[BigDefender]

Probabil, prima menţiune a Evangheliei după Toma o face Hipolit în Refutatio,
tratat teologic îndreptat împotriva ereziilor, compus între 223 şi 235. Acolo este citat,
se pare, logion-ul 4 într-o formă foarte diferită atât de textul copt, cât şi de cel
grecesc. Autorul atribuie Evanghelia după Toma sectei naasenilor şi se foloseşte de
acest logion pentru a combate învăţăturile sectei. La rândul său, Origen aminteşte
cartea în prima sa omilie despre Luca, plasând-o între scrierile „heterodoxe”. Către
anul 323, Eusebiu de Cezareea menţionează Evanghelia după Toma ca una din lucrările
citate de către eretici, sub numele unui apostol” (Istoria Bisericească 111,25,6),
iar de aici înainte Părinţii Bisericii o vor considera un text eretic folosit sau chiar
compus de adepţii maniheismului.
Până la începutul secolului XX, tot ce ştiam despre Evanghelia după Toma şi
alte evanghelii apocrife erau doar referinţe indirecte (citate şi comentarii) cu ajutorul
cărora Părinţii Bisericii se străduiau să demonstreze caracterul eretic al acestor scrieri.
În 1905 au fost dezgropate, în localitatea Behnesa din Egipt, cunoscută în Antichitate
sub denumirea de Oxyrynchus, peste o mie de fragmente de text de natură religioasă.
Papirusul Oxyrynchus 654 conţine prologul Evangheliei după Toma şi primele şapte
logia. Abia în 1952 (pe baza materialului copt) s-a putut dovedi că şi papirusurile
Oxyrynchus 655 şi Oxyrynchus 1 conţin logia 24+36-39, respectiv logia 26-33+77a.
În 1945, Muhammad Ali As-Samman şi fratele lui, Halifa, au dezgropat în
apropierea localităţii Nag Hammadi, din nordul Egiptului, o amforă care conţinea o
colecţie de douăsprezece cărţi legate în piele. Această bibliotecă includea 45 de
lucrări printre care se numărau Evanghelia după Toma, Evanghelia după Filip şi
Evanghelia Adevărului (scrisă probabil de gnosticul Valentin). Cărţile au ajuns prin
anticariatele din Cairo, iar una dintre ele a ajuns chiar în Germania, după ce a fost
cumpărată de Fundaţia Carl Jung. Este vorba de aşa-numitul Codex Jung. Cele
unsprezece volume rămase în Egipt au fost achiziţionate de Muzeul Coptic din Cairo
şi se află de atunci sub protecţia statului egiptean. Aceste texte au fost examinate
pentru prima dată de specialişti în 1946, când Jacques Schwarz şi Charles Kuentz au
descoperit Codexul II (care conţine Evanghelia după Toma) într-un anticariat din
Cairo. De atunci ele au fost obiectul atenţiei cercetătorilor care le-au consacrat
numeroase ediţii şi o bibliografie imensă.
Originea codexurilor rămâne învăluită în mister. Ştim că textele au fost găsite
la Nag Hammadi, localitate cunoscută în Antichitate sub denumirea grecească de
Chenoboskion (Pajiştea Gâştelor), şi că în apropierea ei se afla o mănăstire cenobită
din comunitatea monastică a Sfântului Pahomie. Caracteristicile caligrafice ale
scrisului copt ne arată că manuscrisele au fost copiate între 350 şi 400 d.Hr. Cine şi
de ce a ascuns aceste texte într-o amforă de argilă îngropată în pământ? Răspunsul nil
poate sugera un eveniment care a avut loc în a doua jumătate a secolului al IV-lea
d.Hr. şi anume interzicerea de către episcopul Atanasie al Alexandriei, în anul 367, a
tuturor scrierilor sacre nerecunoscute oficial de Biserica Egiptului. Este evident că cei
care au îngropat textele cu atâta grijă într-o „capsulă a timpului” nu voiau să le
distrugă, ci să le păstreze. Nu ştim dacă cei care au făcut acest lucru au fost călugării
mănăstirii din Chenoboskion sau membrii vreunei confrerii gnostice, ambele teze
fiind plauzibile.
Evangheliile gnostice prezintă un interes ştiinţific deosebit, întrucât ne oferă o
mărturie de primă mână a gnosticismului creştin. Avem acum sub ochi materiale
originale şi nu părerile subiective ale unor autori care voiau tocmai să demonstreze
caracterul fals al acestor texte. Datorită lor, putem înţelege mai bine istoria timpurie a
creştinismului şi suntem în stare să contextualizăm mai bine scrierile neo-testamentare
canonice. Putem afirma (fără teama de a exagera) că, din punctul de vedere
al importanţei sale, descoperirea textelor de la Nag Hammadi este comparabilă cu
aceea a manuscriselor de la Marea Moartă. Scrierile de la Nag Hammadi au contribuit
profund la înţelegerea procesului de apariţie şi individualizare a creştinismului,
precum şi a mecanismului de formare a unei „ortodoxii” faţă de care „ereziile” au fost
catalogate ca atare, fiind relegate unei poziţii periferice în fenomenul religios.

