[mo089]

parerea voastra despre strigoi...se spune ca uni oameni dupa ce mor se transforma in strigoi si bantuie...oamenii cu ochii rosi se mai spune ca ziua sunt caini

În mitologia românească, strigoii (la fel la plural ca şi la singular) sunt sufletele rele ale morţilor, ieşite din morminte în timpul nopţii.

Acest cuvânt este derivat din verbul român "a striga", care este la rândul său legat de italienescul strega, ce înseamnă vrăjitoare. În folclor apar multe referinţe la aceste entităţi, prin poveştile cu strigoi.

[b]Uitati o poveste...daca aveti si voi puteti sa postati:
Strigoii nu sunt neapărat nişte personaje horror
Otilia Hedeşan a avut curajul să se aventureze într-un domeniu considerat tabu pe vremea regimului comunist

„Strigoi este, în româneşte, un cuvânt derivat de la strigă, formă provenită din lat. striga, -ae, varianta vulgară, atestată abia la Petronius, a termenului clasic strix, -igis, care însemna „pasăre de noapte care trece să înspăimânte copiii [în timpul nopţii]“ sau „vrăjitoare“. Acest etimon a dovedit o vigoare deosebită, fiind unul din cuvintele moştenite în toate limbile romanice.”
Otilia Hedeşan

O întâmplare…
Otilia Hedeşan s-a născut la Pecica, judeţul Arad, pe 20 iulie 1962. A absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii din Timişoara. Şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul „Fenomenul povestitului, astăzi”. Este conferenţiar la Catedra de literatura română de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest, unde predă etnologia. În 1985, primul său an de învăţământ, era profesoară la Liceul Industrial de Petrol din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş. În acelaşi an a fost o iarnă geroasă, care va marca, indirect, cariera Otiliei. Cum în oraşul Sânnicolau Mare funcţionau câteva întreprinderi, multă lume de prin satele din jur venea la lucru cu autobuzele sau trenurile. Frigul reuşea să strice autobuzele, astfel că lumea aştepta prin staţii şi povestea vrute şi nevrute. Una dintre poveşti avea să răzbată însă în top. Navetiştii din Dudeştii Vechi relatau cum văd dimineaţa, între orele 5 şi 6, pe uliţele satului, o arătare îmbrăcată în alb, care aduce a femeie. Dacă îi dădeai bună-dimineaţa pe bulgăreşte, îţi răspundea. Dacă îi vorbeai pe româneşte, năluca dispărea. Abia în primăvară, s-a aflat că nu era vorba de altceva decât de o femeie bolnavă, care se plimba dimineaţa prin sat. Având aplecare spre cultura tradiţională, Otilia a fost marcată de această poveste. A început munca de documentare. A realizat o sumedenie de înregistrări în satele din jurul oraşului Sânnicolau Mare. Pe seama acestora, a scris un prim text despre strigoi, pe care l-a prezentat la o sesiune de comunicări ştiinţifice, la care au participat eminenţi profesori de folclor. Cum subiectul era tabu pe vremea aceea, în sală s-a aşternut liniştea. Un singur profesor s-a încumetat să spună ceva: „Iată o comunicare care ar fi fost bună dacă se prezenta în America”.
Dacă nu s-ar fi schimbat lucrurile în România, Otilia nu crede că ar fi ajuns să scrie chiar două cărţi despre un asemenea subiect. Lumea o întreabă dacă ea crede în strigoi. „Nu este important dacă eu cred sau nu, important este că oamenii care mi-au povestit despre strigoi cred”, spune Otilia. „Pot eu să-l taxez pe un om pentru că fabulează?”, se întreabă ea. Oricum, nu poate suferi filmele cu vampiri.
Şi o poveste
O întâmplare care-i place foarte mult i-a fost povestită de un muzeograf din Ardeal. Într-un sat din judeţul Sălaj, lactaţia vitelor scăzuse foarte mult. Oamenii credeau că există un strigoi care vine şi le fură vitelor laptele. Cum la marginea localităţii locuia o bătrână singură, aceasta a devenit principala suspectă. Tradiţia şi ritualul spuneau că, dacă ea recunoaşte că a furat laptele, trebuia să ofere câte o bucăţică de pâine omului care vine la ea şi-i reproşează furtul. Muzeograful s-a dus şi el la bătrână şi i-a spus că el nu crede în strigoi şi că de ce ea recunoaşte că fură laptele de la vite. „Apăi, domnule, poate-l fur eu, dar fără ştirea mea”, i-a răspuns aceasta.
Săvuţă
Dar întâmplarea cea mai interesantă a trăit-o Otilia în 1992, la Chergheşi, în judeţul Hunedoara. Într-o dimineaţă i?a fost adusă o bătrână despre care se spunea că ştie să cânte foarte frumos. Afară erau aproape 35 de grade, aşa că bătrâna a insistat să intre în casă, unde să cânte nestingherită. Otilia a acceptat. Şi după ce i-a cântat bătrâna, a întrebat-o dacă a auzit de strigoi. „Nu”, i-a răspuns aceasta. „Dar de Săvuţă ai auzit?”. Desigur, de Săvuţă auzise. Cică era un câine. Mare sau mic? Potrivit. Alb sau negru? Jumătate din sat spunea că era unul negru cu guler alb, iar cealaltă susţinea că era un câine alb cu guler negru. La care bătrâna i-a răspuns că este sur. Ba, mai mult, un sătean susţinea că el este un urmaş al acelui Săvuţă. Cum era prin august, lumea s-a adunat să asculte şi povestea acestuia. Pe la miezul nopţii, s-a auzit un mieunat sfâşietor. Fără să scoată vreun cuvânt, oamenii s-au sculat şi au plecat în tăcere spre casele lor.
Dracula, un personaj complex
Otilia s-a obişnuit cu subiectul, zice, astfel că nu se mai simte neliniştită când i se spun poveşti despre strigoi. Se simte ca un fel de medic chirurg. Iar de povestit a povestit, la rândul său, multora despre strigoi, inclusiv străinilor. În perioada 1990-1995, a făcut tot timpul teren pentru a aduna date. Astfel a ajuns să scrie chiar două cărţi despre strigoi, moroi, priculici şi Fete ale Pădurii. Prima, „Şapte eseuri despre strigoi”, a publicat-o în 1998, la Editura „Marineasa” din Timişoara, iar cea de-a doua, „Pentru o mitologie difuză”, în 2000, la aceeaşi editură. Consideră că cea mai mare realizare a ei este că a reuşit să facă dintr-un subiect de scandal, de fapt divers, unul onorabil. Opinia publică din România consideră mitul lui Dracula drept unul infamant. Otilia spune că Dracula este un personaj mult mai complex.
Cât de interesant este însă subiectul despre strigoi o poate spune doar Internetul: motorul de căutare Google dădea zilele trecute nu mai puţin decât 5 270 de adrese de Internet unde există cuvântul „strigoi”. Evident, pagini web ori site-uri în altă limbă decât româna. „Strigoii nu sunt personaje horror, chiar dacă nu ţi-e totuna când îi vezi. Ei nu ucid decât rareori. Dacă un om este înmormântat după tradiţie, ulterior nu se mai poate întâmpla nimic. Tradiţia ne învaţă ce anume trebuie să facem când întâlnim un strigoi, spune Otilia. Oricum, spiritele malefice sunt mai curând nişte personaje aflate la pragul imbecilităţii, pe care poate să-i domine orice babă.”[/b]

[mo089]

Mortii vii care ies din cimitire

30 Ianuarie 2005

DORU COBUZ

Fie ei (inca) in viata sau trecuti, macar teoretic, la cele vesnice, strigoii, pricolicii, varcolacii sau moroii sunt creaturi aparute, conform credintelor populare, in urma incalcarii unor prescriptii magice, prin procrearea intr-un timp nefast, endogamie (inrudirea intre veri si cumnati), incest sau relatii nelegitime.

TAINA BOTEZULUI. In Maramures, de exemplu, varcolacul este un copil nascut mort sau care a murit foarte repede si nu a apucat sa fie botezat. Moasa are indatorirea sa faca botezul pe loc, la nastere, atunci cand pruncul nu da semne ca va trece de primele ore ale vietii pe pamant. Se spune ca problemele apar atunci cand moasa, desi stie ca trebuie sa se grabeasca, nu boteaza pruncul fara vlaga, pentru a nu o ingrijora pe tanara mamica... Suflete celor morti fara botez se transforma in varcolaci care se hranesc cu Luna, iar stelele cazatoare, se crede, sunt chiar varcolacii care se intorc pe pamant. Pentru a salva acesti varcolaci si a-i trimite in Rai, se foloseste, spune Mihai Dancus, directorul Muzeului de Etnografie din Maramures, un descantec: "De-i cocon sa fie Ion,/ De-i cocoana, fie Ioana".

