[bridget jones]

Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.

Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.

Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.

Imbratisarea, de Nichita Stanescu

mie.

[Ea.]

Copile, între mine şi tine diferenţa e doar o tăcere
Teodor Dume


Să fii într-o zi ceea ce nu ai fost
îţi trebuie timp,
mult timp,
ca să poţi să priveşti prin oameni
dar să nu te rătăceşti
prin respiraţia lor.

Si când vei înţelege
toate lucrurile interzise,
desenează cercuri şi să nu
îndrăzneşti să te abaţi
de la semne,

(întotdeauna
drumurile duc înspre Nord)

ca o promisiune.

eu voi exista (şi te voi aştepta)
în tăcerea de dincolo.


V. Contemplare

Se arată fulgerător o lume
mai repede decît chiar timpul literei A.
Eu ştiam atît: că ea există,
deşi văzul dinapoia frunzelor nici n-o vedea.

Recădeam în starea de om
atît de iute, că mă loveam
de propriul meu trup, cu durere,
mirîndu-mă foarte că-l am.

Îmi lungeam sufletul într-o parte, şi-ntr-alta,
ca să-mi umplu ţevile braţelor cu el.
La fel şi globul de peste umăi
şi celelalte-nfăţişări, la fel.

Astfel mă încordam să-mi aduc aminte
lumea pe care-am înţeles-o fulgerător,
şi care m-a pedepsit zvîrlindu-mă-n trupul
acesta, lent vorbitor.

Dar nu-mi puteam aminti nimic.
Doar atît-că am atins
pe Alceva, pe Altcineva, pe Altunde,
care, ştiindu-mă, m-au respins.

Gravitaţie a inimii mele,
toate-nţelesurile rechemîndu-le
mereu înapoi. Chiar şi pe tine,
rob al magneţilor, gîndule.

(Nichita Stanescu)

Aceasta postare a fost editata de Ea.: 26 November 2011 - 04:36 AM

[Ea.]

Iti petreci viata construind tot felul de fantezii romantice. Nu te astepti din partea cavalerului sa te arunce de pe cal la o aruncatura de bat de castel.


Floarea-soarelui – Richard Paul Evans

[bridget jones]

Pe trupul tau am invatat constelatiile toate
- asa pur si simplu stand in coate! -
Vroiam sa stiu totul, caci nu stiam nimic
...........................................
Doamne, Universul cat e de mic!...

Meandrele iubirii - Romeo Morari
mie

[Salvie]

celui care trece...

Trecea un om pe drum...

Elena Farago

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum - ?

Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui...

Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, - şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.

[Salvie]

oricui...

Tu nu eşti frumuseţea…
Tudor Arghezi


Tu nu eşti frumuseţea spiralelor candide,
În ochi tu nu duci moarte şi perlele lichide
În cari răsfrîng misterul văpăile livide.

Nici flori n-atingu-ţi fruntea spre dînsele plecată,
Nici pagini cu poeme rămase de-altădată
Nu se desfac nostalgic în dreapta-ţi inelată.

Tu nu cunoşti otrava gîndirii şi-a vegherii:
Fantasmele de fildeş, regini ale tăcerii,
Nu ţi-au suflat miresme subt salciile serii.

Tu ştii că de cînd lumea e linişte şi pace,
Că drumul e pe care păianjenul îl face
Ţesînd în umbră caldă velurele să-mbrace
Subt cari stagnează ochii şi pletele-ţi opace.

Copil naiv! de-aceea te-ador şi te mîngîi
Cu faţa-nmormîntată ca-n floare de lămîi
În carnea-ţi netezită de buzele dintîi!

Şi nu-ţi şoptesc sonete, nici mituri nu-ţi îngîn,
Pe unde trece umbra acestui hoit păgîn.
Aplec eternitatea spre tine, şi rămîn

Cu ochi-închişi în zîmbet, copil abia-nflorit;
Cu fruntea răsturnată, cu visul risipit,
Ca o dantelă scumpă pe trupu-ţi adormit.

Dar spune-mi, la crepuscul, încet, sunt fericit?

[Ea.]

"Coaja de seminte pe care ai cules-o, si mi-ai aratat-o,
ti-amintesti, pe varful degetelor,
Ca o moneda fractionala, un nimic al
nimicului, ratacita si pierduta si totusi
atat de frumos fasonata - in spirala -
parea un talisman, emblema potrivita pentru o insula
unde labirinturi si lucruri norocoase abunda."

(Din Florile Cretei)

[Ea.]

Ți-aduci aminte noaptea aia ? În care eu am creat și tu ai plecat. Ți-aduci aminte ziua aia? În care eu am plecat și tu ai rămas pe dinăuntru?

Ți-aduci aminte de mine? Nici un răspuns . Nici o culoare.

aşa se întâmplă când nu ai muze

Aceasta postare a fost editata de Ea.: 08 January 2012 - 04:37 AM

[Salvie]

vantului

Poemul V

Ca tu să mă auzi,
cuvintele mele
se îngustează câteodată
precum urmele pescăruşilor pe plaje.

Colier, clopot ameţit
pentru mâinile tale gingaşe ca strugurii.

Şi îmi privesc cuvintele din depărtare.
Ele găsesc un adăpost mai cald în tine decât în mine.
Ca iedera se înalţă pe vechile-mi dureri.

La fel suie ziduri ceţoase.
Tu eşti vinovată pentru o astfel de trudă.
Ele zboară din bârlogul meu întunecat.
Totul se umple de tine, şi tu umpli totul.

Înaintea ta, au populat golul pe care tu l-ai cucerit,
şi îmi sunt mai vecine în tristeţe decât tine.

Acum vreau ca ele să spună ce-am vrut eu să-ţi spun
şi să te facă să auzi aşa cum eu aş vrea să mă auzi.

Vânturile obidei încă le mai mângâie, ca întotdeauna.
Câteodată, uraganele viselor le zdrobeşte.
Poţi asculta şi alte voci în vocea mea îndurerată.

Bocetul bătrânelor guri, sângele vechilor rugi.
Iubeşte-mă, pereche. Nu mă abandona. Urmează-mă.
Urmează-mă, pereche, pe acest val de obidire.

Şi cuvintele mele prind culoare în iubirea ta.
Totul se umple de tine, şi tu umpli totul.

Voi preface cuvintele într-un colier infinit
pentru mâna ta albă, gingaşă ca strugurii.

poezie de Pablo Neruda

[bridget jones]

Mă invelesc de frig intr-o speranta
cum se-nveleste soba nou zidita
în reliefuri de faianta
cu focul pururi logodita.

Nu pune mana peste mine daca-i vara
căci n-ai să intelegi nimic
stimata doamna-domnisoara
din frig.

Ci vino când nu merge nimeni
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.


In dulcele stil clasic - Nichita Stanescu

Cristinei Stanciu