poezii de SCOTNOTIS si ingeri mai plang
#1
Scris 23 February 2007 - 04:50 PM
Eu sunt ca o epavă,de vreme ruginită,
Plutesc pe marea vieţii şi totuşi stau pe loc
Şi mă întreb adesea;De ce am fost sortită?
Să fiu chiar eu epavă, cu sufletu-mi la bord.
Epava ce pluteşte, de mult în larg uitată,
E rece-ntunecată,răsună a pustiu
A fost şi ea cândva, de oameni admirată,
Acum zace-n tristeţe,de ea, mulţi nu mai ştiu.
Iar căpitanul ei la bord, de zori încearcă,
S-ajungă cu epava la mal s-o şlefuiască
Încearcă de mulţi ani,din loc să o urnească,
Dar fiindcă-i epavă,pe veci să ruginească!
Şi-aşa epavă chiar,privită este dar,
De mulţi ochi curioşi şi guri deschise larg
Ce încearcă sa-i găsească, defectul ce-a lăsat-o,
Să ruginească-n mare,să staţioneze-n larg.
27 July 2006
Eu nu sunt mila nimănui
Orice s-ajung nu-mi pasă,chiar de mor,
Însă n-aş vrea s-ajung un cerşetor
Orice în viaţă ştiu c-aş suporta,
Un singur lucru n-aş putea,s-ajung la mila ta.
N-aş vrea să văd,cum din orbită-ţi curge mila,
Şi nici cum dragostea ce-a mai rămas,a devenit deasila
Mai bine zbor în neant,de mine să nu ştii,
Eu n-am s-ajung vreodată,la mila nimănui.
Mai ştiu c-are şi mila rostul ei dar nu în dragoste,
nu are loc,
Aş suporta orice;Să mă jigneşti,să-mi dai şi foc
Dar să cerşesc iubire!Deci nu,mi se cuvine,
Şi n-ai să vezi nicicând şi asta de la mine.
Decât să ştiu că îţi cerşesc iubirea,
Mai bine resemnată aş fi cu despărţirea
Decât un cerşetor, la poarta sufletului tău,
E mult mai bine să-nţeleg c-o aventură, am fost şi eu.
Sclavii iubirii
Iubirile se nasc si mor,…..uimitor
Precum si timpu-i trecator,….grabitor
Am inteles cand m-am trezit dupa un vis,
Buimac si trist dar,.......optimist.
Parca-ai fi dormit langa mine,…erai stafie
Cu-n trup inghetat far’de iubire…dar vie
Si groaza din vis tristete mi-a adus,
Dar mai groaznica a fost clipa,..cand te-ai dus.
Te-ai dus iubire,ai murit si tu!
Asa cum toate iubirile, se nasc si mor
Dar nu-i nimic,va veni alta clipa,
Ce-mi va aduce alta dragoste,…eu am sa zbor.
Ma voi trezi carunt,in pragul batranetii,
Cu dor ma voi gandi la fostele iubiri
Insa voi sti bine din experienta,
Iubirile se nasc si mor,de multe ori in viata.
Iubim atunci cand sufletul ni-o cere,
Iubim atat cat mintea noastra vrea
Noi nu putem sa ne schimbam destinul,
Am fost si vom ramane,sclavii iubirii pururea.
11 May 2006
Tu eşti
Aş vrea să îţi văd ochii,căci caldă-ţi e privirea,
Aş vrea să-ţi simt buzele dulci,ca fraga şi ca mierea
Sunt tristă şi-mi e frig,fără privirea ta,
Iar buzele-mi sunt reci şi…un gust amar vor căpăta.
Arată-te,te rog!Căci vreau,să îţi văd chipul,
Privirea ta duioasă,aş vrea să o mai simt
Şi mainile-ţi prea fine,ce-mi mângâiau blând trupul,
Să treacă peste mine,să îmi roşească chipul.
Sunt foarte tristă acum şi-mi este dor de tine,
De braţele ce mă srângeau la pieptu-ţi, îmi era bine
De dulcele-ţi sărut ce des mă alinta,
Arată-te acum,tu eşti,…….. iubirea mea.
