Două cadavre au fost descoperite la o distanţă de cca 40 de km unul de celălalt în smârcuri cu muşchi de turbă la vest de capitala Dublin. Primul a fost descoperit în timp ce se tăia turbă, al doilea în timpul curăţirii unui canal de drenaj.
Unul dintre cadavre era atât de bine conservat încât la început s-a crezut că este vorba de victima unei crime recente şi a fost chemată poliţia. De fapt ambii fuseseră ucişi- şi "omul din Croghan” şi “omul din Clonycavan” cum au fost numiţi după denumirea locurilor unde au fost descoperiţi.
Numai că cele două crime au avut loc în urmă cu circa 2300 de ani. (!!)
Smârcurile cu turbă contribuie la conservarea cadavrelor şi timp de un an şi jumătate ele au fost examinate de o echipă de specialişti de la Muzeul Naţional al Irlandei.
Organele lor interne erau intacte ( retineti, dupa 2300 de ani! ) şi oamenii de ştiinţă au putut constata că cei doi consumaseră produse cerealiere şi lactate. Cercetările au stabilit în detaliu şi uciderea lor rituală. Se crede că nu există o legătură directă între cele două crime dar calitatea descoperirii şi detaliile pe care le oferă i-au enuziasmat pe arheologi.
pic1.jpg (7.28K)
Number of downloads: 114
pic2.jpg (9.76K)
Number of downloads: 112
Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis















