[Amarena]

Lipite
Abis
Poveste fara titlu sau cum sa ramai mereu tanar - o parere critica nu strica niciodata
Ordinul - Fantasy Saga
GhosTMaN - BLOOD FOR LIFE !

[Iulia-Tabita]

Osciland intre fiinta si nefiinta

Sub imboldul sufletului, afirm ca viata-i o himera, ce nu merita traita, e seaca si fara de rost, e-o prapastie adanca, pustie si goala, o intunecata padure de-arbusti care nu vor sa mai creasca decat in inaltime..., e fara valoare. Sub impactul duhului, insa, imi spun ca spinii pot fi smulsi de la radacina, pot fi extirpati, prapastia ascunde-n ea o scara ce urca spre zari albastre, spre dimensiuni noi ale existentei, ale fiintei. Sub orice influenta m-as gasi, nu pot afirma ca exist deoarece acest verb e abstract si nu exist pentru ca exist, ci sunt pentru ca actionez. Concretetea apare doar in cazul verbului "a fi"; "a exista" presupune obscuritate, ceata si tacere. Caci doar tacerea si infinitul exista. Dumnezeu e tacere si infinit. E si iubire, ca o ramificatie a tacerii si-a infinitului. Asadar, dragostea nu putea trai pentru sine, a dorit sa-mpartaseasca viata cu cineva. Astfel, ne-a creat pe noi dupa chipul Sau. Cand iubesti, creezi. Tacerea creaza, tacerea se dedica, tacerea e infinita si infinitul e tacere...Tacerea cuprinsa nicaieri e El. Nimeni n-a reusit vreodata sa-L cuprinda in toata viata Sa, in toata maretia Sa, in tot adevarul Sau...
Acum, timpul in mine se scurge asemenea unei clepsidre prea grabite... Sunt suspendata intre cer si pamant, intre tot si nimic, intre vid si vesnicie...Tac. E cea mai inteleapta atitudine pe care o pot adopta.Vreau sa tac pana cand ma voi contopi cu insasi Tacerea, pana firea mea se va subtia intr-atat, incat sa devina una cu moartea, cu viata, cu iubirea, cu El... Ce-as putea sa spun? Ce-as putea vorbi unei inimi ce bate in ritmul furtunii? Aleg Tacerea, dar pana sa-I patrund absolutul, ma zbat intre fiinta si nefiinta...

[i0an]

Omul nimeni de vorba cu informatia

-Salut!
-Salut!
-Tu cine esti?
-Informatia, dar tu?
-Eu sincer sa fiu nu stiu, motiv pentru care imi spun omul nimeni.
-Bine dar nu ai si tu parinti, nu ai si tu un referential la care sa te raportezi si cu care sa te identifici?
-Am tot avut, de, cum nu, doar m-am trezit procopsit cu ceea ce se numeste corp, psihic si de-astea multe, de asemenea cu multa educatie care mai de care mai ..., da' mi s-a facut lehamite, si nu neaparat cu voie ci mai degraba fara.
-Adica tu esti asa de instrainat de tine incat nu te identifici cu nimic, nu te regasesti in nimic, pana si de corpul si psihicul tau te consideri strain?
-In principiu as tinde sa zic da, in realitatea pe care insa o traiesc, corpul si psihicul joaca un rol determinant. Altfel zis, le-as lasa eu dar nu ma lasa ele.
-Si ce sustii tu despre tine omule nimeni?
-Nimic, orice as sustine e doar o supozitie, nimic mai mult, ce-i drept, unii vor atribui valori procentuale mai mari anumitor supozitii pe care le-as face, altii procente mai mici, in functie de cele cu care ei rezoneaza la acel moment.
Tocmai de aceea imi zic omul nimeni al lui nimic, intrucat ne aflam in iluzia adevarului, fiecare om sau comunitate traieste in propria iluzie despre adevar, datorata contextului caruia ii este acel om sau comunitate prizonier in acea perioada a zilei, a anului, a epocii. Dar lasa-ma pe mine, spune-mi ceva despre tine.
-Eu sunt informatia, sunt partenera ta de dialog de ani buni numai ca tu ma confundai cu cunoasterea, desigur tu cunoasteai, dar, daca nu as fi fost eu, nu ai fi avut ce cunoaste.
Mai mult decat atat, daca eu nu as fi impresionat cu mine insumi, suportul care esti, nu aveai fiinditatea.
-Si toate celelalte?
-Informatie pervertita in senzatia de energie si materie.
-Adica eu sunt informatie pervertita in energie si materie, iluzie?
-Iluzie? Nu esti iluzie, la acest nivel atat de magnific, de colosal, iluzia e realitatea pe care o traiesti la modul cel mai real posibil.
Gandeste-te putin la faptul ca, pana si prapadita asta de stiinta a anului preistoric 2012 e.n., spune clar, trairile omului au loc mai ales in creier (asa cum ma numesc ei pe mine cand se refera la o anumita forma de manifestare a mea), chiar daca tu iti simti corpul si trairile lui, tu il traiesti si te traiesti in creier, care creier sunt tot eu informatia.
-Pana la urma ce vrei tu sa imi spui, insinuezi ca eu sunt informatie?
-Da, esti informatia de a fi (ca sa nu mai amintesc si de posibilitatea unui alt a fi care, fie ca isi da seama sau nu, se traieste ca a fiul ce esti), apoi informatia de a exista ca energo-materie si psiho-corp, ceea ce iti permite trairea de realitate.
-Si suportul cine e?
-Suportul e legatura necunoscutului, informationala sau nu, nimeni nu stie cu certitudine chiar daca multi sustin (datorita trairilor si cunoasterii) fel de fel de ipoteze.
-Dar ce spui tu e o certitudine?
-Certitudine? Ce e aceea certitudine?
-Ceva absolut sigur.
-Ha, ha, ha, cand ai sa te intalnesti cu absolutul sa imi povestesti si mie despre certitudinile pe care ti le-a revelat.
-Ma iei peste picior.
-Pai o meritai, stii bine ce lucrare se ascunde in spatele trairilor ce dau certitudini absolute, ce manipulare extrasenzoriala grosolana practicata de mii de ani.