[BigDefender]

Când şi unde a apărut Evanghelia după Toma ?

Ca şi în cazul evangheliilor canonice, nici în privinţa Evangheliei după Toma
nu putem răspunde în mod precis la aceste două întrebări. Lipsesc manuscrisele autografe,
iar referinţele din text, departe de a oferi informaţii fiabile, constituie încercări
de a obţine legitimitatea scrierii sub pretextul că ar aparţine unei figuri prestigioase
(de regulă, în cazul acestui gen de literatură apocrifă, unui ucenic al lui Iisus).
Lucrările istoriografilor sau ale ereziologilor creştini nu ne sunt de mare ajutor, ele
fiind cu mult posterioare datei redactării evangheliilor (atât canonice, cât şi
necanonice).
Evanghelia după Toma a fost scrisă nu mai devreme de a doua jumătate a secolului
I, când se alcătuia presupusa colecţie Q (din germană, Quelle, „sursă”) de
„spuse” ale lui Iisus, şi nu mai târziu de sfârşitul secolului al II-lea, când au fost
scrise fragmentele greceşti din Oxyrynchus 1. Există şi opinia potrivit căreia faptul că
Evanghelia după Toma este o alcătuire de „spuse” şi nu o biografie ar constitui o
caracteristică „arhaică”, ce ar împinge compunerea ei către jumătatea secolului I d.Hr.
Argumentele de bază pentru susţinerea acestei trăsături arhaice sunt două: 1) În epoca
respectivă oamenii erau interesaţi să păstreze doar „spusele” lui Iisus, deoarece
evenimentele din viaţa lui erau încă vii în memoria orală; 2) Structura Evangheliei
este asemănătoare cu cea a presupusului text Q, care ar fi stat la baza evangheliilor
sinoptice şi ar fi fost tot o colecţie redactată spre jumătatea secolului I d.Hr. Aceste
argumente prezintă câteva vicii, şi anume: 1) Culegerile de „spuse” ale unui
conducător religios nu sunt neapărat dovadă de vechime. Tot în Orientul Mijlociu,
musulmanii redactau culegeri de spuse ale profetului, numite „Hadith”, încă în
secolul al VIII-lea; 2) Aşa-numita sursă Q este doar o presupunere, o ipoteză de lucru.
De fapt, nimeni nu a văzut un text al sursei Q, ea fiind „reconstituită” de specialişti.
Nu se exclude posibilitatea ca textul respectiv să nu fi existat niciodată. Cu atât mai
puţin se poate susţine că presupusa sursă Q ar fi arătat ca o colecţie de „spuse”. Prin
urmare, este puţin serios să considerăm drept dovadă a vechimii Evangheliei după
Toma asemănarea cu un text inexistent. Vom reveni la problema datării în concluzii.
Despre locul în care Evanghelia după Toma a fost redactată avem o indicaţie
preţioasă chiar în prologul cărţii: „Acestea sunt cuvintele cele ascunse pe care le-a
grăit Iisus cel Viu şi pe care le-a scris Didimos Iudas Toma”. Trebuie să precizăm că
ambele nume, „Didimos” şi „Toma”, înseamnă „geamăn” în greacă, respectiv
aramaică. De aceea, în Ioan 11,16 se precizează („Toma, care se numeşte Didimos”).
Folosirea alăturată a celor două nume este redundantă, ea fiind obişnuită numai în
mediul siriac. Tot specifică mediului siriac este confundarea lui Iuda (nu
Iscarioteanul, ci acela numit în sinoptice „al lui Iacob”) cu Toma. În versiunea siriacă
curetoniană (secolul al IV-lea), în Ioan 14,22, în loc de „Iuda” apare „Iuda Toma”.
Este grăitor faptul că şi alte cărţi atribuite lui Toma, precum Faptele lui Toma şi
Cartea lui Toma ”Atletul”, îşi au originea în mediul siriac. În sfârşit, trebuie să
spunem că atribuirea unor cărţi apostolului Toma era un fapt obişnuit în Siria, unde
acest sfânt se bucura de o mare popularitate. Aşadar putem spune că Evanghelia după
Toma a fost scrisă undeva în Orientul Mijlociu, între jumătatea secolului I d.Hr. şi
sfârşitul secolului al II-lea d.Hr., şi a fost redactată, probabil, în limba siriacă. Nu ne
putem pronunţa asupra filiaţiei versiunii copte, dacă ea a fost tradusă direct din siriacă
sau mai degrabă prin intermediul limbii greceşti.
O întrebare mult mai grea se referă la autorul cărţii sau, mai exact, la orientarea
ideologică a autorului cărţii. Este vorba de un gnostic, de un iudeo-creştin care
încerca să potrivească învăţătura lui Iisus cu cea a Vechiului Testament, sau avem dea
face cu un text scris dintr-o perspectivă asemănătoare celei care mai târziu va fi
numită „ortodoxă” ? Vom încerca să răspundem la aceste întrebări.

