[Ryea]

Imagingincrease, la Dec 3 2009, 10:00 PM, a spus:

De momentul ala ultim ziceam, cand nu mai poti face nimic, si aia care te intretin te scuipa in fata, cum pateste bunicamea de la maicamea. Pe bunicu, maicamea nu-l poate scuipa in fata, pt ca el are contractul pe casa. Si are si pensie. Dar la bunica care nu are nimic, ii zice multe. Ai spune si ce, e problema maicamii. De acord partial. Pentru ca bunica s-a complacut toata viata sa fie o victima, sa indure bataile sotului, sa nu-si faca nici o calificare, prin urmare fara job, fara pensie. Crezi ca a fost sau e constienta ca si-a facut-o cu mana ei? Nu. Acum e ca un copil. Ii sticlesc ochii de fericire cand vede mancarea pe masa, face scandal cand nu e mancare. De razbunat, se razbuna oribil pe pisici, in care da cat poate ea de tare cu o bâta groasa.

Sau, caz ipotetic, sa spunem ca sufar de epidermoliza buloasa, ca mi se jupoaie pielea cu fiecare bandaj care il dau jos. De ce sa ma chinui pe mine sau altii, de ce sa nu pun capat? Pai olandezii sau altii care au legiferat eutanasia, crezi ca sunt nebuni, vad ei asa un mare ghiseft in a fi erou fara cauza? Astea sunt situatii la care nici D-zeul ratiunii nu poate raspunde, doar a fost intrebat si a raspuns evaziv, raportat la El, atunci si acolo. Dar pentru acum si aici raspunsul nu exista.

Cunoasterea noastra este limitata, ceea ce de multe ori pare o situatie fara iesire poate insemana un nou inceput, daca ai forta sa mergi inainte. Viata asta asa cum e ea cu bune si cu rele are menirea de a ne invata pe noi ceva. ce? Nu stiu, depinde de fiecare. Cert e ca eu am invatat multe si culmea in momentele de suferinta am evoluat ca om mult mai mult decat cand imi era bine.
Daca tu sau altii nu ati gasit raspunsul, nu inseamana ca el nu exisa.

Legat de prima parte, stiu foarte bine ca lucrurile stau asa cum le descrii. Eu nu pricep de ce esti tu atat de fascinat de drama acestor oameni. Soarta nu a fost de partea lor dar se pare ca a fost de partea ta (sau nu?), ai sansa sa traiesti altfel si totusi alegi sa te preocupi de ograda altora. Sau poate ti-e teama sa privesti intr-a ta de teama a ceea ce vei vedea in ea? Tu cum te vezi cand vei fi la varsta bunicii tale, inconjurat de familia ta iubitoare?

[Andreea32]

f interesante primele postari, vroiam sa fac o specificare:

"Intrebati o femeie daca si-ar fi dorit sa fie barbat, daca ea spune da, inseamna ca in familia ei tatal e un AGRESOR, si aceasta femeie e o potentiala victima. " - asta nu e adevarat.. mie mi-e indiferent in momentul asta, insa mai demult daca as fi fost intrebata as fi zis ca mi-as fi dorit sa fiu barbat, pt ca am fost agresata de normele sociale, de discrimiarea sexuala existenta in societate.... aici s-a vorbit numai de familie.. se stie ca si mass-media poate avea un rol in provocarea psihozelor, si mediul de lucru...

[Aseneth]

Andreea32, la 28 May 2011 - 04:37 AM, a spus:

f interesante primele postari, vroiam sa fac o specificare:

"Intrebati o femeie daca si-ar fi dorit sa fie barbat, daca ea spune da, inseamna ca in familia ei tatal e un AGRESOR, si aceasta femeie e o potentiala victima. " - asta nu e adevarat.. mie mi-e indiferent in momentul asta, insa mai demult daca as fi fost intrebata as fi zis ca mi-as fi dorit sa fiu barbat, pt ca am fost agresata de normele sociale, de discrimiarea sexuala existenta in societate.... aici s-a vorbit numai de familie.. se stie ca si mass-media poate avea un rol in provocarea psihozelor, si mediul de lucru...

In citatul pe care l-ai dat se spune ca tatal este agresor, nu ca isi agreseaza fiica neaparat, tocmai de aceea se specifica femeia este o potentiala victima. Parerea mea de paralela cu domeniu este ca poa sa se dea toata massmedia peste cap impreuna cu tot internetul, anturajul, sistemul educational si de munca, daca parintii nu au sadit bine micutele psihoze in creierul copilului. De la parinti incepe tot. Iar agresiunea este parsiva rau, poate lua forme infinite si poate pacali constientul. De altfel, nici n-are nevoie de constient, ea spre sub- sau in- tinde ....

Aceasta postare a fost editata de Apodonos: 28 May 2011 - 08:03 AM

[PourMoi]

Parintii au intr-adevar un rol important in cresterea copilului, dar pe de alta parte noi toti suntem victime ale mass-mediei. Multi dintre noi se uita la stiri cu crime, violuri, spargeri si alte grozavii de genul, lucru care ne face mai vulnerabili la mediul inconjurator.
Se spune "ce nu vezi, nu te poate rani", personal ii dau o acceptiune mai larga acestei idei.

[alone4ever]

"Nimeni" emuleaza comportamentul cui i se pare ca este "cineva". "Cineva" sunt parintii, iar daca ei sunt absenti, atunci cei din anturaj sau cei ce apar in media. Dar intrebarea este de ce acel om a ajuns "nimeni" ?

[Alex60]

Salutare tuturor am 22 de ani(stau cu parinti) si de un an de cand mi-am pierdut locul de munca totul s-a scimbat in viata mea nu mai stiu ce sa fac nu mai imi pot indeplini sarcinile pe care mi le propun, ma simt un gunoi un ratat puterea de concentrare si memoria mi-au scazut dorintele si pasiunile au disparut.Cu ultimele puteri o sa incerc sa fac un rezumat la vieti mele in speranta ca cineva mi-ar putea oferi un sfat care sa ma ajute sa scap de calvarul care il traiesc.
In copilarie am fost un baiat timid nu am avut multi prieteni, am renuntat la scoala in clasa 8-a din cauza ca in liceu timid fiind nu am reusit sa ma integrez.Pe la 11 ani aveam un singur prieten intre 14 - 21 de ani aveam un singur prieten cu 5 ani mai mic ca mine.Pe la 14-15 ani mi-am dorit o prietena imi doream foarte mult ca o persoana sa ma iubeasca pentru ca de la parinti mei nu simteam dragostea de care aveam nevoie.Pe la 18 ani nevoia mea sexuala sa amplificat asa ca m-am dus la o c.u.r.v.a si de la o c.u.r.v.a la mai multe pana in ziua de azi.Parinti mei nu mi-au spus niciodata nimic despre sex singura data taicamiu mi-a zis ceva de genu ...aha ha sa umezit in momentul in care a aflat ca ma duc la c.u.r.v.e.De pe la 17 ani am inceput munca am schimbat multe joburi de-a lungul timpului cel mai mult am lucrat un an si jumatate intre 19-21 de ani livrator la pizzerie. In timpul acestui job in mintea mea au aparut noi dorinte pasiuni.Am inceput sa aspir la mai mult.Ma pasiona lumea afacerilor si am inceput sa studiez pe internet totul despre afaceri.Studiam povestile de succes ale altor afaceristi despre revolutia industriala idei de afaceri etc.Cert este ca in mintea mea se nascuse ideea de a fii independent din punct de vedere financiar si credeam foarte mult in mine, credeam ca o sa reusesc sa imi fac propria afacere.Asa ca dupa ce am stans ceva bani am investit in ceva si nu am reusit ceea ce ma facut sa imi pierd speranta ca voi avea propria afacere.Apoi am incercat din nou si ca sa am timpul liber necesa pentru a imi desfasura activitatea mi-am dat demisia.Si iarasi nu mia iesit pentru ca am cheltuit bani.De atunci am mai avut joburi de scurta durata cu pauze lungi de somerie.De atunci ma simt distrus.

Relatia mea cu parinti nu este tocmai roz.Taica-miu si maicamea m-au batut de cand ma stiu(maicamea mai putin)pana la 17-18 ani cand nu am mai permis.Cand nu ii ajutam la vreo treaba nu ami mai dadeau de mancare "bun"(salam,carne etc) imi dadeau doar mancare gatita.Taicamiu ma obliga sa il ajut la treburi de ex pe la 14 ani a reconstruit bucataria(stam la curte) si zi de zi timp de 2-3 luni eu am fost nevoit sa fac ce zice. Nu puteam sa zic nu ca ma batea.Amundoi imi adresau cuvinte gen: gunoiule, nu e nimic de tine, rahat cu ochi, nu esti in stare nici sa...,jigodie,tineti locul de copil etc eu nu pot sa iau nici o decizie in casa pentru ca cica sunt copil si trebuie sa fiu supus parintilor.Nu ma lasa sa fac nici o modificare in curte ca cica stric.Ca nu sunt meserias.Cand imi luam bataie de la golani pe strada maicamea radea de mine ca sunt prost.Cand am vrut sa fac sa ma apuc de afacere(service scutere) toti au ras de mine, nici nu ma bagau in seama.Cand mai faceam cate o prostie si veneau vecini sa le zica taicamiu zicea batetii omoratii ce sa le fac.Cand forbesc cu maicamea se face ca vorbeste cu sormea.

O sa incerc sa inchei ca deja am scris prea mult.
Deci in momentul de fata nu am job.Nu am prietena.Nu am pe nimeni sa ma ajute daca am nevoie.Nu ma iubeste nimeni.Nu ma mai simt barbat.Ma simt un ratat.Cred ca lumea ma considera un gunoi.Cred ca femeile ma dispretuiesc.Ce sa fac? la un momendat ma simteam ratat doar in zona in care locuiam si stiam ca daca o sa plec de acolo totul o sa se schimbe, si o sa fiu un om normal, nu un ratat dar acum nu mai simt nimic. Si la unele vorbe care le spune maicamea ma simt foarte prost incepe sa ma doara capul.Odata nu am mai suportat si mi-am luat o patura si am dormit in fata unui bloc, in gradina.
In luna septembrie am fost la munca si ma simteam bine, de 3-4 zile de cand nu mai lucrez ma simt f trist. cand merg in autobuz ma simt ca un gunoi printre alti nici nu pot sa ii privesc in ochi.
Stiu solutia este sa ma mut, si asta incerc sa fac dar cu cat stau mai mult in somerie cu atit ma afund mai mult in necunoscut
Stiu ca am scris cam mult dar ma luat valul cand am depanat asfel de amintiri neplacute.Astept niste sfaturi de la cei care au avut rabdare sa citeasca aceste randuri.Multumesc.

[_Undying_]

Parintii sunt pentru majoritatea copiilor cei care le ursesc viitorul, destinul. Ce ti-e scris (de parinti) in frunte ti-e pus, dar asta numai daca esti un om slab si accepti popa prostu tot ce iti spun ei.

[PourMoi]

Alex60, la 02 October 2011 - 06:04 PM, a spus:

Alex, observ ca ai extrem de multe resurse pentru a incepe ceva si ca ideea de a te da batut la tine este inexistenta. Faptul ca ai avut parte de cateva nereusite te-a demoralizat si acum te simti asa cum iti spun parintii tai de nu mai putin de 22 de ani. Tu defapt ai o cu totul alta parere despre tine, altfel nu ai fi incercat sa faci atat de multe lucruri pe cont propriu...

Esti constient de nevoile tale, ceea ce este foarte important si trebuie sa continui sa iti pui in aplicare planurile. La 22 de ani deja ai realizat mai multe lucruri decat alte persoane la 30. Eu cred ca resursele tale sunt foarte mari si din ceea ce ne-ai spus mai inteleg ca esti un luptator indiferent de situatie... ai nevoie de suport, de afectiune. Imi imaginez ca este dificil sa le gasesti, dar priveste mai mult in jur sau incearca sa iti oferi tu mai intai afectiune, incearca sa te apreciezi mai intai TU, pentru ceea ce faci si pentru ceea ce ai facut, pentru datile cand ai decis sa te ridici si sa pornesti din nou la drum.
Oferindu-ti si tu mai multa atentie si afectiune iti va fi mai usor.