APOCRIFA, Evanghelia lui Petru
#1
Scris 18 August 2006 - 07:30 PM
I
1. Si pentru ca nici unul dintre iudei n-a vrut sa-si spele mâinile nici Irod, nici judecatorii - Pilat s-a ridicat în picioare.
2. Atunci regele Irod a poruncit sa-l ia pe Domnul zicându-le: "Faceti totul precum v-am zis!".
II
3. Acolo se afla si Iosif din Arimateea, prietenul lui Pilat si al Domnului. Stiind el ca au de gând sa-l rastigneasca, s-a dus la Pilat si a cerut trupul Domnului, ca sa-l îngroape.
4. Pilat a trimis la Irod sa-i ceara trupul.
5. Si Irod i-a zis: "Frate Pilat, daca nu l-ar fi cerut nimeni, noi însine l-am fi îngropat, caci se apropie ziua sabatului si în Lege sta scris ca soarele nu trebuie sa apuna peste vreun cadavru". Asadar l-au încredintat poporului iudeilor cu o zi înainte de sarbatoarea azimilor.
III
6. Iar acestia, luând pe Domnul, îl tot înghionteau în fuga si ziceau: "Sa-l schingiuim pe Fiul lui Dumnezeu, caci toata puterea lui este acum în mâinile noastre!".
7. Dupa aceea l-au îmbracat în purpura si l-au asezat pe scaunul judecatorului zicându-i: "Sa judeci cu dreptate, Rege al Israelului!".
8. Cineva a luat o cununa de spini si a pus-o pe capul Domnului.
9. Si unii care se aflau acolo îl scuipau în ochi, altii îl loveau peste fata, iar altii îl tot împungeau cu o trestie ranindu-i trupul. Câtiva îl biciuiau zicând: "Asta-i cinstirea ce i se cuvine Fiului lui Dumnezeu!".
IV
10. Apoi au luat doi raufacatori si i-au crucificat de-o parte si de alta a Domnului. Iar Domnul tacea, ca si cum n-ar fi simtit nici o durere.
11. Si ridicând crucea în picioare au scris pe ea: "Acesta este regele Israelului!".
12. I-au pus vesmintele în fata crucii, apoi le-au luat unul câte unul si le-au tras la sorti.
13. Dar unul dintre cei doi raufacatori a strigat la ei certându-i: "Noi suferim chinurile mortii pentru relele pe care le-am facut; cu ce v-a gresit însa Mântuitorul oamenilor?".
14. Atunci au prins si mai cumplita ura pe El si au poruncit sa nu i se zdrobeasca picioarele, ca sa moara în chinuri.
V
15. Era în miezul zilei când întunericul a cuprins Iudeea. Atunci s-a stârnit o mare zarva si toti se temeau sa nu apuna soarele, caci Isus traia înca. Doar în Lege sta scris ca soarele nu trebuie sa apuna peste un cadavru.
16. Atunci unul dintre ei a zis: "Dati-i sa bea fiere cu otet!". Si dupa ce le-au amestecat i-au dat sa bea.
17. Au savârsit de toate si s-au umplut pâna peste cap de pacate.
18. Multi umblau cu faclii aprinse crezând ca s-a facut noapte.
19. Si Domnul a strigat: "Puterea mea, puterea mea, acum m-ai parasit!". Zicând acestea a fost ridicat la cer.
20. Atunci catapeteasma Templului s-a rupt în doua.
VI
21. Dupa aceea au smuls cuiele din palmele Domnului si i-au asezat trupul pe pamânt. Iar pamântul s-a cutremurat si spaima mare s-a facut.
22. Când a iesit soarele au vazut ca era ceasul al noualea.
23. Iudeii s-au bucurat foarte tare si au dat trupul lui Iosif din Arimateea, ca sa-l îngroape. Acesta vazuse tot binele pe care l-a facut Isus.
24. Luând pe Domnul l-a spalat, l-a înfasurat într-o pânza de in si l-a astrucat în propriul lui mormânt cunoscut sub numele de Gradina lui Iosif".
VII
25. Atunci iudeii, batrânii si preotii, dându-si seama ce rau si-au facut singuri, au început sa se loveasca cu pumnii în piept si sa se tânguie: "Vai de pacatele noastre; iata, se apropie judecata si sfirsitul Ierusalimului!".
26. Eu sufeream laolalta cu ai mei, dar ne tineam ascunsi, cu toata durerea din inima noastra. Caci eram cautati ca raufacatori si ca unii care vroiau sa dea foc Templului.
27. Dupa aceea am tinut post, ne-am asezat si am jelit toata ziua si toata noaptea pâna la sabat.
28. Atunci s-au adunat doctorii, fariseii si batrânii caci auzisera ca poporul murmura si se loveste cu pumnii în piept zicând: "Daca la moartea lui s-au întâmplat atâtea minuni, sa stiti ca e un mare sfint".
29. Înspaimântati, batrânii s-au dus în graba la Pilat si l-au rugat:
30. "Da-ne câtiva soldati care sa pazeasca mormântul aceluia, pentru ca nu cumva ucenicii lui sa vina si sa-i fure trupul iar poporul sa creada ca el a înviat din morti si sa se razbune pe noi".
31. Pilat l-a trimis pe centurionul Petronius împreuna cu mai multi soldati, ca sa pazeasca groapa. Doctorii si batrânii iudeilor i-au însotit.
32. Toti cei de acolo, împreuna cu centurionul si soldatii, au rasturnat o piatra uriasa peste intrarea mormântului.
33. Apoi au lipit pe ea sapte peceti si încropindu-si un adapost au ramas de straja.
IX
34. În ziua sabatului, dis-de-dimineata, o multime de oameni din Ierusalim si din împrejurimi a venit sa vada mormântul pecetluit.
35. În noaptea de dinaintea duminicii, pe când soldatii faceau de straja câte doi, s-a auzit un glas puternic în cer.
36. Si au vazut cerurile deschizându-se, iar doi barbati stralucitori ca soarele au coborât din ele si s-au apropiat de mormânt.
37. Si piatra care fusese asezata la intrare s-a dat singura la o parte; atunci, descoperindu-se mormântul, cei doi tineri au intrat în el.
X
38. Vazând soldatii una ca asta s-au dus si i-au trezit pe centurion si pe batrâni.
39. Tocmai le povesteau ce vazusera, când iarasi se arata, de data aceasta trei barbati iesind din mormânt - doi dintre ei sprijinindu-l pe al treilea - si-n urma, însotindu-i, o cruce,
40. iar capetele primilor doi ajungeau pâna la cer în timp ce capul Aceluia pe care-l tineau de mâini trecea dincolo de ceruri.
41. Si au auzit un glas de sus zicând: "Ai dus vestea celor adormiti?".
42. "Am dus-o", a venit raspunsul dinspre cruce.
XI
43. Atunci toti cei de fata au început sa se sfatuiasca între ei daca sa mearga sa-l înstiinteze pe Pilat.
44. Si pe când discutau ei, iata ca din nou se deschid cerurile si un om coboara si intra în mormânt.
45. Îndata cei din preajma centurionului au parasit mormântul pe care-l pazeau, au alergat în toiul noptii la Pilat si i-au povestit tot ce vazusera. Iar la sfârsit au zis cu glas cutremurat: "Într-adevar era Fiu al lui Dumnezeu".
46. Si raspunzându-le Pilat a zis: "Eu nu m-am patat cu sângele Fiului lui Dumnezeu. Voi singuri ati hotarât asa".
47. Dupa aceea s-au apropiat cu totii si l-au rugat staruitor sa porunceasca centurionului si soldatilor sa nu vorbeasca despre ce-au vazut,
48. "caci, ziceau ei, mai degraba sa avem de ispasit un pacat mare în fata lui Dumnezeu decât sa cadem în mâinile iudeilor si sa fim omorâti cu pietre".
49. Iar Pilat a poruncit centurionului si soldatilor sa nu vorbeasca.
XII
50. În zorii zilei de duminica Maria Magdalena, ucenica Domnului care nu facuse la mormântul Domnului cele ce faceau de obicei femeile în amintirea mortilor dragi, si asta numai de frica iudeilor
51. a luat cu ea câteva prietene si s-a dus la locul unde a fost asezat trupul lui Isus.
52. Dar se temeau ca nu cumva sa le vada iudeii si ziceau: "Daca n-am putut plânge si jeli în ziua când l-au rastignit, macar s-o facem acum, la mormânt.
53. Cine însa ne va da la o parte piatra de pe gura mormântului, pentru ca noi, intrând, sa putem sta lânga el si împlini cele de cuviinta?
54. Caci uriasa mai era piatra aceea si ne temem sa nu ne vada careva. Daca nu vom reusi s-o urnim din loc, macar sa punem la intrare tot ce-am adus întru pomenirea lui si sa bocim lovindu-ne cu pumnii în piept pân-o trebui sa ne întoarcem la casele noastre".
XIII
55. Si când au sosit au gasit mormântul deschis. S-au apropiat si privind cu luare-aminte înauntru au vazut în mijlocul mormântului un tânar minunat la înfatisare, îmbracat într-un vesmânt stralucitor, care le-a zis:
56. "De ce-ati venit? Pe cine cautati? Pe Cel care-a fost rastignit? A înviat si s-a dus. Iar daca nu credeti, aplecati-va si vedeti ca nu mai este pe locul unde a fost întins. Caci a înviat si s-a întors acolo de unde a fost trimis".
57. Atunci femeile au fugit înspaimântate.
XIV
58. Sosi si ultima zi a azimilor. Multi începura sa se întoarca la casele lor, caci sarbatoarea era pe sfirsite.
59. Noi, cei doisprezece ucenici ai Domnului, plângeam si eram tristi. Ne-am întors acasa zdrobiti de cele întâmplate.
60. Iar eu, Simon Petru, si fratele meu, Andrei, am luat navoadele si ne-am îndreptat spre mare. Cu noi se afla si Levi, fiul lui Alfeu, cel pe care Domnul... (continuarea s-a pierdut)

#2
Scris 20 August 2006 - 01:18 PM
INTRODUCERE
In aceasta carte putem vedea felul cum a suportat Adam si Eva izgonirea lor din Eden. De asemeni se mai poate vedea si viclenia si ura cu care ii urmareste Satan. El cauta sa ii dezinformeze cu privire la Dumnezeu, cu privire la el si la situatia lor. Satan cauta sa ii induca in eroare spunand omului ca din cauza lui a ajuns el, Satan, asa pe motiv ca ar fi refuzat sa se inchine omului, chemat fiind la aceasta de chiar Mihail din ordinul lui Dumnezeu. O carte apocrifa din traditia ebraica. Despre ea se spune ca ar fi fost scrisa de Moise si Domnul i-a descoperit aceste lucruri atunci cand se afla pe munte 40 de zile inaintea Domnului, dupa cum se afirma in Cartea Jubileelor. Alte carti privitoare la viata lui Adam si Eva mai sunt Apocalipsa lui Moise si Viata slavonica a lui Adam si Eva.
CARTEA LUI ADAM SI EVA
Cand au fost goniti din paradis ei si-au facut un adapost si au petrecut sapte zile jelind si lamentandu-se cu multa durere.
Dar dupa sapte zile a inceput sa le fie foame, si au inceput sa caute ceva de mancare, si nu au gasit.
Atunci Eva i-a zis lui Adam:" Domnul meu, mi-e foame. Mergi, cauta ceva de mancare pentru noi. Poate ca Domnul Dumnezeu va privi in urma ii va fi mila de noi si ne va rechema in locul unde am fost inainte.
Eu si Adam ne-am ridicat am mers sapte zile prin tot tinutul ; si nu au gasit asemenea hrana cum aveau in Eden.
Si Eva i-a zis lui Adam:"Ma vei ucide? atunci am sa mor, si poate ca Domnul Dumnezeu te va aduce pe tine in Eden, caci din cauza mea ai fost tu adus aici".
Adam a raspuns:" Renunta Eva la asemenea cuvinte pentru ca din cauza lor Dumnezeu sa nu aduca alte blesteme peste noi.
Cum este posibil ca eu sa ridic mana impotriva propriului meu trup? Nu, hai sa ne ridicam si sa cautam ceva pentru noi ca sa traim mai departe, asa nu vom cadea.
Si au mers astfel cautand timp de noua zile, si nu au gasit nimic din ce erau obisnuit sa aibe (de mancare) in Eden, dar au gasit doar mancare pentru animale.
Si Adam i-a spus Evei:" Aceasta a lasat Domnul sa manance fiarele si animalele;
dar noi obisnuiam sa avem hrana pentru ingeri. Dar este corect si drept ca sa plangem inaintea ( ) Dumnezeului care ne-a facut. Hai sa ne caim cu o mare pocainta: poate ca Domnul va fi milostiv cu noi, ii va parea rau de noi si ne va da ceva pentru ca sa putem trai.
Si Eva i-a spus lui Adam:" Ce este pocainta? Spune-mi, ce fel de pocainta trebuie sa fac? Hai sa nu punem o prea mare povara pe noi, pe care sa nu o putem indura, ca prin aceasta Domnul nu va asculta rugaciunile noastre si isi va intoarce fata de la noi, pentru ca noi nu ne-am implinit promisiunile.
Domnul meu cat de mult trebuie sa te pocaesti pentru ca eu am adus necaz si chin peste tine?
Si Adam i-a spus Evei : “ Tu nu poti sa faci asa mult ca mine, ci fa doar atat cat ai putere. Pentru ca eu voi petrece patruzeci de zile postiind, dar tu ridica-te si mergi la raul Tigris si ridica o piatra si stai in picioare pe ea in apa pana la gat in adancimea raului . Si nu lasa sa iasa nici o vorbire din gura ta deoarece nu suntem vrednici sa ne adresam Domnului, deoarece buzele noastre sunt necurate de la copacul nepermis si interzis.
Si tu stai in picioare in apa raului treizeci si sapte de zile. Dar eu voi petrece patruzeci de zile in apa Iordanului, poate ca Domnului ii va fi mila de noi.
Si Eva a mers la raului Tigris si a facut asa cum a apus Adam. De asemeni Adam a mers la raul Iordan si a stat in picioare pe o piatra in apa pana la gat.
Si Adam a spus: “ Iti spun tie, rau al Iordanului, fi indurereat ca mine, si impreuna cu mine toate (vietuitoarele) care inoata si care sunt in tine si lasa-le sa ma inconjoare si sa jeleasca impreuna cu mine. Nu pentru ele sa se lamenteze, ci pentru mine, pentru ca nu ele au pacatuit ci eu.
Ca la un ordin, toate vietuitoarele au venit si l-au inconjurat si din ceasul acela apa Iordanului a stat nemiscata si curentii ei au fost opriti.
Si au trecut optisprezece zile; apoi Satan s-a transformat intr-un inger de lumina si a plecat la raul Tigris la Eva si a gasit-o plangand si diavolul insusi s-a prefacut a fi indurerat impreuna cu ea, el a inceput sa planga si i-a spus : “ Iesi din rau si nu te mai lamenta, inceteaza acum cu tristetea si suspinurile. De ce tu si sotul tau Adam sunteti asa de nelinistiti ?
Domnul Dumnezeu ti-a auzit gemetele si ti-a primit pocainta, si noi toti ingerii L-am implorat in favoarea voastra si am facut rugaminti Domnului.
si El m-a trimis sa te scot din apa si sa iti dau hrana pe care ai avut-o in Eden si dupa care plangi tare.
Acum iesi din apa si eu te voi conduce la locul unde hrana ta a fost pregatita”.
Dar Eva a auzit si a crezut si a iesit din apa raului, si carnea ei (tremura) precum iarba din cauza apei reci . Si cand a iesit a cazut pe pamant si diavolul a ridicat-o si a condus-o la Adam.
Dar cand Adam a vazut-o pe ea si pe diavol cu ea, a scancit si a plans tare si a zis: “ O Eva, Eva,
Unde este truda pocaintei tale ?
Cum ai fost tu iarasi prinsa de adversarul tau, prin ale carui mijloace am fost instrainati de locuinta noastra din Eden si bucuria spirituala ?
Sic and ea a auzit asta. Eva a inteles ca (a fost) diavolul (cel care ) a convins-o sa iasa din rau; Si a cazut cu fata la pamant si intristarea si chinul si Wailing ei au fost redublate
Si ea a plans tare si a spus : “ Vai de capul tau diavole. De ce ne-ai atacat fara motiv ? Ce ai urmarit sa faci cu noi ? Ce ti-am facut noi tie ? pentru ca ne urmaresti cu viclenie ? Sau de ce trebuie ca rautatea ta sa ne atace pe noi? Ti-am luat noi gloria ta sit e-am dezonorat? De ce trebuie tu sa ne harry, dusmanule (si sa ne persecuti) pana la moarte cu rautate si invidie?”
Si cu un oftat greu, diavolul a vorbit: “O, Adame! Toata ostilitatea, invidia si supararea mea este din cauza ta, de cand din cauza ta am fost expulzat din gloria mea, pe care o aveam in ceruri, in mijlocul ingerilor, si din cauza ta am fost eu alungat pe pamant.
Adam a raspuns:” Ce imi spui tu ? Ce ti-am facut eu tie sau care este vina mea impotriva ta? Vazand ca nu ti-am facut nici un rau (si nu ti-am adresat) nici o injurie, de ce ne urmaresti ?
Diavolul a replicat: “ Adame ce imi spui tu mie ? Din pricina ta am fost aruncat din acel loc.
Cand tu ai fost format, eu am fost aruncat din prezenta lui Dumnezeu si izgonit din compania ingerilor. Cand Dumnezeu a suflat in tine suflare de viata si chipul si asemanarea ta au fost facute conform imaginii lui Dumnezeu, Mihail de asemenea te-a adus si ne-a facut sa ne inchinam tie in apropierea lui Dumnezeu, si Domnul Dumnezeu a zis: Iata-l pe Adam. Te am facut dupa chipul si asemanarea noastra”.
Si Mihail s-a dus si a chemat toti ingerii spunand : “ Inchinati-va imaginii lui Dumnezeu dupa cum Domnul Dumnezeu a poruncit “. Si Mihail insusi s-a inchinat primul apoi m-a chemat si a spus : “ Inchina-te imaginii Domnului Dumnezeu “. Si eu am raspuns : “ Nu am (nevoie ) sa ma inchin lui Adam”. Si de vreme ce Mihail continua sa ma sileasca sa ma inchin, i-am spus :” De ce trebuie sa ma silesti ? Nu ma voi inchina unei fiinte inferioare si mai tinere (decat mine). Sunt mai in varsta fata de el in Creatie, am fost facut inainte sa fie el facut. Este datoria lui sa se inchine mie”.
Cand ingerii care erau sub comanda mea, au auzit aceasta, ei au refuzat sa i se inchine.
Si Mihail a spus, “ Inchinati-va imaginii lui Dumnezeu, dar daca nu te vei inchina lui Domnul Dumnezeu va fi manios pe tine”.
Si eu am spus: “ Daca El va fi manios pe mine, imi voi aseza tronul deasupra stelelor cerului si voi fi asemenea Celui Prea Inalt”.
Si Domnul Dumnezeu a fost manios pe mine si ma izgonit pe mine si pe ingerii mei din gloria noastra, si din pricina ta am fost noi izgoniti din locuintele noastre in aceasta lume si aruncati pe pamant.
Si imediat am fost covarsiti de suparare, din moment ce nu am mai fost rasfatati cu asa mare glorie.
Si am fost suparati cand te-am vazut in asemenea bucurie si lux. Si printr-o pacaleala am inselat-o pe sotia ta, si ti-am cauzat izgonirea prin ceea ce (a facut) ea din bucuria si luxul tau
Dupa cum eu am fost dat afara din gloria mea.
Cand Adam a auzit pe diavol spunand aceasta, a plans tare si a spus: “ O Doamne Dumnezeul meu, viata mea este in mainile tale. Izgoneste acest adversar departe de mine, care a cautat sa imi distruga sufletul, si da-mi mie gloria lui pe care el insusi a pierdut-o”. Si in momentul acela Diavolul a disparut dinaintea lui. Dar Adam a indurat in pocainta lui stand in picioare patruzeci de zile (pana la sfarsit) in apa Iordanului.
Si Eva ia spus lui Adam: “ Te parasesc Domnul meu deoarece viata ta este recunoscuta, deoarece tu nu ai facut nici prima, nici a doua greseala. Dar eu am gresit si am fost corupta pentru ca nu am ascultat porunca lui Dumnezeu; si acum izgoneste-ma din lumina vietii tale si eu voi merge spre apus, si acolo voi fi pana voi muri.”
Si ea a inceput sa mearga spre partile vestice si sa jeleasca si sa planga amar si sa geama tare. Si si-a facut acolo un adapost, in timp ce avea in pantece un copil de trei luni.
Si cand s-a apropiat timpul ca ea sa nasca, ea a inceput sa aibe dureri, si ea a plans tare catre Domnul si a spus: “Fie-ti mila de mine, o, Doamne, ajuta-ma.” Si ea nu a fost auzita si mila lui Dumnezeu nu a inconjurat-o.