Aceasta postare a fost editata de i0an: 03 May 2012 - 08:06 AM

[i0an]

Omul nimeni si realitatea univers

-Ce mai faci?
-Ce sa fac, si io p-aici, da' tu cine mai esti?
-Daca iti spun ca sunt constiinta o sa ridici obiectiuni, asa ca ti-as spune ca sunt constienta (daca nu ar exista posibilitatea sa fii carcotas), prin urmare iti spun ca sunt realitatea pe care te traiesti.
-Naspa exprimare.
-Naspa sau nu, deocamdata nu am gasit ceva mai potrivit intru armonizarea intelesurilor.
-Si, care e baiul?
-Nici un bai, iti readuc aminte doar ca, tot ce traiesti sunt eu, propria ta realitate (inclusiv trairea de sine, mergand de la a fi pana la a fi carnalitate), niciodata nu traiesti altceva decat pe mine.
-Si?
-Si, ma intrebam si eu asa, intr-un moment de relanty, oare nu o sa-ti vina "mintea la cap" niciodata?
-La ce te referi?
-Ma refer la faptul ca, ai cunoscut, ai inteles si ai constientizat intrucatva ceea ce este realitatea, cand oare o sa aplici?
-Ma lasi, nu are aplicabilitate practica.
-Nu are, dar ai cultivat tu cele cunoascute si intelese, le-ai constientizat cu piosenie intr-o lucrare zilnica?
-Nu, nu mai am in mine candoarea necesara, fara sa imi dau seama m-am trimis in multa suferinta a carei cauza au fost oamenii in care am avut cea mai mare incredere, motiv pentru care nu mai gasesc resurse motivationale.
-Am inteles asta de mult timp, tocmai de aceea o parte din mine este reprezentata acum de inspiratie, pentru ca alta sansa nu ai, ai fost prea ostracizat ca sa mai fii adept.
Iti cer un singur lucru, nu renunta la scris, ofera-ti aceasta sansa.
-La ce bun?
-Indiferent ce vei face, mai ai o parte din viata de trait, alegerea-ti apartine, demnitatea sau damnarea pana si in fata instantei care esti.
-Eh, vorbe si iar vorbe, stii tu cata vrajeala e pe lumea asta?
-Cum iti spuneam, stii tu ca toata vrajeala e in tine? Stiu ca stii, dar constientizezi?
-Imi dau seama dar uit mult prea des si mult prea mult, de mine cel ce e capabil sa constientizeze acest nivel.
-Mi se pare firesc sa nu reusesti daca nu lucrezi, cum crezi tu ca poti anula efectul a zeci de ani de viata in care ai facut atata acumulare prosteasca?
-Asa e, nu il pot anula prin metode firesti fara multa sarguinta, iar anularea prin cele dinafara firescului presupun subordonorare fata de un om sau o comunitate care considera ca el (ei) sunt in adevar si pe care te obliga s-al slujesti(marii si palarii).
-Orice traire a ta, de jignire, de suparare sau bucurie, de placere sau durere, de bine sau de rau, inalta sau abisala, banala sau magnifica, are loc in tine, nu in birou, nu in incapere, nu in autobuz, nu in gara, nu in magazin, nu in parc, nu in natura, nu in dialog extern, nu, toate trairile au loc in tine, asta o stii, e necesar insa sa constientizezi mai mult ca notiunile si definitiile, cuvintele, dexul tau, e deficitar, universul micro si macrocosmic, nu e ceea ce ai invatat, el e in "capul tau", sau altfel zis, ai o capatina mai mare decat universul (indiferent daca exista sau nu o lume independenta de trairile tale).
-Stii bine ca am ezitat sa asimilez acesta informatie, duce la paranoia ca as fi singura constiinta existenta.
-Nu in acest sens ti-o spun, o spun in sensul ca, tu esti universul-realitate pe care o traiesti si te traiesti, toate trairile ce par ale ochilor tai (inclusiv ochii), toate trairile ce par ale urechilor tale (inclusiv urechile), toate trairile cutanate indiferent de duritate (inclusiv intregul corp exterior, dar si interior), toate trairile cognitive inferioare si superioare, toate trairile de orice fel, inclusiv atipice si atipice provocate intentionat de cei ce o pot face (inclusiv trairile ce te fac sa percepi existenta lor si a faptelor lor, ca dealtfel perceptia tuturor oamenilor si a faptelor lor), au loc in tine, in ceea ce esti tu, dar, evadeaza odata din a te crede un om fizico-psihico-spiritual (asa cum ai invatat de la altii, dar si prin interpretarea trairilor tale datorita aceleasi educatii deficitare), i-ati in primire realitatea care esti, universul, prin a te detasa in a fi acest univers dar totodata si mai ales, prin a fi dirijorul orchestrei tale realitate-univers.
E necesara fortarea independentei, iesirea capacitatii bazale si primordiale de a fi, in expectativa fata de capacitatea ta de a fi un univers al trairilor.
Numai asa poti tinde spre nepatimirea-temelie a celui mai inalt grad de libertate cognitiva, cognitiv afectiva si chiar atipica.
-Eh, sanatosi sa fim, in rest, am vazut, auzit si trait destule, ca sa ma mai entuzismez de aburelile astea.
-Nu sunt abureli, nu mai ai tu starea potrivita, dar rezultatele ar fi venit.
-Basme.
-Ramai cu bine.

Aceasta postare a fost editata de i0an: 05 May 2012 - 09:17 PM

[i0an]

Omul nimeni si experienta de viata

-Vrei sa vorbesti cu mine o. nimeni?
-N-am nici un chef.
-Am marturie in mine motivele pentru care nu ai nici un chef si, ai dreptate sa nu ai chef, te-as ruga insa sa ai putina bunavointa fata de mine.
-Ce vrei?
-As vrea sa evidentiez cateva forme de trairi atipice pe care le-ai experimentat si, din care rezulta cat de larg e spectrul trairii de realitate ce poate fi influentat intr-un mod nespecific normalitatii cotidiene a omului de rand.
-Bine, fao, dar in ce scop?
-O voi face intr-o oarecare ordine cronologica, pentru a reusi sa surprind cat mai multe aspecte, scopul e iesirea din matricierile care in mod eronat, pentru tine si oameni, reprezenta valoari de adevăr.
Cum a inceput totul, iti mai amintesti?
-O da, cum voi putea uita vreodata nespecificitatea primei intalniri de iubire dintre mine si atipicitate.
Aveam exact jumatatea varstei actuale cand am trait acel vis atat de ciudat, atat de marginalizat si totusi cu efect virulent la un alt moment atipic din viata mea.
Si tot atunci a avut loc evenimentul de cotitura in raportarea mea la posibilitatile trairii de realitate.
-Te referi la incetarea (pentru un deceniu) brusca si aparent inexplicabila altfel decat ca o minune, a razboiului sexual care te marca (ca pe orice barbat normal).
-Da, a fost elementul cu impactul cel mai mare in privinta convertirii vietii mele la o viata de tip crestin ortodox si, asa a inceput toata nebunia.
-Cand ti-ai dat seama prima data ca nu peretii bisericilor, nu icoanele, nu cartile si citirile, nu picturile produc modificarea de realitate ci, initiatii-preoti?
-In afara modificarii atipice de realitate care a fost incetarea atractiei sexuale, nu am mai avut nici o traire anormala despre care sa cred ca provine dintr-un supranatural dincolo de mijlocirea initiatilor, mereu am avut mari semne de intrebare referitor la provenienta atipicitatii trairilor si, treptat am inteles insa care e de fapt sursa, anume, activarea in preoti (si nu numai), de catre episcopi (si nu numai), a capacitatii de a lega si dezlega realitate, prin intermediul careia acestia, pot face ceea ce omul din popor numeste minuni (sau mult blamata magie).
-Ce a mai fost?
-Au fost multe, cuvintele insa nu pot reliefa trairile, e imposibil.
-Incearca.
-O sa incerc o prezentare generica.
Pot fi influentate visele, trairile dintre veghe si somn, atat in sens pozitiv cat si in sens negativ.
Poate fi influentata perceptia intelesurilor, in sensul trairi acelui intelegerii a unui text care se citeste, ca si cand l-ai recepta direct de la sursa tuturor intelesurilor.
De asemenea poate fi influentata perceptia de a te simti chemat sa faci ceva anume, fie prin modificarea atractiei catre a face acel ceva (amplificare), fie chiar prin scurcircuitarea traseului dintre sursa de emisie si cea de receptie a anumitor semnale auditive, astfel incat poti auzii in gand sau aievea, fara insa ca aparatul auditiv sa mai aiba vreun rol in circuit (de asemenea intre veghe si somn, si, poate chiar altfel, sper insa ca nu).
Chemarile pot ajunge sa fie foarte puternice, in functie de rezistenta pacientului la influentele initiatului si desigur in functie de puterea aceluia.
-In privinta sanatatii?
-Da, si in privinta insanatosirii se pot face foarte multe, dar toate sunt puse pe seama supranaturalului, cand de fapt e lucrarea ascunsa a preotilor.
-Trecand la perioada post crestinism?
-A fost marcant pentru mine sa constat ca modificarea atipica de realitate, apare din nou atunci cand am inceput sa am tangenta cu persoane initiate apartinand altor curente spirituale, a fost perioada in care am inteles ca adevarul e mai presus de realitate iar extrasenzorialul e o capacitate ca oricare alta, prin care cei ce sunt initiati, manipuleaza masele tot asa cum o fac si politicienii sau afaceristii.
-Poti enumera cateva?
-Se poate usor indeparta durerea (nu si cauza sau celelalte simptome ale bolii, nu tot asa usor), poate fi adus la normal P.S.A-ul unui barbat (e clar ca poate fi influentat si invers).
Pot fi cauzate incidente sau evenimente (de fapt cred ca oamenii sunt influentati sa le provoace fara insa ca ei sa constientizeze) care sa impiedice pe cineva sa puna in aplicare anumite intentii, sau tocmai pentru al determina sa faca ceva anume.
Cel mai mult ma uimit faptul ca ne pot fi modificate emotiile, sentimentele si chiar gandurile.
Cea mai deosebita modificare e insa trairirea atipica inalta, trairea unei realitati la un alt nivel de perceptie, astfel incat sa o percepi intr-un mod ce poate fi angelic, chiar daca e vorba de evenimente marunte ale vietii dezi cu zi.
Ce sa spun, o sumedenie de evenimente zilnice pot fi rodul unei legaturi sau dezlegari atipice de realitate, intalniri, telefoane, evenimente, intelesuri care mai de care mai "la momentul potrivit" si "la ţanc", totul se leaga, traiesti aproape un vis, traiesti felurite modificari nespecifice ale campului constiintei astfel incat nu ai cum sa nu crezi in minuni, si totusi nu sunt minuni decat datorita nestiintei noastre.
Norocul, bunastarea, dragostea, cele cinci simturi (influentarea perceptiilor lor), sanatatea, reusitele si nereusitele, si multe altele pot fi rodul unor influente atipice de realitate, datorate unei interventii a initiatilor (fie ca cel influentat stie sau nu ca s-a intervenit asupra sa).
Si aptitudinile, talentul, ideistica, arta, stiinta, pot deveni noile tale domenii in care sa te manifesti pe un plan mult superior (sau inferior).
Nici functiile organismului nu sunt scutite de influenta puterilor de a lega si dezlega realitate.
Asadar ce e oare realitatea?
Intrebarea e retorica desigur.

