[Fr0z3nasic3]

Fiind constienta de faptul ca fiinta umana este reprezentata de corp - partea fizica, materiala; ratiune - procesul gandirii, modul de interactionare cu ansamblul ideilor si suflet - locasul sentimentelor, nu pot urma o singura cale spre desavarsire, asupra careia sa-mi focalizez intreaga energie. Imi doresc totul, apoi inca ceva. Cenzurarea dorintelor nu aduce decat nefericire. Deci calea mea trebuie sa fie cea mai larga posibila. Ea trebuie sa imbine cerintele tuturor componentelor (trup, minte, spirit): sanatate, forta, cunoastere aprofundata, corectitudine morala, vointa, iubire, respect, apartenenta, bunatate.

Ca sa putem obtine ceva trebuie mai intai sa oferim. Nu poti cere, nu le poti impune celorlalti vointa ta individuala. Nu poti actiona in mod egoist. Pentru mine are valoare doar ceea ce mi se ofera voluntar, ca urmare a respectului sau a iubirii.

Calea pe care simt ca trebuie sa o urmez o reprezint prin asceza catre perfectiune. Aceasta, la randul ei, este reprezentata prin Stapanul Divin. Ca sa indraznesc sa tind spre perfectiune trebuie sa ajung intr-o stare de armonie cu tot ceea ce ma inconjoara, dar in primul rand am nevoie de echilibru interior.
Aspiratiile mele sunt in continua schimbare. Imi descopar limitele si incerc sa le depasesc. Dar cum le pot depasi fara sa afectez libertatea celorlalti? Cum pot ajunge toate sufletele inlantuite armonios in miscare continua fara ca nici unul sa nu-si piarda individualitatea, dar nici sa nu se impuna asupra celorlalte? E un mister ce merita sa fie dezlegat.

Ca sa atingi perfectiunea nu e suficient sa crezi in existenta ei. Ea trebuie sa existe intr-adevar. Poate ratiunii ii poti autoimpune sa creada ca totul e perfect, dar sufletul nu accepta minciuna. Astfel se poate distruge echilibrul pe care incercam cu atat de multa greutate sa-l atingem si sa-l mentinem.

Nu imi doresc sa ma impun ca lider spiritual pentru ca echilibrul spre care tind este dinamic. Nu imi ingadui sa ma plafonez si sa elimin dorinta de a ma perfectiona. Asa ca nu vreau sa creez iluzia ca mi-as dedica viata scopului de a fi stalp de rezistenta in credinta celor care au nevoie de ghid. Nu e nevoie de o entitate individuala care sa le impuna celorlalte entitati calea catre Stapanul Divin. Fiecare trebuie sa-si urmeze calea sa interioara, sa-si dedice suficient timp cunoasterii, sa observe schimbarile si sa actioneze conform lor. Evitarea plafonarii e principala problema care trebuie solutionata inainte de a accede la perfectiune. Am incredere ca ceea ce simt se afla in inimile tuturor. Depinde de fiecare dintre voi sa constientizati adevarul.

Cred ca e nevoie sa ne surprindem mereu pe noi insine. Trebuie sa progresam in mod miraculos, sa avem revelatia ca nu ne mai recunoastem in actiune, gand si simtire pentru ca vom fi reusit sa eliminam partile negative si vom fi scos la iveala ceea ce e mai bun din noi. Avem nevoie sa trecem peste conditionarea, limita impusa ca o stare utopica nu poate fi reala. Trebuie sa invingem senzatia de visare si sa acceptam ca asa este ordinea fireasca a lucrurilor: fara ura, dispret, violenta s.a.m.d. Nu trebuie ca acestea sa se manifeste printre noi ca sa apreciem starea de echilibru pozitiv. E suficienta amintirea lor si durerea provocata de amintire, de gandul ca am fost odata barbari, egoisti, nemilosi.
Armonia o putem dobandi prin intelegere, toleranta, adica prin acceptarea lucrurilor asa cum sunt. Iar dintr-o astfel de acceptare, bunatatea vine de la sine. Daca nu simti energii negative din partea altora nu poti, la randul tau sa eliberezi energii negative impotriva lor. In schimb, violenta, frica s.a. nu pot avea o contributie creativa. Doar lanseasa reactii distructive in lant, creand cercuri vicioase.
Si abia atunci cand ajungi sa vibrezi in armonia trup-ratiune-suflet poti spune cu adevarat ca ai atins perfectiunea. Si nu doar tu, ca entitate individuala. Doar atunci cand suma armoniilor se armonizeaza intr-una singura, acea clipa reprezinta perfectiunea. Asa ca trebuie sa ne straduim sa fim mai uni pentru a induce tuturor dorinta de a accede la perfectiune.

