sau Inregistrare
  
Pagina 1 din 1
  • Nu poti crea un subiect nou
  • Acest topic e inchis

Vamile vazduhului ..arătări ale îngerilor si dracilor la ceasul morţii Evaluare topic: - - - - -

#1 Utilizator offline   Costty 

  • Trandafir
  • PipPipPipPip
  • Grup: Full Members
  • Mesaje: 370
  • Inregistrat: 31-January 06

Scris 30 July 2007 - 02:39 PM

LOCUL în care sălăsluiesc dracii în această lume căzută, si locul în care sufletele de curând plecate ale oamenilor îi întâlnesc pe acestia, este aerul. Episcopul Ignatie descrie acest loc, care trebuie lămurit limpede, pentru a se înţelege corect experienţele care au loc „după moarte” în zilele noastre.


Cuvântul lui Dumnezeu, împreună lucrător cu Duhul, ne descoperă prin vasele Sale cele alese, că locul dintre cer si pământ, întreaga întindere azurie a văzduhului, care ni se face nouă văzută sub ceruri, slujeste drept sălas pentru îngerii căzuţi, care au fost izgoniţi din cer …. Sf. Apostol Pavel îi numeste pe îngerii cei căzuţi duhurile răutăţii, care sunt în văzduhuri (Efeseni 6, 12), si pe căpetenia lor o numeste stăpânitorul puterii văzduhului (Efeseni 2, 2). Îngerii căzuţi sunt răspândiţi în mulţime mare în văzduhul pe care îl vedem deasupra noastră. Ei tulbură pururea toate lumea si pe fiecare om în parte. Pentru fiecare faptă rea, ori ucidere, ei s-au făcut aţâţători si împreună lucrători cu făptasul. Ei îi apleacă pe oameni spre păcat, si îi învaţă cum să-l săvârsească în toate chipurile cu putinţă. Sf. Apostol Petru zice: Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8), atât în timpul vieţii noastre pământesti, cât si după iesirea sufletului din trup. Când sufletul unui crestin lasă sălasul său pământesc, si porneste urcusul prin văzduh, către sălasul lui din cer, dracii îl opresc, ostenindu-se să afle în acela vreo asemuire de vreun chip cu ei, cu păcosenia lor, cu căderea lor, si să-l tragă în jos către iad, care este gătit diavolului si îngerilor lui (Mat. 25, 41). Nu-i nici o îndoială (subliniere în original) că Sf. Apostol Pavel vorbeste despre ele atunci când zice despre crestini, că ei trebuie să ia parte la războiul cu duhurile răutăţii de sub ceruri (Efeseni 6, 12). Nu-i nici o îndoială (subliniere în original) că Sf. Apostol Pavel vorbeste despre ele atunci când zice despre crestini, că ei trebuie să ia parte la războiul cu duhurile răutăţii de sub ceruri (Efeseni 6, 12).


În Viaţa Sfântului Antonie cel Mare, Sf. Atanasie cel Mare scrie cum, odată, la apropierea ceasului al nouălea, după ce Sf. Antonie a început să se roage înainte de a mânca, a fost numaidecât răpit de Duhul, si ridicat de îngeri la cer. Dracii
văzduhului s-au împotrivit urcusului lui: îngerii, opunându-se, au cerut să le facă cunoscute pricinile împotrivirii lor, căci Sf. Antonie nu avea nici un păcat. Dracii s-au străduit să facă cunoscute păcatele săvârsite de el chiar de la nastere; dar îngerii au închis gurile defăimătorilor, spunându-le că nu trebuie să numere păcatele de la nastere, care fuseseră deja sterse prin harul lui Hristos; ci să spună ei -dacă cunosc vreunul - păcatele pe care le-a săvârsit el după ce a intrat în monahism si si-a închinat viaţa lui Dumnezeu. În osândirile pe care le-au făcut, dracii au rostit multe minciuni nerusinate; dar fiindcă defăimătorilor le-a lipsit temeiul, cale liberă s-a deschis înaintea lui Antonie. Îndată ce si-a venit în sine, a văzut că se afla în acelasi loc unde stătuse pentru rugăciune. Uitând de mâncare, a petrecut întreaga noapte în lacrimi si suspine, cugetând la mulţimea de vrăjmasi ai omului, la războiul împotriva unei osti ca aceea, la greutatea drumului prin văzduh, către rai, si la cuvintele Apostolului care zice: Lupta noastră nu este împotriva trupului siasângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri (Efeseni 6, 12; Efeseni 2, 2). Ştiind că puterile văzduhului caută doar un singur lucru, că se apleacă asupra lui cu toată râvna, că se ostenesc si se străduiesc să ne lipsească de o cale liberă către cer, Apostolul ne sfătuieste: Luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea (Efeseni 6, 13), pentru ca cel potrivnic să se rusineze, neavând de zis nimic rău despre noi(Tit 2, 8)”.

Făcându-ne cunoscute cele se întâmplă în ceasul morţii, Sf. Ioan Gură de Aur ne învaţă: „În ceasul acela vom avea nevoie de multe rugăciuni, de multe ajutoare, de multe fapte bune, de mare mijlocire de la îngeri, în călătoria prin sălasurile văzduhului. Dacă atunci când călătorim într-o ţară străină sau într-un oras necunoscut, avem nevoie de o călăuză, cu atât mai mult avem nevoie de călăuze si ajutoare care să ne îndrume în cealaltă lume, nevăzută, printre stăpâniile si puterile si stăpânitorii lumii, din sălasurile văzduhului, care sunt numiţi prigonitori si strângători de dajdii si vamesi.”


