Si atunci agricultorii romani cum isi pot exprima parerea in privinta unor legi care ii privesc in mod direct?
Mai poate fi vorba de dialog Guvern-Societate Civila in cazul agricultorilor daca acestia nu se pot organiza in sindicate proprii?
Se mai poate afirma ca in Romania exista democratie?
Ne-am eliberat de comunism sau suntem condusi de aceleasi persoane cu aceleasi mentalitati de di-nainte de decembrie '89?
CONSTITUTIA ROMANIEI, ARTICOLUL 40
(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.
Agricultorii nu mai sunt cetateni ai Romaniei?
Un grup de initiativa din comuna Priponesti, judetul Galati, in 15.01.2006 am infiintat un sindicat al agricultorilor "Cultivatorii Directi din Romania", a carui inregistrare ca Persoana Juridica la Judecatorie a fost respinsa si am facut recurs la CEDO-Strasburg.
De asemenea am cerut ajutorul sindicatelor agricultorilor din Uniunea Europeana pentru modificarea Legii 54/2003 care este neconstitutionala si contravine prevederilor art.11 al CEDO si art.23 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului a Natiunilor Unite.
Manole Silviu, secretarul Sindicatului Agricultorilor "CUltivatorii Directi din Romania"
Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis














