sau Inregistrare
  
Pagina 1 din 1
  • Nu poti crea un subiect nou
  • Nu puteti raspunde pe acest topic

Ajutooor...eliberarea unei autorizatii ...conditionarea autorizatiei de un protocol... Evaluare topic: - - - - -

#1 Utilizator offline   pisicutza 

  • Boboc
  • Pip
  • Grup: Full Members
  • Mesaje: 35
  • Inregistrat: 08-November 04

  Scris 19 June 2007 - 11:18 PM

Salut,

:spiteful:

Sper sa ma poata ajuta cineva cu o informatie, cu vreo lege ceva ca sunt furioasa si simt ca o sa imi pierd si ultima picatura de rabdare si ultimul dram de calm...O iau razna numai cand ma gandesc cu cata nesimtire se face in tara asta trafic de influenta, si de cate sunt in stare unii ca sa-ti ia banii cu orice pret...Offff

Problema mea...Intrucat terenul meu este intr-o zona de protectie a unui sit arheologic pentru a construi am nevoie de un aviz de la Directia de Cultura din Braila...pentru avizul asta imi trebuie un certificat de descarcare arheologica...pentru descarcare imi trebuie un raport arheologic facut in urma cercetarii arheologice (sapaturi) pe terenul meu de catre un arheolog atestat de Ministerul Culturii...iar pentru cercetare, arheologul respectiv trebuie sa obtina de la Minister autorizatie de sapatura...

Obtinerea autorizatiei de sapatura e problema...

Intai am optat pentru un arheolog din Braila, de la Muzeul de aici...Datorita multor probleme si neintelegeri cu acesta am renuntat la el, desi obtinuse autorizatia de sapatura...Am ales un alt arheolog din alt judet, acestuia i-am povestit despre celalalt si acceptat sa ne faca el raportul, urmand sa scoata o noua autorizatie de sapatura...I-am dus actele personal si pe 3 aprilie 2007 i s-a inregistrat cererea insa de atunci nu a primit nici autorizatia, nici macar un raspuns oficial, stampilat, semnat, nici negativ, nici pozitiv...

Am sunat la Minister si am vorbit cu cel care elibereaza astfel de autorizatii si am ramas stupefiata de raspunsul acestuia...Mi s-a spus ca o sa ii dea autorizatie arheologului nostru, care e de la un alt muzeu, numai daca incheie un protocol cu Muzeul din Braila...cu alte cuvinte i si ni se conditioneaza ilegal eliberarea autorizatiei de incheierea unui protocol cu un muzeu al carui servicii nu i le dorim...Datorita faptului ca aceasta conditionare nu are baza legala nu primim nici raspuns oficial negativ care ar trebui motivat cu o lege...Se incearca, verbal, convingerea noastra de a incheia un protocol cu un muzeu al carui director se poarta de parca situl arheologic cu pricina este mosia sa... ;)

M-am interesat si nici o lege din tara asta in domeniul arheologiei nu prevede obligativitatea incheierii unui protocol cu un muzeu local daca alegi un arheolog de la un muzeu din alt judet sau localitate...In schimb am aflat ca persoana de la ministerul culturii care semneaza si elibereaza astfel de autorizatii este prieten cu directorul muzeului din Braila...De altfel de la arheologul nostru am mai aflat ca baietii de la muzeul brailean fac presiuni la minister sa nu ni se dea autorizatia solicitata...

Noi finantam sapaturile...astora de la Braila, daca nu alegeam alt arheolog, ar fi trebuit sa le platim peste 3500 ron pentru cercetare...Si cum asta e un mijloc de autofinantare, fac presiuni ca sa nu ne faca altcineva sapaturile daca nu obtin si ei ceva...E mafie de nu se poate in domeniul asta, mai ales in Braila...Si cine ar fi trebuit sa ne dea autorizatia este implicat, fiind prieten cu directorul muzeului care mi se baga pe gat facandu-se astfel trafic de influenta numai ca sa ia bani si astia din Braila... :yahoo:

Ce as putea face eu??? Pana la actionarea in instanta a persoanei care conditioneza eliberarea autorizatiei, ce pot face???? Cum il pot determina sa nu ne mai conditioneze?????

Va rog, ajutati-ma cu un sfat ceva ca nu mai stiu ce sa fac... :tease:
0

#2 Utilizator offline   Two 

  • Last Aristocrat Dandy
  • PipPipPipPipPipPip
  • Grup: Gold Member
  • Mesaje: 14.031
  • Inregistrat: 13-September 06

Scris 20 June 2007 - 04:43 AM

Cauta Legea ..care conditioneaza raspunsul autoritatilor publice in termen de 30 de zile ..acesta este clar incalcata .Nu stiu sa iti spun pe dinafara nr legi dar daca intrebi vei afla .
Legea de care spun obliga institutiile publice sa elibereze un raspuns scris indiferent de natura lui pozitiv/negativ..in termen de 30 de zile de la data inregistrari cereri .
In cazul in care nu se elibereaza nimic se considera aprobata cererea .
Dar cel mai bine este sa faci un memoriu catre Ministerul Culturii si Cultelor din Romania si ei trebuie sa ia masuri sau cel putin sa verifice spusele tale .Si mai poti atrage atentia si unui ziar local ..si apoi sa actionezi in judecata muzeul invocand daune materiale prin refuzul eliberari in timp util a autorizatiei. :spiteful:
0

#3 Utilizator offline   Wahaha 

  • Aspiranta
  • PipPipPipPipPipPip
  • Grup: Advanced Member
  • Mesaje: 1.274
  • Inregistrat: 29-December 05

Scris 24 June 2007 - 04:10 PM

Vezi postarealaurent-III-rd, la Jun 20 2007, 06:43 AM, a spus:

Cauta Legea ..care conditioneaza raspunsul autoritatilor publice in termen de 30 de zile ..acesta este clar incalcata .Nu stiu sa iti spun pe dinafara nr legi dar daca intrebi vei afla .
Legea de care spun obliga institutiile publice sa elibereze un raspuns scris indiferent de natura lui pozitiv/negativ..in termen de 30 de zile de la data inregistrari cereri .
In cazul in care nu se elibereaza nimic se considera aprobata cererea .
Dar cel mai bine este sa faci un memoriu catre Ministerul Culturii si Cultelor din Romania si ei trebuie sa ia masuri sau cel putin sa verifice spusele tale .Si mai poti atrage atentia si unui ziar local ..si apoi sa actionezi in judecata muzeul invocand daune materiale prin refuzul eliberari in timp util a autorizatiei. :)

Te referi la Legea contenciosului administrativ 544/2004? Daca da, in cazul asta nu se considera aprobata cererea.
0

#4 Utilizator offline   zanapadurilor 

  • Zana sefa!
  • PipPipPipPipPip
  • Grup: Advanced Member
  • Mesaje: 516
  • Inregistrat: 21-September 06

Scris 26 June 2007 - 08:25 AM

Vezi postarealaurent-III-rd, la Jun 20 2007, 05:43 AM, a spus:

Cauta Legea ..care conditioneaza raspunsul autoritatilor publice in termen de 30 de zile ..acesta este clar incalcata .Nu stiu sa iti spun pe dinafara nr legi dar daca intrebi vei afla .
Legea de care spun obliga institutiile publice sa elibereze un raspuns scris indiferent de natura lui pozitiv/negativ..in termen de 30 de zile de la data inregistrari cereri .
In cazul in care nu se elibereaza nimic se considera aprobata cererea .
Dar cel mai bine este sa faci un memoriu catre Ministerul Culturii si Cultelor din Romania si ei trebuie sa ia masuri sau cel putin sa verifice spusele tale .Si mai poti atrage atentia si unui ziar local ..si apoi sa actionezi in judecata muzeul invocand daune materiale prin refuzul eliberari in timp util a autorizatiei. :flowers:




ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 27 din 18 aprilie 2003
privind procedura aprobării tacite

Text în vigoare începând cu data de 25 noiembrie 2003
REALIZATOR: COMPANIA DE INFORMATICĂ NEAMŢ

Text actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 22 noiembrie 2003:
- Legea nr. 486/2003, prin care a fost aprobată cu modificări Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003.