E trist chiar şi pământul şi cerul e în lacrimi,
Căci nu vrei să revii,să-i dai inimii leacul
Arată-te,nu te ascunde,hai vino iar să mă-ncalzeşti,
Căci tristă sunt de ani de zile.Pe unde rătăceşti?
Tu prea frumos,tu bărbat fin,
Mi-ai dat să-ţi gust dulceaţa şi-apoi mi-ai dat venin.
Tu prea frumos,tu prea fierbinte,
M-ai încălzit şi apoi m-ai îngheţat fără cuvinte.
27 September 2006
Doar pozele cu tine
Din tot ce a fost frumos şi ce am trăit cu tine,
Mi-au rămas doar amintirile,din vechile albume
Îngălbenite,prăfuite,de timpul ce a trecut,
Păstrează-n ele amintiri,de când ne-am cunoscut.
Când sufletul îmi este trist şi-mi vine dor de tine,
Le şterg de praf,le rasfoiesc şi-apoi mă simt mai bine
Îmi amintesc de tot ce a fost frumos,să plâng atunci îmi vine,
Şi totuşi,răsfoiesc din când în când,prin vechile albume.
Îmi vine să le ard,să uit veşnic de tine,
Dar nu pot,că-n ele am, ani mulţi de fericire
Am clipele frumoase,când alergam prin ploi şi vânt
Îmbrăţişându-ne,simţeam că-i raiul pe pământ.
Dar nu ştiam atunci,că totul se termină,
Că anii trec,că voi zbârci,căci mă simţeam o zână
O zână din poveşti cu feţi frumoşi şi cosânzene,
Şi uite-mă acum,băbuţă în troiene.
Din tot ce a fost frumos şi ce am trăit cu tine,
Din clipele frumoase, şi acea mare iubire
Nimic nu mi-a rămas,decât poze cu tine,
Ce le păstrez prin rafturi, în vechile albume.
05 October 2006
Povestea condeiului
Sunt prea departe acuma, de speranţă,
Chiar şi destinul meu este un abis
Căci nu mai am nimic, prea bun în viaţă,
Ci doar condeiul care,s-a apucat de scris.
În mâna-mi obosită,pluteşte ca un fulg,
El n-are dimineaţă,nici prânz şi nici amurg
Nu doarme,nu suspină ci doar,pluteşte-n mână,
În grabă condeiază,de parcă ar prinde viaţă.
Şi la ce bun pluteşte în grabă fără saţ?
Că-l văd cum se sfârşeşte,aproape-i terminat
Şi nici habar’ nu are,să scrie o poezie,
Deşi scrie de mult,s-apropie de-o mie.
Eu vreau să fiu acum,departe şi de tine,
Căci mâna mea bătrână,nu te mai poate ţine
Şi nici tu nu mai ai prea mult tuş, ca să scrii,
Ţi-ajunge!Căci ai scris,prea multe poezii.
30 September 2006
Mântuieşte-ne!
Tare-aş vrea, să nu existe
Ochi în lacrimi,feţe triste
Că şi-aşa viaţa e grea
Fiindcă,noi o vrem aşa.
Pentru ce ne duşmănim,
Ne certăm,ne umilim?
Cu toţi,doar o viaţă avem
Şi tot în pământ intrăm.
Ne jignim cu vorbe grele,
Ne lovim cu fapte rele
Însă nu realizăm,
Că mâine,…nu mai suntem.
Între fraţi,se naşte ură
Părinţi,pe copii îi fură
Copii,părinţi-şi ucid
Soţi,soţiile îşi vând.
Unde este puritatea
sufletelor şi dreptatea?
De nu ne-ai da mântuirea,
Adio,cu omenirea!
13 February 2007
Ţi-am fost, îmi eşti
Eu te-am iubit iubire făr’de rost,
Deşi n-ai fost ceea ce-am vrut să fii
Pe când îţi dăruiam inima toată,
Tu te iubeai peascuns cu altă fată.
Eu îţi spuneam cuvinte dulci de-amor,
Iar tu frumosul meu,le spuneai tuturor
Eu te iubeam,te alintam şi te strângeam în braţe,
Dar tu îmi pronunţai numai cuvinte false.
Acum uite,totul s-a terminat!
Că mă iubeşti târziu,târziu tu ai aflat
Căci m-ai pierdut iubire făr’de rost,
Nu-ţi voi mai fi nicicând ce-am fost.