Nu sunt in cautarea identitatii mele spirituale. Am gasit o cale spre Stapanul divin si imi doresc sa o impartasesc tuturor. O
perioada de timp am crezut ca am nevoie de ghidare, insa Stapanul Divin e singurul care imi poate inlatura nesiguranta pasilor spre El.
Nu va cer sa renuntati la propriile credinte, ci sa va deschideti mintea si sufletul si sa acceptati totul asa cum e. Nu lasati
singuratatea sa va distruga armonia. Incercati sa va impletiti caile proprii pentru a atinge echilibrul universal. Fiti liberi sa
emiteti idei si sa le impartasiti celorlalti, ca intr-o sedinta de brainstorming. Fiecare nu poate accede singur la elevare. Are
nevoie de ceilalti sa-i indrume si, la randul sau, sa fie indrumat. Suma constiintelor individuale armonizate e mai puternica decat o constiinta colectiva comuna.

Mesajul meu e simplu si se adreseaza sufletelor tuturor celor care isi doresc o viata mai buna. Daca simtiti intr-adevar ca perfectiunea nu e ceva superior si intangibil aveti sansa sa o atingeti. Iar astfel omenirea se poate salva de la pericolul stagnarii si, eventual, al autodistrugerii.

Va indemn la evolutie din toate perspectivele: materiala, rationala si spirituala. Sa alegem din viata tot ceea ce e mai bun
in actiunile noastre. Sa nu dam nici o sansa elementelor negative sa se manifeste. Sa dovedim ca suntem puternici si demni de
atentia Stapanului Divin. Cred ca El s-ar bucura sa tindem spre o stare de echilibru apropiata de perfectiunea sa, poate chiar
identica. Trebuie sa-l purtam in suflet ca parte indisolubila a noastra, nu sa il glorificam ca entitate separata. Actionand cu
iubire fata de noi si de toti ceilalti ne aratam iubirea fata de El.
Avem viata, deci fiecare suntem o parte a Stapanului Divin, iar la randul Sau, El este o parte importanta din noi. Insa Stapanul
Divin nu reprezinta doar viata. Sfera sa si cea a omenirii se intersecteaza, dar nu se identifica decat la capatul drumului,
cand atingem perfectiunea. Stapanul Divin este Cel care ne determina sa fim mai buni in viata materiala, este in sufletul
nostru si exista permanent, dincolo de moarte.

Calatoria noastra spre cunoasterea Stapanului Divin trebuie sa inceapa din adancul sufletului nostru. Trebuie sa-l vedem acolo si
sa-l recunoastem. Sa-i acceptam existenta. Doar asa putem tinde spre echilibru, eliminand toate prejudecatile, toate limitarile
care stau impotriva dezvoltarii noastre materiale, rationale si spirituale. Trebuie sa stingem toate conflictele si sa progresam
cu pacea in suflet. Nu e nevoie de ambitie, invidie sau dorinta de glorie. Ne trebuie doar tendinta spre perfectiune ca urmare a
armoniei generale. Avem nevoie sa urcam spre perfectiune din instinct, in mod natural, fara constrangeri din partea noastra sau
a altora. Daca putem intr-adevar sa facem asta, atunci mantuirea va veni inevitabil prin intermediul partii din noi reprezintate de
Stapanul Divin.

Mi-am publicat credinta in speranta ca nu sunt singura care a ajuns la aceasta concluzie.
N-as vrea sa-mi fie rastalmacite cuvintele, sa li se schimbe contextul, sa-mi fie denaturate ideile. Ii rog pe cei care sunt
animati doar de superficialitate sa incerce sa-si descopere si restul fiintei ca sa poata intelege ceea ce am spus. Iar daca nu
pot, sa-si continue drumul spre fericire in felul lor propriu. Ma astept doar sa mi se raspunda la toleranta in acelasi fel. Ar fi
primul pas spre intelegere reciproca.

Va doresc tuturor sa atingeti echilibrul trup-ratiune-suflet in armonie totala perfecta.

[ioanide]

Aud un glas care este invrednicit sa spuna despre ceea ce crede ca este Stapanul Divin.Slava fie al lui!Desi exprimi atat de frumos ceea ce simti imi vine greu sa cred ca aceasta cale poate fi urmata.Echilibrul respectiv tine de prea multi factori si cei mai multi interactioneaza cu noi independent de vointa noastra.******* va lasa asupra ta forta sa il exprimi in vorbe ,insa expunerea pe un forum iti va face tie probleme.In cel mai bun caz vei atrage admiratia unora si orgoliul tau va fi satisfacut.Asta te indeparteaza un pic de telul tau.In cel mai rau caz vei fi combatuta si vei suferi deoarece ceea ce crezi face parte din sufletul tau.Si durerea ta va fi profunda.De aceea eu cred ca pentru a reusi sa il cunosti si recunosti pe Stapanul Divin e nevoie doar de un colt linistit si de dorinta ta sa fi cu el mereu .Iar in rugaciunile tale (daca exista!?) chiar vei fi cu el.Iar parte din caracteristicile Sale iti vor fi transferate.Pacea fie cu noi.Eu nu am avut curajul sa exprim pe un topic atat de transant credinta mea,ba mai mult nu ma simt vrednic sa il vestesc pe cel fara de pata.Ma multumesc sa stau la picioarele lui si sa plang multumit ca o pot face si sa il simt cu mine de cate ori respir.

Aceasta postare a fost editata de ioanide: 27 January 2007 - 04:52 PM

[ellla]

da, froz3, catre asta tre sa mergem ...si pe drumul asta sunt o gramada de obstacole, incercari intersectii si urcusuri si prapastii... atunci e timpul sa-l chemam aproape pe Dumnezeu prin Fiul lui si prin slujitorii lui sa ne ajute ... si pana la urma o scoatem la capat ...

[Fr0z3nasic3]

ellla, la Jan 27 2007, 05:47 PM, a spus:

da, froz3, catre asta tre sa mergem ...si pe drumul asta sunt o gramada de obstacole, incercari intersectii si urcusuri si prapastii... atunci e timpul sa-l chemam aproape pe Dumnezeu prin Fiul lui si prin slujitorii lui sa ne ajute ... si pana la urma o scoatem la capat ...

Imi pare rau ca nu ai inteles ceea ce vreau sa spun. Nu trebuie sa chemi pe nimeni pentru ca Stapanul Divin se afla deja in sufletul tau. Trebuie doar sa-i admiti existenta si sa-l recunosti. Trebuie sa crezi ca ai puterea sa mergi mai departe, dincolo de orice obstacol fara sa ceri ajutorul altora. Ceea ce poate sa te ajute este partea sufletului tau reprezentata de Stapanul Divin, iar ea trebuie sa se manifeste de la sine, fara rugaciuni catre o divinitate exterioara.
Calea mea nu este o religie, ci o credinta care presupune impacarea cu tine insuti, cu toti ceilalti si atingerea echilibrului spiritual prin efortul de armoniza cu tot ceea ce te inconjoara, eliminand conflictele. Stapanul Divin nu are nevoie de rugaciuni desarte, de spectacole de credinta, cum fac crestinii sau musulmanii. El este o parte din tine, iar tu esti o parte din El, insa nu va identificati. Obtinerea nemuririi se face in mod dezinteresat, aratandu-te demn de ea prin credinta si actiune conforma cu credinta si morala.