AL SAPTELEA. Daca o mama are sapte copii de acelasi sex, romanii spun ca unul e sigur strigoi sau strigoaica, iar pruncul intarcat care suge de la mama pe ascuns, dupa moarte va ajunge tot strigoi. La fel, pruncul care se naste cu caita pe cap sau mortul langa care vegheaza o pisica sau caruia i se fura piedica. Sunt multe cai ca un suflet sa ajunga strigoi; iar ca sa te feresti de ei exista putine metode, cele mai cunoscute fiind semnul crucii si usturoiul.

Cele mai infailibile metode sunt cele... penale: la cumpana noptii, cand dorm apele, strigoiul e dezgropat si dus intr-o padure, unde fie e ars cu totul, fie i se arde numai inima. Cenusa se arunca pe apa de rau.

In partile Mehedintiului, strigoiul dezgropat era dus pe munte si aruncat sau ingropat acolo. In judetul Olt, strigoii sunt ingropati, dar in sicriu, ei sunt legati de un par, iar in gura si in nas li se pune mei sau li se infige o andrea in buric. In Transilvania, strigoii sunt numiti siscoi, iar in unele parti, mortii despre care se crede ca sunt strigoi sunt ingropati cu fata in jos, li se baga pietre ori usturoi in gura sau li se infinge o teapa in inima.

CHIP DE LUP. In Bucovina si nordul Moldovei se gasesc moroii, copii morti fara botez, care vin noaptea si plang in usa caselor unde ar fi trebuit sa traiasca, chinuindu-si astfel mamele. Mai exista si variantele care spun ca moroiul ar proveni dintr-un copil ucis sau inmormantat de viu.

In schimb, in Ardeal, moroi sau moroinite sunt "mortii care ies din mormant", bantuind printre vii, si care "iau laptele de pe la vaci". Prin Moldova bantuie pricoliciul (sau priculiciul), aratare care a fost descrisa chiar si de Dimitrie Cantemir la 1711, "mort iesit din groapa, in chip de lup sau de caine".

STRIGOII BUNI. Superstitiile spun ca exista si strigoi buni, care revin dupa moarte pentru a veghea indeaproape destinul unor orfani neajutorati, pentru a sustine in muncile grele o nevasta ramasa singura pe lume sau pentru a continua o dragoste mai puternica decat moartea.

Ultimii, dar nu cei din urma, sunt strigoii care apar in urma unor decese ale inocentilor, accidente sau morti violente si petrecute in singuratate. O paine buna pentru scenaristi.

Mormantul peste care calul refuza sa sara, spun romanii, adaposteste un strigoi si, ca urmare, cel ingropat acolo trebuie deshumat. In unele cazuri, mortul este descoperit in alta pozitie decat cea crestineasca in care a fost asezat in sicriu, intors pe o parte sau pe burta, zgariat pe fata, cu barba si unghiile crescute.
sursa JURNALUL NATIONAL

[L&M]

Am auzit destule povesti pentru a crede si destule explicatii stiintifice pentru a fi sceptic.
Cred ca exista suflete care nu au liniste sau sunt puse pe rele, ca intr-un anumit context, mortii revin printre noi dar stiu ca universul si prostia omeneasca sunt infinite iar religia si credintele populare intetesc aceasta prostie cum vantul inteteste un foc si se practica, la apogeul civilizatiei umane, slujbe de exorcizare si dezgropari de morti pentru a l-i se taia capetele sau sa l-i se infinga tepuse in inima.

[bistro]

 mo089, la Jan 2 2007, 02:11 AM, a spus:

parerea voastra despre strigoi...

Bai, am un vecin, Mitica, despre care cam banui eu ca-i dintr-un neam "moroiesc".
In fiecare dimineata, pe la 2 asa, vine cu hainele rupte, ochii rosii, pupilele dilatate, tavalit prin noroi, mirosind a mortaciune si-a frunze moarte, iar in mana intotdeauna are o sticla de vodka "saniuta".
Ceea ce ma face sa jur ca-i moroi e faptu' ca nevasta-sa de fiecare data cand il vede incepe sa urle si sa-i dea speriata cu matura-n cap.
Ai grija, mo, nu se stie niciodata cine-i in spatele tau si ce ganduri "strigoiesti" are! Beware! Buuuuuhuuuuuhuuuuuuuuuuu!