Aceasta postare a fost editata de i0an: 06 May 2012 - 05:20 AM

[i0an]

Omul nimeni si inspiratia

-cum de m-am procopsit eu cu tine?
-Stii bine cum, ...
-stiu, intrebarea insa era intrucatva in sensul, "vulpea cand n-are rana se zgarma in cur si-si face".
-asta e un apropo la faptul ca te doare in cur la propriu?
-ce ai azi, dezabilitati?
-pana imi intru in mana.
-de atatia ani, ti-ai fost in mana si, ce folos.
-nu e chiar asa, esti egoist negativ.
-parol?
-exceptand situatia de dezintregare psihica si de decantare a cenusei, la care eu nu am avut nici o contributie, dar care mi-a permis mie sa zidesc, spune tu daca nu sunt arhitectul tau?
-esti pe dracu, vazi tu vre-o constructie in ceea ce ma constat, demna de a imbraca acest gol de a fi?
-esti prea critic si cu tine si cu mine
-nu sunt deloc, da-mi tu un exemplu macar care sa merite numirea.
-libertatea conceptuala.
-in primul rand ca nu e meritul tau, se datoreaza unei conjuncturi extrem de dureroase despre care tu nu ai dreptul sa vorbesti.
-nu neg asta, spun numai ca, actuala ta manifestare constienta, incepe tot mai mult sa mi se datoreze.
-prostii, vezi tu asta? sunt tot sclavul emotiilor negative (nu ca as fi stapanul celor pozitive), in plus, libertatea e un concept.
-concept, concept, dar diferenta dintre tine cel de acum multi ani si cel de azi, in privinta gradului de libertate conceptuala si pe alocuri chiar emotionala, e urias.
-aiureli.
-de ce esti asa ursuz azi?
-probabil ca datorita multora dar mai ales al cauzei acestor dureri fizice, pe care nu reusesc sa o identific si sa o rezolv.
-ma obligi sa iti reamintesc ca, ti-am oferit suficienta cunoastere incat sa poti sa alegi orice concept religios, spiritual, stiintific (inclusiv filozofic psihologic), daca ai dori, si, sa ti-l insusesti, sa devii un adept, al crestinismului de exemplu (ai aflat conceptul cu care rezonezi personal si care ti-ar permite sa o faci), al budismului (ai aflat conceptul cu care rezonezi personal suficient ca sa aplici la acest gen spiritual), si chiar, o multitudine de concepte stiintifice mai mult sau mai putin riguroase, din care sa alegi unul si sa il sustii.
-stii bine ca nu pot sa fac asta, ba mai mult, am incercat sa ma las (fortat de imprejurari) sa fiu canal, dar nu pot, esenta mea fiintiala se simte asasinata daca fac asta.
-stiu, stiu, tocmai de aceea nu te-am parasit, nu iti pot oferi puterea initiatica, dar, treptat, iti pot oferi cunoasterea care sa te ajute tot mai mult sa constientizezi intru implinirea in fapta a celor cunoscute (in sensul unei tot mai ample eliberari din a fi sclavul gandirii si afectivitatii), iar acesta e o forta de care nici initiatii nu sunt capabili (cu toate capacitatea lor de legare si dezlegare a realitatii).
-crezi ca ma mai poti momi cu asemenea tentatii puerile, fumate si rasuflate?
-da.
-ai dreptate, nu am nici macar aceasta verticalitate.
-lamentare, neacceptare = agresiune fata de tine insuti.
-auzi, lasa-ma-n p... me.(i) ...
-da' tare moracanos esti.
-constat si eu, cred ca m-am saturat de cunoastere fara roade.
-eh, daca ai avea starea sufleteasca potrivita nu ar conta, ai trece usor peste asemenea "nereusite".
-da, numai ca nu e in puterea mea constienta jonglarea cu starile sufletesti.
-dar e in puterea ta, constientizarea ca iti produci suferinta, te autoagresezi daca te lasi prada unei asemenea lucrari distructive, ti-am dat suficienta cunoastere ca sa ai pe ce te baza itr-o asemenea tentativa.
-mi-ai dat tu o gramada de dracii, nu mi-ai redat insa ceea ce mi-a rapit marea crima impotriva fiintei mele (uciderea sufleteasca), adica nu mi-ai redat elanul copilului din om, care nu a cunoscut oroarea genocidului fiintial, si care, se poate lesne lasa in voia pasiunilor conceptual-emotive (fie ele spirituale, religioase, stiintifice, hobystice...).
-pai tu chiar nu iti dai seama ca ceri inapoi ceea ce a reprezentat prima si cea mai mare victorie a ta in iesirea din iluzie?
-da? si cu ce m-am ales? ce anume da sens vietii daca nu fericirea?
-poate idealul?
-ce ideal? daca nu ai starea, nimic nu are valoare, nimic nu iti ofera pofta de viata, iar starea (daca nu esti "magician"), iti este oferita de reusite.
-si tu nu ai reusite?
-exact.
-nu o sa contrazic asta, insa, ia seama la fericirea pe care afla omul ca a avut-o dupa ce o pierde intrand in situatii de viata cu mult mai grele decat "nirvana" in care se afla dar nu stia. nu poti trai fericirea (exceptand fericirile dobandite atipic) decat constientizand fericiri mai mici care sa poata fi numite nefericiri (asta ca sa nu mai vorbesc de situatiile care chiar nu mai pot fi numite fericiri mai mici, ci necazuri).
mai e nevoie sa iti spun iar, invata sa te bucuri de viata, invata sa fii fericit?
-e he, dupa ce ai gustat din "fructele edenice", e tare greu sa te mai multumeasca cele pamantesi, mai ales cele ale unei vieti anoste.
-stiu ce spui dar nu poti avea pe lumea asta la acest moment, si libertatea conceptuala si placerea atipica, sunt incopatibile datorita privitivismului in care e umanitatea.
candva va fi posibil, nu stiu insa daca va dura putin sau mult pana atunci, poate exista si acum in cine stie ce ungher al lumii.
-da, poate, ce folos insa daca eu nu am acces.

[i0an]