[Haruka]

Evanghelia dupa Toma.......ce atata confuzie, nelamurire, nedumerire....e o scriitura relatata intr-un mod diferit fata de cele 4 Evanghelii canonice .......merita a fi citita intrucat zice numai de bine.

[BigDefender]

Haruka, la Oct 21 2006, 09:23 AM, a spus:

Evanghelia dupa Toma.......ce atata confuzie, nelamurire, nedumerire....e o scriitura relatata intr-un mod diferit fata de cele 4 Evanghelii canonice .......merita a fi citita intrucat zice numai de bine.

Este Evanghelia după Toma un text gnostic ?

Înainte de a afirma cu reproş sau cu admiraţie că Evanghelia după Toma este
un text gnostic, trebuie să definim ce avem în vedere când întrebuinţăm termenul
„gnostic”.
În linii mari, gnosticismul este o „religie” dualistă care îşi propune eliberarea
omului prin dobândirea unei cunoaşteri (gnosis) tainice, ezoterice, rezervată unor
iniţiaţi şi superioară oricărei credinţe. Această cheie de lectură pare sugerată încă din
prologul Evangheliei şi din primul logion :
[Prolog.] Acestea sunt cuvintele cele ascunse pe care le-a grăit Iisus cel Viu şi pe care
le-a scris Didimos Iudas Toma.
1. Şi a spus [Iisus]: oricine va găsi înţelesul acestor cuvinte nu va gusta moartea.
Aşadar oricine va înţelege sensul învăţăturilor tainice care urmează va fi
eliberat de moarte, adică mântuit. într-adevăr, nu regăsim acel „oricine crede în Mine
nu va muri în veac” din evangheliile canonice (Ioan 11,26), viaţa veşnică fiind aici
dobândită prin cunoaştere. Un alt indiciu ne este oferit în logion 39:
39. Iisus a spus: Fariseii şi cărturarii au luat cheile cunoaşterii şi le-au ascuns. Nici ei
nu au intrat, nici nu i-au lăsat pe cei care doreau să intre. Iar voi fiţi isteţi ca şerpii şi
curaţi ca porumbeii.
În textul copt, cuvântul „cunoaştere” este redat chiar prin termenul grecesc
împrumutat (gnoză), care putea desemna învăţăturile ezoterice prin care se dobândea
mântuirea. Mai departe, în logion 62 vedem un Iisus care, departe de a răspândi
învăţătura public şi pe înţelesul tuturor, vorbeşte despre taine pe care le comunică
doar celor pe care-i găseşte demni:
62. Iisus a spus: Eu spun tainele mele acelora care sunt vrednici de tainele mele...
Dar trebuie să ţinem cont că gnosticismul a apărut în cadrul creştinismului şi, pînă la
mijlocul secolului al II-lea (data foarte probabilă la care cel puţin nucleul Evangheliei
după Toma era elaborat), cu excepţia unor atitudini mai radicale, nu era un univers
separat de acesta. Propovăduirea unei cunoaşteri eliberatoare nu este exclusiv
atributul unui sistem gnostic. Noul Testament se referă nu o dată la o învăţătură
„secretă”, destinată doar ucenicilor apropiaţi ai lui Iisus (de exemplu, Marcu 4,11:
„Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară
totul se face în pilde”). Însuşi Iisus vorbeşte de „cheia cunoaşterii” (Luca 11,52).
Acelaşi termen, gnosis, este folosit de Sfântul Pavel pentru a desemna un tip de
cunoaştere specială, mai profundă, a unor învăţături de credinţă: „Dar nu toţi au
cunoaşterea (he gnosis) [că a mânca din cele jertfite idolilor nu înseamnă nimic rău -
n.n.]... Căci dacă cineva te-ar vedea pe tine, cel ce ai cunoaştere, şezând la masă în
templul idolilor ş.a.m.d... Şi va pieri prin cunoaşterea ta cel slab...” (1 Cor. 8,
7.10.11). Aici, această cunoaştere poate fi bună, eliberatoare, şi chiar e numită
„această libertate a voastră”, totuşi „cunoaşterea (gnosis) semeţeşte, iar iubirea
zideşte” (1 Cor. 8,1). Mistere, taine, înţelesuri adânci rezervate unui grup restrâns se
regăsesc într-un mare număr de religii fără să aibă nimic de-a face cu gnosticismul.
Mai mult, chiar unele elemente de bază în structura unui sistem gnostic (precum