[ioanide]

Fr0z3nasic3, la Jan 27 2007, 08:43 PM, a spus:

Imi pare rau ca nu ai inteles ceea ce vreau sa spun. Nu trebuie sa chemi pe nimeni pentru ca Stapanul Divin se afla deja in sufletul tau. Trebuie doar sa-i admiti existenta si sa-l recunosti. Trebuie sa crezi ca ai puterea sa mergi mai departe, dincolo de orice obstacol fara sa ceri ajutorul altora. Ceea ce poate sa te ajute este partea sufletului tau reprezentata de Stapanul Divin, iar ea trebuie sa se manifeste de la sine, fara rugaciuni catre o divinitate exterioara.
Calea mea nu este o religie, ci o credinta care presupune impacarea cu tine insuti, cu toti ceilalti si atingerea echilibrului spiritual prin efortul de armoniza cu tot ceea ce te inconjoara, eliminand conflictele. Stapanul Divin nu are nevoie de rugaciuni desarte, de spectacole de credinta, cum fac crestinii sau musulmanii. El este o parte din tine, iar tu esti o parte din El, insa nu va identificati. Obtinerea nemuririi se face in mod dezinteresat, aratandu-te demn de ea prin credinta si actiune conforma cu credinta si morala.

Minunata expunerea!Cu rezerva ca nu vor fi prea multi de acord.In general oamenii se prefac credinciosi doar pentru a se impune celorlalti.Stapanul Divin este in noi aatata timp cat suntem vii.Daca nu mai e in noi suntem materie anorganica,desi in putreziciunea noastra ar putea sa colcaie viermi si alte vietuitoare care vor folosi corpul ca pe o metoda de inmultire si supravietuire.

[Fr0z3nasic3]

ioanide, la Jan 27 2007, 11:05 PM, a spus:

In general oamenii se prefac credinciosi doar pentru a se impune celorlalti.

Din pacate, asta e tristul adevar. Oamenii au ajuns asa vanitosi si machiavelici incat au curajul (prostesc) de a folosi credinta pentru a justifica toate ororile pe care le comit.
Daca ar fi toti dispusi sa-si deschida mintea si sa nu se mai minta singuri, ar putea avea ocazia sa observe splendoarea vietii si lumina interioara. In acest fel am avea toti sansa de a trai intr-o lume mai buna, in care realizarea aspiratiilor personale n-ar limita libertatea nimanui si nu ar necesita folosirea dezgustatoarelor metode din prezent.
Visez la o societate fara minciuna, violenta, crima, furt, coruptie, egoism, santaj, zgarcenie, fara orice alta rautate. Depinde de noi toti sa reusim sa o construim.

[ellla]

Fr0z3nasic3, la Jan 27 2007, 08:43 PM, a spus:

El este o parte din tine, iar tu esti o parte din El, insa nu va identificati. Obtinerea nemuririi se face in mod dezinteresat, aratandu-te demn de ea prin credinta si actiune conforma cu credinta si morala.

pai am cam inteles draga mea...ai sa vezi

Avem in noi parte de Dumnezeu dar asta nu inseamna ca tre sa ne incredem in noi ... puterea vine de sus, acolo tindem

[Incertitudinea]

[quote name='Fr0z3nasic3' date='Jan 27 2007, 03:23 PM' post='597923']
Cenzurarea dorintelor nu aduce decat nefericire nu cred ca e o idee demonstrata. Ex: Poate ca ai dorinte gresite pe care deca le cenzurezi te bucuri dupa aia ca ai reusit sa le cenzurezi.

"Ca sa putem obtine ceva trebuie mai intai sa oferim. Nu poti cere, nu le poti impune celorlalti vointa ta individuala. Nu poti actiona in mod egoist. Pentru mine are valoare doar ceea ce mi se ofera voluntar, ca urmare a respectului sau a iubirii."
Ca sa atingi perfectiunea nu e suficient sa crezi in existenta ei. Ea trebuie sa existe intr-adevar. Poate ratiunii ii poti autoimpune sa creada ca totul e perfect, dar sufletul nu accepta minciuna. Astfel se poate distruge echilibrul pe care incercam cu atat de multa greutate sa-l atingem si sa-l mentinem."