Sf. Grigorie Dialogul († 604), în omiliile sale la Evanghelie, scrie: „Omul trebuie să cugete adânc la cât de înfricosător va fi pentru noi ceasul morţii, ce chinuire cumplită va răbda sufletul la vremea aceea, ce aducere aminte a tuturor păcatelor, ce uitare a fericirii trecute, ce frică si ce teamă de Judecată. În ceasul acela, duhurile cele rele vor cerceta faptele sufletului care pleacă. În ceasul acela, duhurile vor înfăţisa privelistile păcatelor spre care l-au împins aceia (diavolii) pentru a-l trage pe el la împreună chinuire cu ei. Dar de ce vorbim numai de sufletul păcătos, când duhurile vin în aceeasi măsură si la muribunzii cei alesi, si caută în ei păcate asemenea cu ale lor, dacă au izbutit să-i ispitească? Dintre oameni a fost numai Cel Unul Care înainte de patima Sa, a zis fără frică: Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine si stăpânitorul acestei lumi si el nu are nimic în Mine (Ioan 14, 30)”


Sf. Efrem Sirul († 373 ) înfăţisează ceasul morţii si judecata în chipul acesta: „Când vin duhurile cele înfricosătoare, când puterile cele dumnezeiesti poruncesc sufletului să iasă din trup, când acelea ne îndepărtează cu sila si ne duc la locul de judecată cu neputinţă de ocolit - văzându-i în ceasul acela, sărmanul om ... se cutremură cu totul ca din pricina unui cutremur ... puterile ceresti, luând sufletul, porneste urcusul prin văzduh, unde stau căpeteniile, puterile si stăpâniile lumii. Acestia sunt osânditorii nostri, vamesii înspăimântători, registratorii, perceptorii; toţi acestia întâlnesc sufletul în calea lor, iau zapisul la socoteală, îl cercetează, numără păcatele si datoriile acestui om -păcatele tinereţii si ale vărstei celei adunate cu anii, cele de voie si cele fără de voie,
săvârsite cu fapta, cuvântul sau cu gândul. Mare este teama aici, mare este cutremurul sărmanului suflet, de nepovestit este rusinea pe care o rabdă în ceasul acela de la mulţimea fără de număr de vrăjmasi care îl împresoară cu mii si mii, ocărându-l, ca să-i oprească urcusul către cer, ca să nu se sălăsluiască în lumina celor vii, si ca să nu intre în împărăţia vieţii. Dar sfinţii îngeri, luând sufletul, îl duc mai departe.

Sf. Chiril spune: „Ce frică si cutremur te asteaptă, o, suflete, în ziua morţii! Vei vedea draci înfricosători, fiorosi, nemilostivi si urâciosi, ca întunecosii etiopieni, stând înaintea ta. Chiar numai privelistea lor este mai rea decât orice chinuire. Văzându-i, sufletul se tulbură, se nelinisteste, caută să se ascundă, se grăbeste către îngerii lui Dumnezeu. Sfinţii îngeri iau sufletul; trecând împreună cu ei prin văzduh, sufletul se ridică, si ajunge la vămile care păzesc drumul de la pământ la cer, care opresc sufletul, împiedicându-i suisul la cer. Fiecare vamă cercetează păcatele de care răspunde; fiecare păcat, fiecare patimă îsi are vamesii si socotitorii săi.


Cu adevărat, nu numai luptătorii crestini trebuie să înfrunte încercările dracilor la ceasul morţii. Sf. Ioan Gură de Aur, în Omiliile sale la Evanghelia după Matei, istoriseste cu înflăcărare ce se întâmplă adesea cu păcătosii obisnuiţi, la ceasul morţii. „Cei mai mulţi oameni pot fi auziţi atunci, povestind grozăvii si vedenii înfricosătoare, priveliste pe care muribunzii nu sunt în stare să o rabde, iar adesea cutremură chiar si patul lor cu mare putere, îi privesc înfricosător pe cei ce stau împrejur, sufletul se străduieste să rămână în lăuntrul trupului, nedorind să fie izgonit, si nu este în stare să rabde privirea îngerilor care se apropie. Dacă fiinţele omenesti, care sunt înspăimântătoare, ne pricinuiesc chinuire privindu-le, când vedem îngerii ameninţând, si puteri mari printre vizitatorii nostri, cum să nu suferim când sufletul este smuls din trup si tras afară, si plânge mult, si totul este în desert?”