dualismul, mitul „trickster”-ului etc.) sunt universale şi au cunoscut transformări şi
individualizări specifice în cadrul credinţelor religioase4. Aşadar trebuie procedat cu
multă prudenţă pentru a discerne adevărata identitate a gnosticismului sistematizat de
ceea ce poate fi numit un gnosticism grosso modo, altfel spus, o reflecţie în cadrul
creştinismului primelor secole.
Să facem un pas mai departe. Gnosticismul propriu-zis presupune acceptarea
(şi reelaborarea) unui ansamblu de credinţe (deci un sistem) ce caracterizează această
formă de gândire. Gnosticismul stricto sensu este dualist. Există doi zei: pe de o parte
un zeu inferior şi rău, „Demiurgul”, care a creat lumea materială şi imperfectă, iar de
cealaltă parte zeul superior şi bun, „Dumnezeu”, un fel de deus otiosus, care stă
ascuns dincolo de cer. Lumea materială a fost făurită de Demiurg fie prin şiretlic, fie
printr-un accident catastrofal, iar omul s-a născut atunci când sufletele au decăzut şi
intrat în lumea materială. Atunci ele s-au acoperit cu un „veşmânt”, care este trupul
material, ca să poată supravieţui în lumea materială. Dumnezeul cel Bun nu uită
sufletele întemniţate în carne şi îşi trimite o solie, eventual pe fiul lui, ca să le aducă
oamenilor „cunoaşterea” (gnoza) cea desăvârşită prin care omul să se poată elibera de
lumea materială şi să se întoarcă în împărăţia imaterială a lui Dumnezeu. După ce a
îmbrăcat şi el veşmântul de carne, acest trimis îşi uită uneori menirea şi trăieşte o
viaţă înjositoare, până când un alt trimis vine din cer să-i amintească misiunea (mitul
„salvatorului salvat”). Trezirea omului prin gnoză se realizează prin descoperirea
„scânteii divine” ascunse în sufletul său, altfel spus, prin cunoaşterea adevăratei
imagini de sine. Cu câteva excepţii, precum gnoza simoniană, cea hermetică şi
maniheismul, celelalte gnoze au adoptat şi prelucrat imaginarul creştin. După gnozele
„creştine”, Dumnezeul Vechiului Testament este demiurgul cel rău care a creat
lumea, Dumnezeul Noului Testament este zeul cel bun care stă ascuns dincolo de
cer5, iar Iisus este fiul zeului celui bun, trimis să aducă oamenilor o învăţătură secretă
prin care ei vor fi mântuiţi.
Acum, după ce am definit gnosticismul şi stricto sensu, avem elementele de
discuţie pentru a continua analiza acelor logia din Evanghelia după Toma care conţin
sugestii din sistemele gnostice.
Spre exemplu, temele anticosmismului (lumea este rea) şi antisomatismului
(trupul este rău), de expresie dualistă, le găsim în trei logia: 56, 80 şi 112:
56. Iisus a spus: Oricine a cunoscut lumea a găsit un cadavru, şi lumea nu este
vrednică de cel care a găsit un cadavru.
80. Iisus a spus: Cel care a cunoscut lumea a găsit un trup, iar lumea nu este vrednică
de cel care a găsit un trup.
112. Iisus a spus: Vai de carnea care depinde de suflet şi vai de sufletul care depinde
de carne.
Acest ultim logion, 112, pare să aprofundeze condamnarea legăturii trup-suflet,
dar în acest caz rămâne de văzut cum se împacă el cu logion-ul 29:
29. Iisus a spus: Dacă carnea a fost făcută pentru suflet, aceasta este o minune; iar
dacă sufletul (a fost făcut) pentru trup, aceasta este minunea minunilor. Însă eu mă
minunez de cum această mare bogăţie s-a sălăşluit în această sărăcie.
O serie de logia ne aminteşte elementele gnozei hermetice din Poimandres
(crearea omului după chipul Fiinţei Luminoase, confruntarea omului cu propriul
„chip de lumină” şi ameninţarea căderii):
83. Iisus a spus: Chipurile sunt arătate omului şi lumina dinăuntrul lor se ascunde în
chipul luminii Tatălui...
5 Să nu uităm toate acţiunile şi atitudinile crude pe care Vechiul Testament le atribuie lui Dumnezeu, în timp ce Noul