Si ea si-a spus :” Cine ii va spune domnului meu Adam ? Va implor, luminatori ai cerurilor, in timp ce va intoarceti spre est, purtati un mesaj catre domnul meu Adam”.
Dar in acel ceas Adam a spus: “ Plangerea Evei a ajuns la mine. Poate ca inca o data sarpele s-a luptat cu ea .”
Si el a mers si a gasit-o intr-o mare suparare. Si Eva a spus :” Din momentul in care te-am vazut, domnul meu, sufletul meu incarcat de suparare a fost inviorat. Si acum implora pe Domnul Dumnezeu in favoarea mea sa te asculte pe tine sa priveasca la mine si sa ma elibereze de durerile mele groaznice.” Si Adam a implorat pe Domnul pentru Eva.
Si iata, au venit doisprezece ingeri si doua “virtuti”, stand in picioare la dreapta si la stanga Evei; si Mihail statea in picioare la dreapta: si el a lovit-o in fata pana la san si a spus Evei : ”Binecuvantata esti tu Eva de dragul lui Adam. Deoarece rugaciunile si interventiile lui sunt mari, am fost trimis ca tu sa primesti ajutorul nostru.
Ridica-te acum si pregateste-te sa nasti. Si ea a nascut un fiu si el stralucea; si dintr-o data copilul s-a ridicat si a alergat si a adus un fir de iarba in mana sa si I l-a dat mamei sale, si numele sau a fost Cain.
Si Adam i-a dus pe Eva si pe baiat si i-a condus spre est. Si Domnul Dumnezeu a trimis diverse seminte prin Mihail, arhanghelul si le-a dat lui Adam si i-a aratat cum sa lucreze si sa cultive pamantul, ca ei sa aibe fructe cu care ei si toate generatiile lor sa poata trai.
Dupa aceasta, Eva a conceput si a nascut un fiu, al carui nume a fost Abel; si Cain si abel obisnuiau sa stea impreuna.
Si Eva i-a spus lui Adam: “Domnul meu, in timp ce dormeam, am avut o vedenie, cum ca era sangele fiului nostru Abel in mana lui Cain, care il turna in gura sa si il inghitea. De aceea eu sunt trista.
Si Adam a spus: “Ah, daca Cain l-a ucis pe Abel. Hai sa ii despartim unul de celalalt, si hai sa facem pentru fiecare din ei locuinte separate.”
Si ei l-au facut pe Cain un barbat de casa, dar pe Abel l-au facut pastor; pentru ca in acest mod ei sa fie separati reciproc.
Si dupa aceasta, Cain l-a ucis pe Abel, dar Adam avea atunci o suta treizeci de ani, dar Abel a fost ucis cand el avea o suta douazeci si doi de ani. Si dupa aceasta Adam si-a cunoscut sotia si el a avut un fiu si l-a numit Seth.
Si Adam a spus Evei,” Iata, eu am un fiu, in locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain”
Si dupa ce Adam l-a nascut pe Seth, el a trait opt sute de ani si a nascut treizeci de fii si treizeci de fiice, in total saizeci si trei de copii. Si ei s-au inmultit pe fata pamantului in popoarele lor.
Si Adam i-a spus lui Seth, “Asculta, fiul meu Seth, caci iti voi povesti ce am auzit si ce am vazut dupa ce mama ta si cu mine am fost izgoniti din Eden.
Cand noi ne rugam, iata ca a venit la mine Mihail arhanghelul, un mesager al lui Dumnezeu. Si eu am vazut o trasura ca vantul si rotile ei erau ca de foc si eu am fost prins in sus in paradisul dreptatii, si eu l-am vazut pe Domnul sezand si fata sa era fierbinte ca focul ce nu putea fi suportat. Si multe mii de ingeri erau in dreapta si in stanga acelei trasuri.
Cand am vazut asta, am fost uimit, si groaza m-a cuprins si m-am plecat inaintea lui Dumnezeu cu fata la pamant.
Si Dumnezeu mi-a zis: “Iata, tu vei muri, deoarece ai calcat porunca lui Dumnezeu, pentru ca tu ai ascultat mai degraba vocea sotiei tale, pe care ti-am dat-o sub puterea ta, decat sa o supui voii tale. Totusi tu ai ascultat-o pe ea si ai trecut peste cuvintele mele.
Si cand am auzit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, m-am inclinat pana la pamant si m-am inclinat Domnului si am spus, “Domnul meu, Dumnezeu atotputernic si milostiv, Cel sfant si drept, nu lasa numele care este patruns de majestatea Ta sa fie patat, ci converteste-mi sufletul, caci eu voi muri si suflarea mea va iesi din gura mea. Nu ma alunga din prezenta ta, (pe mine) cel pe care l-ai creat din lutul pamantului. Nu il alunga din gratia Ta pe cel pe care Tu l-ai hranit.”
Si iata ! un cuvant privitor la tine a venit peste mine si Domnul mi-a spus, “Deoarece zilele tale au fost obisnuite, tu ai fost creat cu o dragoste pentru cunoastere; de aceea nu va fi luat de la samanta ta pentru totdeauna dreptul de a ma sluji.”
Si cand am auzit aceste cuvinte, m-am aruncat cu fata la pamant si L-am adorat pe Domnul Dumnezeu si am spus, "Tu esti Dumnezeul vesnic si suprem; si toate fiintele iti dau onoare si lauda.
Tu esti Lumina adevarata ce straluceste deasupra tuturor luminilor, Viata vie, Puterea atotputernica infinita. Tie, puterile spirituale iti dau onoare si lauda. Tu reversi peste rasa oamenilor abundenta milei Tale."
Dupa ce m-am inchinat Domnului, imediat Mihail, arhanghelul Domnului m-a apucat de mana si m-a alungat din paradisul viziunii si al poruncii Domnului.
Si Mihail tinea o nuia in mana sa,si el a atins apele, care erau in cerc in jurul Edenului, si ele au inghetat.
Si eu am traversat, si arhanghelul Mihail a traversat cu mine, si el m-a condus inapoi la locul de unde ma luase.
Asculta, fiul meu Set, chiar si restul secretelor (si lucrurilor sfinte) care vor fi,care mi-au fost descoperite cand am mancat din copacul cunostintei,
am stiut si am inteles ce se va intampla in aceasta era; [ce Dumnezeu intentioneaza sa faca creatiei sale a rasei oamenilor. Domnul va aparea intr-o flacara de foc (si) din gura majestatii Sale El va da porunci si legi [din gura Sa va iesi o sabie cu doua taisuri] si ei Il vor sfinti in casa locuintei majestatii Sale.
Si El le va arata locul minunat al majestatii Sale. Si apoi ei vor construi o casa Domnului Dumnezeului lor pe pamantul pe care El il va pregati pentru ei si acolo ei vor calca legile Sale si sanctuarele lor vor fi arse si pamanturile lor vor fi parasite
si ei insisi vor fi imprastiati; pentru ca au starnit mania lui Dumnezeu. Si inca o data El ii va face sa se intoarca din imprastierea lor; si din nou vor zidi casa lui Dumnezeu;
Si in timpurile din urma casa lui Dumnezeu va fi preamarita mai mult decat cea din vechime. Si inca o data nedreptatea va intrece dreptatea. Si apoi Dumnezeu va locui cu oamenii pe pamant [in forma vizibila]; si apoi, dreptatea va incepe sa straluceasca. Si casa lui Dumnezeu va fi onorata in timp si dusmanii lor nu ii vor mai putea rani pe oamenii care cred in Dumnezeu; si Dumnezeu Isi va ridica un popor credincios, pe care il va salva pentru eternitate, si cei lipsiti de pietate vor fi pedepsiti
de Dumnezeu imparatul lor,oamenii care au refuzat sa iubeasca legea Sa. Cer si pamant, nopti si zile, si toate fiintele il vor asculta, si nu vor trece peste poruncile Sale. Oamenii nu isi vor schimba lucrarile, ci ei vor fi schimbati de la parasirea legii lui Dumnezeu. Apoi Domnul va respinge de la El pe cei rai, si dreptii vor straluci ca soarele, in ochii lui Dumnezeu.
Si in acel timp, oamenii vor fi purificati prin apa de pacatele lor. Dar cei ce nu doresc sa fie purificati prin apa vor fi condamnati. Si va fi fericit omul care si-a stapanit sufletul, cand va veni Judecata si maretia lui Dumnezeu va fi vazuta printre oameni si faptele lor vor fi cercetate de Dumnezeu, judecatorul drept.

#3
Scris 20 August 2006 - 01:23 PM
I
In ziua in care s-a imbolnavit, a dorit sa puna randuiala in casa lui. De aceea si-a chemat toti copiii, sapte baieti si trei fete.
Copiii mei , veniti si stati imprejurul meu, ca sa va arat ce-a facut Domnul cu mine si toate cate mi s-au intamplat. Caci eu sunt tatal vostri Iov, care a indurat peste poate, iar voi sunteti neam ales si slavit, din semintia lui Iacov, tatal mamei voastre. Eu ma trag din fii lui Esau, fratele lui Iacov din care se trage si maica voastra Dinah, care v-a nascut pe voi. Prima mea femeia a murit de o moarte naprasnica impreuna cu cei zece copii ai nostri. Acum ascultati-ma cu luare-aminte si va voi dezvalui tot ce mi s-a intamplat.
II
Numele meu era Iobab, inainte ca Domnul sa ma numeasca Iov. Asadar, pe cand ma numeam Iobab locuiam chiar langa templul unui idol la care se inchina multa lume. Si tot privind eu la jertfele necontenite ce se aduceau acolo, am prin a cugeta in mine insumi si a zice:" Oare acesta sa fie Dumnezeul care a facut cerul si pamantul si marea si pe noi oamenii? Cum sa aflu adevarul?".
III
Intr-o buna noapte, pe cand dormeam, un glas mare a venit asupra mea, din mijlocul unei lumini, si mi-a strigat:"Iobab, Iobab!". Eu am raspuns :"Iata-ma !". Si glasul a zis: "Scoala-te si iti voi arata cine este cel pe care vrei sa-l cunosti. Acesta caruia i se aduc jertfe si (libatii) nu este Dumnezeu, ci insasi puterea Diavolului prin care se inseala firea omeneasca". Auzind acestea, am cazut la picioarele patului, cu fata la pamant, si am zis:" Stapanul meu, care ai venit anume ca sa imi mantuiesti sufletul, ajuta-ma ! Caci daca lucrul acesta este al Satanei pentru amagirea oamenilor, atunci, rogu-te, da-mi puterea sa merg si sa-l curat si sa fac ca niciodata de acum incolo sa nu se mai slujeasca in el. Oare cine ar cuteza sa ma impiedice pe mine, printul acestui tinut !?".
