[geo3029]

Hai sa vedem cateva pareri despre singuratate.
E bine din cand in cand sa fii singur/a ?
Cat timp ati stat singuri cel mai mult ?
Ma refer aici la singuratatea generata de cuplu- dragoste.
Unde se pune capat singuratatii , ce beneficii sau ce dezastre poate aduce in viata noastra singuratatea?
Ce sentimente incearca un om singur, le stiu prea bine, insa ce se intampla dupa ce se iese din aceasta stare a singuratatii ?


Iata cateva intrebari la care eu am raspunsurile mele, bineinteles si care cred cu tarie ca sunt diferite de la om la om si de la experienta la experienta.

Aceasta postare a fost editata de geo3029: 20 April 2007 - 09:26 AM

[ellla]

cat? ... vreo 2-3 ani ... timp in care desi aveam relatie era la distanta deci ... eu eram singura fizic si practic, desi 30 de minute pe zi le petreceam impreuna la tel si ... cam atat

in perioada asta de singuratate m-am cunoscut mai profund pe mine ... ai timp sa reflectezi in liniste, sa te ocupi de tine ...

dupa ce sa terminat perioada de singuratate mi-a fost greu sa ma acomodez cu cineva langa mine ...ma invatasem singura eu cu ale mele mofturi si tabieturi ... si cum in doi tre sa te mulezi si pe mofturile celuilalt ... eh, dar e mult mai bine

[părere]

omul e un las!!prefera iluzia comunicarii in loc sa accepte adevarul singuratatii in care il incatuseaza materia.Cauta alti oameni pt ca ,da, singuratatea il macina,il rupe....Cauta alti oameni care oricat de asemeni lui ii sunt,oricat de aproape i-ar fi...el e tot SINGUR!!! In loc sa se caute pe el...doar acceptandu-si singuratatea si cautandu-se pe el insusi are sanse sa se gaseasca,sa se elibereze de minciuna unei comunicari imperfecte...Al doilea pas care vine de la sine e comunicarea cu propria persoana (singura reala in limitele unei realitati indoielnice)....si de aici ,solitudinea....in care se cladesta pe sine,in care gaseste liniste si comuniune cu tot ce nu-i materie si iluzie....Doar ca,da...e un drum lung....si al naibii de greu

[Nelinistita]

Depinde de ce fel de singuratate vorbesti.

Poti fi singur si locuind in aceeasi camera cu cineva.
O perioada poate fi benefica dar daca se prelungeste... cred ca te face incapabil de a mai avea o relatie.

[CONSTANTIN*]

parere, la Apr 20 2007, 11:00 AM, a spus:

omul e un las!!prefera iluzia comunicarii in loc sa accepte adevarul singuratatii in care il incatuseaza materia.Cauta alti oameni pt ca ,da, singuratatea il macina,il rupe....Cauta alti oameni care oricat de asemeni lui ii sunt,oricat de aproape i-ar fi...el e tot SINGUR!!! In loc sa se caute pe el...doar acceptandu-si singuratatea si cautandu-se pe el insusi are sanse sa se gaseasca,sa se elibereze de minciuna unei comunicari imperfecte...Al doilea pas care vine de la sine e comunicarea cu propria persoana (singura reala in limitele unei realitati indoielnice)....si de aici ,solitudinea....in care se cladesta pe sine,in care gaseste liniste si comuniune cu tot ce nu-i materie si iluzie....Doar ca,da...e un drum lung....si al naibii de greu

Cred că ai dreptate.Se pare că de fapt apropiindu-ne de cei din jur ne căutăm pe noi înşine.Toate dramele , toate durerile le trăim singuri.Şi cu siguranţă, fară exceptie... murim singuri!

[Rodica`]

accentul tragic nu-si are locul.

dupa o perioada de sufocare ce bine e sa fii singur...

[CONSTANTIN*]

simoneta, la Apr 20 2007, 12:07 PM, a spus:

accentul tragic nu-si are locul.

Nu e nici o tragedie. Mă simt bine în sigurătate!

[Nelinistita]

constantin niţan, la Apr 20 2007, 12:13 PM, a spus:

Nu e nici o tragedie. Mă simt bine în sigurătate!

Si eu . Dar nu cumva pentru ca nu cunoastem alternativa?

[Tina']

te poti simti la fel de singur si daca esti implicat/a intr-o relatie, sau chiar in mijlocul prietenilor

[părere]

constantin niţan, la Apr 20 2007, 12:13 PM, a spus:

Nu e nici o tragedie. Mă simt bine în sigurătate!

asta incercam sa spun!Nu e o tragedie(doar ca eu fac o diferenta intre singuratate si solitudie) sa fii tu si cu tine (cum cu adevarat e omul)...tragedie e sa ramai in singuratate....si de aici singuratate in doi si in mijlocul turmei...E drept ca ne descoperim si printr-o raportare la ceilalti...dar ce e mai mult de raportare porneste din credinta (gresita,zic eu) ca alaturi de cineva se poate scapa de singuratate (de aici cautari ha!,ale "sufletului pereche",sortite din start esecului)...asta ajunge sa fie preluare....si deci,o indepartate de sine.Singuratatea e un dat...nu e tragedie daca e transformata in solitudine...