[deea_s]

Indiferent ce varsta am avea,stim f bine ca parintii obisnuiesc sa ne spuna ce sa facem si ce sa nu facem.Ce parere aveti despre acest lucru?

[corinae]

Eu am noroc din punctul asta de vedere. Mama mea eventual isi spune parerea, dar nu incearca sa si-o impuna.
Spune ca e viata noastra si deci noi trebuia sa hotaram cum si cu cine ne-o traim.

[D3us]

Nu mai am probleme de genul asta de ceva timp. De obicei e bine sa asculti macar ce spun parintii de cele mai multe ori au dreptate mai ales ca ei sa-ar putea sa fi trecut prin ce treci tu acum! Si de cele mai multe ori nu-ti vor rau. :winca:

[deea_s]

Nici eu nu am probleme ...doar ca ma intreaba cand ies in oras ...cu cine anume ma duc...cat stau...si chestii de genul asta.

Parerea mea este ca parintele nu trebuie sa abuzeze de statutul pe care il detine si sa-i acorde copilului sau libertatea si intimitatea necesara.

[roportal]

Putin control este necesar. Dovedeste ca le pasa.
Stiu o fata care poate face ce vrea nu le pasa. In plus trebuie sa se intretina singura ceea ce este foarte dificil.
La polul opus este un coleg care desi are 23 de ani (si e baiat) ai lui se poarta de parca ar avea 10 ani. Ca sa poata iesi in oras trebuie sa minta ca are stagiu sau garzi.

[D3us]

Nu am de ales trebuie sa fiu de acord cu deea_s in privinta libertatii. :dee
Daca nu experimentezi pe propria piele si bune si rele cum ai sa te descurci in viata? Din auzite? Aia nu fac ca a zis mama ca nu e bine...etc
Parerea mea: trebuie construita o relatie de incredere parinti-copii. Trebuie sa aiba mama si tata incredere ca nu ai sa te duci sa te arunci de la etaj. Va veni o zi(eu sper sa nu vina) cand va trebui sa te descurci singur/a in viata. Ce faci atunci, ca parintii nu mai sunt sa te scoata din belele si sa-ti dea sfaturi?

[monique]

Citeaza

Putin control este necesar. Dovedeste ca le pasa.

Sustin ideea... e foarte important sa experimentezi, dar e la fel de important sa ai pe cineva care sa te anunte ca incepi sa depasesti limita... tineretea te face sa recurgi la fapte teribiliste si atunci e nevoie de ei (parintii) ca sa spuna "STOP!"... ai mei au fost destul de grijulii, astfel ca in majoritatea cazurilor trebuia sa ies cu fratele meu... acum, desi nu mai e necesar, tot cu el imi petrec serile... sa-a intamplat sa ies si fara el si sincer, nu prea mi-a placut... intre noi sa-a legat o relatie foarte stransa desi e mai mare ca mine cu aproape 6 ani... in privinta asta ma consider o norocoasa... e mai greu cand nu ai pe cineva apropiat varstei tale in care sa ai incredere si alaturi de care sa te simti in siguranta... yo sunt foarte curioasa cum voi fi ca mama, pentru ca inca de pe acum sunt foarte grijulie cu cei dragi... sincer, nu vreau sa ajung o mama de-aia sufocanta.. sper sa reusesc sa ma contorlez si sa nu devin o pacoste pentru copiii mei...

[Dj Hestia]

Subiectul parinti si copii este vechi de cand lumea... este clasic! Eu am norocul sa "detin" niste parinti super: deseori imi arata ce sa fac, cum sa ma port, dar cand le dau semnalul ca stiu si ma pot descurca si singura ma inteleg! M-au invatat totul de mica si acum, pentru ca mai au de facut doar mici retusuri, pot spune ca sunt multumita de libertatea pe care mi-o acorda (cu mici exceptii)! I'm happy stiind ca mai am inca ulte prietene care sunt nevoite sa se roage de parinti sa se duca la o petrecere! :o {Acum...daca ai mei ar vedea ce scriu eu aici, li sa-ar urca lumea in cap! :pee}

[angelica_covase]

Imi amintesc cu nostalgie cum devoram carti despre educatia copilului,apoi adolescentiilor,in sertarul din birou aveam intodeauna ceva de studiat,acum cred ca nu am gresit,suntem f. buni prieteni,climatul de incredere si iubire sa-a pastrat in ani.

[$Corleone$]

mie parintii nu miau impus niciodata sa nu fac un lucru, miau explicat daca e bine sau nu si mau lasat sa aleg, din fericire am un frate mai mare cu 2 ani si am avut de unde invata, si umpic mai devreme, adica ce facea el la 16 ani eu faceam la 14 :pee eu si prietenii mei cei mai buni am ajuns la concluzia ca am parinti "bestiali" ::