Testament ne prezintă un Dumnezeu bun, milostiv şi îndurat. Primul ideolog al acestui dualism creştin radical a fost
Marcion de Sinope (cea 85-155), care a respins Vechiul Testament în numele „adevăratului creştinism” şi a întemeiat o
Biserică deosebit de puternică până în secolul al IV-lea.


84. Iisus a spus: Acum, când vedeţi asemănarea voastră vă bucuraţi, iar când veţi
vedea chipurile voastre, cele care au luat fiinţă la începutul vostru, care nici nu mor,
nici nu se arată, cum veţi putea îndura?
Întrebarea este reluată în logion-ul 11: „Atunci când veţi fi în lumină, ce veţi
face ?”. Aici putem vedea, dacă vrem, tema hermetică a „chipului”, adică a sinelui
esenţial, care nu are nici naştere şi nici moarte, contemplarea acestuia fiind o
experienţă traumatică (a dus la căderea omului primodial), drept pentru care apare
întrebarea „...cum veţi putea îndura?”. Dar pe cât este de adevărat că universul
gnosticilor este unul al luminii (populat de Fiinţe de lumină, comori de lumină, copii
ai luminii etc.), la fel de adevărat este şi faptul că Dumnezeu-Lumină este central în
arhitectura evangheliei şi a primei epistole ioaneice. Aluziile şi sugestiile din logia
citate sunt mult prea vagi, prea puţin conturate şi lipsite de context pentru a le putea
identifica cu expresiile sistemelor gnostice, putându-se vedea în ele doar reflecţii
creştine care aprofundează tema ioaneică a Luminii-Hristos.
Rămânând în câmpul sugestiilor gnostice putem remarca şi alte paralele:
obsesia reîntoarcerii la unitatea primordială (logia 4, 11, 22, 61 - acesta din urmă pus
în legătură cu tema unităţii şi a divizării la gnosticul Theodotus), mitul sufletului
androgin (22, 114), opoziţia lumină/întuneric (24, 61), funcţia eliberatoare a
cunoaşterii de sine (3, 67, 70). Dacă toate aceste teme ne duc cu gândul la gnosticism
(mai mult prin modul în care le-am formulat noi decât cum apar în text), trebuie
totuşi să recunoaştem în „gnosticismul” Evangheliei după Toma ecourile puternice
ale Bibliei şi nu ambientul scrierilor gnostice.
Să analizăm în continuare logion-ul 100, singurul în care Iisus este contrapus
lui Dumnezeu (deci o posibilă referinţă la doi zei, demiurgul şi zeul superior). Numai
în acest logion este folosit cuvântul (Dumnezeu), în timp ce în restul evangheliei
Dumnezeu este numit (Tatăl):
100. I-au arătat lui Iisus [o monedă de] aur şi i-au spus: Oamenii Cezarului ne cer
dări. El le-a spus: Daţi-i Cezarului ceea ce este al Cezarului, daţi-i lui Dumnezeu ceea
ce este al lui Dumnezeu şi daţi-mi mie ceea ce este al meu.
Pare bizar că în acest logion în care Dumnezeu este numit „Dumnezeu” şi nu
„Tatăl” (dacă nu sunt sinonime), El este plasat ierarhic deasupra Cezarului, dar sub
Iisus. O asemenea situaţie se poate înţelege în două moduri: 1) interpretarea gnostică:
„Dumnezeu” este demiurgul, zeul inferior care a creat lumea materială, iar „Tatăl”
este zeul superior ascuns. În acest fel s-ar explica cum „Dumnezeu” este mai prejos
decât Iisus, fiul zeului superior. Am putea spune că prin acest răspuns Iisus ar fi vrut
să zică: „Daţi autorităţilor politice (reprezentate de Cezar) ceea ce li se cuvine,
autorităţilor religiose (reprezentate de «Dumnezeul» Vechiului Testament) ceea ce li
se cuvine lor, iar Dumnezeului celui Bun” prin Fiul Său, ceea ce îi aparţine”7; 2)
interpretarea istoricistă: Avem de-a face cu o adăugare târzie care sublinia
ataşamentul obştei faţă de Iisus8. La aceste două explicaţii se adaugă firesc şi cheia de
interpretare după tradiţia paulinică: daţi Legii (adică lui Dumnezeu) ceea ce este al
Legii, daţi Credinţei (adică lui Hristos) ceea ce este al Credinţei, „căci Legea e
dreaptă şi bună” (Rom. 7,12), dar „sfârşitul Legii este Hristos” (Rom. 10,4). În
această lumină, o ierarhie în care datoria către Iisus este „superioară” datoriei către
Dumnezeul Legii este cât se poate de ortodoxă.
Aşadar interpretări mereu posibile, aluzii, paralele în câteva logia... şi cam atât!
Cu excepţia unor elemente disparate, pe care le-am analizat mai sus, este grăitor
faptul că Evangheliei după Toma îi lipseşte arhitectura unui sistem de credinţe
gnostic. Dacă totuşi se vrea ca această scriere să fie una gnostică, atunci nimeni nu va
putea să ne spună de la ce sistem se revendică, ce gnoză propune, ce „confrerie”
gnostică ar considera-o reprezentativă. La sfîrşitul acestei experienţe de lectură,
iniţiatul pare să se simtă mai bine în compania unui Ioan sau Pavel decât alături de
Valentin sau Hermes Trismegistus.

[Haruka]

Bun....am citit cele postate de tine (BisDefender)....acum am o mica intrebare: Sa luam de bun textul din Evanghelia dupa Toma si sa-i atribuim aceeasi importanta ca Evangheliei dupa Luca sau nu ?

