O mica parabola:
O legendă veche spune că pe o insulă din întinsul mării erau o mână de oameni, crestini de religie. La malul insulei trage o corabie având la bord si niste preoti. Întrebati de acestia cum se închină lui Dumnezeu, localnicii răspund că ei ridică mâinile în sus si spun “Doamne, miluieste”. Nu stiau nici crezul si nici Tatăl Nostru. Preotii de pe corabie îi învată aceste lucruri si apoi pleacă mai departe cu corabia. La un moment dat, când corabia se depărtase de mal, unul din localnici începe să strige: “Părinte, părinte, ce venea după ‘Facă-se voia Ta’?” Neauzind răspunsul, localnicul cu pricina începe să alerge pe apă spre corabie. La vederea acestei minuni, preotii renuntă la a-i mai educa pe localnici, spunându-le să se roage asa cum stiau ei mai bine.
AnnaCondor, la Nov 15 2006, 06:12 PM, a spus:
Ce vedem atunci cand privim la un om care se roaga?
Un om care vorbeste singur, care se umileste ingenunchind sau luand o pozitie smerita, sau unul care realizeaza acest gest asigurandu-se ca nu il vede nimeni, de teama ridicolului situatiei?
Am auzit ca uneori poate fi practicata doar in cazurile disperate,cand oamenii nu mai au nici o incredere in superioritatea lor de 'Hommo Sapiens' conducatori si stapani peste tot ce misca...iar alteori,ea este cea mai puternica arma a credinciosului,impotriva lumii 'nevazute' .
Ce inseamna pentru voi rugaciunea,si cata valoare au oamenii care practica acest lucru zi de zi?
Iar cei care s-au rugat lui Dumnezeu,macar odata in viata,cum isi amintesc acea experienta ?
Cam atat ...deocamdata!
Deseori în discutiile dintre ortodocsi si protestanti intervine subiectul închinării în fata icoanelor sau în fata preotului. Protestantii afirmă că ceea ce fac ortodocsii, gesturile de plecăciune si închinare, ar trebui adresate numai lui Dumnezeu. Unul dintre principalele argumente sunt versetele Apoc. 19:10 si 22:8-9, unde Sf. Ioan Teologul vrea să se închine înaintea unui înger, dar îngerul îl opreste.
Lăsând la o parte dezbaterile filologice despre latreia, proskinesis si doulia (termeni grecesti cu nuante diferite, dar tradusi uniform în Sfânta Scriptură prin prosternere, închinare sau plecăciune), putem observa din Sfânta Scriptură că si bărbati ai credintei făceau asemenea gesturi în fata unor persoane sau în anumite locuri cu însemnătate spirituală.
Iată o listă cu versetele în care apar în Scriptură termenii închinare şi plecăciune. Se poate observa din text că respectiva „închinare” este de fapt un gest de respect fată de persoana în cauză.
Aceeasi termeni apar si cu referire la Dumnezeu, dar si la idoli. Desi în Sfânta Scriptură unele persoane se „închină” înaintea oamenilor, înaintea idolilor sau înaintea lui Dumnezeu, diferenta între aceste gesturi este inima cu care sau duhul în care se face respectiva închinare. Vom vedea ca persoane credincioase se închină si în fata îngerilor (Lot) si în fata lui Dumnezeu, evident cu o inimă diferită.
În societăţile traditionale mai există si azi obiceiul ca fiii să sărute mâna părintilor. Acesta este un gest de respect, care însă trebuie distins de respectul si închinarea adresată lui Dumnezeu. Plecăciunea înaintea unui om nu înseamnă că prin acel gest acelui om îi sunt conferite atributele dumnezeirii.
Gen. 19:1. Cei doi Îngeri au ajuns la Sodoma seara, iar Lot sedea la poarta Sodomei. Si văzându-i, Lot s-a sculat înaintea Lor si s-a plecat cu fata până la pământ.
Lot se închină înaintea celor doi oaspeti, desi nu se poate spune că stia că sunt persoane ale Sfintei Treimi.
Gen. 27:29: Să-ti slujească popoarele si căpeteniile să se închine înaintea ta; să fii stăpân peste fratii tăi si feciorii mamei tale să ti se închine tie; cel ce te va blestema să fie blestemat si binecuvântat să fie cel ce te va binecuvânta!
Închinarea ca gest de respect.
Gen. 37:10: Si povesti tatălui său si fratilor săi [visul], iar tatăl său l-a certat si i-a zis: "Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Au doară eu si mama ta si fratii tăi vom veni si ne vom închina tie până la pământ?"