omul nimeni si emotia

-inapoia mea iti spun!
-ba am tot dreptul sa ies inaintea ta.
-cine ti-a dat tie acest drept, naparca?
-chiar tu.
-uiti probabil faptul ca sunt informatizat cu trairea de a te experimenta fara ca eu sa imi manifest intentia intr-un mod constient ca as vrea asta, pur si simplu ma trezezsc cu tine plocon, madam emotie.
-ee lasa ca de multe ori ma cauti.
-nu vorbesc de acele trairi informationale in care realitatea mea e informatizata si cu o posibila actiune personala de a te cauta eu pe tine, vorbesc de situatia de acum cateva minute cand, eram (eu, a fiul bazal gol) informatizat ca vorbesc la telefon cu cineva si, pe nepusa masa, informatizarea de traire a continut si un aport de traire emotionala negativa.
-in primul rand ca tu nu esti niciodata a fiul bazal gol, e aproape imposibil, apoi eu am fost cuprinsa in fluxul cognitiv (deci inclusiv emotional), ca urmare a eforturilor tale prostesti de o viata, in care, m-ai cultivat cu nesat, recunosc insa ca esti informatizat si cu ceea ce voi numiti ereditate, educatia ta este insa un factor determinant in faptul ca acum traiesti o realitate formata din informatizarea ce ma cuprinde inclusiv pe mine, emotia (asa cum iti place sa imi zici).
-vrei sa zici tu, ca eu m-am tot montat de o viata in a reactiona la ganduri, cuvinte, citiri si interpretari ale faptelor altora, astfel incat acuma reactionez reflex autoinformatizandu-ma cu emotii (ma refer desigur la cele negative)?
-da, asta desigur daca nu ai pretentia ca traiesti intr-o matrice total informationala, in care tu esti doar un receptor de trairi.
-si am siguranta ca nu e asa?
-nu ai siguranta in nimic, dar nici nu imi pare deloc ok. sa dai vina pe o presupunere si, in baza acesteia sa pui in seama destinului tot ce nu iti convine, iar in baza alegerilor proprii, cele pe care tu le agreezi.
-te referi la celebrele "asa a fost sa fie" sau "daca asa mi-e mie dat" etc?
-da, insa nu numai, de nenumarate ori pe zi, in viata cotidiana, omul are tendinta sa nu se considere responsabil de mersul evenimentelor, in seama cui puneti voi hominizilor responsabilitatea?
-bine, lasa, am inteles, o punem tot in seama creatiilor noastre, avem insa si de ce.
-lasand la o parte aspectele ereditare si de educatie, iar te referi la informatizarea de traire atipica ce da starile de constiinta extinsa si de prezente supranaturale?
-da, cum sa nu cadem in marea capcana a atipicitatii, la nivelul actual al evolutiei, cum, cand de mii de ani aflam de la informatizarile vizual-audio-cutanate ..., numite oameni, faptul ca noi existam datorita faptului ca: (si aici ne sunt servite nenumarate concepte pe paine), dar mai ales datorita existentei in trairile noastre a ceva ce stiinta inca nu a descoperit, motiv pentru care suntem inca supusi manipularii (vezi si alte mistificari pe care stiinta lea desconspirat)?
-si totusi tu nu crezi nici in ceea ce spui.
-nu cred ca e ceva in care sa crezi fara rezerve, risti sa cazi in autoinselaciune (am fost pe acele meleaguri), trairile atipice (exceptand paranoia, schizofrenia etc.) sunt ultima frontiera in extrem de lungul si intortocheatul drum de eliberare a omului din iluzie.
-da, exceptant iluzia bazala de a fi, si chiar iluzia bazala de gradul doi, aceea de a considera ca exista si alte constiinte in afara de tine, dar si cea de gradul trei: materialitatea e cea mai reala iluzie pentru a fiuri.
-aha, cu mentiunea: TOT CE SCRIU REPREZINTA DOAR "CREATIE ARTISTICA" PERSONALA

Aceasta postare a fost editata de i0an: 09 May 2012 - 10:09 AM

[i0an]

omul nimeni si intelepciunea

-hei, ce e cu tine?
-sunt deprimat.
-de ce?