IV
Lumina mi-a raspuns, zicandu-mi: " Negresit ca vei putea sa cureti locul acela. Asculta-ma insa. Iata ce mi-a poruncit Domnul sa-ti aduc la cunostinta !". Si eu
am raspuns: "Tot ce-a poruncit Domnul slugii Sale voi asculta si voi implini".
Si a continuat:" Iata ce spune: De te vei apuca sa cureti locul Satanei, acesta se va ridica impotriva ta cu razboi si plin de manie. Atata doar, nu te va putea omori.
O sa-ti faca rani fara de numar, o sa-ti mistuie averile toate, o sa iti rapeasca pana si copiii. Dar daca rabzi pana la capat voi face numele tau vestit la toate neamurile pamantului pana la sfarsitul veacurilor. Si am sa iti intorc la loc averea, de doua ori mai mare decat la inceput, ca sa stii ca (Dumnezeu) nu se ia dupa ochi frumosi,
ci-l rasplateste cu bogatii de tot felul pe cel care il asculta. Si vei fi trezit la inviere.
Caci vei fi asemenea unui atlet care da si primeste lovituri, iar la sfarsit castiga cununa biruintei. Atunci vei sti ca drept, adevarat si puternic este Domnul si ca
ii invredniceste pe alesii Sai ".
V
Si eu, copiii mei, i-am raspuns: " Pana la moarte voi rabda fara sovaiala". Apoi, dupa ce ingerul mi-a pus pecetea si a plecat, eu, dragii mei copii, m-am sculat in noaptea urmatoare si luand cu mine cinci sute de slujitori, am mers la templul idolului si l-am facut una cu pamantul. Iar dupa aceea m-am intors acasa si am poruncit sa se intareasca toate
intrarile.
VI
Ascultati-ma, copiii mei si va minunati ! Indata ce am intrat in casa am pus sa se intareasca usile si am zis pazitorilor portilor: " Daca astazi ma cauta cineva, sa nu mi se aduca la cunostinta, ci raspundeti :" Nu are vreme acum, e prins cu lucruri grabnice".
Si aflandu-ma eu inauntru, Satana, cu chip de cersetor, batu la poarta si-i zise portaresei :
" Du-te si spunei lui Iov ca vreau sa-l vad!". Portareasa veni si imi spuse, dar primi de la mine raspuns ca nu aveam vreme.
VII
Auzind aceasta, Satana pleca, isi puse pe umeri un bat si prinse a se milogi portaresei asa : " Spunei lui Iov: Da-mi paine din mainile tale, ca sa mananc". Si eu i-am dat slugii o paine arsa, ca s-o azvarle (cersetorului). Si i-am raspuns:' Nu astepta sa mananci din painile mele, caci imi esti strain". Portareasa - fiindu-i rusine de painea aceea arsa, neagra ca scrumul, si pentru ca nu stia ca il are in fata pe Satana - a luat de la dansa o paine frumos rumenita si i-a dat-o de pomana. El o lua, dar, cunoscand cele intamplate, zise:" Pleaca sluga nemernica, si adu-mi ce ti s-a dat sa imi aduci". Atunci sluga prinse a se jeli cu lacrimi amare si zise:" Adevarat, bine spui ca sunt o sluga nemernica. Daca n-as fi fost, as fi facut precum mi-a poruncit stapanul meu". Si intorcandu-se in casa ii aduse Satanei painea arsa, cu urmatoarele cuvinte: " Asa iti zice stapanul meu: Nu o sa mananci niciodata din painile mele, caci imi esti strain". Ci eu ti-am dat adineauri, ca sa nu fiu judecata ca n-am miluit un cersetor strain. Apoi Satana o trimise din nou la mine cu urmatoarele cuvinte: " Cum este arsa scrum aceasta paine, asa voi arde scrum si trupul tau. Peste un ceas ma intorc si te nimicesc".
Eu am raspuns: " Fa ceea ce ai de facut! Sunt gata sa indur toate nenorocirile pe care o sa le abati asupra mea !".
VIII
Satana pleca de la mine si merse drept sub bolta cerului, ca sa il roage pe Domnul sa ii dea putere asupra tuturor averilor mele. Si luand puterea, veni si imi spulbera toata agoniseala.
IX
Ascultati-ma cu luare aminte. Va voi povesti toate cate mi s-au intamplat si cate mi s-au luat. Aveam o suta treizeci de mii de oi si din ele puneam deoparte sapte mii, pe care le tundeam si faceam haine orfanilor, vaduvelor, celor saraci si neputinciosi. Aveam o haita de opt sute de caini, care imi pazeau casa. Mai aveam noua mii de camile, dintre care alesesem trei mii, ca sa cutreiere toate cetatile. Dupa ce le incarcam cu tot felul de lucruri, le trimiteam prin cetati si prin sate, poruncind ca marfurile sa fie impartite pe degeaba neputinciosilor, vaduvelor si nevoiasilor. Aveam o suta patruzeci de magarite la pascut. Am pus deoparte cinci sute dintre ele si am poruncit sa li se vanda manjii, iar banii sa se dea saracilor si napastuitilor. Acestia veneau la mine din toate tinuturile dimprejur. Cele patru porti ale gospodariei ramaneau tot timpul larg deschise, cu gandul ca nu cumva sosind vreunul, sa ceara de pomana si vazandu-ma stand la poarta, sa se intoarca din drum cu mainile goale, cuprins fiind de rusine. Ci, daca m-ar fi zarit stand la una din porti sa poata intra prin alta, ca sa isi ia cele de trebuinta
X
Aveam si treizeci de mese intinse in mijlocul ograzii, la tot veasul din zi si din noapte, numai pentru drumetii straini. Alte doisprezece mese erau puse anume pentru vaduve. Daca vreun strain intra sa ceara de pomana, il sileam sa ramana sis a se ospateze la masa, inainte sa isi ia cele de trebuinta. Nu ingaduiam nimanui sa iasa pe poarta cu stomacul gol.
Aveam si trei mii cinci sute de perechi de vite. Puneam deoparte cinci sute sa lucreze, cat puteau, tarinile celor care doreau sa le imprumute, iar rodul adunat era pus deoparte si impartit saracilor la mesele acelora. Aveam si cincizeci de cuptoare pentru copt paine, din care randuisem cateva pentru masa celor flamanzi.
XI
Unii straini, vazandu-mi darnicia, au vrut sa implineasca si ei aceasta slujire. Altii, aflati la stramtorare cu banii si neavand de unde sa cheltuiasca, au venit sa imi ceara, zicand : “ Ne rugam tie, tare am vrea sa implinim si noi aceasta slujire, dar suntem saraci lipiti pamantului. Fa-ti pomana cu noi si imprumuta-ne ceva bani pentru ca mergand si facand negot in cetatile cele mari, sa castigam sis a putem veni in ajutor saracilor. Iar dupa aceea iti dam inapoi imprumutul”. Cand auzeam eu asa ceva ma bucuram nespus , oamenii cereau de la mine ca sa aiba grije de napastuiti. Si cu bunavointa le dadeam cat pofteau, in schimbul unei simple tidule. Nu le luam nici garantie, le scriam doar numele undeva. Astfel, oamenii faceau negot cu banii mei. Se intampla ca unii sa aiba noroc sis a izbuteasca. Castigul il imparteau saracilor. Altii insa pierdeau totul. Atunci se intorceau la mine si ziceau :” Te rugam fii ingaduitor cu noi ! Sa vedem cum iti putem inapoia datoria !?”. Eu aduceam insa tidula, o citeam si ii iertam, zicandu-le : “ Nu iau inapoi nimic din ce-am dat gandindu-ma la saraci”. Sin u primeam nici o rascumparare de la datornicul meu.
XII
Daca vreodata venea la mine un om cu inima vesela si imi spunea :” Uite, eu nu am de nici unele, ca sa ii ajut pe cei saraci. Astazi insa vreau sa ii slijesc la masa ta”, eu ii ingaduiam cu tot dragul. Omul slujea si apoi se ospata pe cinste. Seara cand se pregatea sa se intoarca acasa, il chemam si il sileam sa isi ia tainul, zicandu-I :” Te-am vazut om vrednic la munca. Si orice om muncitor asteapta si nadajduieste rasplata. De aceea trebuie sa primesti”. Si nu ingaduiam ca tainul vreunui lucrator sa ramana la mine in casa.
XIII
Pentru ca duceam lipsa de mulgatori, laptele vitelor curgea prin vaioagele muntilor; untul se revarsa pe drumuri iar vitele erau atat de multe, incat se oploseau pe sub stanci si prin pesteri cand le venea sorocul sa fete. De aceea, muntii siroiau de lapte, aratand aidoma unor calupuri inchegate de unt. Robii mei se istoveau tot pregatind mancare pentru vaduve si scarbindu-se de atatia saraci nu conteneau sa ma blesteme zicand :” Cine ne-ar da si noua san e indestulam din carnurile acestuia !?/ Dar eu ma purtam bland cu dansii
XIV
Aveam sase harfe si o citera cu zece corzi. Ma sculam in fiecare zi, dupa ce terminau vaduvele de mancat, apucam citera si incepeam sa ii ciupesc corzile, iar ele cantau din gura. Prin aceasta cantare le aminteam de Dumnezeu, ca sa ii aduca slava precum unui Stapan. Iar daca vreodata slugile mele incepeau sa mormaie pe furis, puneam din nou mana pe citera si le rasplateam truda printr-o cantare. Astfel potoleam barfa ;lor cea scarboasa.
XV
Dup ace slujeau dandu-mi ajutor, copiii mei isi luau merindea si se duceau sa manance cu fratele lor mai mare, chemandu-le sip e cele trei surori care stateau in fruntea femeilor slujitoare, dupa cum feciorii mei stateau in fruntea barbatilor slujitori. Eu ma sculam in zori de zi si aduceam jertfe pentru fiecare in parte, trei sute de porumbei, cincizeci de iezi si doisprezece miei. Porunceam apoi ca toate acestea sa fie pregatite saraci, dupa randuiala. Si le ziceam: “ Infruptati-va din prisosul acesta dupa randuiala si rugati-va pentru copiii mei. Nu cumva feciorii mei sa fi pacatuit inaintea Domnului umflandu-se in pene si graind cu trufie: “ Noi suntem fii de botas. Pentru ce sa mai slujim dar (saracilor) cu atata bogatie agonisita ?”. Caci lucru tare scarbos e trufia inaintea lui Dumnezeu ! Si inca mai aduceam pe capiste o junica aleasa, daca feciorii mei vor fi cugetat lucruri murdare inaintea lui Dumnezeu !
XVI
Asa am facut in primii sapte ani dup ace mi s-a aratat ingerul. Apoi Satan a luat putere (de la Dumnezeu), si s-a pogorat fara mila asupra mea si mi-a parjolit cele sapte mii de oi puse deoparte pentru imbracamintea vaduvelor, cele trei mii de camile, cele cinci sute de magarite si cele cinci sute de perechi de vite. Pe toate acestea mi le-a nimicit singur, prin puterea pe care a primita impotriva mea. Iar pe restul averilor au pus mana concetatenii mei, carora pana atunci nu le facusem decat bine. Ei au inceput sa ma dusmaneasca si pradau ce imi mai ramasese din turme. Iar cand m-au instintat ca s-a ales praful de intreaga mea avere am adus slava lui Dumnezeu si n-am b;estemat.
XVII
Atunci diavolul stiindu-mi inima, prinse a unelti impotriva mea. Lua infatisarea imparatului persilor si veni in cetatea mea, adunand in jurul sau scursoarea scursorilor. Si grai cu glas amenintator: “ Omul acesta Iobab, a risipit toate bunurile pamantului. Nu a mai ramas nimic din ele. Le-a dat cui a apucat : cersetorilor orbilor calicilor. Tot el a daramat templul marelui dumnezeu, stergand de pe fata pamantului locul inchinaciunii. Pentru tot ce a savarsit impotriva casei lui dumnezeu il voi rasplati eu, cum se cuvine. Voi duceti-va si pradati-I vitele care i-au mai ramas, precum si roadele ogorului”. Dar ei raspunsera: “Iobab are sapte feciori si trei fete. Daca fug si se aciueaza in tinuturi straine, spunand pretutindeni ca am fost niste tirani? Daca se ridica in urma noastra si ne omoara ?”. Diavolul zise : “ Nu aveti nici o teama ! Cea mai mare parte din averea lui am mantuit-o prin foc. Alta parte am inhatat-o cu de-a sila. Acum ii voi omora copiii”.
XVIII
Spunand acestea, , merse si pravali acoperisul casei peste copii mei, strivindu-i. Iar concetatenii, cum vazura ca totul se intamplase asa cum a spus, venire asupra mea si incepura sa ma prigoneasca. Si fara mila imi jefuira toata casa. Oh, ce imi vazura ochii ! Pe mesele si paturile mele calcau cu picioarele unor oameni josnici si scarbosi. Nu puteam scoate nici macar un cuvant din gura. Eram vlaguit ca o femeie care nu isi mai simte soldurile de durerile cumplite ale nasterii. Imi aminteam numai de prevestirea acestui razboi, pe care mi-o facuse Domnul prin mijlocirea ingerului Sau , si de vorbele de laud ape care mi le spusese. Devenisem ca omul acela care vrand sa intre intr-o cetate ca sa ii cunoasca bogatiile si sa mosteneasca o parte din slava ei, incarca marfa pe – corabie, dar in mijlocul marii, vazand talazurile inspumate si furia vanturilor, isi azvarle toata incarcatura in apa zicand: “ Mai degraba imi prapadesc toata averea, numai sa intru in cetate, unde voi mosteni bunuri cu mult mai pretioase decat bagajele si corabia aceasta”. Asa gandeam ca averea mea nu cantarea nimic pe langa minunata cetate despre care imi vorbise ingerul.
XIX
Cand a venit si ingerul vestitor, care mi-a infatisat uciderea copiilor mei, m-am cutremurat din rarunchi. Mi-am sfasiat toate hainele de pe mine, abia reusind sa il intreb pe cel ce ma vestise: “ Dar tu cum ai scapat viu?”. Cand
am aflat tot ce mi s-a intamplat, am inceput sa urlu, zicand : “ Domnul a dat Domnul a luat. Cum a vrut Domnul asa s-a intamplat. Fie numele Domnului binecuvantat !”.
XX
Abia dupa ce mi se naruise tot ce aveam, Satan pricepu ca nimic nu ma putea scarbi. Atunci merse si ceru trupul meu de la Domnul, ca sa imi faca rau chiar mie. Si Domnul ii dadu pe maini trupul meu ca sa il chinuiasca cum va voi. Peste sufletul meu insa nu ii dadu nici o putere. Diavolul s-a apropiat cand stateam pe tronul imparatesc si imi plangeam copiii ucisi. S-a abatut asupra mea ca o vijelie naprasnica, rasturnandu-mi tronul, de am ramas trei ceasuri prins sub el, caci nu puteam nicicum sa ma strecor afara. Si m-a lovit cu gadina imputita din cap pana in picioare. Cu mare tulburare si amaraciune am iesit din cetate si m-am asezat pe o movila de balegar. Trupul imi era mancat de viermi, udeala stropea din belsug tarana, tasneau din mine tot felul de scursori, iar in carne mi se oplosisera o multime de viermi. Ori de cate ori un vierme sarea din rana, eu il luam cu mana si il asezam in acelasi loc, zicand: “ Stai aici unde ai fost asezat atat cat voi fi stapanul tau.
XXI
Am petrecut astfel patruzeci si opt de ani bolind pe gramada aceea de balegar din afara cetatii. Le-a fost dat ochilor mei sa o vada pe intaia mea nevasta carand apa la casa unuia sau a altuia, intolita ca o sluga, doar ca sa poata castiga o paine si sa mi-o aduca mie. Eu clatinam din cap si ziceam : “ O, Doamne, trufasi mai sunt carmuitorii acestei cetati! Uite cum ( nu se sfiesc) sa o puna pe femeia mea sa ii slugareasca !”. Pe urma insa ma intorceam la ganduri mai ingaduitoare.
XXII
Dupa unsprezece ani i-au luat si portia mea de paine. Se invoira sa ii dea numai cat sa ii ajunga ei sa manance. Dar ea impartea dumicatul pe din doua - pentru ea si pentru mine - zicand cu naduf : " Vai mie, curand n-o sa se starure nici cu paine!". Si nu se sfia sa mearga in piata publica si sa cerseasca ici si colo, pe la negustori, cate un coltuc de paine, ca sa imi aduca sa mananc.
XXIII
Vazand aceasta Satana se preschimba in negustor. Femeia mea veni la pravalia lui, ca de obicei, si ii ceru paine, socotind ca e faptura omeneasca. Dar Satana zise:" Plateste pretul si i-a ce poftesti !". Ea ii raspunse :"De unde sa scot banii? Nu stii cate nenorociri s-au abatut asupra noastra ? Daca ti-e mila de noi, miluieste-ne, daca nu, fa cum vrei!". Satana insa ii zise:" Daca nu ati fi meritat nenorocirile acestea nu le-ati fi avut. Acum, ca n-ai nici un ban asupra ta, imi dai parul de pe cap si iti iei trei paini. Asa o sa aveti trei zile de mancare". Nevasta mea raspunse:" La urma urmei, ce e un smoc de par pe langa foamea barbatului ?". Si batandu-si joc de parul ei, zise aceluia: "Hai vino si ia-l!". Atunci diavolul puse mana pe foarfece si ii taie tot parul de pe cap, dandu-i in schimb trei paini. Si toata lumea se uita la dansii. Ea lua painile si mi le aduse mie. Satana o urmarea pe drum, tinandu-se ascuns in urma ei si imboldindu-i inima.
XXIV
Femeia mea se apropie de mine si incepu sa strige cu glasul inecat de lacrimi: " Iov, Iov, pana cand o sa tot sezi pe gramada asta de balegar din afara cetatii, spunandu-ti: " inca un pic, inca un pic" si tot asteptand nadejdea mantuirii ? [ Uite-te la mine] cum umblu de colo pana colo, pribeaga si roaba pe la toti. De acum s-a ispravit cu amintirea ta pe fata pamantului - s-au dus feciorii mei si ficele pantecelui meu. In zadar m-am chinuit pentru dansii. Tu zaci in putreziciunea viermilor, petrecandu-ti noptile sub cerul gol, in frig, iar eu, nenorocita, ziua trudesc, iar noaptea ma framant cum sa fac rost de un colt de paine, ca sa te hranesc. Caci acum nu mai capat decat o singura portie, pentru mine, si trebuie sa o fac pe din doua, gandind in sinea mea :" Oare nu e de ajuns ca esti atat de chinuit, nici sa te saturi cu paine nu ai dreptul?". Pentru aceea mi-am luat inima in dinti si fara nici o rusine m-am dus la piata . [ Am gasit un negustor care mi-a zis] :" Da banul si i-a ce poftesti!". Eu am incercat sa ii arat cat suntem de stramtorati, dar ce mi-a fost dat sa aud din gura lui ? " Daca nu ai nici un ban asupra ta femeie, da-mi parul de pe cap si ia in schimb trei paini. Veti avea cu ce trai trei zile". Atunci eu lehamesita de toate, i-am raspuns : Hai tunde-ma!". Si el, plin de josnicie, mi-a taiat parul acolo in mijlocul pietei, dinaintea tuturor gura-casca.
XXV
Cine oare nu s-a intrebat plin de uimire : " Aceasta este Sitis, femeia lui Iov, care avea paisprezece praguri la veranda si o usa pana in mijlocul casei, pentru ca oricine intra sa fie cinstit cum se cuvine? Iar acum isi da parul pentru cateva paini!
Camilele ei incarcate cu fel de fel de bunuri strabateau tinuturile, bucurandu-i pe saraci, iar acum isi da parul pentru cateva paini.
Cea care tinea mereu sapte mese intinse in ograda, unde ospatau saracii si drumetii flamanziti de cale, acum isi vinde parul pe cateva paini.
Uitati-va, cea care isi spala picioarele numai in lighene de aur si argint acum umbla desculta, cu picioarele pe pamantul gol, si isi da parul pentru cateva paini.
Cea care purta vesmintele alese din in tesut cu fir de aur umbla acum numai in zdrente si isi da parul pentru cateva paini.
Uitati-va bine, cea care acea chiar si paturile rotunjite din aur si argint acum isi vinde parul pe cateva paini".
Iov, Iov, dupa acestea multe insirate iti mai zic un lucru pe sleau: de la slabiciunea inimii mi s-au zdruncinat toate oasele. Scoala-te, ia painile acestea si potoleste-ti foamea, apoi spune un cuvant impotriva Domnului si termina! Asa voi scapa si eu de lehamitea pe care mi-a starnit-o boala trupului tau.