[MariaB]

Haruka, la Oct 23 2006, 01:35 PM, a spus:

Sa luam de bun textul din Evanghelia dupa Toma si sa-i atribuim aceeasi importanta ca Evangheliei dupa Luca sau nu ?

de ce ai face asta?
sunt multe texte care au circulat printre crestini fara sa intre si in canonul NT

[BigDefender]

Eu nu am sustinut nici pro,nici contra,asteptati sa mai aduc precizari dupa cum am mentionat!

Putem afirma că în Evanghelia după Toma apar doar elemente gnostice ?

Oricând ne referim la o scriere, mai ales la o scriere antică despre originea
căreia nu ştim practic nimic, este foarte important să revenim constant la text şi să
evităm presupuneri făcute pe baza altor presupuneri. Această abordare „pragmatică”
este deosebit de rodnică în cazul Evangheliei după Toma. Să ne gândim puţin la
structura textului. El nu reprezintă o istorisire sau o dezvoltare coerentă a unor idei, ci mai degrabă o colecţie de „spuse” înţelepte atribuite lui Iisus. În continuare, vrem să
arătăm că Evanghelia după Toma nu este un text omogen şi coerent, ci o colecţie de
maxime sapienţiale şi ezoterice de origini diferite. Am văzut că unele sunt
susceptibile de influenţe gnostice, altele ba. Specialiştii au numărat în cuprinsul
acestei scrieri - şi poate că acest lucru ar fi trebuit amintit de la început - nu mai puţin
de 79 logia cu paralele directe în evangheliile canonice. Dar rămân multe logia cu
origini incerte, adeseori contradictorii ca ideologie. Unele versete par a fi iudeocreştine,
poate chiar ebionite. Să examinăm două logia. Primul se referă la
succesiunea puterii în comunitatea creştină şi îi acordă întâietatea lui Iacob, fratele lui Iisus, episcop al Ierusalimului, care era capul Bisericii iudeo-creştine :
12. Ucenicii i-au spus lui Iisus: Ştim că vei pleca de la noi. Cine va deveni mai
marele peste noi ? Iisus le-a spus: Oriunde veţi merge, vă veţi duce la Iacob cel Drept,
datorită căruia s-au făcut cerul şi pământul.
De remarcat cuvintele de laudă exagerate la adresa lui Iacob, „datorită căruia sau făcut cerul şi pământul”. Alt logion declară obligativitatea respectării sabatului:
27. Dacă nu veţi posti de lumea aceasta, nu veţi afla împărăţia. Dacă nu veţi face