-deoarece, dupa 4 ani de la criza financiara care m-a pus pe butuci, speram sa reancep tranzactiile mobiliare cu dreptul.
-si?
-se pare ca nu am fler, tocmai ce am gresit-o iar.
-pierderea e mare?
-nu e asa mare dar la mine se simte, pt. situatia mea si pt. viziunea asupra viitorului meu financiar insa, e destul de naspa
-indiferent ce si cum, tu stii bine ca trairea de suferinta iti provoaca distructiva in tine insuti, de ce te lasi sa experimentezi deprimarea?
-tocmai ce am incercat sa te constientizez de ce.
- si eu tocmai ce ma straduiesc sa te scot din stare.
-eh, nu e usor sa detii controlul starilor sufletesti.
-nu zic, asa e, dar, vrei sa te scot din deprimare?
-daca nu doare, da.
-doare putin psihic insa chiar merita.
-ok.
-hotaram din acest moment ca tu nu ai maini.
-!?
-nu iti vei mai folosi mainile cateva minute bune, zeci chiar.
-ok.
-ma mananca nasul, pot sa ma scarpin?
-desigur, fara a folosi mainile insa.
-nu e chiar greu, m-am scarpinat de umar.
-bravo!
-imi e foame, merg sa mananc ceva.
-dute.
-cum deschid frigiderul?
-descurca-te.
-dracie, nu merge cu genuchiul, poate cu degetele de la picior introduse in locasul acesta al garniturii; am reusit.
-ma bucur.
-cum iau eu castronul cu branza si borcanul cu zacusca?
-straduieste-te.
-pot sa consider ca mutatul scaunului din lemn cu mainile nu se pune, nu de alta dar ar scartii ingrozitor pe gresie daca il trag cu piciorul, si...
-bine, bine.
-asa, acuma ma asez pe scaun si ridic ambele picioare, apuc castronul si, deh, a cazut cutitul din castron, era sa cad pe spate, in plus castronul sa deplasat inainte nereusind sa-l prind; ia sa incerc sa il prin cu degetele de la picior, numai ca nu pot pune degetele de la picior pe marginea castronului, nu e igienic, o sa iau un servetel sa il pun pe marginea lui; tare e greu de scos un servetel cu gura din pachet (noroc ca era pachetul desfacut si asezat pe masa); am reusit sa pun servetelul pe marginea castronului, ma asez iar pe scaun si apuc castronul, asa, na ca nu am suficienta forta in degete, nu pot, ce fac?
-nu mananci.
-l-as prinde cu dintii, dar ma tem sa nu imi sparg lucrarea, si asa e vai mama lor de dinti si lucrari; fac altfel, apuc castronul cu ambele picioare din nou si il mut mai jos; ha, mi=a reusit.
-vezi ca inveti.
-si cu asta ceam facut ca tot nu am acces, mai sta si frigiderul deschis de 5 minute; nu vrei tu sa renuntam?
-m-ai esti deprimat?
-am uitat momentan.
-ok. renuntam, dar, daca iti revine starea, iar te las fara maini, de fapt sa te lasi singur, ca un bun exercitiu antinefericire.
-constat ca a dat roade.
-cu cat vei constientiza mai des si mai profund, fara de numarul binecuvantarilor de care beneficiezi, comparativ cu posibilitatea de a nu le mai detine, cu atat mai fericit vei fi.
gandest-te putin, cum a fost sa nu ai maini 10 minute, daca nu le-ai mai avea deloc? dar daca nu ai avea un picior sau ambele, dar sa nu ai nici maini nici picioare, dar sa fii orb, surd, mut, sau toate deodata? dar sa fii idiot, nebun, schizofrenic, paranoi, dar daca ai fi paralizat partial sau total, dar daca ar fi razboi, foamete, cataclisme, daca nu ai avea pe nimeni, daca ai fi ramas in cosmarul de acum 17 ani, daca ai fi un paria, dar un om al strazii (adu-ti mereu aminte de trasaturile complet denaturate, animalice, de ranile adanci si netratate, sangerande, ale acelui boschetar pe care la-i vazut atunci, daca ai fi tu, cum tiar fi?
daca ramai fara material de lucru pt. a constientiza starea ta de fericire, gasesti la tot pasul, sunt pline azilele, spitalele, strazile, si chiar "sufletele" oamenilor.
acestea cultivale si vei ajunge sa iti dai seama cat de fericit esti fara sa stii si astfel sa te poti bucura de tine.

Aceasta postare a fost editata de i0an: 10 May 2012 - 11:42 AM

[i0an]

penultimul nivel - big crunch

insingularizare

in multa si felurita expansiune am ajuns.
intr-o mica parte din existentialitati, am ajuns a fi pana si materialitate inteligenta.
ce folos insa, ce folos.
ma uit la mine, am ajuns un cosmos, un univers micro si macrocosmic, o lume, o entropie tridimensionala si temporala cu un viitor necunoscut ca manifestare si posibilitati, o natura universala si terestra, dar, am ajuns un psihic si inca un psihic despre care mai sunt de descoperit extrem de multe, tot asa cum extrem de multe sunt de descoperit despre orice e considerat azi ca adevar.
nu asta insa ma preocupa.
sunt preocupat de insingurare.
buna imi e expansiunea permisa de temporalitate, si, datorita ei experimentez existenta anorganica, viata, inteligenta, afectivitatea, creativitatea, paradoxul si adevarurile contextuale, ..., dar ...
prins in vartejul expansiunii am depasit frontierele naturaletii si nu mai reusesc sa ma coagulez la nivelul firesc echilibrului natural.
am experimentat asa de multe in asa de multe forme existentiale, am invatat asa de multe in acestea si in toate la un loc.
acuma insa, am ajuns ici si colo, sa inteleg ca am trecut de mine, ma-m revarsat prea mult inafara mea, astfel incat big bang, e timpul sa devina big crunch pentru a restabili armonia.
tare multe am aflat si tare multe le-am denaturat, de fapt tot ce am aflat in mod natural, am slefuit pana a ajuns denaturare.
e vremea sa ma reinsingularizez, pana ce voi ajunge sa identific tot mai mult natura prima si fireasca a lucrurilor.
azi am inteles naturaletea care a stat la baza unuia din multele concepte pe care le-am rastalmacit in lunga istorie a existentei umane, conceptul sacrificiului uman.
tot asa cum am inteles conceptul crestinismului, al budismului, al solipsismului, monismului si multe altele, asa si pe acesta, l-am reainteles la valoarea sa de origine, si nu asa cum a ajuns el pana la cei in care eu il traiesc si il aplica azi ca umanitate.
initial, sacrificiul uman, nu a aparut ca ofranda a zeilor, el a aparut ca o necesitate fireasca a ultimei resurse folosibile de mine ca oameni ce ma manifestam, inainte de a capituala in totalitatea lor fiintiala si comunitara.
atunci cand in manifestarile mele umane nu am mai avut nici o alta varianta, m-am intrecut pe mine in tarie si, m-am oferit in unii din ei ca victima, iar in altii ca sacrificator.
si m-am dat spre sacrificiu in fiinta cea mai draga a celui in care eram viitorul sacrificator.
numai asa, am reusit sa mobilizez resursele fizico-psihice atunci si acolo unde nu mai era nimic care sa imi sustina existenta.
recunosc, tot eu eram si in elementele umane sau neumane care actionau distructiv asupra elementelor umane in care am inteles valoarea sacrificiului uman.
dupa un asemenea sacrificiu al liderului, in care eu ma ucideam pe mine (ca sotie a lui, ca copii ai lui), in celelalte existente umane ce alcatuiam comunitatea respectiva, efectul era asa de puternic incat mobilizarea era mirifica, si, de foarte multe ori, salvatoare, era ultima frontiera ce ma putea salva de la extintie in acele existentialitai in care ma manifestam ca om.
nu o sa vin acuma si sa spun ceea ce stiu deja in voi citiorilor, vin si spun ceea ce inteleg in acesta ce isi zice omul nimeni.
nu sunt neaparat un ceva sau cineva constient de sine, daca nu as fi constient de mine in acest om.
nu sunt neaparat o constiinta asa cum tare va mai place sa auziti in spiritualitate, dar sunt ceea ce se cristalizeaza in constiinta acestui om.
eu nu exist fara el, sunt produsul lui, dar, el se trage din mine tot asa cum se trage intreaga existenta universala.
ei bine nu o sa vin sa va spun ca sunt dumnezeul vostru, ghidul, spiritul, dracul sau ingerul, nu, pentru asta ducetiv-a la altii, sunt destui.
dar vin si va spun ca ma indumnezeiesc pe masura ce evoluez, as putea spune, sunt singularitatea care a dat nastere universului, si care, desi nu pare sa mai fie ca singularitate, totusi, prin metamorfoza sa experimenteaza acum pe a fi un univers si a fi existentialitati anorganice si organice si desigur pe a fi om.
nu sunt cineva care iau corpul acestui om ca sa va transmit nu stiu ce mesaje, nu, alea se fumeaza in alta parte, nu primesc si nu transmit mesajul nimanui decat pe al meu, al celui ce sunt acest om care, am ajuns suficient de diafan incat, inteleg nonsensul tabuurilor daca le scoti putin la o lumina naturala mai puternica.
sunt omul nimeni, in care potentialitatile singularitatii am ajuns sa ma manifest asa cum constatati.

Aceasta postare a fost editata de i0an: 11 May 2012 - 10:01 PM

[i0an]

trezirea inversa

mare lucru e sa se trezeasca omul la cristalizarea de constiinta numita constienta, in care sa isi dea seama de nivelul sau de a fi bazal, dar, si mai mare lucru imi pare, sa se trezeasca efectiv la constienta de a fi care experimenteaza trairea de om.
desigur, sunt niveluri si niveluri de trezire, e cale lunga pana la acel nivel in care parti importante, din ceea ce noi in iluzie, numim zi, sa ne identificam cu a fiul bazal care experimenteaza uimit, carnalitatea si psihismul.
stiu o sa imi spuneti ca, starea de uimire apartine deja psihismului, deci nu sunt in a fiul bazal nici macar atunci.
corect, dar important e sa ne dam seama de identitatea noastra bazala, nu sa o traim, deoarece trairea bazala e una de leguma, ea are doar rostul de a fi potential spre a experimenta umanul, iar uimirea e o stare a umanului.
desigur, tot ce experimenteaza a fiul bazal e o stare a umanului, numai ca se pot identifica anumite aspect ce sunt cu mult mai naturale decat altele, e vorba de natura prima a lucrurilor, ratiunea lor de a fi (o pasarea nu a avut niciodata ratiune prima si naturala, aceea de a fi trofeu sau friptura).
suntem capacitati de a experimenta care, primim permanent inductia bazala de a fi, incepand de la a fiul bazal ce ne da sinealitatea, pana la multitudinea fara de numar de a fiuri cu care ne identificam (a fi corpul, a fi creierul, a fi psihicul, a fi spiritul, a fi trairea de durere sau placere, a fi mama, fiica, savantul, boschetarul).
de unde, din ce, venim ca si capacitati sau cine ce, cum, ne informatizeaza ca a fiuri? asta e a necunoscutului si merita sa fie lasata acolo ca sa nu aducem si noi lumii un nou concept la fel de posibil fals ca toate celelalte.
al nostru e sa ne dam seama numai ca traim un film, un spectacol, numit viata, si ca, poate e potrivit sa mai si constientizam cel putin uneori ca, nu suntem tocmai eroul filmului, suntem cel ce se afla in sala si vizioneaza spectacolul.
suntem asa de absorbiti de film incat uitam de noi insine si, asa se face ca, traim actiunea acestui spectacol si ignoram comlet actiunea de a ne detasa de aceasta realitate tabu, realitatea materiala.
sa nu fiu inteles gresit, materialismul e una dintre cele mai mare capodopera a singularitatii (sau daca va place mai mult, a lui Dumnezeu, a necunoscutului, a cui vreti voi), numai ca sunt capodopere diferite ce asteapta sa fie descoperite, de cat mai multe dintre capacitatile de a fi care se cred oameni si stau conectati la matricea materialismului ca pustimea de a zi la net, sau ca pustimea de maine la realitatea virtuala holografica.
mintea e o mare si mirifica aptitudine, din nefericire azi, spiritualitatea moderna, a ajuns sa ii atribuie un ciudat si nemeritat rol de oaie neagra, catalogando conform unui dex al ei, drept acea capacitate inferioara din care se cuvine a iesi pt a beneficia de alte capacitati mult mai inalte, eh, dexuri si dexuri, nimic mai mult.

Aceasta postare a fost editata de i0an: 13 May 2012 - 05:23 AM