aici ca sa intretinem viitorul prezent al umanitatii
care in 2340 e o metaconstiinta asemanatoare cu a noastra. Umanitatea a fost supusa
unui proces de evolutie controlat de precizie. Inca de la inceputul umanitatii observam
cum Terra e inrobita de autocrati. Conflicte dupa conflicte
si varsari de sange nevinovat. De ma intrebi “de ce”
e pentru ca am facut din animal un homo luminous.
Animalul, asemenea, e creatiunea noastra si face parte din evolutie.
Specia umana e vizitata si intru trecut… insa, am considerat
ca e mai bine sa-i monitorizam evolutia prezenta - de la distanta sau din umbra.
Insa unii, au ramas si astazi in universul inventie pe care l-am creat
in scopul de a le stimula evolutia. Ii vezi in biserici prosternandu-se
unor materiale pe care vremea le erodeaza.
Unii cred ca spiritul e sempitern si ca trupul e substanta vremelnica.
Altii cred ca sunt doar trup ceea ce este si adevarat. Spiritul e o metafora
sau o inventie prin intermediul careia i-am educat pe oameni…
- Opreste-te… inceteaza sa mai vorbesti asa, nu e adevarat, nu se poate,
nu e adevarat.
- Asculta cu atentie, nu visa si tu ca si ceilalti !
- Spiritul e o metafora, o inventie…
- Gata, nu mai vreau s-aud amagiri… nu, ramai cu mine, nu te du…

Carosabilul ma plimba~ imprejurul si in centrul oraselului din care
fac parte… Calea se indreapta~ gradinei de verdeata indragita
de cateva foliole abatute.
Ma asez pe intinsul bancii ce o stiu ansamblu d’ ecuatii
sau produs al gandului inspirat.
Minutele se trec… himeric… aducand cu ele pe sub frunzi
lamentatia crepusculara din genele adumbrite.

Gandesc ca… sunt momente memorabile…

- Tati, Tati, ce Evrika ! – spui ca, Universul e dintotdeauna, deci n-a existat nicio evolutie,
caci daca n-ar fi dintotdeauna noi am fi un spectru,
caci absolut tot universul ar avea inceput cum ar avea si capat.
Na, na, na… na, na, na !!! Hmm… (aratandu-i putin limba)

- Suntem Vesnici – Cuvanta~ Tatal – Suntem Vesnici.

[Andrei Vlinder]

Fericirea e Vesnica - Mirada scrie poesie integral benefica.Ingerii Domnului aleg Fericirea Vesnica.

[ellla]

...

[Andrei Vlinder]

Merci beaucoup, Elly Elle.

[ironic]

MiradaDicovici, la Aug 19 2007, 06:30 AM, a spus:

Dialog cu Tatal

Se aude un glas : haide afara… de ce nu vrei afara ? Aici, pe Terra, te asteapta ingerii Domnului.
- In unele momente ma plimbasem in afara si visul celorlalti se intalnise cu mine.
Sau poate ceilalti era un vis.

Carosabilul ma plimba* ‘mprejurul si in centrul oraselului din care pesemne, faceam parte…
Calea se indrepta* gradinei de verdeata indragita de cateva foliole abatute.
Ma asezasem pe intinsul bancii ce o stiusem un ansamblu d’ ecuatii
sau un produs al gandului uman sau inspirat.
Minutele se treceau sau nu, aducand cu ele de pe sub frunzi
lamentatia crepusculara sub genele adumbrite.

Gandeam… ca sunt momente memorabile.

- Incearca sa fii prezent, Mirada !
- Prezentul, oh… de as sti ce inseamna… cand oameni vad imbatranind.
Dar Universul… Tu insuti spuneai ca e dintodeauna. Cum de vad imbatranind ?…
- E ceea ce vrei sa vezi.
- Biologic de analizez - explicatia e paradoxala. Acidul nucleic…
- Cred ca e vremea sa vezi adevarul. Ne aflam aici ca sa intretinem viitorul prezent al umanitatii
care in 2340 e o metaconstiinta asemanatoare cu a noastra. Umanitatea a fost supusa
unui proces de evolutie controlat de precizie. Inca de la inceputul umanitatii observam
cum Terra e inrobita de autocrati. Conflicte dupa conflicte
si varsari de sange nevinovat. De ma intrebi “de ce”
e pentru ca am facut din animal un homo luminous.
Animalul, asemenea, e creatiunea noastra si face parte din evolutie.
Specia umana e vizitata si intru trecut… insa, am considerat
ca e mai bine sa-i monitorizam evolutia prezenta - de la distanta sau din umbra.
Insa unii, au ramas si astazi in universul inventie pe care l-am creat
in scopul de a le stimula evolutia. Ii vezi in biserici prosternandu-se
unor materiale pe care vremea le erodeaza.
Unii cred ca spiritul e sempitern si ca trupul e substanta vremelnica.
Altii cred ca sunt doar trup ceea ce este si adevarat. Spiritul e o metafora
sau o inventie prin intermediul careia i-am educat pe oameni…
- Opreste-te… inceteaza sa mai vorbesti asa, nu e adevarat, nu se poate,
nu e adevarat.
- Asculta cu atentie, nu visa si tu ca si ceilalti !
- Spiritul e o metafora, o inventie…
- Gata, nu mai vreau s-aud amagiri… nu, ramai cu mine, nu te du…