O experienţă a vămilor din zilele noastre

Răspunsul obisnuit al unui om „luminat” din vremurile moderne, atunci când a întâlnit vămile după „moartea clinică” (care a durat 36 de ore), poate fi văzut în cartea pomenită mai sus, „De necrezut pentru mulţi dar de fapt o întâmplare adevărată”. Luându-mă de braţe, îngerii m-au dus în stradă, chiar prin peretele salonului de la spital. Se întunecase deja. Zăpada cădea linistit în fulgi mari.
Vedeam tot ce era în jurul meu dar nu puteam simţi frigul, si în general diferenţa dintre temperatura din cameră si cea de afară. Era limpede că aceste lucruri nu mai aveau nici o însemnătate pentru trupul meu care era schimbat. Am început să urcăm repede. Şi din înălţimea la care ne ridicaserăm, cuprinsul se lărgea tot mai mult si se arăta
înaintea ochilor nostri, făcându-se necuprins, aducându-mi înfricosare, dându-mi seama că eram un nimic în acel pustiu nesfârsit ...
Mintea mea nu pricepea atunci ce este timpul, si nu stiu cât a durat urcusul nostru, că la un moment dat am auzit, ca venind de undeva, la început o gălăgie nedeslusită, mai apoi ţipete si un râs zgomotos al unor fiinţe urâcioase, care se apropiau de noi grabnic.
Duhurile rele! -am înţeles îndată si am socotit aceasta neobisnuit de repede, iuţime ce venea din spaima pe care o trăiam în ceasul acela, pe care nu o mai cunoscusem niciodată, mai înainte. Duhurile rele! O, ce dureros era! Cât de mult as fi râs din toată inima la toate astea, doar cu puţine zile în urmă! Chiar acum câteva ore, povestirea cuiva ar fi stârnit în mine aceeasi purtare, nu pentru că acela ar fi văzut duhuri rele cu ochii săi, ci doar pentru că credea în existenţa acelor duhuri ca fiind ceva foarte adevărat! Asa cum era potrivit pentru un om ’învăţat’ de la sfârsitul sec. al XIX-lea, am socotit că astfel de credinţe erau aplecări nebunesti, patimi în fiinţa omenească, si de aceea nici măcar cuvântul nu avea pentru mine semnificaţia vreunui nume, ci a unui termen care definea o noţiune abstractă oarecare. Şi îndată această ’noţiune’ de până acum, mi s-a arătat ca ceva foarte viu! ...
Împresurându-ne din toate părţile, cu ţipete si cu gălăgie mare, duhurile cele rele au cerut să le fiu dat lor. Au încercat să mă apuce si să mă scoată de la îngeri, dar n-au izbutit să facă asta. În mijlocul urletelor lor de neînchipuit si la fel de potrivnice auzului, cum era si privelistea aceea pentru mine, au ajuns uneori la urechile mele cuvinte si grăiri de ale lor. ’Este al nostru: s-a lepădat de Dumnezeu’ -au strigat îndată cu toţii, si ne-au lovit cu o asemenea îndrăzneală că pentru o clipă frica mi-a îngheţat curgerea gândurilor. ’E minciună! Nu este adevărat!’ -am vrut să strig, venindu-mi în sine; dar o aducere aminte binevoitoare mi-a legat limba. Într-un chip necunoscut mie, mi-am amintit îndată de o întâmplare scurtă si lipsită de însemnătate, care făcea parte dintr-o perioadă îndepărtată a tinereţii mele care, se pare că eu n-as fi fost în stare cu nici un chip să mi-o amintesc singur.”
Aici autorul istoriseste o întâmplare din anii de scoală: Odată, într-o discuţie filosofică, asa cum obisnuiesc studenţii, unul dintre camarazi si-a spus părerea: „De ce trebuie să cred? Şi, este imposibil ca Dumnezeu să existe?” La aceasta autorul a răspuns: „Poate că nu există.” Acum, vădit de dracii care-l acuzau, autorul îsi aminteste:
„Această grăire era în deplinul înţeles al cuvântului o ’afirmaţie neîntemeiată’: părerea fără judecată a prietenului meu n-ar fi putut stârni în mine îndoiala cu privire la existenţa lui Dumnezeu. Nu ascultasem în chip deosebit ce spusese el -si acum mi-a atras atenţia că această afirmaţie neîntemeiată a mea nu dispăruse fără să lase o urmă în văzduh. A trebuit să mă îndreptăţesc, să mă apăr de acuza care fusese îndreptată împotriva mea, si în chipul acesta, cele ce sunt spuse în Noul
Testament s-au adeverit: Cu adevărat trebuie să dăm socoteală pentru toate cuvintele noastre nesocotite, dacă nu prin voia lui Dumnezeu, care vede ascunzisurile din inima omului, atunci prin mânia vrăjmasului mântuirii.
Acuza aceasta a fost de bună seamă, mărturia cea mai temeinică pe care au adus-o duhurile cele rele spre pierzarea mea. Acelea păreau să prindă puteri noi pentru a mă lovi, si acum s-au îndreptat spre noi cu strigăte mânioase, împiedicându-ne să mergem mai departe.
Mi-am amintit o rugăciune si am început să mă rog, chemând în ajutor pe sfinţii ai căror nume le cunosteam si care îmi veneau în minte. Dar aceasta nu i-a înfricosat pe vrăjmasii mei. Crestin numai cu numele, sărman nestiutor, se pare că pentru prima oară în viaţa mea, mi-am adus aminte de cea care este numită Mijlocitoarea crestinilor.
Şi este limpede că strigarea mea a fost atât de aprinsă, atunci când sufletul meu era cuprins de spaimă, căci, numai ce mi-am amintit si am rostit numele ei, când, deodată, s-a ivit o ceaţă albă între noi si duhuri, care, îndată a început să cuprindă laolaltă mulţimea cea urâcioasă a duhurilor rele. Ceaţa le-a ascuns de la ochii mei mai înainte ca ele să fugă dinaintea feţei noastre. Vorbirea lor gălăgioasă s-a mai auzit multă vreme, dar cu cât auzirea lor scădea treptat, mi-am putut da seama că urmărirea cea cumplită fusese dată uitării.

Aceasta postare a fost editata de Costty: 30 July 2007 - 02:51 PM

0

#2 Utilizator offline   X.E.N.A. 