sabatul, sabat, nu îl veţi vedea pe Tatăl.
Din cauza ambiguităţilor prepoziţiei copte, ultima parte a acestui logion, ar
putea fi înţeleasă şi altfel: „Dacă nu veţi ţine sabatul [în ziua de] sabat...”. Ar fi vorba
deci de o reacţie împotriva acelor comunităţi eleno-creştine care respectau duminica
(cf. Evr. 4,9: „Drept aceea s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui
Dumnezeu”). Dar rămâne şi ipoteza unei critici a pietismului formalist, având în
vedere că în logion-ul 53 Iisus declară că „adevărata tăiere împrejur este în duh”. Şi
cu aceasta ne aflăm deja într-o altă orientare a evangheliei, eleno-creştină (logia 6 şi
14 tăgăduiesc obligaţia de a păzi postul, rugăciunea şi milostenia în aspectul lor
formalist).
În schimb, o polemică cu eleno-creştinismul, şi anume împotriva
trinitarismului, ar putea fi misteriosul logion 30:
30. Iisus a spus: Acolo unde sunt trei zei, ei sunt zei. Acolo unde sunt doi sau unul, eu
sunt cu el.
Să fie vorba de o respingere a unui model trinitar în favoarea celui dualist
gnostic sau monoteist creştin? Este greu să ne pronunţăm, fiindcă logion-ul în cauză
este puternic deteriorat atât în versiunea coptă, cât şi în cea grecească. Dar dacă este
totuşi o reacţie anti-trinitară, atunci acest logion nu ar putea veni din a doua jumătate
a secolului I d.Hr., ci ar fi un adaos dintr-o epocă în care trinitarismul se afirmase
deja. Acesta ar putea fi un argument în favoarea unei datări mai târzii fie a
Evangheliei după Toma în totalitate, fie doar a respectivului logion.
Afirmaţia din logion-ul 46, cum că „de la Adam până la Ioan Botezătorul,
nimeni dintre cei născuţi din femeie nu s-a ridicat deasupra lui Ioan Botezătorul...”,
nu se împacă foarte uşor cu lauda exagerată, din logion-ul amintit, la adresa lui la
Iacob cel Drept, „datorită căruia s-au făcut cerul şi pământul”, deşi nu se contrazic în
mod făţiş. Să fie o concesie faţă de ioaniţi? Nu este exclus.
Alte paralelisme ne duc la Evanghelia Evreilor. De exemplu, în logion-ul 101
Iisus spune că „mama cea adevărată” este aceea care i-a dat viaţa, referindu-se
probabil la o entitate spirituală, poate chiar la Duhul Sfânt. Origen (Com. la Ioan
2,12.87) citează din Evanghelia Evreilor cuvintele „mama mea, Sfântul Duh”,
atribuite aici lui Iisus. Alte paralelisme cu apocriful menţionat le găsim în logia 2 şi
52.
Dialogul dintre Iisus şi Salomeea din logion-ul 61 pare a fi fost preluat fie din
Evanghelia Egiptenilor (azi dispărută), fie dintr-o sursă comună. Alte paralelisme cu
acest apocrif, în logia 22, 37, 79 şi 106.
Caracterul eterogen al lucrării este dovedit şi de unele contradicţii, dintre care
menţionăm una mai evidentă. În logion-ul 95 Iisus condamnă camăta în mod tranşant,
pentru ca în logion-ul 109 (pilda comorii ascunse) să menţioneze camătă într-o metaforă
cu sens pozitiv.
Încă o probă a caracterului eterogen, considerăm noi, o constituie prezenţa aceluiaşi
logion în două variante diferite (56 şi 80), pe care le-am prezentat atunci când
am discutat caracterul lor gnostic. Cele două variante se deosebesc prin folosirea
cuvântului peiorativ (cadavru) în logion 56 şi a cuvântului neutru (trup) în logion 80.
După părerea noastră, este evident că avem de-a face cu versiuni adunate din surse diferite.

[Haruka]

MariaB, la Oct 23 2006, 02:13 PM, a spus:

de ce ai face asta?
sunt multe texte care au circulat printre crestini fara sa intre si in canonul NT

Nu stiu la care din intrebari de referi........sa luam de buna sau sa nu o luam de buna ?
Sunt multe texte care circula printre crestini si nu sunt canonice si-n ziua de azi. Unii prin canonice inteleg doar stricta dorinta si vointa si minune a lui D-zeu si atunci cele care nu sunt canonice nu doar printr-o simpla intamplare nu-s in Biblie, ele sunt relativ spurcate, corijabile,defectuoase...merita citite da' nu si puricate.
Eu sunt fan text apocrif !!!

[MariaB]

Haruka, la Oct 24 2006, 12:19 PM, a spus:

sa luam de buna sau sa nu o luam de buna ?

depinde la ce nivel de "luare" te referi si ce intentii ai...

orice apocrifa este de luat in sema la cursurile de teologie unde se studiaza apocrifele

in practica vietii de credinta, e de crezut ceea ce crede comunitatea ta de credinta

[Haruka]

MariaB, la Oct 24 2006, 01:03 PM, a spus:

depinde la ce nivel de "luare" te referi si ce intentii ai...

orice apocrifa este de luat in sema la cursurile de teologie unde se studiaza apocrifele

in practica vietii de credinta, e de crezut ceea ce crede comunitatea ta de credinta

Nivel de "luare"= acordarea de credibilitate in acelasi procent ca-n cazul textului canonic.

In comunitatea mea de credinta exista un sg suflet, adica je.