Eu te priveam ca pe un zeu şi-ţi dăruiam iubirea,
Dar tu pervers şi prefăcut îti făceai doar plăcerea
Şi uite-acum, cum vremea a venit să mă doreşti
Să mă iubeşti iar eu să nu mai simt nimic.
Iubirea mea frumoasă făr’de rost,ce greu mi-a fost!
Îmi eşti acum,ce eu ţie ţi-am fost dar far'de rost.
19 February 2007
Te voi iubi mereu
De vor trece ani la rând,
Am să te iubesc mereu
Chiar dacă într-o zi vom fi,
Bătrân tu,bătrână eu.
Căci inima tot iubeşte.
Chiar dacă înbătrâneşte
Şi tu eşti alesul ei,
Nu te uită chiar de vrei.
De-o trece-o eternitate
De tine sper să am parte
Mi-ai intrat în inimioară,
Şi nu te pot da afară.
Depărtarea ne desparte,
De tine să nu am parte
Dar sper că, într-o bună zi,
Noi să ne putem iubi.
Chiar de ninsori or’să treacă,
Peste parul meu şi-al tău
Vreau să mă iubeşti o viaţă,
La fel cum te iubesc eu.
Nu mă amăgi cu vorbe,
Nu te juca cu iubirea
Căci de faci asta să ştii,
Ai să-ţi distrugi fericirea.
05 December 2006
[/b][/b]
#2
Scris 24 February 2007 - 11:40 AM
Fericire cu ochi blânzi,
Şi cu inimă de piatră
N-am putut să te aduc
Dintr-a ta viaţă-n a noastră.
Aş vrea să te pot topi
Şi din a mea cupă,
Să te pot sorbi,
Aş vrea să te încălzesc
Şi să te iubesc atât cât trăiesc.
Fericire cu ochi dulci,
Zâna pietrelor!
Aş fi vrut să te iubesc
Şi să te ador.
Însă tu m-ai fermecat
Inima mi-ai îngheţat
Oricât aş dori,
Nu o pot topi.
Fericire cu ochi blânzi
Nu te mai doresc,
Lasă-mă la cer să zbor,
Să nu mai iubesc!
S-ating soarele-n amiază şi să mă topesc
Şi în viaţa mea nicicând,să nu mai iubesc.
Omul curioasă rasă
Ai întunecat pământul,
Doamne,cu mânia ta
Fiindcă omul e cu gândul,
Oriunde,la tine ba!
Se gândeşte la putere
La mulţi bani şi la avere,
De-ar putea,te-ar sfâşia,
Şi puterea ţi-ar lua!
O,da,te-ai cutremura,
Dacă omul ar avea
Un gram din puterea ta!
S-ar omorâ neam cu neam
Planeta-ar fi Vietnam.
Ai făcut o creatură,
Perfectă şi pe măsură
Să te aivă Impărat,
Nu sa-ţi dea bătăi de cap!
O,Doamne,cât ai luptat,
Omului să-i faci pe plac
Chiar şi fiu-Ţi jertfă-i dat,
Omului nu i-a păsat.
Sânge din sângele tău,
A curs pe pământul greu
Fiu-Ţi când l-au răstignit,
Omul,nu s-a mulţumit.
A cerut şi-a mai cerut,
Doamne,nu s-a mulţumit
Nici cu sângele vărsat,
Nici cu ce în dar le-ai dat!
Omul curioasă rasă
Ba te cheamă,ba te lasă.
Când e greu îşi aminteşte
Îţi spune:Hai mă păzeşte!
Omul curioasă rasă,
Ba te cheamă,ba te lasă.
La bine-a uitat de tine,
Nici măcar nu-şi aminteşte,
De sus cine îl priveşte.
O,Doamne,cât oare poţi,
Să mai ierţi,să mai aştepţi,
Omul să se îmblânzească
Liniştea să-ţi dăruiască?!
Ai întunecat pământul,
Doamne, cu puterea ta
Şi dai semne după semne,
Omul vede?....Eu zic ba!
Fiindcă haita a-nvăţat,
Să trăiască în păcat
şi nu-i pasă că Tu ierţi
Nu ştiu cât o să mai poţi.
Vai,sărmanul bătrânel!
