[Cleric Prestøn]

Kallisti, la Aug 21 2007, 08:48 AM, a spus:

Majoritatea copiilor mici, datorita extremei lor vulnerabilitati, cred ca nu pot supravietui fara un parinte , ingrijitor protectiv. De aceea, daca tati sau mami agreseaza violent copilul, acest fapt creeaza un conflict cu convingerea copilului , in ceea ce priveste necesitatile pentru supravietuire. Copilul rezolva confictul creand in mintea sa o scindare disociativa , ceea ce ii permite unei parti din el "sa nu stie" despre eveniment si astfel continua sa creada ca are un parinte protectiv, in consecinta motiv sa supravietuiasca.
Acelasi tip de conflict apare cand o persoana este confruntata cu o nevoie absoluta de a functiona si inca este prea coplesita de impactul traumei ca sa o faca, sau cand o persoana atasata de standarde morale inalte este fortata sa participe la activitati de "neimaginat".
Agresorii ce inteleg mecanismul disocierii pot crea in mod deliberat asemenea conflicte victimelor lor.
Fiecare din aceste situatii va genera victimei o nevoie intensa de a nega ca evanimentul a aparut vreodata , ceea ce va crea invariabil zidul disociator dorit de agresori. Acestia pot fi siguri ca victima va fi adanc implicata in a nu darama zidul pentru ca aceasta ar insemna sa se confrunte cu realitatea de neindurat a propriilor emotii.

Bine zis! Cu timpul oricum victima devine propriul agresor (asa numitele atacuri de panica si anxietate).

Agresorul se "calmeaza" dupa ce isi vede victima cu botul pe labe in crize de anxietate si panica. Ce a instalat el se executa (programul) in capul victimei. Poate deveni "grijuliu", "ce ai patit draga mea de esti asa de trista"?
Victima: "pai nu sti ce mi-ai facut asa si pe dincolo?!"
Agresorul: "Draga mea, sa uitam trecutul, sa fim optimisti, cum vrei sa iti fie bine daca tot te intorci in trecut? Stiu ce am facut, imi pare rau dar sa nu ne mai amintim!"

Una din armele agresorului e "uitarea" impusa victimei cu motivatia ca ii face rau "aducerea aminte". Ceea ce uita agresorul e ca el nu isi schimba conditia de agresor ci doar modalitatile de a agresa. Ceea ce el recunoaste catre victima e general, superficial, din varful buzelor si fara nici un sentiment (fara mustrari de constiinta, pentru ca agresorul considera ca nefericirea sa se datoreaza victimei de langa el, asa ca nu poate simti nimic pentru ea, ceea ce recunoaste o face pentru a tine victima langa el, are nevoie de ea pentru anumite beneficii).

Iar una din conditiile "reglarii" prezentului e recunoasterea si ispasirea completa a trecutului.

Ce spunea Neagu Djuvara despre Iliescu: "omul ăsta nu trebuie să moară în patul lui" ci in patul de la puscarie. Cu alte cuvinte, Romania nu-si revine pana agresorii ei nu isi ispasesc pacatul si victimele nu sunt despagubite in mod legal si moral.

Tot asa si in relatia victima-agresor, nu exista impacare fara clarificare si nici iertare fara ispasire.
Convietuirea victimei langa agresor nu poate avea un viitor bun. Ori victima va fi distrusa complet, ori agresorul devine victima si tot ce "a semanat" va primi intreit de la victima sa devenita agresor. In orice caz, cei doi se vor autodistruge fie prin violenta fizica, fie prin alcool fie prin nebunie (cele trei variante de script tragic, sinuciderea, nebunia, drogurile).

Aceasta postare a fost editata de iosafat: 21 August 2007 - 11:38 AM

[Anya2007]

Kallisti, la Aug 21 2007, 08:48 AM, a spus:

Copilul rezolva confictul creand in mintea sa o scindare disociativa , ceea ce ii permite unei parti din el “sa nu stie” despre eveniment si astfel continua sa creada ca are un parinte protectiv, in consecinta motiv sa supravietuiasca.

Stau si ma gandesc...cand este agresat puternic, copilul face sigur acea scindare mentala, sau chiar pricepe ca nu este iubit, insa realizeaza ca are nevoie de hrana, adapost, imbracaminte, cat timp este dependent total de parinti?!. Si poate de aceea, cand acesta dependenta nu mai este totala, incepe manifestarea acelor probleme, care pot merge pana la parasirea domiciliului, chiar de la varste fragede...toate acestea datorate faptului ca stie subcosntient ca nu este iubit? Reactiile copilul sunt doar "imaginea in oglinda" a reactiilor parentale.

[Cleric Prestøn]

Triunghiul dramatic şi rolurile jucate în el

Topicul incepe cu fraza interogativa "RELATIA AGRESOR - VICTIMA - tu ce esti, un agresor, o victima, un salvator, sau neutru?"


Exista trei roluri: agresor, victima si salvator care constituie "triunghiul dramatic".

Oamenii le joaca pentru ca au fost programati din copilarie sa le joace inconstient (prin ceea ce au trait ei in familie in relatia cu părinţii lor).

Cei incapabili de a-si constientiza propria valoare (cei agresati, traumatizaţi din copilărie de părinţi, apoi automat de cei din cercul lor social) comuta rapid de pe un rol pe altul. In contact cu o persoana mai slaba vor juca rolul de agresor iar cu una mai puternica vor deveni ca prin farmec umili.

Oamenii cu structura puternica isi cunosc valoarea si cumuta rar de pe un rol pe altul, pastrand in majoritatea cazurilor o atitudine expectativa, de neimplicare, sunt neutri.

Un om agresat (traumatizat) va juca roluri functie de circumstanta, pentru ca rolul îi aduce un fals beneficiu, o falsă despagubire (situatii intalnite cel mai adesea la agresor), de exemplu o postura cameleonica umila î-l fereşte (asa spera subconstienul victimei, dar efectul e exact opus) de potenţiale agresiuni (atitudinea celui care a învăţat postura de victimă, atitudinea umilă a agresorului în faţa unui om pe care î-l percepe mai puternic - ca incredere in sine, statut social, aspect fizic, etc. etc).

Rolul de salvator. O persoana agresata in familie devine deosebit de amabila cu vecinii carora le ofera sfaturi si poveţe cerute şi necerute. De exemplu agresorii din familie sunt enervaţi de batrânelul neputincios care e acru si necomunicativ in interiorul familiei dar deosebit de amabil şi zâmbitor in exterior.

Aşa e si in viata....nu te expui unor situatii care te pot duce in triunghiul dramatic pe o poztie perdanta....stai neutru si iti alegi situatia care sa te multumeasca cel mai bine. Asta fac nobilii si boierii....instinctiv stau pe pozitii puternice si nu comuta des rolul.

Cu postarile care le-am facut, am intrat in triunghiul dramatic pe pozitia dominanta de salvator (neinvitat). Victimelor care suferau din greu le-au folosit aceste postari. Agresorii insa simtindu-se agresati de postarile cu pricina m-au agresat la randul lor.

Membrii forumului care deja stiau toate aceste lucruri s-au plasat de la inceput pe pozitia neutru fara sa se implice.

De aici intelegem si raspunsul care î-l da un psiholog la întrebarea: "Cum rezisti intre nebuni? - Simplu, totul e sa nu te implici!" Cei care inca joaca roluri nu pot "sa nu se implice". Cei care au scapat de "roluri" prin terapie (rezolvarea conflictelor adunate), care si-au umplut viata care era goală POT foarte usor sa nu se implice intr-un mod patologic.

Singura terapia nu "hraneste". De "hrănit" se va "hrăni" fiecare singur (unii au spus "fiecare după posibilităţi" - ) de preferabil folosind un scenariu de viaţă corect (învăţat tot în terapie).
Iar daca ai un partener care joaca incorect, poti sa-i tai rolul sau sa i-l corectezi (si daca partenerul are tarie de caracter, ideal si sentimente, accepta sa joace corect cu tine).

Cu un om care joaca roluri ai 3 variante:
1. Stai neutru
2. Îi retezi rolul (CUT, cum fac regizorii) si î-l aduci pe drumul corect (daca ai cu cine)
3. Intrii in joc pe un rol complementar mimat, pentru a-l manipula (asa fac cei asa zisi "psihologi înăscuţi" - pe romăneşte excrocii)

Aceasta postare a fost editata de iosafat: 05 September 2007 - 07:28 PM

[Kallisti]

Anya2007, la Aug 31 2007, 08:55 AM, a spus:

Stau si ma gandesc...cand este agresat puternic, copilul face sigur acea scindare mentala, sau chiar pricepe ca nu este iubit, insa realizeaza ca are nevoie de hrana, adapost, imbracaminte, cat timp este dependent total de parinti?!. Si poate de aceea, cand acesta dependenta nu mai este totala, incepe manifestarea acelor probleme, care pot merge pana la parasirea domiciliului, chiar de la varste fragede...toate acestea datorate faptului ca stie subcosntient ca nu este iubit? Reactiile copilul sunt doar "imaginea in oglinda" a reactiilor parentale.

Oooo ce bine ar fi sa PRICEAPA! Nu, de priceput, pricepe unul care a ajuns la un anumit grad de maturitate si independenta. Copilul mic e total dependent afectiv. De-aceea si face scindarea. Pentru ca altfel moare.

[Cleric Prestøn]

Anya2007, la Aug 31 2007, 08:55 AM, a spus:

Stau si ma gandesc...cand este agresat puternic, copilul face sigur acea scindare mentala, sau chiar pricepe ca nu este iubit, insa realizeaza ca are nevoie de hrana, adapost, imbracaminte, cat timp este dependent total de parinti?!. Si poate de aceea, cand acesta dependenta nu mai este totala, incepe manifestarea acelor probleme, care pot merge pana la parasirea domiciliului, chiar de la varste fragede...toate acestea datorate faptului ca stie subcosntient ca nu este iubit? Reactiile copilul sunt doar "imaginea in oglinda" a reactiilor parentale.

Unii nu asteapta sa ajunga adulti independenti.
Fug in strada si in canale, ca in bancul ala, decat caine gras în lant, mai bine lup jigarit si liber prin padure. Daca nu exista autoritati responsabile si psihologi buni acesti copii raman victime toata viata.

Aceasta postare a fost editata de iosafat: 06 September 2007 - 08:34 PM

[Kallisti]

iosafat, la Sep 6 2007, 09:28 PM, a spus:

Unii nu asteapta sa ajunga adulti independenti.
Fug in strada si in canale, ca in bancul ala, decat caine gras în lant, mai bine lup jigarit si liber prin padure. Daca nu exista autoritati responsabile si psihologi buni acesti copii raman victime toata viata.

Da, dar ce agresori desavarsiti ies din victimele astea! Brrrrr!

[Cleric Prestøn]

Kallisti, la Sep 7 2007, 09:40 AM, a spus:

Da, dar ce agresori desavarsiti ies din victimele astea! Brrrrr!

Aha, cei mai interesanti sunt aia care umbra camuflati intr-o pelerina prin metrou si dintr-o data scot ditamai barda sau uzzy (scenariu imaginat de regizorii americani, dar cel mai adesea nu se intampla in metrou ci in scoli, firme).

Aceasta postare a fost editata de iosafat: 07 September 2007 - 12:20 PM

[wishfullife]

Am revenit.
Tocmai avui o cearta lunga cu mama. Ma rog, cearta e impropriu spus .. am pornit o oarece discutie calma, si in final am ajuns sa ne certam pe teme fumate deja. Faza este ca ea are un prieten mai mic decat ea cu destul de multi ani .. tipul a locuit la noi pana nu demult, cand de comun acord s-au despartit. De ce s-a intamplat asta? Pai pentru ca el, ca si mine, se simtea pampered, protejat ca un copil, si normal refuza sa se comporte responsabil (daca-i cerea sa repare ceva in casa sau sa o ajute la cumparaturi, dadea din colt in colt). Eh si m-a pus dracu sa pun intrebarea retorica cumde relatiile ei mereu esueaza ... si cumde la munca mereu a nimerit peste colegi ai dracului / sefi care-i voiau raul ... si daca nu s-a intrebat niciodata daca are si ea vreo vina in chestiunea asta. (stiu, am jucat de pe pozitia "tu nu esti OK").

Asa ca am ajuns sa povestim cum a crescut ea cu tirana de maica-sa, care niciodata n-a iubit-o, si apoi cu idiotul de taica-meu, care era ca lemnu' cand voia sa-l manipuleze. Acu', si el devenise violent cand aveam vreo 6-7 ani, sau cel putin de atunci imi amintesc, chestiune din cauza careia s-au si despartit ... Faza este ca eu am aceleasi trasaturi de caracter ca si el, sunt relativ hotarat cand vreau sa fac ceva, taciturn, imprastiat .. i-am zis ca astea's trasaturi, nu DEFECTE ca in viziunea ei Moment in care ea mi-a zis ca asa le vede (si basta), si ca pentru ea fostul sot nu mai exista ca persoana. So I asked daca nici eu nu exist, prin continuarea rationamentului, din moment ce eu seaman cu el S-a blocat.

Plus ca in familie suferinta "incasata" de-a lungul vietii este moneda de schimb. Toti cand se cearta amintesc mai-mult-sau-mai-putin-subtil cat au suferit ei, din varii motive, si cum s-au sacrificat sau au fost sacrificati. Evident, mama l-a "inghitit" pe tata timp de 8 ani, pentru ca eu sa ajung fiu nerecunoscator .. in fine, am scos si eu moneda si am zis pe faţă ca certurile mama-tata si mama-bunica m-au terminat psihic timp de 8 ani (7-15), plus fortarile ei in a obtine aprobarea, continuate pana azi. Moment in care s-a ridicat, ca semn de "nu vreau sa aud asa ceva", si s-a dus sa fumeze o tigara. Nu-i venea sa creada cand am zis ca nu vreau sa preiau mingea frustrarilor lor mai departe, nu ma intereseaza cine cu cine s-a certat acum 20 de ani si ca nu vreau sa relationez cu o persoana decat prin prisma parerii mele proprii despre respectivul. Cred ca mi-a scapat si un "ar trebui sa-l intreb si pe tata despre cum a decurs casnicia voastra"

Ma simt ciudat de usurat .. desi stiu ca de maine agresiunile vor continua, eu voi raspunde tot cu agresiuni, ea va incerca sa bage totul sub pres si sa continue viata ca si cum nici n-am fi discutat in seara asta ..

[Cleric Prestøn]

wishfullife, la Dec 17 2007, 05:21 AM, a spus:

Ma simt ciudat de usurat .. desi stiu ca de maine agresiunile vor continua, eu voi raspunde tot cu agresiuni, ea va incerca sa bage totul sub pres si sa continue viata ca si cum nici n-am fi discutat in seara asta ..

Daca-i tai jocul de victima (sau alte jocuri) de fiecare data, va cauta alt partener de joc, s-ar putea sa te lase in pace. Sau va juca mai intens cu tigara pe post de partener. Deci oricum scapi de ea...

Ce nu a inteles maicata e de ce a fost victima instinctului si a trebuit sa faca un copil din sex, iar tu probabil te intrebi de ce ai fost victima instinctului ei. Un cerc vicios din care poti iesi refuzand sa stai la discutii de genul "o daca" sau "da dar..."

Aceasta postare a fost editata de iosafat: 17 December 2007 - 07:23 AM

[erena]

iosafat, la Sep 5 2007, 07:04 PM, a spus:

Triunghiul dramatic şi rolurile jucate în el

Topicul incepe cu fraza interogativa "RELATIA AGRESOR - VICTIMA - tu ce esti, un agresor, o victima, un salvator, sau neutru?"
Exista trei roluri: agresor, victima si salvator care constituie "triunghiul dramatic".

Oamenii le joaca pentru ca au fost programati din copilarie sa le joace inconstient (prin ceea ce au trait ei in familie in relatia cu părinţii lor).

Cei incapabili de a-si constientiza propria valoare (cei agresati, traumatizaţi din copilărie de părinţi, apoi automat de cei din cercul lor social) comuta rapid de pe un rol pe altul. In contact cu o persoana mai slaba vor juca rolul de agresor iar cu una mai puternica vor deveni ca prin farmec umili.

Rolul de salvator. O persoana agresata in familie devine deosebit de amabila cu vecinii carora le ofera sfaturi si poveţe cerute şi necerute. De exemplu agresorii din familie sunt enervaţi de batrânelul neputincios care e acru si necomunicativ in interiorul familiei dar deosebit de amabil şi zâmbitor in exterior.

Nu stiu de ce...dar ma regasesc perfect in aceasta descriere,vad ca comut destul de repede de pe un post pe altu...de la victima la salvator sau agresor...atunci cand stiu ca nu mai am scapare incep sa plang, cand sunt incoltita si devin victima agresiunilor celor din jur ca nu reusesc sa ma apar , agresor pentru ca daca este cineva care ma enerveaza si vad ca e mai slab ca mine il atac si il fac sa se simta exact asa cum ma simt si eu si salvator caci imi place sa ma bag unde nu imi fierbe oala, adica daca vad ca cineva este hartuit in vreu fel cam ma bag sau ofer ajutor necerut de cei din jur...cam nasol ca stiu ca toate trerceri de la o stare la alta mai mult rau imi fac dar "c'est la vie".dar intrebarea mea ar fi reusesti sa scapi de aceste treceri si sa nu mai fac atata schimb de roluri?