Închinarea ca gest de respect.
Gen. 43:28: Iar ei au zis: "Tatăl nostru, robul tău, e sănătos si trăieste!" Si Iosif a zis: "Binecuvântat de Dumnezeu este omul acela!" Iar ei s-au plecat si i s-au închinat.
Închinarea ca gest de respect.
Gen. 49:8: Iuda, pe tine te vor lăuda fratii tăi. Mâinile tale să fie în ceafa vrăjmasilor tăi. Închina-se-vor tie feciorii tatălui tău.
Închinarea ca gest de respect si recunoastere a autoritătii. Din semintia lui Iuda aveau să fie alesi preotii.
Exod 18:7: Deci a iesit Moise în întâmpinarea socrului său, s-a plecat înaintea lui si l-a sărutat. Iar după ce s-au binecuvântat unul pe altul, au intrat în cort.
Închinarea ca gest de respect. Interesant e faptul că socrul lui Moise era păgân, fiind politeist.
Exod 33:10: Si vedea tot poporul stâlpul cel de nor, care stătea la usa cortului, si se scula tot poporul si se închina fiecare din usa cortului său.
Închinarea ca gest de cinstire.
2 Reg 15:5-6: Si de se apropia cineva să i se închine, el îsi întindea mâna si-l îmbrătisa si-l săruta. Asa se purta Abesalom cu tot israelitul care venea pentru judecată la rege si a intrat Abesalom la inima israelitilor.
Închinarea ca gest de respect.
Estera 3:2: Toti cei ce slujeau regelui, care erau la poarta regelui, se închinau si se aruncau cu fetele la pământ înaintea lui Aman, căci asa poruncise regele; iar Mardoheu nu se închina si nu-si pleca fata la pământ.
Închinarea ca gest de cinstire.
Psalm 5:7: Iar eu, întru multimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locasul Tău, întru frica Ta.
Închinare cu fata spre sfântul locas. Evreii obisnuiesc si astăzi să se roage cu fata spre Ierusalim – locul Templului, iar ortodocsii cu fata spre răsărit, datorită identificării lui Iisus Hristos cu Soarele dreptătii.
Psalm 131:7: Intra-vom în locasurile Lui, închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui.
Cinstire a unui loc care are o anumită legătură cu Dumnezeu.
Isaia 49:23: Regi te vor creste si printese te vor alăpta. Cu fata la pământ se vor închina înaintea ta si vor linge pulberea de pe picioarele tale. Atunci tu vei sti că Eu sunt Domnul, Care nu rusinează pe cei ce îsi pun nădejdea în El!
Închinare în semn de cinstire.
Isaia 60:14: Si feciorii asupritorilor tăi smeriti la tine vor veni si se vor închina la picioarele tale toti cei ce te-au urât si pe tine te vor numi: cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel.
Închinare în semn de cinstire.
Mat. 18:26: Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieste-mă si-ti voi plăti tie tot.
Acestea sunt cuvintele Mântuitorului. Închinarea la care se referă El este un gest de respect si recunoastere a autoritătii.
Apoc. 3:9: Iată, îti dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic pe sine că sunt iudei si nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină si să se închine înaintea picioarelor tale si vor cunoaste că te-am iubit.
Este vorba de un gest de recunoastere a faptului că Biserica crestină este detinătoarea Adevărului.
Apoc. 19:10: Si am căzut înaintea picioarelor lui, ca să mă închin lui. Si el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Sunt împreună-slujitor cu tine si cu fratii tăi, care au mărturia lui Iisus. Lui Dumnezeu închină-te, căci mărturia lui Iisus este duhul proorociei.
Apoc. 22:8: Si eu, Ioan, sunt cel ce am văzut si am auzit acestea, iar când am auzit si am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea.
Ioan, cutremurat de cele descoperite de înger, dă să i se închine în semn de respect. Îngerul însă refuză din smerenie gestul de pretuire si-l îndeamnă să i se închine lui Dumnezeu, iconomul tuturor celor descoperite de înger. Pe de altă parte, dacă gesturile de „închinare” ar trebui limitate doar la persoana lui Dumnezeu, oare nu stia bătrânul Ioan Evanghelistul acest lucru? Totusi vedem că el nu-si face astfel de probleme. Gestul lui este unul de consideratiune fată de înger.
Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis
Scris 15 November 2006 - 06:12 PM
rugăciunea pentru mine e respiraţia sufletului. Fără ea, duhul meu moare. Încet, dar sigur. 