Vai,de viaţa lui bătrânul
A ajuns ca să cerşească
A muncit cinci zeci de ani
Cu ce oare,să trăiască?!
Pensia ce voi le-o daţi
Nu le-ajunge nici de pâine
De-aia au ieşit pe străzi,
Cerşind ce le aparţine.
Nu fură,nu dau în cap,
Cer ce-o viaţă-au adunat.
A muncit mulţi ani la rând,
Să moară bietul flămând?
Că il vezi la super market,
Slăbănog şi ramolit
Şi-are nişte haine nene…..
Din mină parcă-a venit.
Cu trei lei în buzunar,
Cere pulpă-americană
Însă pulpa-i foarte mare,
Bani,de jumătate are.
Vânzătoarea e nervoasă,
Şi-l goneşte ca pe-un câine
Iar sărmanul bătrânel,
Se uita lung prin vitrine.
Vai de viaţa lui bătrânul,
În ce hal a mai ajuns
A muncit cinci zeci de ani,
Nici de-o pulpă n-are bani!...
Si cu o privire tristă,
Duce capul spre pământ
Ceva murmură,dar nimeni,
Nu-nţelege un cuvânt.
“of,ce viaţă am ajuns,
Am muncit cinci zeci de ani
Şi acum bietul de mine,
Nici de pâine nu am bani!...
Merge-ngândurat pe stradă,
Cu ochii înlăcrimaţi
Şi se-ntreabă până când,
O mai avea de-ndurat?!
Pentru el,nu-i nici un bai,
Că-n curând tot va pleca
Dar tinertul de astăzi,
Cu el ce se va-ntâmpla?!
Lacrima,lacrimă naşte
Stupizenea-i pe pământ,
Viaţa,viaţă iar renaşte
Perpetuarea-i legământ.
#3
Scris 26 February 2007 - 11:47 AM
scotnotis, la Feb 24 2007, 01:40 PM, a spus:
Fericire cu ochi blânzi,
Şi cu inimă de piatră
N-am putut să te aduc
Dintr-a ta viaţă-n a noastră.
Aş vrea să te pot topi
Şi din a mea cupă,
Să te pot sorbi,
Aş vrea să te încălzesc
Şi să te iubesc atât cât trăiesc.
Fericire cu ochi dulci,
Zâna pietrelor!
Aş fi vrut să te iubesc
Şi să te ador.
Însă tu m-ai fermecat
Inima mi-ai îngheţat
Oricât aş dori,
Nu o pot topi.
Fericire cu ochi blânzi
Nu te mai doresc,
Lasă-mă la cer să zbor,
Să nu mai iubesc!
S-ating soarele-n amiază şi să mă topesc
Şi în viaţa mea nicicând,să nu mai iubesc.
Omul curioasă rasă
Ai întunecat pământul,
Doamne,cu mânia ta
Fiindcă omul e cu gândul,
Oriunde,la tine ba!
Se gândeşte la putere
La mulţi bani şi la avere,
De-ar putea,te-ar sfâşia,
Şi puterea ţi-ar lua!
O,da,te-ai cutremura,
Dacă omul ar avea
Un gram din puterea ta!
S-ar omorâ neam cu neam
Planeta-ar fi Vietnam.
Ai făcut o creatură,
Perfectă şi pe măsură
Să te aivă Impărat,
Nu sa-ţi dea bătăi de cap!
O,Doamne,cât ai luptat,
Omului să-i faci pe plac
Chiar şi fiu-Ţi jertfă-i dat,
Omului nu i-a păsat.
Sânge din sângele tău,
A curs pe pământul greu
Fiu-Ţi când l-au răstignit,
Omul,nu s-a mulţumit.
A cerut şi-a mai cerut,
Doamne,nu s-a mulţumit
Nici cu sângele vărsat,
Nici cu ce în dar le-ai dat!
Omul curioasă rasă
Ba te cheamă,ba te lasă.
Când e greu îşi aminteşte
Îţi spune:Hai mă păzeşte!
Omul curioasă rasă,
Ba te cheamă,ba te lasă.
La bine-a uitat de tine,
Nici măcar nu-şi aminteşte,
De sus cine îl priveşte.
O,Doamne,cât oare poţi,
Să mai ierţi,să mai aştepţi,
Omul să se îmblânzească
Liniştea să-ţi dăruiască?!
