Citeaza
Referitor la ecumenism ...papa dupa rusinosul si umilitorul turneu musulman, simte ca e tratat tot mai mult cu sictir, se gandeste sa recastige terenul pierdut si ca e cazul sa ne arate muschii lui de fizician. ne transmite: „Ecumenism nu inseamna ca Biserica Catolica renunta la convingerea ca este unica si adevarata Biserica a lui Christos”. Bisericile ortodoxe care nu il recunosc pe Papa drept urmas al lui Petru sufera de „o lipsa” si nu sunt decat „biserici particulare”, in timp ce „comunitatile protestante”, care dezvolta o alta conceptie, „nu pot fi numite Biserici”, spune Vicarius Filius Deii de pe pozitia de cel mai competent reprezentant al crestinismului.
S
„ Biserica de stat ” s-a desăvîrşit sub împăratul Iustinian (527-565), care i-a încadrat pe preoţi ca „ salariaţi de stat ” . Este deci vizibil că nu Hristos era întemeietorul acestei „ biserici imperiale” universale, ci domnitorii politici şi religioşi, care erau interesaţi în unirea puterii în întreaga Împărăţie Romană. Din sec. al IV-lea şi al V-lea încoace, am văzut, din perspectiva istorico-bisericească, că nu mai avem de-a face numai cu istoria de mîntuire a Bisericii lui Isus Hristos şi cu diferitele devieri, care s-au dezvoltat pînă în timpul acela, revărsîndu-se într-o biserică mare, ci cu o istorie groaznică a nenorocirii, care este istoria unei instituţii „ păgîno-creştine” .
Episcopii au devenit demnitari înzestraţi cu putere religioasă şi politică. Ei au purtat, mai întîi, toţi, acelaşi titlu, pentru că se considerau părinţi spirituali. Pentru că Roma era considerată capitala Apusului, cei mai mulţi episcopi romani se înghesuiau sistematic în faţă, pentru ca, în curînd, să pretindă diferite titluri de onoare. S-a început cu „ Pontifex Maximus” . Înainte, acest titlu era purtat de preotul suprem şi totodată împăratul Împărăţiei Romane, chiar şi Constantin l-a purtat. Ceea ce a însoţit această dezvoltare greşită a bisericii papale, legată de privilegii şi poziţii ale puterii, este de neconceput în multe privinţe. „ De la Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303) credinţa în papă era strict necesară, pentru că lui îi sînt supuşi toţi locuitorii pămîntului. Aşa a spus şi Grigore al VII-lea (1073-1085), în ,Dictatus papae‘ : ,Numai pontifex-ul roman este numit pe drept universal’ ” (H. Heinz, Zwischen Zeit und Ewigkeit, pag. 176). S-a născut un „ creştinism” bisericesc, care nu mai punea nici un preţ pe relaţia cu Hristos, ci numai pe apartenenţa la această instituţie. Autoritatea a fost luată tot mai mult de la Hristos şi de la Cuvîntul lui Dumnezeu şi a fost transferată acestei instituţii şi reprezentanţilor săi. Aşa cum este Hristos Capul Bisericii Sale, astfel devenise fiecare papă capul suprem al acestei biserici universale.
În această biserică de stat oamenii au fost botezaţi forţat în sînul acesteia, iar mai tîrziu erau făcuţi membri de la naştere fără vreo posibilitate de decizie personală. Astfel prin practica nebiblică a botezului şi printr-o aderare forţată s-a creat baza pentru biserica de stat, iar prin introducerea de impozite bisericeşti s-a creat baza financiară pentru puterea bisericii de stat.
Paralel cu dezvoltarea timpurie a fenomenului „ depărtării-de-la-Cuvîntul lui-Dumnezaeu ”, a vut loc şi o decuplare de iudaism, iar, mai tîrziu, chiar de la comunităţile iudeo-creştine. Dar nu s-a rămas la aceasta. Deja Iustin, episcopul din Smirna (†167 d. Hr.) s-a exprimat negativ asupra iudeilor. Acum creştinii erau „ Israelul lui Dumnezeu” , iar iudeii, dimpotrivă, erau cei decăzuţi şi deviaţi. Apostolul Pavel a văzut această situaţie cu totul altfel: „ Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur (evrei), nici netăierea împrejur (neamurile) nu sînt nimic, ci a fi o făptură nouă Şi peste toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta şi peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace şi îndurare! ” (Gal. 6, 15-16). Apostolul Petru a spus despre această temă, următoarele: „ În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam, cine se teme de El, şi lucrează neprihănire este primit de El ” (Fap. 10, 35-36).
Polemica antiiudaică şi-a urmat cursul foarte timpuriu şi a devenit tot mai agresivă. Ignaţiu din Antiohia (98-117 d. Hr.) a început o propagandă împotriva gîndirii iudaice. Ceea ce reprezentanţii bisericii au declarat şi au scris în lozinci antiiudaice încă în primele secole a avut drept urmare că deja în vremea aceea au fost stigmatizaţi peste un milion de iudei socotiţi ca ucigaşi ai lui Hristos şi Dumnezeu, astfel ei au fost ucişi într-un fel sau altul. Porunca: „ Să nu ucizi! ” , nu a avut putere pentru biserica oficială.
Învăţatul bisericesc Crisostomul (354-407), unul din cei mai răi duşmani ai iudeilor, a învăţat: „ cu iudeii trebuie să ai tot aşa de puţine relaţii ca şi cu Satana, ei «nu sînt mai buni decît porcii şi ţapii» «Sinagoga nu este doar un teatru, aceasta este o casă de stricaţi, o peşteră de tîlhari şi loc de refugiu pentru animale necurate, o locuinţă a Satanei»... Creştinii să nu consulte medici iudei, ci «mai bine să moară» şi să se depărteze de toţi iudeii «ca de ciuma omenirii»” (K. Deschner, Kriminalgeschichte des Christentums, pag. 134).
Cyrill (†144), patriarh în Alexandria, a pus deja de atunci în circulaţie problema „ rezolvării prin exterminare” a iudeilor, problemă care a ajuns apoi în sec. al XX-lea la apogeu. Ciprian şi Tertulian, Atanasiu şi Hieronymus, Grigore de Nisa, Ambrosiu, Augustin, Iustinian şi mulţi alţii s-au aprins tot mai mult într-o ură antiiudaică, care s-a transmis asupra întregului cler al tuturor timpurilor. Aceştia au avut grijă ca instigarea împotriva iudeilor să se înrădăcineze în conştiinţa poporului. Iudeii au fost făcuţi răspunzători pentru tot, încît s-a căutat să-i extermineze cu toate mijloacele. La iudei s-a împlinit, în general, ceea ce Fiul omului a proorocit pentru urmaşii Săi: „ Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea cînd, oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu Şi se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. V-am spus aceste lucruri, pentru ca, atunci cînd le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceţi aminte că vi le-am spus” (Ioan 16, 2-4).
Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis
