[passiflora]

Ieri am postat un mesaj la topicul 'Despre depresie si anxietate'...
Astazi mi-am data seama ca poate nu am facut atat de bine ca am venit cu problema mea peste subiectul deschis de o alta persoana...asa ca am creat un nou topic unde va astept cu sfaturi...
Iata si mesajul de ieri:

Am stat destul de mult pe ganduri pana sa va scriu si in cele din urma m-am hotarat...
Ultimii doi ani din viata mea au fost mai grei, s-au acumulat probleme peste probleme, am un serviciu stresant si de cateva luni am o stari de anxietate groaznice. Nu fac atacuri de panica, sau nu cred ca le pot numi atacuri de panica, dar ma tem de faptul ca s-ar putea intampla ceva rau celor dragi.
Totul a inceput acum 2 ani, dupa ce am nascut. Nu am facut depresie post natala, dar cand avea copilul o luna si jumatate am fost internata cu el la reanimare pentru o bronsiolita urata. De atunci am inceput sa ma tem ca s-ar putea intampla ceva rau copilului.Nici acum, dupa 2 ani nu reusesc sa inlatur aceasta teama, ci din contra creste pe zi ce trece.
La un an de la episodul cu internarea a decedat tatal meu, ca urmare a unui cancer pulmonar cu metastaze....Cred ca odata cu decesul lui s-au mai acumulat alte motive de teama in sufletul meu...il iubeam imens si era un model pentru mine....Practic atunci s-a mai distrus un pic din echilibrul meu interior...
Dupa decesul tatalui, mama care era deja cardiaca, o tine intr-una cu crize de hipertensiune ..are zile cand face tensiune 19 sau 20...
Noi locuim cu mama si practic o vad zi de zi cum se chinuie cu crizele ei de inima....si ma ingrozeste ideea ca as putea sa o pierd intr-o zi...mai ales ca mama cumnatei mele, tot cardiaca , a decedat in urma cu cateva luni ca urmare a unei banale crize cardiace in timp ce se juca cu nepotica ei...
O alta problema ar fi ca am fost la un pas de divort...si ne-am impacat in instanta acum 2 saptamani...

Peste toate problemele astea se adauga stresul de la serviciu..lucrez foarte multe ore pe zi si ma simt vinovata ca nu petrec suficient timp cu copilul meu ...

Ideea este ca am devenit cu totul 'deplasata', sufoc copilul cu atentia mea, nu-l las sa cada,nu-l las sa se joace liber sa nu oboseasca sau sa nu se loveasca, ii verific de 10 ori meniul pe zi si ma asigur ca mamanca numai hrana sanatoasa, daca face un pic de febra intru in panica, daca vomita...precis ma gandesc ca cine stie ce are...Mi-e groaza cand aud o sirena de salvare pe strada si sun imediat acsa sa vad daca copilul si mama mea sunt bine...
Pe mama o zapacesc cu zeci de intrebari pe zi: cum se simte, o pun sa-si ia tensiunea de n ori pe zi, etc...
Intru in panica si tip la toata lumea, de la sot la mama si uneori si la copil...Este groaznic..efectiv groaznic...am ajuns sa nu ma mai suport....
Ce este de facut?
Am mers la medic, la 2 psihiatri si au avut retineri in a ma trece pe medicamente...au zis ca pot depasi totul cu vointa, ca nu sunt de pastile.
Am inceput psihoterapie cu cineva, dar din lipsa de timp am renuntat. Sport nu am timp sa fac. Fumez 2 pachete de tigari pe zi si beau 4-5 cafele...
Am ajuns sa traiesc un cosmar..
In cele din urma una din dr mi-a dat o reteta de seroxat si acum stau cu reteta in fata si ma intreb de ce am ajuns eu sa iau asa ceva, eu care eram o fiinta puternica: am nascut singura (fara sa anunt pe cineva pentru a nu ii speria pe parintii mei, i-am sunat doar dupa nastere sa ii felicit pentru nepot), mi-am inmormantat tatal singura, am rezultate la serviciu, am oameni in subordine, am o situatie materiala foarte buna..si cu toate astea am ajuns sa iau antidepresive, sa nu ma mai suport, sa imi cicalesc familia...ce sa fac? sa iau totusi acest esroxat? imi recomanfdati un psihoterapeut bun?....
Astept raspunsurile voastre si va multumesc pentru rabdarea de a citi 'povestea' mea

[Cleric Prestøn]

Intereseant, citeste topicul meu despre cum recunoastem si prevenim o boala psihica si o sa afli DE CE.

[Broscuta_Fermecata]