XXVI
Eu i-am raspuns: " Iata sunt saptesprezece ani de cand zac acoperit cu rani peste tot si rabdand viermii care imi scormonesc prin carne. Dar niciodata sufletul meu n-a fost greu din pricina chinurilor indurate, cat s-a ingreuiat acum de vorba aceasta pe care mi-ai spus-a:" Spune un cuvant impotriva Domnului si termina!". Vezi bine, si eu si tu le rabdam pe toate - nu numai pierderea averii, dar si moartea copiilor nostri - iar tu vrei sa spunem un cuvant impotriva lui Dumnezeu si sa instrainam de noi cea mai mare bogatie ? Nu iti mai amintesti de averile uriase pe care le-am stapanit ? Daca am stiut sa le primim pe cele bune din mana Domnului, de ce nu am sti sa le rabdam si pe cele rele ? Sa rabdam asadar, pentru ca Domnul, miscat, sa se milostiveasca de noi! Tu nu vezi ca diavolul sta in urma ta si iti tulbura cugetul, ca sa ma ispitesti si pe mine ? Vrei sa pari ca una dintre femeile acelea nebune care si-au ratacit barbatii pe calea simplitatii ?
XXVII
Apoi m-am intors catre Satana si i-am strigat, vazandu-l ca se tot tine de spatele femeii mele : " Treci in fata, nu te mai ascunde! Oare leul isi arata puterea intr-o cusca? Pasarea zboara in colivie? Iesi si lupta cu mine pe fata" . Atunci diavolul , iesind din spatele femeii, a stat locului si a inceput sa boceasca: " Uite, Iov, ma dau batut si ma retrag dinaintea ta, care esti carne, eu care sunt duh. Tu esti lovit de nenorocire, iar eu ma chinuiesc. A fost ca o inclestare intre doi luptatori, si unul l-a rapus pe celalat. Cel de deasupra l-a redus la tacere pe cel de dedesupt astupandu-i gura cu nisip si frangandu-i madularele. Dar acum acesta a tinut piept cu indarjire su nu s-a lasat rapus, cel de deasupra a prins a striga cu glas mare, (recunoscandu-se invins). Astfel tu Iov, ai stat dedesupt, lovit de cumplita nenorocire, dar pana la urma nu te-ai dat rapus si m-ai biruit".
Facut de rusine, Satana s-a dus de la mine si ma lasat in pace vreme de trei ani. La fel si voi, copiii mei, sa aveti indelunga rabdare in imprejurarile vietii, pentru ca indelunga rabdare le niruie pe toate.
XXVIII
Dupa douazeci de ani de nenorocire aflara si imparatii despre cate mi se intamplasera. Si, sculandu-se, pornira catre mine, fiecare din tara lui, ca sa ma vada si sa imi aduca mangaiere. Nu ma recunoscura insa de departe. Atunci prinsera a striga si a plange cu jale mare. Isi sfasiara vesmintele si dupa ce isi acoperira capetele cu tarana se asezara langa mine. Si statura sapte zile si sapte nopti fara ca nici unul sa scoata o vorba. Nu pentru ca erau rabdatori ramasera ei asa, fara sa vorbeasca, ci pentru ca ei ma stiau un om din cale-afara de bogat. Cand aduceam si le aratam pietrele mele pretioase incremeneau de uimire. Apoi incepeau sa bata din palme si ziceau: "Daca noi, trei imparati, ne-am strange si ne-am pune laolalta averile, tot nu am izbuti sa egalam nestematele imparatiei tale". Eram de neam mai bun decat cei din Rasarit.
Asadar, indata ce sosira incepura sa intrebe prin Ausitis: "Unde este Iov, cel care domneste peste intregul Egipt?" Si oamenii ii instintara despre mine cum ca stau pe o gramada de balegar undeva in afara cetatii si ca de douazeci de ani nu mai pusesem piciorul dincoace de ziduri. Apoi iscodira despre averile mele si aflara tot ce mi se intamplase.
XXIX
Dupa ce ascultara cu luare-aminte, iesira din oras insotiti de concetatenii mei. Acestia aratara catre mine, dar imparatii facura cu mainile semn de impotrivire, zicand ca nu eu sunt Iovav (Iobab). In sfarsit, una peste alta, pe cand se ciorovaiau asa, Eliphas, regele themanitilor, ma intreba: "Tu esti Iov, imparat ca si noiu?". Iar eu , jeluindu-ma si acoperindu-mi capul cu tarana, am facut semn din cap si am zis: "Da, eu sunt".
XXX
Si vazand ca incuvintez, se pravalira la pamant si incepura sa planga de se cutremurara si soldatii care vedeau trei imparati zacand de trei ceasuri la pamant ca niste morti. Apoi se ridicara si prinsera a se intreba unul pe altul: "El o fi?". Sapte zile ii intrebara pe oamenii din Ausitis, iscodindu-i despre toate ale mele, turme si averi. Si ziceau asa:" Stim cate lucruri trimitea prin satele si cetatile dimprejur, ca sa fie daruite saracilor, fara sa mai punem la socoteala bunatatile impartite la el acasa. Cum a putut sa cada intr-o asemenea putreziciune?".
XXXI
Dupa sapte zile, cat intoarsera totul pe fata si pe dos, Elious zise catre ceilalti imparati:" Haideti sa ne apropiem si sa il intrebam cu grija daca el este cu adevarat (Iobab) sau nu !". Pana atunci statusera departe de mine, cam la o jumatate de stadiu, din pricina imputiciunii trupului meu. Asadar, se ridicara si se apropiara, ducand fiecare in maini parfumuri bine mirositoare. Iar impreuna cu dansii veneau si multi soldati care aruncau spre mine cu parfum, din toate partile, ca sa se poata cat de cat apropia.
Trei zile au stat si au imprastiat buna mireasma. Iar cand au ajuns langa mine, Elious m-a intrebat:" Tu esti Iovav, imparat ca si noi? Tu esti cel care pe vremuri erai atat de slavit? Tu esti cel aidoma soarelui care pe timpul zilei straluceste pe tot pamantul? Tu esti cel aidoma lunii si stelelor care lumineaza pe cer la miez de noapte?". I-am raspuns:"Eu sunt". Atunci cu jale mare, cu glas sfasiat de durere, a cantat un bocet imparatesc impreuna cu ceilalti trei imparati si cu ostenii lor.
XXXII
Plangerea lui Elious
Ascultati plangerea lui Elious, care infatiseaza, pentru toti bogatia lui Iov.
Tu esti cel care ai randuit sapte mii de oi,
ca sa aiba cu ce se imbraca?
Unde-i acum slava tronului tau?
Tu esti cel care ai randuit trei mii de camile,
ca sa duca flamanzilor de-ale gurii?
Unde-i acum slava tronului tau?
Tu esti cel care ai randuit ca o mie de vite,
sa lucreze ogoarele nevoiasilor
Unde-i acum slava tronului tau?
Tu esti cel care pe vremuri aveai paturi de eur,
iar acum sezi pe o movila de balegar?
Unde-i acum slava tronului tau?
Tu esti cel care pe vremuri aveai tronul din pietre pretioase,
iar acum te balacesti in noroi?
Unde-i acum slava tronului tau?
Cine se poate asemui cu tine,
asa cum stateai in mijlocul copiilor tai?
Erai ca un copac ce-a dat rod bine mirositor.
Unde-i acum slava tronului tau?
Tu esti cel care tinea saizeci de mese intinse,
pentru saturarea saracilor?
Unde-i acum slava tronului tau?
Tu esti cel care aveai cadelnite cu tamaie pentru intreaga adunare,
iar acum zaci in imputiciune?
Unde-i acum slava tronului tau?
Tu esti cel care aveai lampi de aur si de argint,
iar acum astepti lumina de la raza lunii?
Unde-i acum slava tronului tau?
Tu esti Iov cel plin de mare slava?
Unde-i acum slava tronului tau?
XXXIII
Cum Elious jelea mai departe impreuna cu ceilalti imparati, se facu o mare tulburare. Dupa ce tipetele se potolira cat de cat, Iov zise:
"Liniste! Am sa va arat tronul,slava si vrednicia mea intre sfinti.
Tronul meu este mai presus de lume,
iar slava mea si vrednicia mea stau la dreapta Tatalui.
Lumea asta va trece si slava ei va pieri,
cei ce nadajduiesc in ea se vor prabusi,
dar tronul meu se afla in pamantul cel sfant
si slava mea in veacul cel netrecator.
Raurile vor seca in matca,
si crestele valurilor cobora-vor in hauri adanci,
dar raurile din pamantul in care se afla tronul meu nu vor disparea,
ci vor curge la nesfarsit.
Imparatii vor trece, toti carmuitorii se petrec,
slava si mandria lor sunt ca o oglinda,
dar imparatia mea dureaza in vecii vecilor
si slava si vrednicia ei sed in carele Tatalui".
XXXIV
Eu am zis acestea ca sa fac liniste. Dar Eliphas s-a maniat peste masura si a grait catre ceilalti doi prieteni ai sai:" Ce folos ca ne-am urnit pana aici, cu osti cu tot, vrand sa ii aducem acestuia o mangaiere? Nu vedeti cum ne judeca? Sa ne intoarcem chiar acum in tarile noastre! Zace in colcaiala viermilor si in putoare, dar ati auzit cum se otareste la noi - "Imparatiile se duc si carmuitorii lor impreuna cu ele, dar a mea dureaza in veci"?. Si Eliphas se ridica in picioare, cu mare taraboi, si ii saluta pe ceilalti doi imparati, zicandu-le: "Eu plec, fiindca, iata, noi am venit sa aducem acestuia un pic de mangaiere, si el ne-a facut praf in fata ostenilor nostri".
XXXV
Interventia lui Baldad. Testarea lui Iov
Baldad insa la oprit, zicandu-i: " Nu se cuvine sa vorbesti asa unui om indoliat, si nu numai, ci el insusi lovit de mare suferinta. Iata noi, asa sanatosi cum ne aflam, abia am putut ajunge pana la dansul naclaindu-ne in parfumuri. Oare nu iti amintesti, Eliphas, cum te-ai chinuit aceste doua zile? Sa avem un pic de rabdare, ca sa aflam macar ce-i cu dansul: si-a iesit din minti? Isi mai aminteste oare fericirea de altadata? A inebunit? Fiindca, ma intreb, cine nu ar lua-o razna si nu ar inebuni dupa o astfel de nenorocire? Lasa-ma sa ma duc mai aproape si sa aflu ce e cu dansul".
XXXVI
Si Baldad se ridica, se apropie de mine si imi zise: "Tu esti Iov?". Iar eu i-am raspuns: "Da". Si el zise iarasi: "Mitea ti-e la locul ei?". Eu am raspuns: " Nu-i la cele pamantesti, fiindca pamantul si cei ce il locuiesc nu stau o clipa locului. Mintea mea e la cele din ceruri, fiindca in ceruri nu exista nici o framantare". Atunci Baldad zise: " Stim ca pamantul nu sta locului si se schimba mereu la rastimpuri; cand merge inainte, cand se linisteste, cand se incinge in razboaie crancene. Si despre cer am auzit ca sta in buna randuiala. Dar, ca sa vad ca esti intr-adevar in toate mintile, ingaduie sa iti pun o intrebare. Daca imi raspunzi cu intelepciune la prima, am sa ti-o pun si pe a doua. Si daca imi raspunzi cum se cuvine si la a doua, va fi limpede pentru noi toti ca nu ti-ai iesit din minti".
XXXVII
Apoi a continuat: "In cine ai nadejde?". Eu am raspuns: "In Dumnezeul cel viu". El iarasi a intrebat:" Spune-mi, cine ti-a spulberat averea si te-a acoperit cu buboiul acesta?". Eu am raspuns: " Dumnezeu". El iarasi a luat cuvantul si a zis catre mine:" Si cum, tot in Dumnezeu ti-ai pus nadejdea, In cel care te-a acoperit cu buboiul acesta si ti-a spulberat averea? Daca a dat apoi a luat, trebuia sa nu fi dat nimic de la bun inceput. Oare un imparat isi bate joc de un ostas care l-a slujit cum se cuvine? Cine e in stare sa cunoasca adancimile Domnului si ale Intelepciunii Sale? Cine ar indrasni sa ii atribuie Domnului savarsirea unei nedreptati?
Raspunde-mi Iov, la intrebarile acestea. Iarasi iti zic, arata-mi ca esti in toate mintile. Daca nu ti-ai pierdut intelepciunea, spune-mi de ce vedem ca soarele urca pe cer in partea de la rasarit si coboara de pe cer in partea dinspre apus? De ce, cand ne trezim in zorii zilei, il vedem urcand dinspre rasarit? Lamureste-ma, daca esti cu adevarat slujitor al lui Dumnezeu".
XXXVIII
Si eu am raspuns: "Cugetul nu mi l-am pierdut deloc, mintea mea inca nu a luat-o razna. Pentru ce oare sa vorbesc despre minunile Domnului? Gura mea si-ar rani Stapanul. Niciodata nu am sa fac una ca asta. Cine suntem noi, cei care fiind fapturi de carne si avandu-ne sortii pe pamant, indraznim sa deslusim tainele ceresti!? Ca sa stiti ca mintea mea a ramas la locul ei, ascultati ce am sa va intreb. Mancarea intra in noi pe gura. Si apa se bea tot pe gura si apoi se scurge prin gatlej. Dar, o data ajunse la locul usurarii, se despart una de cealalta. Cine se desparte? Baldad zise: "Nu stiu". Iar eu am luat iarasi cuvantul si am continuat asa; " Daca nu esti in stare sa deslusesti caile trupului, cum vei pricepe atunci caile cerului?". Atunci interveni Sophar si zise;" Noi nu cautam sa deslusim cele ce sunt deasupra noastra, ci vrem sa stim daca tu esti in toate mintile. Si, intr-adevar, ne-am dat seama ca nu te-ai smintit nici un pic. Spune, ce-ai vrea sa facem pentru tine? Caci am adus cu noi doftori vestiti, din trei imparatii. Vrei sa te ingrijeasca vreunul dintre ei? Poate a sa te linistesti". Eu insa am raspuns: " Vindecarea si ingrijirea mea sunt numai la Domnul, Cel care i-a facut pe doftori".
XXXIX
Si pe cand vorbeam eu asa a sosit femeia mea, Sitis, zdrentaroasa toata. Fugise de la stapanul care o inrobise, fiindca acesta nu ii ingaduise sa iasa afara, ca nu cumva s-o zareasca cei trei imparati si sa o ia cu dansii. Cum veni se arunca la picioarele acestora si incepu sa boceasca: " Va amintiti, o , Eliphas si prietenii tai, ce rochii purtam cand eram impreuna cu voi? Si acum, uitati-va in ce hal va ies inainte!". Ei incepura sa planga cu glas sfasietor. dar apoi tacura zapaciti, caci scarba lor se facuse de doua ori mai mare. Eliphas ceru sa i se taie mantia in jumatate si o acoperi pe femeia mea. Dupa ce ii multumi, acesta ii mai facu o rugaminte, zicand: " Porunceste soldatilor tai sa sape sub daramaturile casei care s-a prabusit peste copii mei, macar oasele sa stea la loc sigur, intr-un mormant. Noi inca nu am putut face asta din pricina cheltuielilor mari. Sa le putem vedea barem oasele. Ce-s eu animal salbatic, am oare pantece de fiara, de mi-au murit zece copii si pe nici unul nu l-am ingropat cum se cuvine?". Ostasii se pregateau sa plece la sapat, dar eu nu i-am lasat, graindu-le asa: " O sa va chinuiti in zadar. Pe copiii mei nu ii veti mai gasi, caci au fost luati la ceruri de catre Imparatul care i-a creat". Si ei mi-au raspuns: " Cum sa nu spuna ca ti-ai iesit din minti si ai inebunit cel ce te-ar auzi vorbind asa: " Copiii mei au fost luati la ceruri" ? Arata-ne odata adevarul".
XL
Eu le-am zis: "Ridicati-ma, ca sa pot sta in picioare". Si ei m-au ridicat sprijinindu-ma fiecare de cate un brat. Cum m-am ridicat, am facut o rugaciune de marturisire catre Tatal si dupa aceea am grait prietenilor mei: " Uitati-va spre rasarit si o sa ii vedeti pe copiii mei incoronati cu slava cereasca". Dupa ce a privit intr-acolo, Sitis femeia mea, s-a aruncat, in genunchi, la pamant si a zis:" Acum stiu ca Domnul isi aminteste de mine. Am sa ma scol si am sa plec in cetate. Am sa inchid un pic ochii, ca sa ma odihnesc de truda robiei mele". Si indata a plecat in cetate si a intrat in grajdul cu vitele sale, furate de noii stapani, care o inrobisera. Aici se intinse langa un staul si adormi pe veci, cu sufletul impacat.
Stapanul cel despotic a cautat-o peste tot si cum nu o gasea, a venit, pe seara la grajdul vitelor. Si a gasit-o aici intinsa pe jos, fara suflare. Toate vitele se adunasera in jurul ei si mugeau cu mare jale. Vestea s-a raspandit iute dintr-un capat in altul al cetatii. Atunci au dat cu totii buzna, ca sa vada ce sa intamplat si au gasit-o pe femeie moarta, iar animalele plangeau roata imprejurul trupului ei.
Apoi au luat-o, au dus-o de acolo si au ingropat-o chiar langa casa care se prabusise peste copiii ei. Toti saracii din oras au bocit-o zicand asa: " Priviti, oameni buni, Sitis, aceasta femeie mandra si slavita, n-a fost socotita vrednica sa aiba un mormant!".
XLI
Dupa aceea, Eliphas si ceilalti se asezara la sfat, discutand si aruncand in mine cu tot felul de vorbe mari. In ziua a douazeci si saptea voiau sa se ridice si sa plece, fiecare in tara sa. Dar Elious ii ruga sa mai ramana un pic zicandu-le: "Nu plecati inca, asteptati-ma si pe mine, caci vreau sa imi vars naduful pe Iov. Toate zilele acestea, cat ati stat aici, voi l-ati rabdat umflandu-se in pene cu dreptatea lui. Ei bine, eu nu il mai rabd. Inca de la inceput l-am plans si l-am jelit, caci imi aduceam aminte de fericirea lui dintai, cand eram cu totii la fel de sus. El insa mi-a raspuns, plin de mandrie si dispret, ca tronul lui se afla in ceruri. Ascultati-ma asadar si o sa va arat ca soarta lui nu este aceasta". Si Elious, inspirat de Satana, incepu sa ma improaste cu tot felul de vorbe nerusinate, care se afla scrise in Paralipomenele lui Eliphas.
XLII
Dupa ce si-a ispravit vorbele umflate, Domnul mi s-a aratat intr-o vijelie, stand pe nori, A grait (cu glas puternic) si l-a acuzat pe Elious, aratandu-mi ca cel care a vorbit in el nu era o fiinta omeneasca ci o fiara. Domnul vorbea cu mine de pe un nor, insa toti cei patru imparati auzeau ce imi spunea. Si dupa ce a vorbit cu minbe i-a zis lui Eliphas: "De ce ati pacatuit, Eliphas, tu si cei doi prieteni ai tai ? Caci nu ati vorbit cu draptate despre slujitorul meu Iov. Ridicati-va si rugati-l sa aduca o jertfa pentru voi, ca sa vi se ierte pacatul. Caci daca nu face el insusi aceasta, veti pieri". Ei mi-au adus degraba cele trebuincioase jertfei. Eu le-am luat si am jertfit pentru dansii, iar Domnul a primit si i-a deslegat de pacat.
XLIII
Eliphas, Baldad si Sophar cunoscura ca Domnul ii iertase pe dansii, dar nu si pe Elious. Atunci Eliphas, primind duh de sus, canta un imn, iar ceilalti doi prieteni, impreuna cu ostasii care se aflau langa locul jertfei ii tinura isonul. Iata cantarea lui Eliphas:
"Ridicate au fost pacatele noastre, ingropata este nelegiuirea noastra.
Numai Elious, Elious cel nemernic nu va lasa nici o amintire printre cei vii.
Lampa i s-a stins de tot, flacara ei nu mai straluceste, slava facliei lui se va intoarece
spre osandirea lui, caci el este fiul intunericului, nu al luminii.
Slava si credinciosia i-o vor mostenii pazitorii de la usile intunericului.
Imparatia lui s-a dus, tronul lui a putrezit de tot.
Cortul lui pretios a ajuns in iad, caci el a indragit frumusetea sarpelui si solzii dragonului.
Fierea si veninul lui ii vor fi hrana, caci nu a stiut sa castige,
iubirea Domnului si nici nu s-a temut de El,
dar a starnit mania celor pe care Domnul ii pretuieste.
Domnul l-a uitat si sfintii s-au lepadat de dansul, salas ii sunt acum mania si patimirea.
Nu e nici un strop de mila in inima lui si nici un strop de pace,
in trupul lui pe limba are numai venin de vipera.
Drept este Domnul, drepte sunt toate judecatile Sale.
La el nu exista partinire. Pe toti ii judeca dupa aceasi masura.
Iata, Domnul s-a apropiat, iata ingerii s-au pregatit, inainte vin coroanele si laudele.
Bucura-se toti sfintii, veseleasca-se in inimile lor,
caci au primit slava pe care o asteptau.