Carosabilul ma plimba~ imprejurul si in centrul oraselului din care
fac parte… Calea se indreapta~ gradinei de verdeata indragita
de cateva foliole abatute.
Ma asez pe intinsul bancii ce o stiu ansamblu d’ ecuatii
sau produs al gandului inspirat.
Minutele se trec… himeric… aducand cu ele pe sub frunzi
lamentatia crepusculara din genele adumbrite.

Gandesc ca… sunt momente memorabile…

- Tati, Tati, ce Evrika ! – spui ca, Universul e dintotdeauna, deci n-a existat nicio evolutie,
caci daca n-ar fi dintotdeauna noi am fi un spectru,
caci absolut tot universul ar avea inceput cum ar avea si capat.
Na, na, na… na, na, na !!! Hmm… (aratandu-i putin limba)

- Suntem Vesnici – Cuvanta~ Tatal – Suntem Vesnici.

Sublim! Felicitari MiradaDicovici!

[Andrei Vlinder]

"Sublim! Felicitari MiradaDicovici!" - Ironic.

Thank's !!! Am inceput recent sa lucrez la un volum de poezie integral benefica si la cateva poeme in proza. Voi anunta pe forum cand le public si cand le termin... si totodata voi mai posta in acest topic...
Scopul principal e acela de a traduce Sufletul prin cuvinte si de a sensibiliza. Daca textul a reusit sa atinga membranele lectorului roman, inseamna ca, le va putea atinge si pe cele de dinafara si mai inseamna ca, din ce in ce mai multi oameni vor observa existenta Spiritului cu vederea deschisa... Caci a scrie chiar si cu tasta e un dar divin.

P.S. Sunt baiat, sa nu se interpreteze.

[Andrei Vlinder]

A fi vesnic

[mykk]

Multumim, Mirada.

[Andrei Vlinder]

De existenta maestrului

Strada pavata… foliole sive sunt imprastiate…
o trasura peste ele trece – cladirile-s udate.
Roata de trasura indica sapte jumate,
dupa crepuscul frunzi intregi s-or trece…
o, inca mai este sapte jumate !

Ropote de cai urechea mi-o intorc dupa ele
stand pe o banca – vad niste fete vesele.
Insa cugetarea tot la octombrie revine
chiar de pe strada pavata se poarta si metresele.

Ci pentru poet : numai Claudia e in tine !

Astfel ma port si eu alene pe langa Episcopie…
pe-acolo e drumul cel bun catre parc –
acolo unde doi pesti au faurit un arc
din care de adorare ar curge gradina ar fi vie.

Aici ajung pe o alta banca pustie - de la intrarea in parc.
Deschid cartea lui Dicovici si pentru Claudia cetesc.
Ca o desueta cutie muzicala se aude
un tom invaluit cu file nude.
Le cetesc doar cei ce ar dori sa vada ~
sau e de-ajuns irisii Claudiei sa fie ca florile ude.

Strada pavata… foliole sive sunt imprastiate…
e dupa crepuscul lume multa – vesela sau indignata.
Indolenta se plimba prin gradina abatuta…
numai poetul cata la fata nevazuta
ale zilelor pline si minunate !

Oh, dupa octombrie va mai fi vazuta ?!


Ajuns acasa cutia muzicala incepe sa cante…
Ea stie ce simte poetul,
daca nu o vede se-nlantuie regretul
de splendoarea pe care doreste s-o cante.

Pe cutia muzicala e o mama si o copila ce-s sfante.
Se vor opri din cantare si ele cu incetul…
Claudia, unde esti copila glasul tau sa-mi cante ?!
Dupa octombrie vei mai fi vazuta,
cine o sa te mai incante ?!

Raspunde poetul : ca o desueta cutie muzicala
tomul acesta va dori sa mai cante…
ce zile pline si minunate
pentru copila si mama de pe cutia muzicala !

Numai poetul ramane-va o fila autumnala.
Si as dori sa o ascult oricand – oriunde…