Te inteleg perfect si pot sa iti spun un singur lucru: sa nu zici ca nu ai timp sa faci ceva pentru tine, pentru ca e doar o scuza. Stiu ce inseamna sa lucrezi pana noaptea, fara weekend, fara vacante, insa vine un moment cand toate astea se aduna si clachezi, oricat de puternic ai fi. Si eu sunt o femeie puternica, dar la un moment dat am ajuns sa nu mai pot iesi din casa de frica. E bine ca nu faci atacuri de panica si ca inca poti iesi din casa singura. Dar, parerea si sfatul meu este sa iti faci timp sa iti rezolvi problemele, de dragul tau si al celor din jur. Altfel, vei ajunge un om dependent de antidepresive, nu vei mai putea face fata responsabilitatilor de acasa si de la job si vei ingreuna situatia tuturor. Pragmatic privind lucrurile, trebuie sa investesti putin timp si bani in tine ca sa poti obtine rezultate bune. Crede-ma ca e o investitie profitabila
Nu sta pe ganduri, nu amana de pe o zi pe alta, pentru ca fiecare zi te duce mai aproape de dezastru. Trezeste-te dimineata si spune hotarat ca ajunge, ca te vei ocupa si de tine. Cel mai bun lucru este sa ajungi la un psiholog si sa incepi o terapie. Asa vei invata sa nu iti mai fie frica pentru orice si sa iti gasesti echilibrul. Zau ca se poate, totul este sa ajungi tu la momentul in care sa decizi cu toata fiinta ca vrei sa iti rezolvi problemele.
Si poti incerca sa gandesti putin mai realist: nu orice salvare trece pe strada transporta o persona draga tie. Iar daca mama ta nu ar sta cu voi, s-ar descurca singura. E o femeie matura si se poate descurca si fara tine. In fapt, toata lumea se poate descurca linistita si fara tine, dar cu grija ta excesiva nu faci decat sa le transmiti starea ta de tensiune. Cu alte cuvinte, nu le faci deloc un bine. Asa ca, fa ceva concret pentru tine cat mai repede si totul va fi bine. Numai bine

[passiflora]

Broscuta fermecata, multumesc pentru sfaturi...poti sa imi recomanzi si mie psihoterapeutul la care ai mers tu?

Iosafat, acum ma apuc saq citesc topicul deschis de tine...

Aceasta postare a fost editata de passiflora: 06 December 2006 - 01:15 PM

[Broscuta_Fermecata]

lasa-mi o adresa de mail ca inca nu poti primi mesaje private. terapeutul meu e in bucuresti. Si....zambeste ca nu e totul negru. Uita-te pe geam si vezi ce zambet frumos primesti de la soare....e numai pentru tine

[passiflora]

Broscuta_Fermecata, la Dec 6 2006, 01:17 PM, a spus:

lasa-mi o adresa de mail ca inca nu poti primi mesaje private. terapeutul meu e in bucuresti. Si....zambeste ca nu e totul negru. Uita-te pe geam si vezi ce zambet frumos primesti de la soare....e numai pentru tine

Broscuta, uite adresa mea de yahoo: bluepassiflora@yahoo.com. Merci

[Broscuta_Fermecata]

ti-am trimis mail

[passiflora]

Merci...
Te adaug si in lista mea de mess, poate mai schimbam cateva vorbe pe acolo...
Acum incerc sa ma apuc de lucru, ca sunt la birou si azi nu am avut deloc randament..si parca vad ca iar stau pana la 10 noaptea si apoi ma simt vinovata fata de bebe, fata de mama , etc, etc...

[jerbera]

passiflora, am citit cu atentie ceea ce tu ai scris si parca m-am regasit si eu printre randurile tale. As putea spune ca te inteleg cred, destul de bine prin ce ai trecut, mai ales ca si eu m-am despartit de mama acum doi ani in urma aceleiasi boli cumplite, cancer la san si apoi metastaza la ficat. Avea doar 53 de ani, asta in conditiile in care faceam si panica, aveam si anxietate, a trebuit sa stau zi de zi sa o vad cum moare cate un pic. Si eu am un copil de 11 ani, sot, frate, tata si pentru ei am luptat si trebuie sa lupt in continuare.
Dupa umila mea parere, in timpul in care mergi la psiholog cred ca ti-ar trebui si unele "intaritoare" ca sa zic asa de genul celor din plafar. Stresul mananca mult calciu, minerale, fier etc.
Pe mine m-au ajutat mult curele de calciu, Mg, fier, preparate pe baza de B-euri si chiar antistresul de la plafar. Cu aceste cure am reusit sa-mi regasesc somnul linistit de peste noapte, si chiar am reusit sa ies din starea de teama si incordare permanenta. Aceste pastile din plafar nu prezinta reactii adverse de care eu ma tem foarte tare deoarece la debutul starilor de acest gen, mi s-au recomandat si mie medicamente printre care si acest Seroxat care crede-ma imi da fiori numai cand ii pronunt numele. Dumnezeu a fost langa mine atunci caci daca mai continuam sa le iau cred ca ajungeam o leguma in toata puterea cuvantului. Copilul meu nu cred ca se mai bucura de mine acum.
Sper sa-ti fie de folos si sfatul meu, Sanatate si putere!

[heidy]

Ti-e teama. Ti-e teama "din reflex", cum s-ar spune. Poate ar fi mai bine sa-ti iei un concediu, sa nu mai fi asa de stresata. Stresul este un catalizator pentru teama pe care o simti.
In primul rand, tu trebuie sa intelegi ca suntem oameni, iar mai devreme sau mai tarziu, tot murim. Si tu si eu si x si y. Nu poti impiedica asta, dar poti incerca sa ii faci mamei tale viata mai frumoasa. Teama ta o inhiba si o impiedica si pe ea sa se bucure de viata, oricat de mult sau de putin ar mai avea din ea.
Cat despre copil... nu e bine sa-l cocolosesti atat. Gandeste-te ca un copil, cu cat este mai ferit de toate, cu atat va fi mai sensibil pe viitor si se va imbolnavi de la te miri ce. Lasa-l sa se caleasca, sa se loveasca, sa manance dulciuri, sa se joace. Doar nu vrei ca pe viitor sa ai un copil bolnav, nu?
Gandeste-te bine la asta. In alta ordine de idei, putina psihoterapie nu ti-ar strica. Stai de vorba cu un psihoterapeut. Detensioneaza-te, elimina macar in parte stresul. Si el iti va spune acelasi lucru.
numa bine