Ai întunecat pământul,
Doamne, cu puterea ta
Şi dai semne după semne,
Omul vede?....Eu zic ba!
Fiindcă haita a-nvăţat,
Să trăiască în păcat
şi nu-i pasă că Tu ierţi
Nu ştiu cât o să mai poţi.
Vai,sărmanul bătrânel!
Vai,de viaţa lui bătrânul
A ajuns ca să cerşească
A muncit cinci zeci de ani
Cu ce oare,să trăiască?!
Pensia ce voi le-o daţi
Nu le-ajunge nici de pâine
De-aia au ieşit pe străzi,
Cerşind ce le aparţine.
Nu fură,nu dau în cap,
Cer ce-o viaţă-au adunat.
A muncit mulţi ani la rând,
Să moară bietul flămând?
Că il vezi la super market,
Slăbănog şi ramolit
Şi-are nişte haine nene…..
Din mină parcă-a venit.
Cu trei lei în buzunar,
Cere pulpă-americană
Însă pulpa-i foarte mare,
Bani,de jumătate are.
Vânzătoarea e nervoasă,
Şi-l goneşte ca pe-un câine
Iar sărmanul bătrânel,
Se uita lung prin vitrine.
Vai de viaţa lui bătrânul,
În ce hal a mai ajuns
A muncit cinci zeci de ani,
Nici de-o pulpă n-are bani!...
Si cu o privire tristă,
Duce capul spre pământ
Ceva murmură,dar nimeni,
Nu-nţelege un cuvânt.
“of,ce viaţă am ajuns,
Am muncit cinci zeci de ani
Şi acum bietul de mine,
Nici de pâine nu am bani!...
Merge-ngândurat pe stradă,
Cu ochii înlăcrimaţi
Şi se-ntreabă până când,
O mai avea de-ndurat?!
Pentru el,nu-i nici un bai,
Că-n curând tot va pleca
Dar tinertul de astăzi,
Cu el ce se va-ntâmpla?!
Lacrima,lacrimă naşte
Stupizenea-i pe pământ,
Viaţa,viaţă iar renaşte
Perpetuarea-i legământ.
Am citit si recitit versurile Luminitei SCOTNOTIS,
o poeta inocenta si deschisa!
O poeta care sincer cred ca are multe de spus.
In versurile Luminitei gasesti; copilaria si inocenta;
suferinta dragostei si iubirii; dramele zilelor curente:
GASESTI VIATA INSASI.
Aceasta postare a fost editata de Mihai LEONTE: 26 February 2007 - 11:48 AM
#5
Scris 26 February 2007 - 02:30 PM
FIecare apus e un nou inceput
Cand soarele se va naste din mare
SI MAREA ALBASTRA II VA ZAMBI
CU ochii ei cenusii
Inca o zi efemera cand vezi pescarusii
Sageti care vin din vazduh.
Fiecare apus e aproape de tine
De-o inima care bate
MEreu ,neoprita demult
Marea asta albastra, pare un sarut
PE care valul il duce departe.
#6
Scris 26 February 2007 - 04:08 PM
Mihai LEONTE, la Feb 26 2007, 11:47 AM, a spus:
o poeta inocenta si deschisa!
O poeta care sincer cred ca are multe de spus.
In versurile Luminitei gasesti; copilaria si inocenta;
suferinta dragostei si iubirii; dramele zilelor curente:
GASESTI VIATA INSASI.
Bine te-am regasit maestre!
Multumesc pentru prea frumoasele cuvinte adresate modestiei mele
si modestelor mele creeatii.Imi place sa exprim in versuri doar ceea ce simt
aud,vad,traiesc si visez nici mai mult nici mai putin.Multumesc pentru trecere
bunului meu maestru si marelui poet MIHAI LEONTE!CU MULTA PRETUIRE.
Mihai LEONTE, la Feb 26 2007, 11:47 AM, a spus:
o poeta inocenta si deschisa!
O poeta care sincer cred ca are multe de spus.
In versurile Luminitei gasesti; copilaria si inocenta;
suferinta dragostei si iubirii; dramele zilelor curente:
GASESTI VIATA INSASI.
puiu.t~~~~~Si totusi plang ingerii zi de zi.