Smuls a fost pacatul nostru, curatita a fost nelegiuirea noastra,
numai Elious cel nemernic nu va lasa nici o amintire pentru cei vii".
XLIV
Dupa ce Eliphas a incheiat imnul, impreuna cu tpti care se aflau in jurul locului de jertfa, ne-am ridicat si am intrat in cetate. Am venit aici, in casa unde locuim acum, si am facut niste ospete pe cinste intru bucuria Domnului. Apoi am cautat sa ii ajut iarasi pe saraci. Au inceput sa vina la mine toti prietenii de odinioara si altii, doritori sa faca bine, care ma intrebau: "Ce vrei acum de la noi?" Iar eu, amintindu-mi de cei saraci, voiam sa le fac din nou bine si le ziceam acelora :" Dati-mi fiecare cate o miala, ca sa ii imbrac pe cei desbracati". Si fiecare mi-a adus cate un ban de patru drahme , de aur. Si Domnul mi-a binecuvantat avutul, sporindu-l de inca doua ori.
XLV
Copiii mei, iata acum am ajuns la capatul zilelor. (Va zic) sa nu IL uitati niciodata pe Domnul! Ajutati-i pe saraci, nu intoarceti spatele neputinciosilor ! Nu va luati femei de neam strain! Voua copiii mei, va las tot avutul meu si fiecare sa isi stapaneasca partea fara nici o opreliste.
XLVI
(Slugile) au adus avutul si l-au impartit numai celor sapte feciori. Neprimind nimic, fetele s-au intristat si au zis catre tatal lor; " Stapane, perinte al nostru, oare nu suntem si noi copiii tai? Pentru ce noua nu ne-ai lasat nici o avere?" Dar Iov a raspuns asa fetelor: " Nu va suparati, ficele mele. Caci nu v-am uitat. Voua v-am pregatit o mostenire cu mult mai de pret decat aceea a fratilor vostri". Apoi a chemat-o la dansul pe fata care se numea Hemera si i-a zis: "Ia cheia, mergi si descuie ascunzatoarea si adu-mi de acolo cele trei vase de aur, ca sa va dau si voua mostenirea". Fata a mers si a adus ce i-sa cerut. Iov a deschis (vasele) si a scos trei sfori colorate in atat de multe culori, incat nimeni nu ar fi putut spune cum aratau intocmai. Caci ele nu erau de pe pamant, ci din cer, stralucund nemaipomenit si aruncand vapai de foc, intocmai ca razele soarelui. Iov darui fiecarei fete cate o sfoara si le zise: " Legati-va cu ele peste piept, ca sa va poarte noroc in toate zilele vietii voastre".
XLVII
Atunci, a doua fiica, pe nume Kasia, intreba cu mirare: "Tata, aceasta-i mostenirea noastra despre care ziceai ca e mult mai de pret decat a fratilor nostri? La ce-s bune sforile astea fara nici un rost? Oare de pe urma lor vom avea din ce trai?". Tata le raspunse:" Nu numai ca de pe urma lor veti avea din ce trai, dar ele va vor conduce intr-un salas mai bun, ca sa traiti in ceruri. Nu aveti de unde cunoaste, copilele mele, pretul acestor sfori. Domnul m-a socotit vrednic sa le primesc in ziua in care a hitarat sa se indure de mine si sa stearga de pe trupul meu bubele si viermii. Atunci m-a chemat si mi-a daruit aceste trei sfori, Zicandu-mi:"Ridica-te si incingeti soldurile ca un barbat! Eu te intreb si tu sa raspunzi!". Eu am luat sforile si m-am incins cu ele. Intr-o clipita, viermii si buboaiele de pe trupul meu s-au facut nevazute. Cu ajutorul Domnului m-am inzdravenit atat de bine, de parca niciodata nu as fi zacut. Mia disparut pana si amintirea chinurilor din suflet. Domnul insa mi-a vorbit cu putere, spunandu-mi cate se intamplasera cu mine pana atunci si cate aveau sa se intample cu mine de atunci incolo. Asadar, copilele mele, daca aveti aceste sfori, vrajmasul nici nu o sa va tulbure, nici nu o sa isi poata strecura gandurile necurate in cugetele voastre. E un filacteriu de la Tatal. Ridicati-va si incingeti-va cu ele, acum inainte de a-mi da eu ultima suflare, ca sa puteti vedea ce se intampla cu sufletul meu si sa va minunati de fapturile lui Dumnezeu.
XLVIII
Atunci Hemera s-a ridicat si s-a incins roata imprejur cu una din cele trei sfori, precum ii spusese tatal ei. Si a simtit alt cuget in ea, caci nu se mai gandea la cele pamantesti si vorbea in limba ingerilor. Si a inaltat un imn lui Dumnezeu dupa tipicul catarilor ingeresti. iar Duhul a ingaduit ca aceste cantari, spuse de ea, sa fie incrustate in scrisoare ce ii apartine.
XLIX
Dupa aceea s-a incins Kasia si a simtit, la randu-i, alt cuget in ea, caruia nu ii mai pasa deloc de toate cele lumesti. A prins a grai in limba Incepatoriilor si a slavi lucrarea di Salasul cel de deasupra. Iar daca cineva doreste sa cunoasca lucrarea din ceruri, o va putea gasi descrisa in (imnurile) Kasiei.
L
In sfarsit s-a incins si cea de a treia fata, numita Cornul Amaltheii. Iar gura a inceput sa vorbeasca in limba celor de sus, caci cugetul i s-a schimbat pe loc, intorcandu-se de la cele lumesti. Si vorbea in limbaheruvimilor, slavindul pe Stapanul Virtutiilor si aratand slava lor. Cine vrea sa gaseasca o urma despre ziua slavei Tatalui o va gasi in rugaciunile Cornului Amaltheii.
LI
Dupa ce fetele s-au oprit din cantari, Domnul si Duhul Sfant m-a imboldit pe mine, Nereus, Fratele lui Iov ( ca sa merg langa dansul). Am mers si m-am asezat alaturi, pe un pat. Si aici mi-a fost data sa ascult despre minunile pe care fetele si le povesteau una alteia. Si am scris o carte intreaga, cea mai mare parte plina cu imnuri invatate de la fiicele fratelui meu. Aceste imnuri sunt curata mantuire pentru noi, Caci vorbesc despre minunile lui Dumnezeu.
LII
Dupa trei zile, Iov cazu iar la pat, bolnav. Acum insa bolea fara chin si fara suferinta. Nici un chin nu se mai putea atinge de el datorita cingatorii facatoare de minuni pe care o purta. Dupa inca trei zile stiu ca vin ingerii sa ii i-a sufletul. Se ridicara iute, puse mana pe harfa si o dadu ficei sale Hemera. Kasiei ii dadu o cadelnita, iar celeilalte, Cornul Amaltheii, o toba, ca sa ii binecuvinteze pe cei care veneau sa ii ia sufletul. Luand cele incredintate, ele vazura carele de lumina apropiindu-se de sufletul tatalui lor si binecuvantara si adusera slava intr-o limba nepamanteasca. Vizitiul carului mare se dadu jos si il saluta pe Iov. Doar cele trei fete si tatal lor vedeau acestea; noi ceilalti nu vedeam nimic). Si dupa ce ii lua sufletul in brate urca din nou in car si o porni catre rasarit. Iar trupul lui Iov, invelit in panza, fu ingropat in mormant. Inaintea lui mergeau cele trei fete incinse cu cingatorile facatoare de minuni si cantand imnurile Tatalui.
LIII
Eu Nereus, fratele lui Iov, cu cei sapte feciori ai sai, cu saracii si orfanii laolalta si cu toti nevolnicii bocim asa: " Vai de noi astazi, de doua ori vai de noi, caci
astazi a fost luata puterea credinciosilor
astazi a fost luata lumina orbilor
astazi a fost luat parintele orfanilor
astazi a fost luat primitorul strainilor
astazi a fost luata imbracamintea vaduvelor.
Cine nu plange dupa un asemenea om al lui Dumnezeu?"
Cand ajunsera cu trupul la mormant, vaduvele si orfanii se asezara roata-mrejur si nu lasara sa fie ingropat. Abia dupa trei zile il pusera in mormant, cu cantare frumoasa, pe cel ce are numele vestit intre toate neamurile din veac. Amin.

#4
Scris 20 August 2006 - 08:24 PM
asta fata de cartea lui Iov din Biblie mi se pare ca si coranul pe langa Biblie
#7
Scris 22 August 2006 - 11:12 AM
oare iti trebuie multa bere la bord ca sa poti scrie asa ceva?
Mai lasati in pace apocrifele astea ca sunt de toata miloaga.

#8
Scris 22 August 2006 - 02:15 PM
iosafat, la Aug 22 2006, 12:12 PM, a spus:
oare iti trebuie multa bere la bord ca sa poti scrie asa ceva?
Mai lasati in pace apocrifele astea ca sunt de toata miloaga.
Mai lasati in pace apocrifele astea ca sunt de toata miloaga.
eu incerc sa vad de ce le citesc oamenii pt ca eu nu am timp sa studiez biblia bine , dar sa si mai citesc falsuri, si nu prea vad la ce foloseste
#9
Scris 22 August 2006 - 02:19 PM
şi eu sunt de aceeaşi părere: mai bine studiem Cuvântul veritabil al Bibliei, ne rugăm, postim.
#10
Scris 22 August 2006 - 02:28 PM
november, la Aug 22 2006, 03:19 PM, a spus:
şi eu sunt de aceeaşi părere: mai bine studiem Cuvântul veritabil al Bibliei, ne rugăm, postim.
Ca sa poti combate pe cineva trebuie sa stii macar cat stie el,daca nu mai mult!
''Studiati si retineti ce este bun si folositor''!Un pastor anglican spunea:
''Lasati-l pe fiecare sa-si aleaga singur calea,pana cand EL il va chema acasa!''
Daca nu va convin cele postate(sunt offtopice?),puteti sa ma ignorati!
Raman acelasi pentru dumneavoastra,cu stima si respect,Dan-Gabriel
Impartaseste acest subiect:
Subiecte similare
| Topic | Deschis de | Replici | Vizualizari | |
|---|---|---|---|---|
|
Mantuirea prin harul credintei, fara fapte | Cleric Prestřn | 129 | 19.532 |
|
Manipularea istoriei | Pixelut | 14 | 7.216 |
|
|
Shadow and Light | 401 | 36.099 |
|
facerea omului | Carrina_19 | 97 | 18.826 |
|
Papa face si desface
...deja nu mai suna a omul lui Dumnezeu, nush de ce ... |
ellla | 32 | 6.782 |
Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis