Contact
Facebook
Twitter
RSS
lasthope, la Jul 2 2007, 02:36 PM, a spus:
....de o saptamina indur cel mai mare supliciu al vietii mele: despartirea de mama mea. Dupa 2 ani de zbatere, de spitalizari interminabile, de agonie si extaz, de intrebari fara raspunsuri... Dzeu a dat verdictul final: sa mi-o ia pe mama. Reusisem, prin efortul admirabil al unor oameni minunati precum dr. curanta a mamei, dr. de familie si alti oameni de bine, sa cream un echilibru de care ne bucuram zi de zi. Am incercat in ultimii 2 ani de zile sa-i fac viata mamei o permanenta sarbatoare. Stiam ca implacabilul destin isi va spune cuvantul in cele din urma; in fiecare zi ma prabuseam de durere stiind diagnosticul si consecintele, in fiecare zi ma rugam la Dzeu sa mi-o mai lase inca o zi, cautam pe internet solutii, faceam drumuri la clinici, cautam alternative medicale, imi faceam sperante desarte... Si a venit si ziua aceea in care mama mea nu a mai vrut sa lupte cu boala....si m-a lasat singura! Probabil ca acum, acolo sus, s-a intalnit cu tatal meu si este mult mai fericita decat langa mine.
...cei care inca mai aveti parinti: sa-i iubiti, sa-i venerati si sa-i pretuiti in fiece moment al vietii!
Clara
...cei care inca mai aveti parinti: sa-i iubiti, sa-i venerati si sa-i pretuiti in fiece moment al vietii!
Clara
Sa sti ca si eu mi-am pierdut tatal a fost paralizat am luptat pentru el ,l-am ajutat cat am putut de mult dar asta a fost soarta dupa 1 an jumate de necazuri si sperante inevitabilul s-a produs .Dumnezeu iti va da puterea sa treci peste acest necaz si sa te gandesti ca de acolo de sus ei nu iar placea sa te vada trista. DUMNEZEU SA TE OCROTEASCA