ART. 1
(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează procedura aprobării tacite ca modalitate alternativă de emitere sau reînnoire a autorizaţiilor de către autorităţile administraţiei publice, având la bază următoarele obiective:
a) înlăturarea barierelor administrative din mediul de afaceri;
b) responsabilizarea autorităţilor administraţiei publice în vederea respectării termenelor stabilite de lege pentru emiterea autorizaţiilor;
c) impulsionarea dezvoltării economice prin oferirea unor condiţii cât mai favorabile întreprinzătorilor, implicând costuri de autorizare cât mai reduse;
d) combaterea corupţiei prin diminuarea arbitrarului în decizia administraţiei;
e) promovarea calităţii serviciilor publice prin simplificarea procedurilor administrative.
(2) Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică, după caz:
a) procedurilor de emitere a autorizaţiilor;
b) procedurilor de reînnoire a autorizaţiilor;
c) procedurilor de reautorizare ca urmare a expirării termenului de suspendare a autorizaţiilor sau a îndeplinirii măsurilor stabilite de organele de control competente.
ART. 2
(1) Procedura aprobării tacite se aplică tuturor autorizaţiilor emise de autorităţile administraţiei publice, cu excepţia celor emise în domeniul activităţilor nucleare, a celor care privesc regimul armelor de foc, muniţiilor şi explozibililor, regimul drogurilor şi precursorilor, precum şi a autorizaţiilor din domeniul siguranţei naţionale.
(2) Guvernul poate stabili, prin hotărâre, la propunerea motivată a fiecărei autorităţi a administraţiei publice interesate, şi alte excepţii de la aplicarea procedurii aprobării tacite.
ART. 3
(1) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
a) autorizaţie - actul administrativ emis de autorităţile administraţiei publice competente prin care se permite solicitantului desfăşurarea unei anumite activităţi, prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii; noţiunea de autorizaţie include şi avizele, licenţele, permisele, aprobările sau alte asemenea operaţiuni administrative prealabile ori ulterioare autorizării;
b) procedura aprobării tacite - procedura prin care autorizaţia este considerată acordată dacă autoritatea administraţiei publice nu răspunde solicitantului în termenul prevăzut de lege pentru emiterea respectivei autorizaţii.
(2) Răspunsul negativ al autorităţii administraţiei publice competente, în termenul prevăzut de lege pentru emiterea autorizaţiei, nu echivalează cu aprobarea tacită.
ART. 4
(1) Autorităţile administraţiei publice care au competenţa de a emite autorizaţii au obligaţia de a afişa la sediul acestora sau pe pagina proprie de Internet, pentru fiecare tip de autorizaţie, următoarele informaţii:
a) formularul cererii care trebuie completată de către solicitant, precum şi modul de completare a acesteia;
b) lista cu toate documentele necesare pentru eliberarea autorizaţiei şi modul în care acestea trebuie prezentate autorităţii administraţiei publice;
c) toate informaţiile privind modul de întocmire a documentelor şi, dacă este cazul, indicarea autorităţilor administraţiei publice care au competenţa de a emite acte administrative ce fac parte din documentaţia ce trebuie depusă, precum: adresa, numărul de telefon sau fax, programul de lucru cu publicul.
(2) Obligaţia prevăzută la alin. (1) se aduce la îndeplinire în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) Informaţiile prevăzute la alin. (1) vor fi prezentate într-o formă clară, indicându-se, dacă este posibil, exemple concrete.
(4) Orice persoană interesată poate obţine o copie conţinând informaţiile prevăzute la alin. (1), autorităţile administraţiei publice putând elabora ghiduri privind procedura de autorizare şi constituirea documentaţiei care stă la baza emiterii unei autorizaţii.
ART. 5
În scopul simplificării procedurilor administrative, autorităţile administraţiei publice efectuează o analiză a tuturor condiţiilor cerute pentru emiterea autorizaţiilor şi identifică acele condiţii care nu sunt absolut necesare, în vederea eliminării sau a înlocuirii acestora cu declaraţii pe propria răspundere.
ART. 6
(1) Autorizaţia se consideră acordată sau, după caz, reînnoită dacă autoritatea administraţiei publice nu răspunde solicitantului în termenul prevăzut de lege pentru emiterea sau reînnoirea respectivei autorizaţii.
(2) Dacă legea nu prevede un termen pentru soluţionarea cererii de autorizare, autorităţile administraţiei publice sunt obligate să soluţioneze cererea de autorizare în termen de 30 de zile de la depunerea acesteia.
(3) Solicitantul autorizaţiei depune, o dată cu cererea, documentaţia completă, întocmită potrivit prevederilor legale care reglementează procedura de autorizare respectivă şi potrivit informaţiilor furnizate de autoritatea administraţiei publice în condiţiile art. 4 alin. (1).
(4) În cazul în care constată o neregularitate a documentaţiei depuse, autoritatea administraţiei publice va notifica acest fapt solicitantului autorizaţiei cu cel puţin 10 zile înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru emiterea respectivei autorizaţii, dacă acest termen este mai mare de 15 zile, sau cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru emiterea autorizaţiei, dacă acest termen este mai mic de 15 zile. Autoritatea administraţiei publice va preciza totodată şi modul de remediere a neregularităţii constatate.
(5) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (4), termenul de emitere sau, după caz, de reînnoire a autorizaţiei se prelungeşte în mod corespunzător cu 10 zile, respectiv cu 5 zile.
ART. 7
(1) După expirarea termenului stabilit de lege pentru emiterea autorizaţiei şi în lipsa unei comunicări scrise din partea autorităţii administraţiei publice, solicitantul poate desfăşura activitatea, presta serviciul sau exercita profesia pentru care s-a solicitat autorizarea.
(2) Pentru obţinerea documentului oficial prin care se permite desfăşurarea activităţii, prestarea serviciului sau exercitarea profesiei, solicitantul se poate adresa autorităţii în cauză sau direct instanţei judecătoreşti.
ART. 8
(1) În situaţia în care solicitantul s-a adresat, potrivit art. 7 alin. (2), autorităţii administraţiei publice în cauză, acesta îi aduce la cunoştinţă existenţa cazului de aprobare tacită cu privire la autorizaţie şi solicită eliberarea documentului oficial prin care se permite desfăşurarea unei activităţi, prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii.
(2) În cazul în care autoritatea administraţiei publice respectivă nu răspunde sau refuză să elibereze documentul oficial prin care se permite desfăşurarea unei activităţi, prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii, solicitantul se poate adresa instanţei judecătoreşti potrivit procedurii stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. 9
(1) În situaţia în care solicitantul se adresează direct instanţei judecătoreşti, potrivit art. 7 alin. (2), parcurgerea procedurii prevăzute la art. 8 nu este obligatorie.
(2) Cererea de chemare în judecată a autorităţii administraţiei publice având ca obiect constatarea aprobării tacite se introduce la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă.
(3) Instanţa va soluţiona cererea în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia, cu citarea părţilor. Participarea procurorului este obligatorie.
(4) Cererea este scutită de taxa de timbru.
ART. 10
(1) Reclamantul depune la instanţă, anexată la cererea de chemare în judecată, copia cererii de autorizare purtând numărul şi data înregistrării la autoritatea administraţiei publice pârâte, însoţită de întreaga documentaţie depusă la aceasta.
(2) Autoritatea administraţiei publice poate invoca în apărarea sa existenţa unui răspuns adresat solicitantului autorizaţiei în termenul prevăzut de lege sau, după caz, a notificării transmise potrivit art. 6 alin. (4).
ART. 11
(1) Dacă instanţa constată existenţa răspunsului autorităţii administraţiei publice sau, după caz, a notificării transmise potrivit art. 6 alin. (4), purtând data poştei de la locul de expediere a corespondenţei sau data la care solicitantul a luat cunoştinţă de răspuns, anterioare expirării termenului legal pentru emiterea autorizaţiei, respinge cererea reclamantului.
(2) În cazul în care instanţa constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă privind aprobarea tacită, pronunţă o hotărâre prin care obligă autoritatea administraţiei publice să elibereze documentul oficial prin care se permite solicitantului să desfăşoare o anumită activitate, să presteze un serviciu sau să exercite o profesie.
(3) Hotărârile se redactează în termen de 10 zile de la pronunţare şi sunt irevocabile.
ART. 12
(1) Dacă, în urma admiterii acţiunii, autoritatea administraţiei publice nu îndeplineşte obligaţia prevăzută la art. 11 alin. (2) în termenul stabilit prin hotărârea judecătorească, la cererea reclamantului, instanţa poate obliga conducătorul autorităţii administraţiei publice în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia la plata unei amenzi judiciare reprezentând 20% din salariul minim net pe economie pentru fiecare zi de întârziere, precum şi la plata unor despăgubiri pentru daunele cauzate prin întârziere.
(2) Cererea se judecă de urgenţă şi este scutită de taxa de timbru.
(3) Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare.
ART. 13
(1) Dacă se solicită aplicarea amenzii judiciare prevăzute la art. 12 alin. (1), conducătorul autorităţii administraţiei publice poate chema în garanţie persoanele vinovate de neexecutarea hotărârii.
(2) Pentru recuperarea despăgubirilor acordate potrivit art. 12 alin. (1) şi suportate de autoritatea administraţiei publice, conducătorul acesteia poate introduce acţiune, potrivit dreptului comun, împotriva celor vinovaţi de neexecutarea hotărârii, dacă prin lege nu se dispune altfel.
ART. 14
(1) Constituie abatere disciplinară, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune, fapta funcţionarului public sau a personalului contractual din vina căruia autoritatea administraţiei publice nu a răspuns în termenul prevăzut de lege, aplicându-se procedura aprobării tacite pentru acordarea sau reînnoirea unei autorizaţii, şi se sancţionează potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, potrivit legislaţiei muncii.
(2) Fapta prevăzută la alin. (1) poate angaja şi răspunderea civilă, patrimonială sau penală, după caz, a funcţionarului public.
ART. 15
Fapta unei persoane de a invoca în faţa unei autorităţi sau instituţii publice existenţa unei autorizări ca urmare a procedurii aprobării tacite, omiţând cu ştiinţă prezentarea răspunsului sau a notificării primite în cadrul procesului de autorizare potrivit art. 6 alin. (4), constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului penal.
ART. 15^1
Fapta funcţionarului public care, având cunoştinţă de solicitarea de autorizare şi de documentaţia acesteia, cu bună ştiinţă nu soluţionează cererea în termenul prevăzut de lege şi face să intervină prezumţia legală a aprobării tacite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
ART. 15^2
Exercitarea activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) în afara autorizării exprese a autorităţii publice competente constituie infracţiunea prevăzută de art. 281 din Codul penal şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.
ART. 16
(1) În cazul în care, după obţinerea documentului oficial prin care se permite desfăşurarea unei activităţi, prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii, autoritatea administraţiei publice constată neîndeplinirea unor condiţii importante prevăzute pentru eliberarea autorizaţiei, nu va putea anula documentul, ci va notifica titularului, în cel mult 3 luni de la data expirării termenului legal pentru emiterea autorizaţiei, neregularităţile constatate, modul de remediere a tuturor deficienţelor identificate, precum şi termenul în care titularul trebuie să respecte această obligaţie. Acest termen nu poate fi mai mic de 30 de zile.
(2) Autoritatea administraţiei publice va anula documentul oficial prin care se permite desfăşurarea unei activităţi, prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii, acordat potrivit procedurii reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă, în cazul în care constată neîndeplinirea unor condiţii care aduc o gravă atingere interesului public, siguranţei naţionale, ordinii sau sănătăţii publice şi care nu pot fi remediate sau în cazul în care deficienţele identificate nu au fost remediate în termenul stabilit potrivit alin. (1).
(3) Împotriva actului administrativ prin care se anulează documentul oficial titularul se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente.
ART. 16^1
Autorităţile administraţiei publice competente au obligaţia de a controla modul de desfăşurare a activităţilor efectuate pe baza aprobării tacite şi de a lua măsurile legale ce se impun.
ART. 17
Procedura aprobării tacite se aplică cererilor de autorizare depuse după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
ART. 18
Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
0

Reclama



Impartaseste acest subiect:


Pagina 1 din 1
  • Nu poti crea un subiect nou
  • Nu puteti raspunde pe acest topic


Subiecte similare Collapse

  Topic Deschis de Replici Vizualizari
Replici noi legislatie
autorizatii intreprindere individuala
Delia42  0 671
Hot Topic (New) Legea Dreptului la Dragoste
trebuie sa existe legi si in dragoste
oliver  66 6.470
Hot Topic (New) Actul de abdicare fortata a regelui Mihai e NUL. Traiasca Regele! Geo1000  21 2.399
Replici noi donatie sau...?
DONATIE
grasueleonora  1 1.720
Replici noi Clubul tinerilor absolventi de Drept
...de pe roportal
e-X-plorer  8 6.800