  • searching...for my spring...
  • PipPipPipPipPipPip
  • Vezi galerie
  • Grup: Advanced Member
  • Mesaje: 2.185
  • Inregistrat: 11-January 07

Scris 30 July 2007 - 02:44 PM

brrr :D

common...si-asa mi-era mie frica de "cazane" :lol2:
0

#3 Utilizator offline   Glamorous_witch_girl 

  • Orhidee
  • PipPipPipPipPipPip
  • Grup: Advanced Member
  • Mesaje: 1.803
  • Inregistrat: 29-May 07

Scris 30 July 2007 - 03:39 PM

Daca toti cei care s-au indoit cel putin o data de existenta lui D-zeu ajung in iad..........cel putin 99,8% au locul asigurat.........cel putin nu o sa fiu singura :lol2:
0

#4 Utilizator offline   Costty 

  • Trandafir
  • PipPipPipPip
  • Grup: Full Members
  • Mesaje: 370
  • Inregistrat: 31-January 06

Scris 30 July 2007 - 04:13 PM

Citeaza

Daca toti cei care s-au indoit cel putin o data de existenta lui D-zeu ajung in iad..........cel putin 99,8% au locul asigurat.........cel putin nu o sa fiu singura





Fapta buna, spovedania, compenseaza pacatele si eu ar trebui sa ma duc in iad cu acel procent daca e sa o luam asa

Tovarasia in iad nu aduce mângâiere

Caci chiar si pentru aceasta bucurie vor da seama. Sa nu-ti închipui, ca precum aici a avea tovarasi la nenorociri îti aduce oarecare mângaere, tot asa va fi si acolo.

Oare tatal când vede pre fiul sau stând în aceiasi osânda, va simti el mângâiere, sau poate un adaos la durerile sale? Dara barbatul când vede pe femeia sa ? Dara oamenii când vad pe un om? Oare atunci nu ne vom misca înca mai mult ? Da, desigur, insa acolo nu vor fi suferinti de acestea, ci cu totul altele: plângere va fi, si scrîsnirea dintilor, vazându-ne unii pre altii, vaitându-ne cu totii. Cei ce sunt în saracie, oare vom simti vreo mângâere în ralelelor, din împartasirea altora la saraciea aceea?

Si ce va fi atunci, când si fiul, si tatal, si femeia, si nepotii vor lua aceiasi osânda ? Dara când noi vom vedea prieteni, vom mai simti oare vreo mângâiere? Nu vom mai avea, iubitilor, nici una, ci înca mai mult ni se vor mari ranele ce le vom suferi.

Pe lânga acestea apoi, sunt si rale de acelea, care nu pot avea nici o mângâere din împartasirea si a altora, prin marimea lor.

De pilda, cineva se gaseste în foc, si tot în acelasi foc se gaseste si un altul; ei bine cum se vor mângâe unul pe altul ?

Spune-mi te rog : daca vreo-data am cazut în friguri grozave, cum nu ni-a lipsit noua orice mângâere atunci?

Desigur, caci când stapânesc ralele pe cineva, sufletul lui nu va mai avea grija sa se mângâe. Sau nu vedeti pe femeile care si-au pierdut barbatii, pe cate alte femei înca nu pot numara, cum au patimit acelasi lucru? Dara cu toate acestea jalaniea nu a devenit mai mica.

Deci, iubitilor, sa nu ne nutrim cu asemenea sperante, ci o singura mângâere sa avem: aceea de a ne pocai pentru cele ce am pacatuit, si de a ne îndrepta pasii pe calea cea buna care duce la ceriu, ca astfeliu sa ne invrednicim de Imparatiea cerurilor, prin harul si mila Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cade slava si stapânirea în vecii vecilor. Amin
0

#5 Utilizator offline   Glamorous_witch_girl 

  • Orhidee
  • PipPipPipPipPipPip
  • Grup: Advanced Member
  • Mesaje: 1.803
  • Inregistrat: 29-May 07

Scris 30 July 2007 - 05:23 PM

Lasa,ca eu si vreo 2-3 prieteni(daca exista Dumnezeul crestin,noi sigur mergem in iad)........discutam noi cu vreun demon.Nu exista om in totalitate rau,si poate cu entitatile e la fel.Si o sa avem o eternitate sa il convingem............... :lol2:......asta si faptul ca Loki rules!!!!!!!!!!

Aceasta postare a fost editata de Glamorous_witch_girl: 30 July 2007 - 05:29 PM

0

#6 Utilizator offline   Costty 

  • Trandafir
  • PipPipPipPip
  • Grup: Full Members
  • Mesaje: 370
  • Inregistrat: 31-January 06

Scris 30 July 2007 - 06:41 PM

DESPRE IAD

Vom vorbi câteva cuvinte despre iad. De-atâtea ori auziţi cuvântul iad în dumnezeiasca Evanghelie, în Sfânta Scriptură, în învăţăturile Sfinţilor Părinţi, şi în tradiţia Bisericii Ortodoxe. Dar v-aţi pus vreodată întrebarea ce este iadul?

Ce este iadul? Să ştiţi că iadul este împărăţia morţii; iadul este locul acela unde se chinuiesc, după dreptatea lui Dumnezeu, dracii şi toţi care au mâniat pe Dumnezeu şi au făcut voile lor în această lume.

Iadul este împărăţia dracilor, a cărui poartă este deznădejdea, curte sunt legăturile; ferestre, întunericul; masă, reaua împuţiciune şi putoare; mâncare este foamea, băutură este setea, ceasornic este plânsul, aşternut este văpaia, orânduială este tulburarea cea fără rânduială a prăpastiei acelea groaznice.

Dar ştiţi dumneavoastră câte feluri de munci are iadul? Nouă feluri de munci sunt în iad şi toate sunt veşnice şi foarte grele.

Prima muncă este întunericul, cum arată marele prooroc Isaia. Dar nu întunericul acesta, pe care-l vedem noi pe pământ. Întuneric pipăibil. Ai văzut în Egipt, în pământul Ghesem, că unde erau evreii, era lumină şi în tot Egiptul era întuneric?

Nimeni nu ştia pe unde să meargă. Dumnezeu ce nu poate? Toate-s la Dânsul. Întuneric pe lumea asta, dar celălalt întuneric îi veşnic.

Acolo este întuneric aşa de tare, încât îl poţi pipăi cu mâna. Aceasta o zice dumnezeiescul Iov: Mă voi coborî în pământul întunericului celui veşnic, care nu are lumină, dar nici tămăduire în veac.

De întunericul acela a amintit şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelia Sa, când zice: Legaţi-i mâinile şi picioarele şi aruncaţi-l pe el întru întunericul cel mai dinafară, arătând prin aceasta, cum zice şi dumnezeiescul părinte Efrem Sirul că este un întuneric greu.

Deci, cea dintâi muncă ce stăpâneşte iadul este întunericul acela negrăit şi neînchipuit.

A doua muncă, după întuneric, este plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Atâtea lacrimi se varsă în iad într-o singură zi, că, dacă s-ar aduna pe faţa pământului ar face un ocean mai mare ca Oceanul Pacific. Oceanul Pacific are 48.000 km lungime, de la Polul Nord până la Polul Sud; are 18.500 km lăţime şi, la Insulele Mariane, are 11 km adâncime. Şi numai în iad, într-o singură zi, lacrimile care se varsă acolo, ar face un ocean mai mare ca Pacificul. Atâta plângere este în iad.

A treia muncă este putoarea cea rea. Dacă s-ar aduna toate putorile de pe faţa pământului la un loc n-ar face nici un miligram faţă de putoarea care este acolo. Ca să vă daţi seama ce putoare este în iad, am să vă spun o istorioară.

Doi fraţi de la o mamă s-au dus la mânăstire să se facă călugări. Şi unul s-a dus în mânăstire şi a avut răbdare multă, smerenie multă, ascultare fără cârtire şi a rămas în mânăstire până la moartea lui. Iar altul şi-a pierdut răbdarea şi a spus că se duce în lume înapoi la tată şi mamă. Fratele cel care a rămas în mânăstire îl sfătuia:
- Frate, nu te duce înapoi. Auzi ce spune Evanghelia: Nimeni, punând mâna pe plug, să nu mai privească înapoi. Deci, nu te duce, frate, în lume, pentru că mare primejdie este să laşi mânăstirea şi să te duci din nou în lume.

Iar el a zis:
- Nu, eu mă duc!
- Dar nu te temi de chinurile iadului?
- Nu cred, frate, că sunt chiar atât de grele muncile iadului, cum spune Sfânta Scriptură sau cum spun oamenii. Aşa s-a scris în cărţi ca să ne sperie.

Şi s-a dus acasă şi s-a căsătorit şi şi-a făcut de cap. Dar n-a trăit mult, decât trei ani, şi a murit. Auzind călugărul că fratele său, care s-a întors în lume, a murit, a început să se roage cu foc lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, arată-mi să văd unde este fratele meu; în iad sau în rai!"

După o vreme destul de îndelungată, într-o noapte o umbră neagră a intrat în chilia lui. Şi când s-a uitat el bine la lumina lumânării, l-a cunoscut. Umbra i-a zis, plângând şi suspinând:
- Mă cunoşti? Eu sunt fratele tău.

Era negru ca un cărbune. Doar după glas l-a cunoscut. Şi atunci acesta, văzându-l într-o stare jalnică ca aceea, l-a întrebat:
- Frate, de unde vii?
- Din iad, că am lăsat mânăstirea şi m-am dus în lume şi mi-am făcut de cap; am murit în păcate şi m-am dus pentru păcatele mele în muncile iadului.

Şi atunci acesta a început să întrebe:
- Măi, frate, ştii ce-mi spuneai tu mie, că muncile iadului nu-s aşa de grele, ci s-au scris aşa numai să sperie lumea şi să înficoşeze pe oameni. Chiar aşa este de greu în iad?
- De mii de ori sunt mai cumplite chinurile iadului decât cum sunt scrise; şi de ar avea tot codrul limbă şi toată iarba pământului de ar vorbi, n-ar putea spune cât de greu este în iad!

Dar fratele se făcea că nu-l înţelege.
- Frate, oare voi putea să le încerc şi eu puţin, ca să mă încredinţez de adevăr?
- Nu poţi auzi răcnetele şi ţipetele şi vaietele din iad, că tot atunci mori.
- Dar, n-aş putea măcar să pipăi iadul?
- Nu poţi, că acolo este foc care arde de miliarde de ori mai tare ca acesta şi tot atunci te-ai topi, fiind în trup material.
- Nu pot nici să văd?
- Nu poţi, că mori de frică, văzând priveliştea aceea groaznică şi urgia mâniei lui Dumnezeu din iad!
- Dar cum aş putea eu să încerc măcar cât de puţin muncile iadului?
- Frate, ţine minte. Ai putea mirosi oleacă din putoarea iadului!

Cum era îmbrăcat cu haina, a scuturat mâneca hainei puţin şi s-a făcut nevăzut. Şi când a scuturat mâneca, atâta putoare a ieşit din mâneca hainei lui, încât acela a căzut mort jos şi trei zile nu a putut să iasă din chilie.

Greu de tot a deschis uşa şi s-a târât afară din chilie şi a ieşit acea putoare din chilia lui, încât s-a împrăştiat în toată mânăstirea.

Călugării au părăsit mânăstirea trei luni de zile din cauza putorii nesuferite, care a ieşit din chilia de unde a scuturat cel din iad mâneca hainei lui.

După trei luni, acel miros greu a dispărut. Călugării când s-au întors înapoi l-au găsit pe acela din chilia căruia ieşise acea putoare şi l-au întrebat:
- Ce a fost, frate, putoarea aceasta? De unde a venit?
Iar el a răspuns:
- Ştiţi, părinţilor, eu am avut un frate bun în mânăstire, care s-a dus în lume şi a murit după trei ani căsătorit. Eu m-am rugat Domnului să-mi arate unde este fratele meu.
După multă rugăciune, într-o noapte a venit la mine şi l-am întrebat unde este. Aflând că este în iad, curios, l-am întrebat cât de greu este în iad, deoarece îl ştiam nepăsător, zicând că nu crede că muncile iadului sunt chiar aşa de grele, cum scrie în cărţi.

Atunci el m-a încredinţat că nici nu poate spune limba de ţărână cât de greu este în iad şi ceea ce scrie în cărţi este foarte puţin spus.

Ca să vezi muncile iadului, a spus el, este imposibil, că tot atunci mori; nici nu poţi auzi ce este în iad că mori, nici nu poţi pipăi; şi mi-a dat să miros oleacă din putoarea care este în iad.

Atunci şi-a scuturat mâneca la haină şi iată sunt trei luni de zile de când putoarea aceasta stăpâneşte mânăstirea noastră şi aţi fugit; şi de-abia acum se poate veni, înapoi.

Şi a încredinţat tot soborul mânăstirii cât de mare putoare este în iad. Aceasta este a treia pedeapsă a iadului.

A patra muncă în iad este foamea şi setea. Aţi auzit ce spune proorocul Isaia: Vor flămânzi precum câinii şi vor urla şi se vor jeli, şi nimeni nu va potoli foamea lor. Şi Mântuitorul ne arată în Sfânta Evanghelie, în pilda cu bogatul şi Lazăr: Părinte Avraame, trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului său în apă, să vie să-mi răcorească limba, că rău mă chinuiesc în văpaia aceasta.

Ai auzit ce-i acolo? Un deget înmuiat în apă, cât de mare preţ are! Şi nouă aici nu ne place apa, vrem vin, rachiu, dresuri şi cutare. Vai de noi că nu cugetăm deloc ce ne aşteaptă. foamea şi setea sunt a patra muncă.

A cincea muncă a iadului este tartarul, gheaţa. Tartarul este un iezer fără fund, plin de gheaţă şi foarte rece. Aceasta este "scrâşnirea dinţilor", de care vorbeşte dumnezeiasca Scriptură, adică gerul acela nesuferit de care nu-şi poate închipui nimeni.

A şasea muncă este viermele cel neadormit. Acolo sunt viermi de foc care mănâncă trupurile oamenilor şi sufletele lor în vecii vecilor, şi niciodată oamenii nu mor. Acolo sunt balauri de foc şi şerpi de foc care înoată prin văpăile iadului, cum înoată peştii prin apă la noi şi nu se vatămă. Şi îi prind pe cei păcătoşi şi-i sug şi-i înţeapă şi-i mănâncă în vecii vecilor, împreună cu viermii cei neadormiţi. Asta este munca a şasea.

A şaptea muncă este gheena, adică focul cel nestins, care este cea mai grea dintre toate. Focul cel negru care arde în vecii vecilor cu întuneric.

De acela se tem şi dracii. Că ei se rugau Mântuitorului, când făcea minuni pe malul Mării Galileii, când a scos demonii din cei doi îndrăciţi: Te ştim pe Tine cine eşti, Fiul Celui Preaînalt; Te rugăm nu ne trimite pe noi în gheena! Acolo îi trimitea, că El avea putere. Şi dracii se tem de gheena, de care spune Mântuitorul în Evanghelie: Unde focul lor nu se stinge.

Dar nu este foc de acesta ca al nostru, care se face ca să dea lumină; focul acesta, chiar de ar arde pe cineva, dar dă lumină; acela, însă, este foc negru ca păcura şi de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta. Aşa spune fericitul Ieronim.

Cât de mare este focul unde se topeşte oţelul, totuşi este neînchipuit de slab faţă de focul iadului, ca şi cum ar fi zugrăvit pe pereţi. Ai vedea un foc zugrăvit pe perete cu vopsea şi nu te frigi.

Aşa este de slab focul acesta faţă de focul iadului. Focul nestins nu mai are acolo nevoie de materie, cum zice Sf. Efrem: "Că nu sunt oarecare care-l aprind cu materie din lumea aceasta". Acolo este foc nestins, nu este foc cu lemne aprinse, ci arde cu urgia mâniei lui Dumnezeu negrăită, către cei păcătoşi.

Acest iezer de foc de care spune la Apocalipsă, care nu are fund în veacul veacului, arede şi pe toate duhurile cele rele şi le chinuieşte în vecii vecilor.

De aceea spune dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur: "Nimenea din oamenii care îşi aduc aminte de gheenă, nu vor ajunge în gheenă". Că cine cugetă la iad scapă de iad. Cine îşi aduce aminte de gheena, scapă. Că nu există om care-şi aduce aminte de gheena, care este atâta de groaznică muncă, să ajungă în gheena.

Fiindcă îndată ce îşi aduce aminte de gheena el se fereşte de păcat şi începe a lucra fapta bună, se mărturiseşte, pune început bun, îşi face canonul şi îşi îndreaptă viaţa sa. Este ca acela de care se spune în Biblie: "Că nu mai este fapta ta ca ieri şi ca alaltăieri; poate să fie omul până azi un drac şi mâine se face înger luminat". Numai să-şi aducă aminte de iad şi de gheena; că dacă uită iadul ajunge în iad, iar dacă nu uită iadul nu ajunge acolo.

