[robertzica]

Poate nu ar trebui sa scriu lucrurile astea dar astazi ma dor... si ma dor tare...

Nu pricep cum un parinte poate sa spuna copilului, caruia toata viata i-a promis ca va face orice ca sa ii fie bine si i-a repetat la nesfarsit ca il iubeste enorm, ca mandria nu ii da voie sa accepte omul pe care copilul il iubeste.

Nu inteleg de ce mama... care niciodata nu a reusit sa aprecieze in mod real si justificat situatiile din viata mea are pretentia ca eu sa fac asa cum CREDE ea ca imi va fi bine... un bine pe care la-a imaginat ea... si nu are nici o legatura cu mine. Nu inteleg de ce imi reproseaza lucrurile care pe mine ma fac fericita, nu inteleg de ce are pretentia ca cineva sa imi faca viata mai usoara (financiar??!!!) cand ea nu a facut nimic pentru ca viata mea sa fie mai usoara...

Am fost un copil care nu si-a pus niciodata parintii in situatii neplacute, nu au venit la scoala decat sa afle ca sunt oca si ca ma descurc bine... am muncit pe toata perioada facultatii ca sa nu le fie greu, acum... am un prieten cu care ma inteleg bine, locuim impreuna de aproape 3 ani si ne intelegem super oca... Nu pricep unde am gresit???

Astazi a inceput sa imi reproseze ca nu am hainele pe care si le doreste ea pentru mine.....? Si am rugat-o sa plece... eram la noi acasa... Am dat-o afara pe mama.!! pentru ca nu ii mai suportam tipetele si reprosurile nejustificate....

Ma simt ca naiba... singurul lucru bun este faptul ca prietenul meu nu sa-a suparat cand la-a facut si pe el de doi bani si totusi... cu ce am gresit???

Roberta

[aLat]

Iar ne citim. Pai eu zic ca nu ai gresit cu nimic.
Unii parinti uita ca si ei au fost tineri si isi trateaza copii ca pe o specia aparte. Mi sa-a intamplat de multe ori sa nu fiu luat in seama de parinti (desi aveam dreptate) din cauza ideilor lor preconcepute. Totusi nu cred ca asta te consoleaza cu ceva .
Ai mare grija! Incearca sa nu o judeci si sa nu ii porti pica pentru cum te-a facut sa te simti, pentru ca asta va inrautati situatia.
Sfatul meu,daca-mi permiti unul, este sa te porti la fel de corect si frumos cu ea, ba poate chiar mai frumos. Nu se va astepta la asta si va intelege ca a gresit. Eu asa fac de obicei (sau ma infurii si fac scandal si stric totul, si-mi pare rau dupa).
Iar daca nu va intelege, nu va fi din vina ta si nu va avea nimeni,nici chiar tu, ce sa-ti reprosezi.
si mai gandeste-te la un lucru: probabil ca de acum intr-un an nici nu-ti vei mai aminti incidentul asta, iar daca o vei face probabil ca vei zambi. Are rost sa te framanti mai mult decat oricum o vei face involuntar? Eu zic ca nu. Bucura-te de ce ai frumos si placut, pana nu se termina timpul , pe care apropo chiar il avem.

[robertzica]

aLat, la Feb 13 2005, 10:07 PM, a spus:

si mai gandeste-te la un lucru: probabil ca de acum intr-un an nici nu-ti vei mai aminti incidentul asta, iar daca o vei face probabil ca vei zambi. Are rost sa te framanti mai mult decat oricum o vei face involuntar? Eu zic ca nu. Bucura-te de ce ai frumos si placut, pana nu se termina timpul , pe care apropo chiar il avem.
[snapbacca]27633[/snapbacca]

Este ceva ce dureaza de 3 ani... si se agraveaza pe masura ce trece... am incercat sa inteleg, sa accept dar... cu cat discut cu ea, cu atat devine mai insistenta...

[spider]

Draga Roberta,

Tu nu ai gresit cu absolut nimic. Este regretabil si trist ceea ce ti sa-a intamplat tie astazi insa cu siguranta nu este o consecinta a greselilor tale.
Unii parinti confunda posesivitatea cu iubirea sau grija pe care o poarta copiilor lor. Evident ca mama ta te iubeste insa ar trebui sa-ti respecte deciziile pe care le iei. Orice ar fi ei raman pe veci parinti iar noi copii insa asta nu le da drept de viata asupra noastra, fie chiar si pentru o mama.


E bine ca ai avut taria sa reactionezi asa cum ai facut-o azi. Probabil ca mama ta isi va invata lectia. Probabil ca va intelege ca la un anumit punct a gresit, ca daca te iubeste (si nu contest asta) va trebui sa te accepte asa cum esti, sa iti accepte idealurile si sentimentele chiar daca nu ating "standardele" la care se situeaza "mandria ei" si nu in ultimul rand sa accepte langa tine si in viata ta pe omul pe care tu il iubesti si care te face fericita.
Si daca nu ii plac hainele tale de ce nu iti cumpara ea altele mai bune in loc sa aiba pretentia sa te sustina altcineva financiar?!

Am trecut mai mult sau mai putin pri aceeasi situatie dar nu a fost mama ci a fost tata.Iar subiectul nu era prietenul ci era facultatea.
Tatal meu a avut tupeul si inima de caine sa imi spuna ca daca vreau neaparat sa urmez o facultate atunci nu am decat sa pun mana sa muncesc mai intai, sa adun bani si apoi sa studiez si asta dupa ce intrasem deja la facultate. A refuzat pur si simplu sa ma sustina dpdv material ca moral....nici nu mai am cuvinte.
I-am spus ca daca asta este decizia lui, foarte bine....eu nu ii voi cere absolut nimic, nici nu ma voi judeca cu el prin tribunale (pentru ca prin lege, era dreptul meu sa ma intretina pe perioada studiilor). I-am spus ca am sa-i arat ca voi reusi, si voi ajunge om prin forte proprii chiar daca el sta de-a curmezisul. Insa nu-la voi accepta niciodata in viata mea cate zile o sa am. Mi-a fost greu sa invat si sa si muncesc in acelasi timp, sa lupt pentru bursa si alea alea. Insa am reusit. Pot spune ca astazi sunt "realizata" din multe puncte de vedere, fara sa ma laud.

Incearca sa faci ceea ce crezi ca e bine pentru tine. e important ca ai langa tine un om care te intelege. Esti o norocoasa.

poopicei, Spider.

[aLat]

robertica, la Feb 13 2005, 10:18 PM, a spus:

Este ceva ce dureaza de 3 ani... si se agraveaza pe masura ce trece... am incercat sa inteleg, sa accept dar... cu cat discut cu ea, cu atat devine mai insistenta...
[snapbacca]27638[/snapbacca]

Da, inteleg. Trebuie atunci sa-i dau dreptate si sa intaresc cele spuse de Spider. Cu o singura observatie: nu cred ca isi va da seama asa de usor ca a gresit, dar macar va invata sa te respecte.

[robertzica]

Va multumesc pentru raspunsuri! M-au facut sa ma simt ceva mai bine.

Mi-e greu sa cred ca mama va intelege acum, dintr-o data ce nu a inteles in 3 ani de cand nu mai stau cu ea... am ajuns la concluzia ca nimic nu o poate lamuri ca sunt o alta persoana decat ea si ca dorintele si aspiratiile mele sunt altele decat cele pe care le-a proiectat ea asupra mea. Dar... aseara trebuia sa ma eliberez cumva... m-am simtit ca naiba cand i-am spus sa plece numai ca... nu mai suportam nici sa ma jigneasca nejustificat si, mai ales, sa il jigneasca pe omul care mi-a fost alaturi in momente grele din viata mea si care m-a ajutat fara nici o ezitare...

Roberta

[Happiness]

Cu aceleasi probleme m-am confruntat si eu pe parcursul vietii mele de pana acum. Singurul lucru pe care la-am putut face a fost sa o ignor,m-am impus de fiecare data. Dar...atentie,(la mine a functionat) nu am ridicat tonul sau sa-i vorbesc mamei cu aroganta, la fiecare repros,chichita gasita de ea,i-am raspuns calma si cu zambetul pe fata.
Nu zic ca a mers ca unsa metoda la inceput,dar cu timpul a vazut ca nu ma enervez si nici nu-i dau apa la moara,sa-a lasat pagubasa.
Daca tu si prietenul tau nu stati in ajutorul lor material,nu stiu de ce te enervezi,las-o sa vorbeasca,raspundei calma si are sa se opreasca odata si odata.
Nu ii permite ca in fata prietenului sa te jigneasca si nici sa-ti reproseze deciziile tale in viata.
Fii cat mai independenta de ea!
Sper sa-ti rezolvi problema,stiu ca e stresant sa ai tocmai din partea mamei divergente si frecusuri inutile.

[robertzica]

Happiness, la Feb 14 2005, 04:12 PM, a spus:

Fii cat mai independenta de ea!
Sper sa-ti rezolvi problema,stiu ca e stresant sa ai tocmai din partea mamei divergente si frecusuri inutile.
[snapbacca]27724[/snapbacca]

Cred ca tocmai independenta mea o doare. In 3 ani nu i-am cerut sa ma ajute iar ea se astepta ca in 2 zile sa fug spasita la poalele ei si sa ii spun ca nu stiu sa fac mancare si... mi-e foame, ca nu stiu sa-mi spal hainele, etc. sau, cel putin, ca am nevoie sa le faca ea. Eu nu m-am dus. Ne-am descurcat fara ea mereu.

Si, mai are o problema: ca eu m-am schimbat, ca nu mai plec la mare ca atunci cand stateam la ea, ca nu ma mai distrez ca inainte. Ca acum tot ce fac il include, intr-un fel sau altul si pe el. Nu realizeaza ca e normal sa faci ce te taie capul cand esti singur(a), ca in 2 lucrurile se schimba... ca e normal sa vrem sa facem economii, ca vrem copii... si o viata mai buna, ca mi-a trecut cheful sa ajung numai pe la 11 noaptea acasa, ca pur si simplu, acum totul are alte valori dar asta nu inseamna ca imi e rau.

Pe masura ce imi aduc aminte si scriu aici... imi dau seama cat de imatura este... mama .

Roberta

[aLat]

robertica, la Feb 14 2005, 05:39 PM, a spus:

Cred ca tocmai independenta mea o doare.
[snapbacca]27738[/snapbacca]

Poate ca are impresia ca te instrainezi de ea si e geloasa pe prietenul tau pentru ca ea nu mai petrece timp cu tine.
Este cazul?

[robertzica]

aLat, la Feb 14 2005, 05:49 PM, a spus:

Poate ca are impresia ca te instrainezi de ea si e geloasa pe prietenul tau pentru ca ea nu mai petrece timp cu tine.
Este cazul?
[snapbacca]27740[/snapbacca]

E posibil... in ultimul an m-am vazut foarte rar cu ea. Inainte mergeam macar o data pe saptamana la ai mei... dar la un moment dat a inceput sa imi explice cat de rau imi e si ca eu nu stiu cum imi e mai bine, in schimb stie ea... de atunci de cate ori ne-am vazut, ne-am certat si ne-am vazut de 5 ori, maxim, in 2004.



Roberta