[Sei Shonagon]

Sambata ora pranzului. Sunt cu familia la restaurantul unde de obicei luam masa cand nu avem timp sau chef sa pierdem vremea gatind. Atmosfera e placuta, ca de obicei: fetele povestesc nazbatiile de la scoala, ne facem planuri la ce film sa ne uitam dupa-amiaza, in timp ce eu incerc sa gasesc in program o mica nisa ca sa am timp sa ma pregatesc pentru calatoria de saptamana viitoare... Vinul are acelasi gust bun ca data trecuta, totul e bine, sunt relaxata...

Un paravan de sticla ne desparte de cealalta sala a restaurantului unde sunt mesele pentru fumatori. Noi avem masa chiar langa geam. Din coltul ochiului sesizez ca cineva se aseaza la masa din partea opusa... apoi un gest cu mana imi atrage privirea: asa isi aranja "el" ceasul pe mana. Amuzata intorc capul, gandindu-ma ca ar fi culmea sa fie chiar el, si sa ne reintalnim dupa atatia ani aici in micul meu orasel, la 1000 de km de orasul nostru natal si in alta tara. Insa cand am intors capul mi s-a oprit respiratia: chiar el era! Brusc au incetat in jurul meu toate zgomotele pentru ca nu mai auzeam decat cum imi bate inima si am aruncat o privire grabnica spre ai mei sa vad daca si-au dat seama de ceva. Apoi m-am ridicat si m-am dus la toaleta, unde am incercat sa ma recompun. Restul mesei a fost un chin pentru mine: o singura data am indraznit sa ma mai uit la masa lui: exact atunci cand si el s-a uitat la mine. Pentru cateva secunde ne-am uitat unul in ochii celuilalt, apoi am schitat un mic zambet si nu m-am mai uitat la el. Restul mesei m-am concentrat puternic asupra discutiei cu sotul meu, rugandu-ma sa terminam cat mai repede si sa plecam. As fi fost incapabila sa ma comport dezinvolt, daca ne-am fi nimerit fata in fata...

Apoi ajunsa acasa mi-a parut rau ca nu am avut curajul sa ma duc sa-l salut: cine stie cand ne vom revedea din nou.

A fost cea mai ciudata "neintalnire" din viata mea si inca sunt sub influenta ei, pentru ca am crezut ca e un capitol complet inchis si daca e sa ne intalnim intamplator nu voi simti nimic mai mult decat bucuria revederii unui prieten drag...

Voi ce parere aveti? Era mai bine daca ne vorbeam?

[crocobaur]

Era bine daca vorbeai cu el,pentru linistea ta viitoare, puteai sa-l prezinti si familiei ca pe un vechi prieten . Acum o sa ai regrete eterne ca nu ai facut-o, zic eu!

[SelectAwoman]

Eu spun ca ai facut alegerea cea mai buna ... cum sa mergi la el dupa atata timp si sa incepi sa te balbai sau sa te inrosesti ... si mai esti si cu sotul .... Eu asa as fi procedat, exact ca tine ... Eu spun ca ai avut destul curaj ... si daca dragostea a fost mare ... ma bucur ca nu ai leshinat cand l-ai vazut Mie mi s-a parut ca il vad o data si mi-a fost rau 1 saptamana .... Bravo !! ... cred eu ca ai facut alegerea potrivita ... chiar daca nu ai realizat pe moment ....

[harald]

Sei Shonagon, la Nov 20 2006, 08:20 PM, a spus:

Voi ce parere aveti? Era mai bine daca ne vorbeam?

E greu de exprimat o părere ...
Odată, am stat timp de câteva minute într-o intersecţie, la multe sute de km. de casă. Era singura dată când treceam pe drumul respectiv, în cei peste 15 ani de când conduc. Iar în intersecţia aceea, aveam de ales dacă trec sau nu să o văd pe prima fată cu care mi-am dorit să rămân împreună toată viaţa ...

Şi m-am gândit că amintirea s-ar putea să fie mai frumoasă decât realitatea, aşa că n-am avut curajul ...
Iar fata mă priveşte şi azi întrebătoare, dintr-o fotografie veche, alb-negru ... de acum 18 ani ... exact vârsta pe care o avea ea atunci ...

[Varuna]

Nu stiu cum era mai bine, in general sau pentru tine. Eu una nu i-as fi vorbit, chiar daca mi-as fi dorit-o. Cred ca vorbele ar fi facut mult mai reala prapastia timpului care a trecut si pe mine asta m-ar fi angoasat. Emotia de a revedea pe cineva, pesemne important, cred ca e suficienta.

[Kilkoana]

Mi-e groaza de aceste intalniri. Tocmai pentru ca trecutul este atat de adanc impregnat in fiinta mea.

Nu stiu daca era bine sa vorbiti sau nu. Ar fi bine sa putem spune STOP! Oricarui sentiment fata de trecut.
Urasc trecutul , pe cat il pot si iubi.

Aceasta postare a fost editata de Daydreamer: 20 November 2006 - 08:46 PM

[Sei Shonagon]

Ar fi bine sa putem pastra toate iubirile pe care le avem... oricum fiecare e altfel... a le compara e o prostie...

Oricum, nu credeam sa ma "sperii"... a fost foarte ciudat. De atunci ma gandesc ca asa cu am recunoscut gestul pe care l-a facut cqand si-a aranjat ceasul, asa ii cunoasteam toate gesturile, toate privirile, toate zambetele si undeva e un gol ca acum nu a mai ramas decat amintirea lor si teama ca peste multi ani si aceste amintiri se vor sterge...

[Kilkoana]

Sei Shonagon, la Nov 20 2006, 10:45 PM, a spus:

Ar fi bine sa putem pastra toate iubirile pe care le avem... oricum fiecare e altfel... a le compara e o prostie...

Oricum, nu credeam sa ma "sperii"... a fost foarte ciudat. De atunci ma gandesc ca asa cu am recunoscut gestul pe care l-a facut cqand si-a aranjat ceasul, asa ii cunoasteam toate gesturile, toate privirile, toate zambetele si undeva e un gol ca acum nu a mai ramas decat amintirea lor si teama ca peste multi ani si aceste amintiri se vor sterge...

Care eu e mai bun? Daca am reusit sa sterg toate amintirile sau daca le pastrez toata viata?

[Sei Shonagon]

Daydreamer, la Nov 20 2006, 07:50 PM, a spus:

Care eu e mai bun? Daca am reusit sa sterg toate amintirile sau daca le pastrez toata viata?

Cred ca depinde de om... de cum se simte fiecare mai bine in propria lui lume. Eu ma simt bine daca imi doresc imposibilul:-) dar nu am pierdut speranta ca la un moment dat ma voi maturiza:-)

[Kilkoana]

Eu sigur nu voi reusi niciodata, dar sunt deja offtopic.