Nu cred ca oamenii pot atinge perfectiunea. De unde stii cand o sa atingi perfectiunea ca ai atins-o daca nu ai mai intalnit-o? Ca pe un strain pe care tot il cauti fara sa stii cum arata. Apropo tu cum definesti perfectiunea.. armonie intre sentimente, oameni, univers? Ca sa fie asa ceva ar trebui ca toate componentele universului sa fie in armonie. De unde stii ca universul nu e infinit si atunci nu se poate ajunge la armonie. Daca doresti armonie interioara ea nu poate sa exista singular deoarece sentimentele tale sunt influentate de lumea exterioara. Sa zicem ca prin absurd ajungi la armonie interioara desi in univers nu e armonie. In urmatoarea clipa lumea exterioara se va schimba si odata cu ea si armonia ta interioara care depinde de lumea exterioara. Desi nu inteleg cum ai putea ajunge la armonie interioara (e intrebare deschisa) daca nu exista armonie exterioara.

"Armonia o putem dobandi prin intelegere, toleranta, adica prin acceptarea lucrurilor asa cum sunt. Iar dintr-o astfel de acceptare, bunatatea vine de la sine. Daca nu simti energii negative din partea altora nu poti, la randul tau sa eliberezi energii negative impotriva lor. In schimb, violenta, frica s.a. nu pot avea o contributie creativa. Doar lanseasa reactii distructive in lant, creand cercuri vicioase.
Si abia atunci cand ajungi sa vibrezi in armonia trup-ratiune-suflet poti spune cu adevarat ca ai atins perfectiunea. Si nu doar tu, ca entitate individuala. Doar atunci cand suma armoniilor se armonizeaza intr-una singura, acea clipa reprezinta perfectiunea. Asa ca trebuie sa ne straduim sa fim mai uni pentru a induce tuturor dorinta de a accede la perfectiune."

Nu poti sa accepti lucrurile asa cum sunt. Sa zicem ca tu vrei echilibrul universal despre care vorbesti. Daca eu vreau fix opusul tu trebuie sa ma accepti pe mine si ideile mele. Sa mai zicem prin absurd ca eu vreau ca toata lumea sa aiba ideile mele si sa mai zicem ca eu nu doresc sa-mi schimb ideile niciodata. Atunci prin a ma accepta pe mine si ideile mele nu mai poti atinge echilibrul pentru ca ar trebui sa accepti ideile mele: nu exista echilibru universal, ca tu trebuie sa ai ideile mele si ca situatia nu se va schimba niciodata pt ca eu nu vreau sa-mi schimb ideile niciodata. Sau.. gresesc eu?

Afirmatia: "Nu poti cere, nu le poti impune celorlalti vointa ta individuala." inrautateste chiar mai rau situatia de mai sus care oricum mi se pare fara iesire.

[ioanide]

Incertitudinea, la Feb 4 2007, 11:07 PM, a spus:

Afirmatia: "Nu poti cere, nu le poti impune celorlalti vointa ta individuala." inrautateste chiar mai rau situatia de mai sus care oricum mi se pare fara iesire.

Cred ca armonia se poate obtine neinteractionand cu lumea exterioara.Si renuntand la reperele exterioare impuse sau autoimpuse.In noi exista tot ce avem nevoie ca sa atingem starea perfecta.Ingerintele exterioare noua nu fac decat sa ne induca noi si noi nelinisti si tinte.Filozofia ta ramane doar filozofie.Fara aplicatii practice.Insa inchinarea adevarata si dragostea deasupra mintii si ratiunii ne poate facae sa traim sublima unire cu Stapanul Divin,slavit fie numele lui!

[Fr0z3nasic3]

Incertitudinea, la Feb 4 2007, 11:07 PM, a spus:

Nu cred ca oamenii pot atinge perfectiunea. De unde stii cand o sa atingi perfectiunea ca ai atins-o daca nu ai mai intalnit-o? Ca pe un strain pe care tot il cauti fara sa stii cum arata. Apropo tu cum definesti perfectiunea.. armonie intre sentimente, oameni, univers? Ca sa fie asa ceva ar trebui ca toate componentele universului sa fie in armonie. De unde stii ca universul nu e infinit si atunci nu se poate ajunge la armonie. Daca doresti armonie interioara ea nu poate sa exista singular deoarece sentimentele tale sunt influentate de lumea exterioara. Sa zicem ca prin absurd ajungi la armonie interioara desi in univers nu e armonie. In urmatoarea clipa lumea exterioara se va schimba si odata cu ea si armonia ta interioara care depinde de lumea exterioara. Desi nu inteleg cum ai putea ajunge la armonie interioara (e intrebare deschisa) daca nu exista armonie exterioara.

Daca pleci din start de la ideea ca perfectiunea nu exista e clar ca nu o vei dobandi niciodata. Trebuie sa admiti existenta unui lucru ca sa poti porni in cautarea lui. Orice teorie se bazeaza pe niste ipoteze, nu? Nu poti construi idei din nimic (daca extindem primul principiu al termodinamicii). Iar sistemul meu, ca orice alt sistem, are niste premise de a caror validitate depinde valoarea sa de adevar. Daca ipotezele sunt infirmate, teoria pica sau trebuie reconsiderata pe baza ipotezelor ramase sau prin adaugarea altora. Deocamdata eu consider ca perfectiunea poate fi atinsa in modul in care l-am expus initial (ceea ce aproape echivaleaza cu "niciodata" din punctele de vedere ale unor oameni), dar imi permit sa sper ca e posibil. E o formulare a tentativei mele de a accede la o credinta absoluta.
De unde stiu daca am atins perfectiunea? Asta e o problema de perceptie si depinde de cum o consideram. Tu vezi conceptul din perspectiva "a posteriori", te increzi in experienta de pana acum si, in plus, introduci ipoteza ca nu am atins deja perfectiunea. Poate am avut-o si am pierdut-o, iar acum suntem intr-o incercare de a redobandi. Daca ai considera "perfectiunea" o notiune "a priori" ai crede ca e posibil de atins.
Chiar daca universul e infinit - ceea ce e o afirmatie plauzibila -, asta nu inseamna ca nu se poate ajunge la armonie infinita. Eu vorbesc de un echilibru dinamic, care se pastreaza odata cu modificarea componentelor universului, implicit odata cu expansiunea lui. Iar "clipa" perfectiunii e momentul in care exista simultan armonie interioara si exterioara.

Incertitudinea, la Feb 4 2007, 11:07 PM, a spus:

Nu poti sa accepti lucrurile asa cum sunt. Sa zicem ca tu vrei echilibrul universal despre care vorbesti. Daca eu vreau fix opusul tu trebuie sa ma accepti pe mine si ideile mele. Sa mai zicem prin absurd ca eu vreau ca toata lumea sa aiba ideile mele si sa mai zicem ca eu nu doresc sa-mi schimb ideile niciodata. Atunci prin a ma accepta pe mine si ideile mele nu mai poti atinge echilibrul pentru ca ar trebui sa accepti ideile mele: nu exista echilibru universal, ca tu trebuie sa ai ideile mele si ca situatia nu se va schimba niciodata pt ca eu nu vreau sa-mi schimb ideile niciodata. Sau.. gresesc eu?

Acum ataci una din falsele premise si folosesti metoda reducerii la absurd - contradictie totala a ideii mele.
Pai eu nu am spus ca toata lumea accepta lucrurile asa cum sunt. Dar e posibil ca la un moment dat sa se intample asta. Nu intotdeauna, evident, pentru ca oamenii sunt toti foarte diferiti unul de celalalt. Iar contrazicerea de dragul contrazicerii o intalnesti la tot pasul.
Si de ce sa generalizezi la tot universul? Chiar crezi ca universul fiecaruia este alcatuit din intregul univers? Noi cunoastem doar o parte infima a acestuia si interactionam cu o parte chiar si mai mica din cea pe care o cunoastem. Asa ca nu e imposibil sa armonizezi cu tine insuti si cu mediul in care te afli. Iar daca o persoana este un "anti-ego" al tau nu te deranjeaza ideile sale tocmai pentru ca ai invatat sa il accepti asa cum e. Si asta inseamna armonie, eliminarea contradictiilor evidente si aparente.

Incertitudinea, la Feb 4 2007, 11:07 PM, a spus:

Afirmatia: "Nu poti cere, nu le poti impune celorlalti vointa ta individuala." inrautateste chiar mai rau situatia de mai sus care oricum mi se pare fara iesire.

Atunci cand nu ii accepti pe ceilalti asa cum sunt ei si ajungi sa incerci sa le impui ceva distrugi atat echilibrul lor, cat si pe al tau. Poti comunica, poti invata de la ei, dar nu trebuie sa ii schimbi ca mod de actiune, conceptii, credinta.
Nu vad ce e rau in asta? Tu ai prefera sa ti se tot impuna restrictii ?

ioanide, la Feb 5 2007, 12:00 AM, a spus:

Cred ca armonia se poate obtine neinteractionand cu lumea exterioara.Si renuntand la reperele exterioare impuse sau autoimpuse.In noi exista tot ce avem nevoie ca sa atingem starea perfecta.Ingerintele exterioare noua nu fac decat sa ne induca noi si noi nelinisti si tinte.Filozofia ta ramane doar filozofie.Fara aplicatii practice.Insa inchinarea adevarata si dragostea deasupra mintii si ratiunii ne poate facae sa traim sublima unire cu Stapanul Divin,slavit fie numele lui!

Daca renunti total la interactionare ajungi la un dezechilibru mai periculos decat starea de oscilatie intre momente de echilibru cu exteriorul. Omul este un animal social si simte nevoia de a interactiona sub orice forma posibila. Ca sa ne diferentiem de "gloata" nu trebuie sa ne izolam, doar sa nu acceptam influentele potential periculoase. Asta depinde mult de sistemul nostru de valori, de ceea ce consideram noi periculos. S-ar putea sa constatam mai tarziu ca initial nu am avut capacitatea de a discerne ce ne-ar fi putut ajuta sa progresam, sa fim fericiti. De obicei abia cand pierdem un lucru ne dam seama cat de valoros a fost pentru noi. Dar riscand sa nu interactionam deloc ne distrugem pe noi insine. Pierdem o parte importanta a noastra.
Eu incerc sa actionez conform filosofiei mele pana cand voi ajunge la concluzia ca trebuie modificata sau inlocuita cu alta, care sa raspunda noilor mele cerinte. Nu suntem un "perpetuum mobile" si nu oscilam la infinit in aceeasi directie, cu aceeasi viteza sau in acelasi mod.
Dragostea este extrem de importanta, dar focalizarea pe o singura parte a fiintei noastre ne distruge echilibrul ce ne-ar aduce linistea si ne reduce posibilitatile de a accede mai sus decat suntem. Trebuie sa imbinam dragostea fata de Stapanul Divin cu o minte clara, care sa ne sustina dragostea la infinit. Eu as vrea sa ma infatisez inaintea Lui - daca ma va considera demna - in totalitatea mea, fara contradictii intre parti sau cu parti amputate.

Soimos, iar te bagi in topicul meu cu religia?
Iti mai spun inca o data ca filosofia mea este o cautare a credintei in divinitate fara a urma vreo dogma religioasa! Nu am nevoie sa adopt prejudecati. Eu vreau sa scap de ele, sa devin libera in expeditia mea spirituala spre Stapanul Divin, care ar putea fi treapta suprema la care ar accede cineva. Inca astept sa mi se reveleze in toata forta si splendoarea Sa.