E sectiunea Dragoste, corect? Am fi deci destul de ingusti la minte sa discutam doar despre relatiile sentimentale binecunoscute. Iata, a aparut acest Juan Mann, cu o oferta izbitor de simpla: o imbratisare din partea unui necunoscut, poate in momentul cand ai nevoie de una si nu ai pe nimeni s-o faca pentru tine. Hai sa vedem, ce sentimente ii maneaza pe acesti free huggeri? Iubirea fata de ceilalti? Nevoia de a fi cool? O lipsa oarecare? Simt ei o iubire generica fata de toti ceilalti, sau e doar un fake?
Voi ati participa la o asemenea miscare, daca ar prinde si in Romania?
Ii dai cuvantul lui Juan Mann, in traducere personala:
Citeaza
Traiam la Londra, cand lumea mea s-a intors cu susul in jos si am fost nevoit sa ma intorc acasa. La aterizarea pe aeroportul din Syndey, tot ceea ce avem era o geanta cu haine si o lume cu necazuri. Nu aveam pe nimeni sa-mi ureze "bun venit", si nici un loc pe care sa-l numesc acasa. Eram turist in orasul natal.
Stand in terminalul de sosire, privindu-i pe ceilalti pasageri intalnindu-se cu prietenii si familia ce-i asteptau cu bratele deschise si zambete pe buze, imbratisandu-se si bucurandu-se, am vrut si eu pe cineva sa ma astepte. Sa se bucure ca ma vede. Sa-mi zambeasca. Sa ma imbratiseze.
Asa ca am luat un carton si-un marker, si am facut o pancarta. In cea mai aglomerata intersectie a orasului, am scris "imbratisari gratuite" pe ambele parti, si am ridicat-o in aer.
And for 15 minutes, people just stared right through me. The first person who stopped, tapped me on the shoulder and told me how her dog had just died that morning. How that morning had been the one year anniversary of her only daughter dying in a car accident. How what she needed now, when she felt most alone in the world, was a hug. I got down on one knee, we put our arms around each other and when we parted, she was smiling.
Timp de 15 minute, oamenii au privit mai degraba prin mine. Prima persoana care s-a oprit, m-a batut pe umar si mi-a spus ca ii murise cainele in dimineata aceea. Ca acea dimineata insemna exact un an de cand ii murise singura fiica intr-un accident de masina. Ca ceea ce dorea, simtindu-se singura in lume, era o imbratisare. M-am pus intr-un genunchi, ne-am strans bratele unul in jurul celuilalt, si cand ne-am despartit, zambea.
Cu totii avem probleme, ca ale mele sau mai grave. Dar, sa vezi pe cineva ce acum o secunda era incruntata, zambind fie si pentru un moment, da valoare gestului de fiecare data.
Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis

















