Urmaresc mai demult forumul asta si am vazut ca sunt destui intelepti. M-am inregistrat si eu sa imi povestesc pasul si sa ma ajute cineva sa raman in toate facultatile mintale. Vreau sa stiu ca nu sunt singurul care trece prin asta si in acelasi timp nu vreau sa irosesc banii si timpul pe un consilier matrimonial.
Sigur ca povestea mea e aceeasi cu a multora de aici, ideea e ca as vrea sa stiu si ce parere au altii si poate si mai mult as vrea sa stiu ca nu sunt unic si ca ceea prin ce trec eu e similar cu povestea altora...
Sa incep dara... M-am insurat acum cativa ani (7) si am impresia ca de atunci sunt intr-un calvar. Cred ca si in ziua de azi sunt convins ca nu trebuia sa o fac dar in fine... era timpul...
Problema e ca mi-am luat o sotie care a dus gelozia la un nivel pe care eu nu credeam ca am sa il pot vedea vreodata. Eu sunt un baiat simtit, cred, si m-am straduit sa joc dupa regulile casniciei, in sensul ca sa fiu fidel, si mult, tot dupa reguli, sa fac ceea ce face orice barbat cu un pic de glagorie ( nu te uiti dupa femei, nu inseli, nu ascunzi , si nu ai timp nejustificat departe de sotie.)
Totusi, sotia mea este extrem de geloasa si problema mea e ca eu nu am acceptat niciodata acest comportament. In timp actiunile mele impotriva acestei manifestari au devenit din ce in ce mai violente (si nu fizica, doar verbala) si desi stiu ca nu e bine nu am inteles nici in ziua de azi de unde izvoraste aceasta ura pe care sotia mea o manifesta fata de mine. Aceste speculatii ca eu am facut aia, sau am fost cu aia, sau la servici colegele...
Stiti cum e , vii de la servici, incerci sa comunici si sa povestesti ce s-a intamplat in timpul zilei si trebuie neaparat sa filtrez informatia astfel incat sa nu cumva sa pomenesc numele unei colege, pentru ca atunci incep replicile ironice la adresa la ceea ce se intampla. Daca cumva incerc sa zic ceva atunci sunt contrat cu expresia " ce draga, de ce le pui pe ele inaintea mea".
in sfarsit, multe s-au intamplat si ideea e ca am ajuns in situatia in care traim in casa ca doi straini. Avem un copil, insa vin acasa, si stam unu intr-o parte si unu in alta parte. Eu am zis ca vreau sa plec, insa am intrat si am mai citit povestile altora si vad ca parca nu sunt singur. Parca sunt si altii...
Bineinteles ca ati intreba de ce am mai facut copil. Din acelasi motiv pentru care multi se complac intr-o relatie si am crezut ca ea o sa se schimbe cu venirea unui copil si relatia noastra o sa fie mai buna.
Eu sunt un barbat puternic, si incapatanat (ca toti altii) insa nu mai am puterea sa lupt si atunci va trebui sa iau o decizie. Din punctul meu de vedere nu prea mai am ce sa fac si am renuntat la a ma mai chinui si vad ca si ea a adoptat aceeasi atitudine, insa nu mai pot continua asa. Ceva trebuie sa se inample, insa din cauza copilului nu as divorta, dar nici cu ea nu as sta, si drept sa spun imi este si frica de divort.
Nu stiu ce sa zic... ce parere aveti...
Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis

