Multumesc pentru trecere!drag
#7
Scris 27 February 2007 - 09:14 AM
Mult succes!
#8
Scris 27 February 2007 - 10:10 PM
neptunia, la Feb 26 2007, 02:30 PM, a spus:
FIecare apus e un nou inceput
Cand soarele se va naste din mare
SI MAREA ALBASTRA II VA ZAMBI
CU ochii ei cenusii
Inca o zi efemera cand vezi pescarusii
Sageti care vin din vazduh.
Fiecare apus e aproape de tine
De-o inima care bate
MEreu ,neoprita demult
Marea asta albastra, pare un sarut
PE care valul il duce departe.
Multumesc, pentru minunatele versuri!
Te mai astept cu drag!pop
Aneta GEORGESCU, la Feb 27 2007, 09:14 AM, a spus:
Mult succes!
Draga Aneta,nultumesc pentru mereu calduroasa ta trecere!pop
#9
Scris 28 February 2007 - 06:08 PM
Mamă,
Ai mirosul de crin...dar eu suspin!
Tu, mamă, zână bună din poveste,
Eu, azi, la pieptul tău,vin să mă-nchin,
Să-ţi spun, că pruncul tău,prunc nu mai este.
Mamă,
Căci peste tot îl duci, în viaţă-n lume,
De-al tău miros de crin e-ndrăgostit!-
Prea strâns de fustă încă te mai ţine,
Să-ţi spun:Nu mai e prunc, eu am venit!
Mamă,
Mă-nchin în faţa ta,ascultă-mi ruga!
Ajută-ţi fiul,către zbor să-şi ia avânt!-
El nu ţi-e împărat si nici tu sluga,
Ci mama, ce viaţă i-a dat şi l-a-nvăţat
primul cuvânt.
Mamă,
Nu vreau să-ţi văd lacrimi curgând pe faţă
Şi nici mirosul tău de crin,……otrăvitor!
Aş vrea ca-n orice dimineaţă,cu zâmbet şi măreaţă,
Să te trezeşti, măicuţă, mândră de-al tău fecior!
#10
Scris 28 February 2007 - 06:18 PM
Plâng stelele cu mine
Iar luna îmi vorbeşte
Şi cerul mă-nveleşte,
C-o plapumă de nori.
În seara asta cine
De mine-şi aminteşte,
Să-mi şteargă lacrima din ochi
Să ştiu că mă iubeşte?
E ziua mea şi-mi este dor
Să fiu pătrunsă de amor,
Ca să plutesc ca pasărea în zbor!
Azi plânge universul,
Plâng îngerii cu mine
În oameni zace stresul
Şi mie nu mi-e bine
Că-mi plâng tristeţea oarbă,
În cupa mea de vin,
Iar sufletu-mi, în grabă,
Fuge de-al meu destin.
E tare zbuciumat,din colţ în colţ pavat,
De oamenii din jur,ce l-au himnotizat
Îar ca o pată ce-ntunecă pământul,
Îmi este mintea ştearsă şi muribund mi-e gândul.
Mai iau o sorbitură,din cupa cu amar,
Ca să-nţeleg că viaţa...a fost si este un coşmar!
Şi-acum, de ziua mea,
Nimeni nu-şi aminteşte
Măcar un semn să-mi dea
Că sufletu-mi trăieşte
Şi vrea cu disperare,
Din colţ să evadeze
Să-ajungă pân’la soare,
Destinul să-mi lumineze.
Plânge în mine, azi, inexistenţa
Că nu ating în viaţă, chintesenţa.
Impartaseste acest subiect:
Subiecte similare
| Topic | Deschis de | Replici | Vizualizari | |
|---|---|---|---|---|
|
|
.Little.smile.for.you... | 13 | 1.760 |
|
Literatura pentru diaspora din Arabia (si nu numai) | Iulia Al Abbas | 5 | 918 |
|
George PENA
biografie si poezii |
Mihai LEONTE | 36 | 7.398 |
|
SANATORIUL
incercare de roman ( foileton) |
BigDefender | 22 | 1.103 |
|
Opinie critica necesara | ArgumentAbstract | 0 | 584 |
Contact
Facebook
Twitter
RSS














