Cea mai importanta modificare este introducerea sistemului de puncte: cele de amenda si cele de penalizare.
Exista posibilitatea achitarii pe loc, la politist, a contraventiilor neînsemnate. Soferii scapa astfel de cozile de la ghiseu si de mersul la filiala CEC sau la administratia financiara din zona în care locuiesc. Plata la politist este însa considerata de multi soferi o noua portita pentru spaga. Chiar seful politistilor rutieri, Dumitru Jianu, a admis ca noile reglementari "sporesc autoritatea" politistilor, de aceea trebui tinut sub control gradul lor de coruptie. Pe de alta parte, în multe tari din Europa sistemul electronic de plata pentru amenzi este aplicat cu succes.
O alta prevedere a legii se refera la obligatia celor care au avut permisul de conducere retinut de a sustine un test pentru restituirea acestuia la expirarea perioadei de suspendare.
Procedura constatarii amiabile este o alta noutate a legii. Daca soferii se înteleg asupra vinovatiei si în urma accidentului sunt numai pagube materiale, ei vor putea sa mearga direct la societatile de asigurari. Aceasta procedura nu poate fi pusa în aplicare însa, pentru ca deocamdata lipsesc tocmai formularele de constatare. Companiile de asigurare nu le-au întocmit.
Noua lege interzice total consumul de bautura la volan. Sefii politiei admit ca este imposibil de gestionat un trafic în care sa fie permis consumul de alcool, evident, în cantitati rezonabile.
Noul cod este mai aspru si cu soferii care încalca regulie de circulatie si sfideaza bunul simt. Cei opresc masinile pe una din cele doua benzi ale unei strazi, blocând circulatia pe respectivul sens vor fi santionati. La fel, soferii care vin pe linia de tramvai si taie fata masinilor care stau la stop.
NOUL COD RUTIER - CLASELE DE AMENDA SI EXEMPLE DE CONTRAVENTII
NOUL COD RUTIER - CATEGORIILE DE CONTRAVENTII PENALIZATE SUPLIMENTAR CU PUNCTE DE PENALIZARE
TOATE AMENZILE NOULUI COD RUTIER
Pagina 1 din 1
NOUL COD RUTIER pe intelesul tuturor
#3
Scris 28 January 2007 - 12:46 PM
[quote name='cattaniut' date='Dec 4 2006, 11:19 AM' post='477066']
Linkurile corecte sunt:
NOUL COD RUTIER - CLASELE DE AMENDA SI EXEMPLE DE CONTRAVENTII
Nu poti sa consideri ca esti sofer daca nu ai experienta de cel putin un an. Exercitiile se practica pe strada, un an!
Fiind instructor, mi-am facut o datorie, din a scrie o carte, publicata gratuit pe net. 170 de pagini si peste 100 imagini: "Exercitiile conducerii autoturismului", http://exercitii.ciolac.com. O carte scrisa pentru toata lumea, indiferent de pregatire. Capitolul 6, Exercitiile pe drum, incepe astfel: Existand posibilitatea unor accidente pe drum, raspunderea celui de la volan poate ajunge la sanctiuni penale. Atentie! Unii incepatori, fiind foarte tineri isi insusesc repede stapanirea comenzilor dar nu valorifica invatamintele legislatiei prin decizii obiective. S-ar putea zice ca ei sunt ca cei care au invatat bine o limba straina dar nu pot vorbi fluent fiindca nu gasesc, in timp util, forma de exprimare acceptabila. Conducatorul incepator va aplica rabdator prevederile legale, indiferent de imprejurari. Exercitiile pe drum trebuie orientate potrivit scopului de a respecta cu strictete prevederile legislatiei rutiere. Astfel, se adopta maniera conducerii demonstrative, ceea ce se discuta la pag. 165.
Vreau sa adaog ca scriu acest mesaj pentru a servi celor care vor sa citeasca. Isi vor sistematiza astfel exercitiile, in vederea admiterii la examen, cat si dupa obtinerea permisului. Nu fac reclama. Nu voi cere bani niciodata celor care acceseaza adresa de mai sus.

#4
Scris 30 January 2007 - 05:36 AM
Ing Ilie Ciolac, la Jan 28 2007, 12:46 PM, a spus:

Ce-ar fi să te mai relaxezi un pic, domnu' inginer?
Din textul pe care-l reproduci, se pare că scrii pentru instructori, nu pentru şoferi. Din partea mea, n-ai decât, dar la "promovare site-uri"
Şi nu era nevoie de (size 4), crede-mă
Aceasta postare a fost editata de harald: 30 January 2007 - 05:39 AM
#5
Scris 07 February 2007 - 05:20 PM
Stimate domnule harald,
Aveti dreptate.
Si instructorii pot sa se foloseasca in activitatea lor de elementele din "Exercitiile conducerii".
Sunt multi incepatori care imi scriu entuziasmati de aparitia cartii. Pana acum nu am aflat parerea instructorilor.
Va multumesc pentru raspunsul dvs pertinent.

Impartaseste acest subiect:
Pagina 1 din 1
Subiecte similare
| Topic | Deschis de | Replici | Vizualizari | |
|---|---|---|---|---|
|
|
jumanji | 56 | 155.079 |
|
euro 4 | darkfalcon | 1 | 18.812 |
|
Noul cod rutier | Giuly | 10 | 13.882 |
|
Intrebare...?
(chestionar examen) |
nike | 5 | 8.721 |
|
La volan...
"arta supravietuirii" |
Victor Apostu | 52 | 36.866 |
Contact
Facebook
Twitter
RSS