Cum credeti ca ar trebui sa fie un om ca sa fie normal ? Din pacate in ultimul timp am ajuns sa vad lucruri normale ca fiind anormale , ceva nefiresc si asta alaturi de alte probleme in gandire au dus la un conflict interior care ma epuizat in ultimul hal.Sper sa primesc niste raspunsuri din partea voastra . Problema ar fi cam asa : in mare stiu cam care imi sunt problemele dar nu reusesc sa le crarific si sa le pun intr o ordine.Sunt depresiv , anxios , insomniac , agorofob , de cele mai multe ori o stima redusa de sine , observ ca sunt in continua cautare de modele , de exemple , si ce e mai sacaitor e ca nu sunt agresiv , nu reusesc sa ma impun nicicum.Parintii incep sa i cunosc tot mai bine pe zi ce trece si imi dau seama ca ei mi au influentat comportamentul in mod negativ. Nu sunt niste oameni rai mi au dovedit ca ma iubesc, dar sunt foarte slabi de fire , anxiosi , se multumesc sa se complaca nu reusesc sa se implice in rezolvarea problemelor , sunt foarte delasatori si nu sunt capabili sa ma ajute in vreun fel .Observ ca mai toti din neamul meu au asemenea probleme. Singurul care a avut o fire mai puternica a fost un unchi care ne a fost foarte apropiat dar care din pacate si a pus capat singur lucru care ne a adancit pe toti intro stare de depresie.Cand aveam 2 ani m am mutat din orasul natal , aici neavand pe nimeni apropiat.In copilarie am fost nenorocul sa fiu abuzat iar acest lucru nu l am spus nimanui , sunteti primii carora le impartasesc asta.In timpul adolescentei am schimbat mai multe grupuri de prieteni nereuusind sa ma adaptez nicicum si sigur am facut bine ca i am schimbat . In timpul liceului au aparaut complexele legate de de comportament dar mai ales de unele defecte fizice . In acea perioada mi am pierdut ff mult din incredere si cred ca atunci s au dezvoltat primele simptome mai severe ale depresiei si anxietatii.Am avut rezultate scolare slabutze dar in cele din urma am reusit sa intru la o facultate.Necazul cel mai mare a inceput acum doi ani cand am suferit un atac de panica foarte puternic care m a dat cu totul peste cap , practic m a facut sa mi pierd ratiunea . De atunci am in permanenta un gol , o frica uriasa de cea ce inseamna viata . M am lasat de facultate , si practic de doi ani ma tarai prin viata , ma tem ca am ajuns la limita . Gandirea devine tot mai haotica pe zi ce trece , s ar de la un gand la altul , iar lucrurile care ar trebui sa ma bucurie ma sperie ( o petrecere , o intalnire cu prietenii , sa cunosc o fata)Practic ma tarai prin viata,sunt in floarea varstei (21) iar eu nu sunt capabil sa ma bucur de ce mi ofera acesti ani . In acesti doi ani doar eu stiu cat am suferit si cat m am chinuit sa nu mi pierd mintile de tot . Avand acel sentiment de goliciune am incercat sa l umplu cu credinta in Dumnezeu . Si am pornit sa l caut pe Dumnezeu . acest lucru m a facut sa ma ratacesc mai mult devenind chiar fanatic intr o perioada , am ajuns chiar sa mi urasc parintii ptr faptul ca sunt ortodocsi.Am umblat prin diverse secte pe periode scurte dar nu am gasit nimic , iar de biserica ortodoxa m am lepadat cu totul.Credinta nu mai sunt capabil sa mai am , iar daca as incerca sa adopt un stil de viata cum spune biblia sigur as inebuni de tot . Prefer sa dau un sens simplu vietii.Am fost si la psihiatru de vreo trei ori . Doar 1 unul dintre ei a fost ok. mi a spus sa evit cat pot pastilele iar restul sunt niste dobitoci(dobitoace defapt)Am luat pastile ff rar . doar in momente de panica deci nu se pune problema ca sunt dependent de asa ceva.Am vazut destul de bine cat depind ai mei de pastile asa ca voi incerca totusi in continuare sa le evit cat mai mult . Dar totusi cred ca am ajuns in stadiul in care as avea nevoie neaparat de un tratament deoarece simt ca ma lasa creierul.Sunt nopti in care zac intre starea de somn si veghe(dorm si ma gandesc la diverse chestii in acelasi timp).Totusi eu cred ca din asemenea probleme ai f multe de invatat . Am invatat sa l pretuiesc pe cel ce ma asculta , pe cel care imi intinde o cana cu apa fara sa mi scoata ochii atunci cand mi e sete , mi am dat seama cat de egoist sunt de multe ori , cat de penibil eram cu aroganta mea , i cat de importante sunt lucrurile normale atunci cand toti alearga ca turbatii in cautarea unor clipe si senzatii tari si cat mai extravagante.
Va rog sa mi spuneti parerile voastre . Ma intereseaza sa mi clarific si sa mi simplific problemele sa le pun intr o ordine . Cred ca soluti voi gasi mai usor dupa ce imi voi cunoaste mai bine problemele .Va multumesc mult !
I as fi foarte recunoscator lui Iosafat daca mi ar da si el un raspuns !
ai mers la vreun terapeut?
eu cred ca ar trebui sa-ti cam treaca. ai 21 de ani. incearca sa-ti gasesti motivatii pur materiale.
si am unele probleme, dar la o scara mult mai mica. si eu m-am lasat de facultate, dar ma inscriu peste doua saptamani la alta, ceea ce-ti sugerez si tie sa faci. analizandu-ma am descoperit ca eu sunt "nemultumit", "nefericit" si pentru ca incerc sa gasesc asa niste bucurii "spirituale", sa ma detasez de lumea asta spurcata plina de perversi in care pe cei mai multi ii face doar banul. imi spun insa ca trebuie sa lupt de-acum inainte si pentru victoriile materiale, de aici, pentru lucrurile pe care altii se gandesc sa le obtina prin frauda, sa dau totul din mine ca sa castig prin fortele mele.
cred ca trebuie sa stii sa te bucuri si de cum iti zambeste soarele intr-o zi, si de cum adie vantul, si de maretia naturii, dar si sa lupti sa termini o facultate, sa-ti gasesti un job bun s.a.m.d. totul e insa sa stii sa te si detasezi intrucatva de lumea asta perfida si imputita.
cum ti-am zis ar cam trebui sa-ti treaca. spui ca l-ai apreciat pe un unchi, care din pacate s-a sinucis. cum ti-am zis ar trebui sa-ti treaca. mergi la un terapeut, lupta-te pt viata ta. iti spu eu, ca aproape de sfarsit toti o regretam asa cum e ea, viata asta, suferim, si-o regretam.
apuca-te de o facultate, si lupta acolo, castiga meciurile de-acolo. viata omului asta e o serie lunga de lupte. alta nu e.
nu e frumoasa, nu e ca-n povesti, e cu multa suferinte, si cu putin ajutor de sussi cu niste momente de fericire.
Iti doresc sanatate multa si sa gasesti si zilele tale bune, sa vina soarele si pe la tine.
Astfel de probleme in liceu sau chiar pe la inceputul facultatii cred ca sunt normale, pana-ntr-o anumita masura, cu increderea in sine, sau lipsa ei, timiditate, dificultati in gasirea unui grup de prieteni. Nu mi se pare ceva ingrozitor de anormal, tot prin ce ai trecut, multi traversam astfel de perioade de criza... Probabil ca o discutie cu un terapeut bun ar fi utila...
buna!in primul rand vreau sa iti spun ca nu trebuie sa disperi.sunt foarte multe persoane care au trecut prin greutati asemanatoare,si care cu ajutorul oamenilor de bine din jurul lor au invatat sa le depaseasca.tot ce trebuie sa faci e sa fii foarte atent la viata din jurul tau.si sa ceri ajutorul,asa cum ai facut aici.dupa cum vezi,deja ai primit niste reactii pozitive de la niste prieteni si sunt sigura ca vei mai primi si in continuare.cum adica ai fost abuzat?
.Avand acel sentiment de goliciune am incercat sa l umplu cu credinta in Dumnezeu . Si am pornit sa l caut pe Dumnezeu . acest lucru m a facut sa ma ratacesc mai mult devenind chiar fanatic intr o perioada , am ajuns chiar sa mi urasc parintii ptr faptul ca sunt ortodocsi.
inainte de al cunoaste pe D-zeu, cunoaste'te pe tine insuti !
freakkk, la Jun 22 2007, 09:28 PM, a spus:
Ma intereseaza sa mi clarific si sa mi simplific problemele sa le pun intr o ordine
eu cred ca problemele sunt deja clarificate pentru tine, iti lipseste doar impulsul ... sau astfel spus esti cuprins de comoditate .
De cand am deschis astasi pana acum mi-am clarificat teoretic multe din probleme dar practic mai putin.Ai dreptate , imi lipseste impulsul de a actiona.Sunt convinvs ca voi rezolva si problema asta ptr ca am cat de cat idee ce anume m-a adus in starea asta.Ms de raspunsuri
freakkk, la Jun 22 2007, 09:28 PM, a spus: 
Postpsihoterapie (religie, filozofie, etc.)
Contact
Facebook
Twitter
RSS