Iată, am să vă spun despre gheena şi despre veşnicia iadului printr-o minune care se găseşte scrisă într-o carte veche.

În Sfântul Munte al Atonului trăia un călugăr cu numele Andrei. Şi acesta ducea o viaţă sfântă, în feciorie, asceză, post, rugăciune şi priveghere; în meditaţii sfinte şi în cugetarea Sfintelor Scripturi. Dar s-a îmbolnăvit când era aproape de treizeci de ani şi a zăcut unsprezece ani şi nu mai murea.


Atunci, după dreptate, acest călugăr cu numele Andrei şi-a pus întrebarea: "De ce sufăr eu?" Pentru că nu se ştia cu păcate aşa de grele, ca să sufere pe pământ atât de groaznică boală. Şi a început săracul, ca tot omul care nu mai poate răbda, să se roage aşa la Dumnezeu:
"Doamne, cer de la Tine un singur lucru şi anume: sau să mor sau să mă fac sănătos, că nu mai pot răbda! Mi-au rămas numai oasele şi pielea!"

Rugându-se el aşa, într-una din nopţi, a strălucit o lumină uimitoare în chilia lui. El s-a temut să nu fie de la draci, căci şi diavolul se face în chipul lui Hristos, în chip de înger, în chip de sfînt ce străluceşte ca soarele şi poate să te înşele.

Este ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: Nu-i de mirare că însuşi satana se preface în chip de înger de lumină şi slujitor al dreptăţii. Adică, dracii se prefac în chip de slujitori ai dreptăţii.

Deci s-a temut călugărul şi a început să facă cruce. Şi înadată a văzut că intră pe uşa lui un tânăr foarte frumos la chip, foarte luminat, cu un toiag de aur în mână, cu o cunună de aur pe cap şi o cruce de aur pe frunte şi i-a zis:
- Nu te teme, părinte, nu-s diavol. eu sunt îngerul păzitor al vieţii tale şi m-a trimis Dumnezeu să-ţi spun un lucru. Eu totdeauna sunt cu tine; toate suspinele tale, toate lacrimile, toate oftările, toate durerile, toate necazurile tale eu le ştiu. Că tu dormi, eu nu dorm niciodată; tu mănânci, eu nu mănânc; tu bei, eu nu beau.

Adu-ţi aminte ce spune psalmistul: Tăbărî-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de dânsul şi-l va izbăvi pe el; şi ...nici să dormiteze cel ce te păzeşte.

Deci, părinte, eu ştiu necazurile tale. Dar iată, tu ai început să te rogi lui Dumnezeu aşa de la o vreme: "Doamne, sau să mor, sau să mă fac sănătos, că nu mai pot răbda!" Şi Dumnezeu m-a trimis să-ţi spun ţie două lucruri:
- Care?
- Iată ce spune Dumnezeu prin mine: "Vrei să mai rabzi boala un an pe pământ sau să stai trei ceasuri în iad?"

Dar el când a auzit, a zis:
- Doamne, îngerul Domnului, tu care ştii necazurile mele, să mai zac eu un an pe pământ? Nu ştii că o noapte îmi pare un an şi că toate bolile mai cu seamă noaptea sunt grele? Deci cum am să mai rabd eu un an această groaznică boală? Şi pentru ce rabd eu? Că eu ştiu ca om, că m-am silit, de când am venit aici în Sfântul Munte, să fac voia lui Dumnezeu.

Şi a zis îngerul Domnului:
- Tu nu suferi pentru tine. Tu suferi pentru neamurile tale, care sunt în iad şi Dumnezeu te-a găsit pe tine şi voieşte prin osteneala şi suferinţa ta să scoată din neamul tău, până la al nouălea neam din iad". Că aşa se întâmplă dacă un călugăr bun îşi face datoria, mulţi din neamul lui se mântuiesc prin el.

Nu ai auzit ce zice proorocul Ieremia? Dumnezeu răsplăteşte păcatele părinţilor asupra copiilor până la al patrulea neam.

Deci, tu suferi pentru strămoşii tăi. Dar dacă vrei să ieşi şi tu din iad şi ei, să mai zaci un an pe pământ sau trei ceasuri în iad. dar ia seama ce spui, i-a spus îngerul, că în clipa aceasta ţi-am şi luat sufletul!

A stat el şi s-a gândit.
- Gândeşte-te bine! i-a spus îngerul.
- Trei ceasuri în iad!

Cînd a zis aceste cuvinte, i-a şi luat sufletul. Şi unde l-a dus? L-a dus în gheena, de care v-am amintit înainte, cel mai greu loc din iad, de care se tem şi dracii.

Şi când l-a dus acolo şi l-a băgat în focul cel negru şi de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta, a fost cuprins de întunericul ce domnea pretutindeni şi a început a răcni şi a geme de durere, căci balaurii de foc au început să-l muşte şi să-l chinuiască; el, când s-a văzut acolo şi a văzut atâta deznădejde şi atâta strigăt şi atâta durere şi atâta spaimă şi atâta foc, a început să strige cât putea: "Doamne, miluieşte-mă! Doamne, iartă-mă!"

După trei minute, o lumină a despicat întunericul şi a apărut îngerul Domnului. Când l-a văzut, a început a bate din palme şi a striga aşa:
- Vai mie! Vai mie! Vai mie! Toate le-am crezut, dar una ca asta n-am crezut!
- Ce n-ai crezut, părinte Andrei?
- N-am crezut că un înger al Domnului poate să mintă!
- Cum se poate una ca asta, ca să spun eu minciuni? Eu nu sunt om păcătos, eu nu sunt duh rău, diavol. Eu nu pot face păcat, eu nu pot minţi. Cum pot eu să mint, dacă sunt rază de dumnezeire, sunt lumina a doua din lumina cea dintâi? Cum aş putea eu să spun minciuni?
- Dar cum ne-a fost vorba în chilie la mine?
- Cum? - N-a fost vorba că mă vei scoate de aici după trei ceasuri? Iată, au trecut mai mult de trei sutr de ani de când mă chinuiesc aici!

Îngerul i-a spus:
Adevărul este Hristos. De-abia a trecut o oră şi mai ai două ore de stat.
- Două ore? a strigat monahul cu groază. Este oare cu putinţă să fi trecut numai o oră până acum?
- Eu am venit să văd dacă poţi răbda.

Atunci a zis călugărul Andrei:
- Doamne, dacă acesta este adevărul, că de-abia a trecut un ceas de când mă chinuiesc aici în iad, du-mă înapoi în trupul meu cel rănit şi bolnav şi să sufăr acolo, nu un an, ci sute de ani, ba chiar până la ziua venirii lui Hristos, numai să nu mai stau o clipă aici în focul cel nestins!

Şi îndată, cu iuţeala gândului, l-a luat îngerul şi l-a dus înapoi în trup.

Cine a ştiut că a fost mort un ceas? Când a înviat a început a striga:
- Miluiţi-mă! Miluiţi-mă!

Şi a venit călugărul care îl îngrijea şi a întrebat:
- Ce este, părinte? De ce strigi?
- Să se adune tot soborul mânăstirii.

Erau trei sute de călugări acolo. Şi l-au pus într-un cerdac înalt şi le-a spus la toţi minunea care s-a petrecut cu el; că el a stat un ceas în iad şi i s-au părut mai mult de trei sute de ani. Atâta de greu a trecut timpul.

Să ne ferească mila şi îndurarea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului pe toţi din câţi sunt aici să nu îngăduie Dumnezeu vreunul să încerce durerile şi chinurile iadului în vreun fel. Şi toţi, cu darul Mântuitorului şi cu mijlocirea Maicii Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a tuturor sfinţilor să ne mântuim, să ne uşurăm înainte de a ne duce din lumea aceasta şi să ne întâlnim cu toţii în veacul viitor la bucuria cea veşnică.

Munca a opta din iad este deznădejdea. Acolo toată lumea este deznădăjduită de mila lui Dumnezeu, aducându-şi aminte de cuvântul Evangheliei, că s-a închis uşa şi că pocăinţă în iad nu mai este.

Munca a noua din iad este veşnicia, care stăpâneşte atâtea miliarde şi miliarde de suflete. Nu mai există acolo o limită, că adică o să rabde omul o mie de ani sau o sută de mii de ani, ci în vecii vecilor.

Dar ca să le descrie cineva câte una singură, nimeni nu poate spune, numai una cât îi de grea, că este imposibil a descrie limba de ţărână.

Cine poate spune măcar una din munci câtă suferinţă aduce firii omeneşti. Că drepţii după sfârşit primesc cele patru însuşiri ale trupului şi păcătoşii primesc şi ei una: însuşirea nemuririi.

Primesc trupuri nemuritoare, ca să ardă în vecii vecilor şi să nu se mistuie; să se chinuiască în vecii vecilor şi să nu scape; să înseteze în vecii vecilor şi să nu aibă apă; să le fie foame în vecii vecilor şi să nu aibă mâncare.

Nemurirea o au de la judecată înainte, cum spune Hristos, spre a se chinui în vecii vecilor. Amin.

Părintele CLEOPA
0

#7 Utilizator offline   Enki 

  • god of wisdom
  • PipPipPipPipPipPip
  • Grup: Gold Member
  • Mesaje: 11.164
  • Inregistrat: 15-June 06

Scris 30 July 2007 - 06:47 PM

witch girl, ce e cu Loki? aveti vreo trebshoara cu el? ca in Edda nu e tocmai ur best friend... :lol2:
0

#8 Utilizator offline   Glamorous_witch_girl 

  • Orhidee
  • PipPipPipPipPipPip
  • Grup: Advanced Member
  • Mesaje: 1.803
  • Inregistrat: 29-May 07

Scris 30 July 2007 - 08:34 PM

Propaganda..............he loves us........sometimes
0

#9 Utilizator offline   Fr0z3nasic3 

  • piticul de pe creier
  • PipPipPipPipPip
  • Grup: Advanced Member
  • Mesaje: 961
  • Inregistrat: 09-August 06

Scris 30 July 2007 - 08:57 PM

Bine, Costty, care este tema de dezbătut? Dacă şi în vămile văzduhului se dă şi se ia şpagă?
0

Reclama



Impartaseste acest subiect:


Pagina 1 din 1
  • Nu poti crea un subiect nou
  • Acest topic e inchis


Subiecte similare Collapse

  Topic Deschis de Replici Vizualizari
Hot Topic (New) Turnul Babel si Globalizarea
ce parere aveti?...
Arcadia@  28 4.309
Topic inchis Biblia ,o carte sfanta? soarele  2 3.490
Topic inchis aderarea TURCIEI la UE. sunteti de acord ?
tinand cont ca Turcia este un stat musulman
Burner  62 14.037
Topic inchis SI NUMELE VOASTRE POT SPUNE MULTE mahree  13 6.059
Topic inchis Tot religie
sunteţi inteligenţi? DEMONSTRAŢI!
virgil..0  39 10.224