Primii navigatori europeni care la īnceputul sec. al XVIII-lea au păşit pe Insula Paştelui n-au putut să-şi creadă ochilor. Pe acest petic de pămānt, aflat la o distanţă de 3600 km de coasta chiliană, au descoperit sute de statui imense, răspāndite pe īntreaga insulă.
Munţi īntregi fuseseră de-a dreptul răsturnaţi, roca vulcanică dură ca fierul fusese tăiată ca o bucată de unt, iar stānci imense cāntărind zeci de mii de tone zăceau prin diferite locuri unde nu ar fi putut fi prelucrate. Sute de statui uriaşe, unele atingānd 10-12 m īnălţime şi cāntărind 50 de tone, contemplă pānă īn ziua de azi cu ochii lor lipsiţi de viaţă, aidoma unor roboţi monstruoşi care aşteaptă clipa cānd vor fi din nou puşi īn funcţiune, pe călătorul aflat īn trecere pe aceste meleaguri. Iniţial, aceşti coloşi purtau şi nişte pălării, dar acestea nu contribuie cu nimic la dezlegarea misterului. Daca mai adăugam la aceasta şi faptul că pălăriile, īn greutate de peste 10 tone, zăceau departe de capetele de piatră ale statuilor carora le aparţineau, urmānd ca apoi să fie ridicate la īnalţimea necesară, se poate īnţelege că ele nu fac decāt să īncālcească şi mai mult dezlegarea enigmei.
Prin preajma unora dintre aceşti coloşi s-au găsit nişte tabliţe de lemn acoperite cu un fel de hieroglife speciale. Cea mai mare parte dintre tabliţe au dispărut, iar īn zilele noastre nu mai există decāt vreo 10, răspāndite prin muzee, īnsă, pānă īn prezent, nu a putut fi descifrată nici una dintre ele.
Cercetările īntreprinse de Thor Heyerdahl, cu privire la aceşti coloşi misterioşi, au scos la iveală faptul că pe teritoriul insulei s-ar fi succedat trei forme de civilizaţii distincte, prima părānd, īn chip paradoxal, a fi fost cea mai evoluată. De-a lungul peretilor stāncoşi ai insulei şi de jur-īmprejurul craterelor vulcanice, exploratorul a descoperit sute de statui īncepute, dar neterminate. Mii de unelte, nişte simple topoare de piatră, erau īmprăştiate la rāndul lor, ca şi cum lucrul ar fi fost īntrerupt pe neaşteptate. Insula Paştelui se află situată departe de orice continent şi de orice civilizaţie. Luna şi stelele par mai apropiate pentru locuitorii insulei decāt orice alt uscat. Nici-un arbore nu creşte īn acest sol vulcanic.
Nici nu poate fi vorba de a explica transportul coloşilor cu ajutorul unor trunchiuri de lemn. Insula nu a putut să hranească mai mult de 2000 de oameni (astăzi nu mai există decāt cāteva sute). De asemenea, nu se poate presupune că, īntr-un trecut īndepărtat, insula ar fi fost aprovizionată pe cale maritimă cu hrană şi īmbrăcăminte. Cine a putut atunci desprinde asemenea blocuri de piatră direct din munte, ca apoi să le prelucreze şi să le transporte fără ajutorul unor trunchiuri de lemn, la cāţiva kilometri depărtare? Cine le-a dat forma definitivă, le-a şlefuit, le-a ridicat īn picioare? Şi cum le-au mai fost puse pe cap şi aceste pălării de 10 tone, a căror piatră provenea din altă carieră decāt cea a statuilor?
...VOI CE PARERE AVETI???
Fisiere atasate
-
galerie_16_95.jpg (52.89K)
Number of downloads: 50
Aceasta postare a fost editata de Punky_Kitty: 16 January 2007 - 07:08 PM
Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis















