Contact
Facebook
Twitter
RSS
Cică odată, de mult, tare de mult, trăia un bătrān, lumea īi spunea Moş Anton, care iubea mult florile... I se rupea inima cānd adesea era nevoit să taie din ele şi să le ducă īn piaţă ca să le vāndă. Viaţa era grea, scumpă şi lui Moş Anton nu-i ajungea pensia aceea mică, de cāţiva lei.Aşa se face că īn dimineaţa aceea, fiind şi zi de sărbătoare, a tăiat un braţ de lalele şi cu regretul de a se despărţi de ele, dar cu speranţa că la prānz va avea ce pune pe masă, a pornit spre piaţă.
Lume multă, vānzători, cumpărători, cerşetori, ciorditori, gură-cască...
Īn colţul lui obişnuit, Moş Anton vindea cāte o lalea sau cāte un buchet, mai schimba o vorbă ba cu unu', ba cu altu', fără să ştie, fără să bănuiască măcar ce se īntāmplă cu lalelele lui, ce discuţie se purta īntre ele.
O lalea cu petale strălucitoare, vişinii era, biata de ea! tare supărată. Creatorul, grăbit sau cu bună intenţie, nici ea nu ştia, scăpase cāteva pete de galben pe petalele ei atāt de catifelate şi fragile... Celelalte lalele, colegele ei adică, rādeau de ea, īşi dădeau coate şi se īntrebau, fără fereală, chiar ca să fie auzite, cine Dumnezeu va cumpăra urāta asta de floare, aşa pocită, aşa pătată... Laleaua era din ce īn ce mai tristă, nu se putea apăra, era singură, n-o apăra nimeni, se ştia pătată dar nu-şi īnchipuia că este aşa de urātă şi rāsetele şi vorbele celor din jur o dureau īngrozitor. La un moment dat i-a şi scăpat o lacrimă de durere, lacrimă nici măcar văzută de celelalte lalele ocupate să rādă şi să se distreze pe seama ei. Moş Anton a simţit pe mānă bobiţa aceea umedă, īncărcată de atāta durere, tristeţe şi umilinţă, dar a bănuit că e vreun bob de rouă rămas rătăcit pe vreo petală mai ascunsă.
Pe cānd lalelele rādeau şi se distrau pe seama bietei lor colege de buchet, de Moş Anton se apropie īn fuga mare Tudor, un băieţel din cartier pe care-l ştia de cānd era īn căruţ.
- Moş Antoane, săru' māna! Ce mai faci? l-a-ntrebat copilu'.
- Ia, şi eu pe aici...
- Moş Antoane vreau să cumpăr o lalea... Ştii, azi e ziua lu' mama şi...
- Alege, băiatu' moşului, alege care-ţi place ţie mai mult...
- Pe cea mai frumoasă o vreau...
- Aşa să fie, băiete că şi mama ta e cea mai frumoasă, nu-i aşa?
- Daaaa! a răspuns copilul cu ochii mari aţintiţi īn buchetul Moşului.
- Pe asta o iau, Moş Antoane! Şi copilul ia din buchet tocmai laleaua care era de rāsul celorlalte...
Copilul īi dă Moşului banii şi pleacă ducānd la buze cupa frumoasă a lalelei cafenii pătată cu galben...
Celelalte lalele au rămas un timp tăcute. Apoi, una dintre ele a exclamat cu răutate:
- Auzi tu, ce gusturi, ce preferinţe şi la ăsta micu...
personala
Scris 20 March 2007 - 10:19 AM
<<<lalele
