Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis
Actiunile de infiintare in mijlocul Romaniei a unui teritoriu autonom pe criterii etnice, care reface defuncta Regiune Autonoma Maghiara de trista amintire stalinista, reprezinta in mare parte, dincolo de nostalgiile unor persoane reciclate din fosti activisti comunisti in "lideri autonomisti", reflexul politicii neorevizioniste promovate de unii politicieni din Ungaria fata de Romania incepand cu 1990. Practicand o dubla ofensiva, diplomatica si de imagine in media internationale, si orchestrand minoritatile maghiare din tarile vecine, guvernele nationaliste de dreapta ale lui Jözsef Antall (1990 - 1994) si Viktor Orban (1998 - 2002) au facut din fortarea obtinerii de autonomii pe baze etnice un exercitiu curent.
In ceea ce priveste Romania, cheia de bolta a strategiei neorevizioniste a fost desemnarea "Tinutului secuiesc" drept "tara-mama din interior" pentru maghiarimea din Transilvania care traieste "in diaspora interna", scopul final fiind, dupa chiar spusele fostului premier Viktor Orban, "construirea unei (...) lumi maghiare, cu toate institutiile ei, de la gradinite si pana la autoguvernarile de rigoare".
Intoxicati cu propaganda proprie
Deosebit de grav este faptul ca, folosind contextul creat dupa interventia NATO din 1999 in Iugoslavia, guvernul Orban i-a "indoctrinat" pe unii dintre viitorii lideri ai Uniunii Civice Maghiare si ai Consiliului National Secuiesc, facandu-i sa creada ca diplomatia americana ar fi favorabila autonomiilor pe criterii etnice si ca acestea vor fi "garantate international" de catre NATO. Desi Departamentul Apararii al SUA a dezmintit prompt asertiunea, ulterior aceasta veritabila intoxicare a fost promovata tacit. Asa se explica de ce Ferenc Csaba, secretarul general al CNS, a declarat public pe un post national de televiziune, inainte de prima adunare secuiasca de la Odorhei, ca minoritatea maghiara din "Tinutul secuiesc" va lupta pana la capat pentru autonomie fiind "sub protectia NATO"! O afirmatie care a nedumerit, cand de fapt ea ar trebui sa ingrijoreze pentru ca, in virtutea acestei gogorite, pot fi generate actiuni destabilizatoare, de genul celor de la Odorheiu Secuiesc sau de la Ditrau, cu consecinte grave.
In anul 1931, sociologul american W. J. Thomas formula urmatoarea teorema, care de atunci ii poarta numele: "Daca oamenii definesc anumite situatii ca reale (chiar daca ele nu sunt adevarate n.a.), in consecintele lor acestea se manifesta ca reale". Teorema lui Thomas arata ca semenii nostri sunt departe de a reactiona doar la situatiile obiective, ei reactionand si la semnificatiile pe care le atribuie unor situatii despre care pot fi convinsi ca sunt reale. O astfel de falsa definire de situatie, necombatuta prompt si eficient, dobandeste forta interioara de a se consolida si de a produce efecte, forta pe care sociologul american a numit-o "a self fulfilling prophecy" - o profetie care se realizeaza prin ea insasi. O astfel de manipulare si intoxicare profesionista si teribila in acelasi timp este "sindromul Trianonului".
Mecanismul ei sta la baza operatiunilor de manipulare, respectiv de dezinformare sau intoxicare. In sensul pe care il dau lucrarile de specialitate in domeniu, dezinformarea consta in manipularea opiniei publice in scopuri politice, folosind informatii tratate cu mijloace deturnate, iar intoxicarea, care vizeaza un grup restrans de factori de decizie, rezida in a furniza informatii eronate pentru a determina acel grup sa ia anumite hotarari favorabile celui care practica intoxicarea. (de facut legatura cu "dezinformarea Trianon", neorevizionism si fateta sa, autonomia pe baza etnica).
Initiativele tot mai insistente privind proclamarea pe baze etnice a autonomiei "tinutului secuiesc" reprezinta, dincolo de manevrele Consilul National Secuiesc (CNS) si ale Uniunii Civice Maghiare (UCM) - care incearca sa sparga monopolul politic al UDMR -, repercursiunile politicii duse perseverent intre anii 1998 - 2002 de catre guvernul de dreapta al Ungariei de incitare a minoritatilor maghiare din tarile vecine de a obtine autonomii pe criterii etnice si drepturi colective.
Pentru a atinge aceste scopuri, fostul guvern ungar condus de premierul Viktor Orbán, care se considera ca fiind, dincolo de granitele propriului stat, "reprezentantul intregii natiuni ungare", nu s-a dat in laturi sa dezinformeze opinia publica din tarile vecine Ungariei si, dupa cum demonstreaza datele incontestabile pe care le vom prezenta, chiar sa-i intoxice pe liderii minoritatilor maghiare din Romania si Serbia pentru a actiona in sensul strategiei lor de politica externa.
Pentru a intelege contextul in care s-a fundamentat strategia autonomiilor pe baze etnice a minoritatilor maghiare din tarile vecine Ungariei, elaborata de fostul guvern Orbán, este necesara o scurta rememorare a situatiei din primii ani de dupa 1989.
Implozia sistemului comunist a marcat in toate fostele tari socialiste din estul si centrul Europei o revigorare a nationalismului. In Ungaria, fenomenul s-a manifestat prin renasterea revizionismului, iar in tarile vecine acesteia a iredentismului minoritatilor maghiare. Procesul, care poate fi definit cel mai bine prin termenul de neorevizionism, desemneaza noua fata a revizionismului ungar care, pentru a se incadra in spiritul documentului final de la Helsinki, a reconditionat vechile teze ale iredentei pentru a le adapta prin "mijloace pasnice" la actuala conjunctura politica din Europa. In anii '90, neorevizionismul a cunoscut o veritabila explozie si s-a desfasurat pe trei fronturi coordonate intre ele: fortele politice conservatoare, nationalist-sovine, din Ungaria, cercurile minoritare iredentiste din tarile vecine ei si emigratia ungara din Occident.
Guvernul Antall si psihologia "teritoriilor recuperabile"
In cazul Romaniei (dar si al Serbiei si Slovaciei) actiunile neorevizioniste ale Ungariei au avut o deosebita virulenta in anii 1990 - 1994, in perioada guvernului condus de Jozsef Antall, cel care s-a declarat "sufleteste" prim-ministrul a 15 milioane de unguri si a procedat ca atare. Folosindu-se de avantajul ca facuse deja cativa pasi spre Europa civilizata, Ungaria a actionat concertat pentru a impiedica accesul Romaniei in organisme internationale precum Consiliul Europei, sub pretextul disciminarii minoritatii maghiare. In paralel, a fost demarata o dubla campanie - diplomatica si de imagine in mass media internationale - in scopul impunerii unor forme de autonomie sau federative care sa asigure un statut special Transilvaniei. In mediile politice, in presa scrisa si electronica si in cercurile culturale din Ungaria a fost intretinuta o atmosfera menita sa induca o psihologie a "teritoriilor recuperabile".
Intr-o alta "tara succesoare", care detinea astfel de teritorii, Slovacia, dupa despartirea acesteia de Cehia, a fost folosit si cultivat contenciosul legat de hidrocentrala de la Gabcikovo ca pretext al unui veritabil razboi mediatico-diplomatic menit sa tina treaza problematica autonomiei minoritatii maghiare din sudul tarii.
Cazul cel mai dramatic a fost insa participarea Ungariei la destramarea fostei Iugoslavii. Este cunoscut faptul ca guvernul Antall a sprijinit secesiunea Croatiei, furnizandu-i arme. Miza a fost o Serbie slaba care va fi nevoita sa acorde autonomie minoritatii maghiare din Voivodina.
Semnificativ pentru oportunismul politicii externe ungare din perioada guvernului Antall a fost atitudinea slugarnica a acestuia fata de Ucraina - vecin puternic militar - soldata cu incheierea rapida a unui tratat de baza si abandonarea de facto a minoritatii maghiare majoritare din Ucraina Subcarpatica.
Perioada dintre anii 1994 si 1998, in care Ungaria a fost condusa de guvernul socialist al lui Gyula Horn, a fost relativ mai relaxata, iar actiunile mai coerente ale diplomatiei romane au reusit sa convinga cancelariile tarilor occidentale si opinia publica internationala de mobilurile reale ale campaniei de imagine negativa dusa impotriva Romaniei, inclusiv in ceea ce priveste (auto) victimizarea minoritatii maghiare. Initiativa reconcilierii istorice romano-ungare dupa modelul franco-german si incheierea tratatului de baza intre Romania si Ungaria, cu toate imperfectiunile sale, au calmat oarecum disputele dintre cele doua tari.
Strategia pan-maghiara a Guvernului Orban
Venirea la putere, in urma alegerilor din aprilie-mai 1998, a guvernului de dreapta condus de premierul Viktor Orbán a dus la o escaldare pana la paroxism a problematicii minoritatilor maghiare din tarile vecine Ungariei. Federatia Tinerilor Democrati - Partidul Civic Ungar (Fidesz - PCU), principala forta politica din coalitia guvernamentala, a pus la punct, in cei patru ani de guvernare, o strategie speciala "de unire, dincolo de granite, a natiunii ungare" destinata sa devina nu numai o natiune culturala, ci si una politica. Principalele instrumente au fost actiunile de obtinere prin toate mijloacele a autonomiei si coordonarea acestora printr-un organism special infiintat, Consiliul Permanent Ungar.
Rezultatele acestui proces au avut efecte negative indeosebi in Romania, unde succesivele guverne ale Conventiei Democratice, ca si presedintele Emil Constantinescu, au excelat prin incompetenta si o slabiciune care a frizat lipsa de spirit national si patriotism. Prin contrast, strategia guvernului Orbán a obtinut rezultate notabile prin canalizarea politicii externe pe trei directii bine definite: intrarea Ungariei in NATO, detinerea initiativei in relatiile cu tarile vecine si schimbarea statutului minoritatilor maghiare din aceste tari. Un rol important in realizarea miscarilor tactice au avut serviciile secrete coordonate de Lászlo Kövér, un politican agresiv, de dreapta extrema, si implicarea liderilor organizatiilor maghiarilor din tarile vecine ca si a celor din emigratia occidentala.
Paginile urmatoare infatiseaza cronologic modul in care a luat nastere si s-a inchegat treptat strategia pan-maghiara a guvernului Orbán, conceptele elaborate si mijloacele (dintre care nu lipsesc dezinformarea si intoxicarea unora dintre liderii maghiari din Romania si Serbia) folosite in acest scop.
La 16 februarie 1996, a avut loc la Budapesta prima reuniune a Clubului pentru politica externa a Fidesz - PCU, care, la acea data, se afla in opozitie. Zsolt Németh, vicepresedintele partidului, a anuntat ca scopul infiintarii clubului este acela de a oferi o alternativa de dreapta la politica externa a guvernului socialist, avand in vedere ca "politica ungara fata de tarile vecine, ca si cea privind minoritatile maghiare este falimentara (...) si ca este cazul sa se puna capat pasivitatii diplomatiei ungare, aflata intr-o continua defensiva in fata propunerilor romanesti privind reconcilierea istorica". Viktor Orbán, presedintele Fidesz, a anuntat ca sprijina conceptiile episcopului Lászlo Tökés (invitat la reuniune) privind autonomia si s-a referit la minoritatea maghiara din Romania, in calitatea sa de componenta a natiunii ungare. Concluzia discutiilor, la care a participat si Ferenc Szöcs, ambasadorul Ungariei la Bucuresti, a fost ca "este nevoie de o schimbare a politicii ungare fata de vecinii tarii".
A urmat forumul de dezbateri organizat, la 24 iulie 1997, la Targul Secuiesc, unde Viktor Orbán a atacat politica externa a guvernului socialist a premierului Horn, acuzandu-l ca duce o politica mult prea precauta in privinta minoritatilor maghiare de peste granite si ca este fundamental incapabil sa sprijine dorintele acestora de autonomie. La scurt timp, intr-un interviu aparut la 12 august 1997 in saptamanalul oradean Erdélyi Naplö, Orbán declara ca, pe viitor, "Budapesta trebuie sa sprijine deschis aspiratiile de autonomie ale minoritatii maghiare din Transilvania si institutiile adecvate acestei autonomii". In interviu se accentueaza: "Ceea ce dorim noi depaseste tratatul de baza, diferentiindu-se de intentiile originare ale actualului guvern".
Ministrul de Externe ungar, socialistul Lászlo Kovács, va preciza ca, prin declaratiile sale, liderul tinerilor democrati pune in primejdie interesele esentiale ale politicii externe ungare. In schimb, Presedintia si Guvernul Romaniei nu au avut nici o reactie. UDMR e la guvernare, iar Viktor Orbán, vicepresedinte al Adunarii generale a Consiliului Europei, este considerat unul dintre prietenii politici ai ministrului de Externe Adrian Severin. Declaratiile lui Orbán sunt facute in contextul in care, cu numai opt luni inainte de alegerile din Ungaria, Fidesz depaseste in sondaje partidele coalitiei socialist-liberale, iar cei mai multi unguri ar dori sa-l vada pe liderul sau ocupand postul de prim-ministru.
Dupa numai o luna, la 13 septembrie 1997, ca un preambul al campaniei electorale, Viktor Orbán va incepe un turneu in Transilvania. La Odorheiu Secuiesc, intr-o adunare publica organizata de episcopul Lászlo Tökés, el declara ca sprijina maghiarimea din Transilvania in lupta ei pentru indeplinirea obiectivelor sale esentiale: realizarea autonomiei, infiintarea unui sistem de invatamant la toate nivelurile si retrocedarea bunurilor bisericilor istorice maghiare. Orbán mai lasa sa se inteleaga ca se considera mostenitorul politic al lui Jözsef Antall si ca este dispus sa-si asume rolul de conducator a 15 milioane de unguri.
Peste o zi, la o reuniune tinuta la Targu-Mures, Orbán va dezavua participarea UDMR la guvernare atragand atentia ca "guvernele vin si se duc, dar comunitatile raman" si accentuand ca "in fiecare localitate din Transilvania unde traiesc maghiari, importanta este construirea unei mici lumi maghiare, cu toate institutiile ei, de la gradinite si pana la autoguvernarile de rigoare".
Inceputul urmatoarei etape, decisiva, va fi marcata de declaratia lui Viktor Orbán facuta la 28 mai 1998, dupa ce se anunta ca Fidesz PCU a castigat alegerile: "Am afirmat in numeroase randuri ca granitele statului ungar nu se suprapun cu cele ale natiunii ungare. Viitorul guvern va fi unul al intregii natiunii ungare".
De altfel, Programul electoral al Fidesz prevedea ca, in cazul ca acesta va ajunge la guvernare, va institutionaliza un dialog sistematic si oficial intre statul ungar si comunitatile maghiare care traiesc in bazinul carpatic, va lupta pentru recunoasterea drepturilor colective ale maghiarimii care traieste in minoritate in tarile vecine si ii va sprijini aspiratiile de autonomie.
Reactiile presei internationale au fost relevante. Sub titlul "Guvernul copiilor", Corriere della Sera emitea opinia ca "preluarea puterii de catre tinerii de dreapta de la Budapesta, nu reprezinta o victorie a noului, ci o amenintare la adresa echilibrului si asa instabil al zonei", iar BBC International era de parere ca "Reintoarcerea la retorica fostului guvern Antall si la <<diplomatia megafonului>> nu poate avea succes. (...) Oricum, rigidizarea politicii fata de vecini nu se arata drept drumul cel mai corespunzator."
Prezent la Budapesta in zilele imediat urmatoare, episcopul Lászlo Tökés, care il sprijinise masiv pe Viktor Orbán in campania electorala, ii va cere viitorului prim-ministru o crestere a intransigentei Budapestei in politica fata de Bucuresti prin denuntarea politicii Romaniei privind minoritatea maghiara, revizuirea intelegerilor diplomatice si a tratatului romano-ungar, intensificarea demersurilor privind obtinerea autonomiei teritoriale in zonele in care maghiarii alcatuiesc majoritatea si individuale acolo unde traiesc in minoritate, acordarea dublei cetatenii pentru etnicii maghiari apartinand comunitatilor din afara granitelor, urgentarea reinfiintarii unei universitati maghiare la Cluj, retrocedarea neintarziata si neconditionata a tuturor bunurilor care au apartinut bisericilor istorice maghiare din Transilvania si reluarea, sub forma sistematica si oficializata, a convorbirilor panmaghiare intrerupte inainte de vreme din cauza reactiei internationale la comunicatul Conferintei ungaro-maghiare de la Budapesta, din vara lui 1996.
Strategia guvernului Orbán incepe sa se contureze o data cu ideea lansata de Zsolt Németh, proaspat secretar de stat in MAE ungar, conform caruia "problema minoritatilor (maghiare n.a.) reprezinta si o problema de politica de securitate a Europei centrale." Intr-un interviu aparut, la 30 iulie 1998, in saptamanalul "Heti Világgazdaság", Németh, care era si vicepresedinte al Fidesz, reia astfel intr-o forma mai nuantata teza lansata la inceputul deceniului de fostul ministru al Apararii, Lajos Für. La vremea respectiva, afirmatia ca "problema minoritatilor de peste granite face parte din politica de securitate ungara" starnise vehemente proteste in tarile vecine.
Numarul doi al diplomatiei ungare a mai anuntat ca Budapesta va realiza un cadru institutionalizat al relatiilor cu maghiarii de peste granite, "un organism la varf in care se vor regasi reprezentantii legitimi ai minoritatilor maghiare si liderii politicii ungare" si ca va elabora un statut special al maghiarilor de peste granite.
Modul in care se poate institutionaliza dialogul ungaro-maghiar incepe sa-si arate adevaratele intentii cand acelasi Zsolt Németh, cu ocazia unei dezbateri publice organizata de Academia Szent Lászlo, la 18 septembrie 1998, afirma ca "trauma Trianonului poate fi tratata prin integrarea europeana a natiunii ungare in intregul ei".
Lansata la numai trei luni de la venirea la guvernare a Fidesz, asertiunea contribuie la conturarea convingerii ca Budapesta este dispusa sa greveze relatiile cu unii dintre vecinii ei cu o noua doctrina: aceea a integrarii europene a intregii maghiarimi in calitate de comunitate nationala.
O amenintare voalata la adresa tarilor vecine in care traiesc minoritati maghiare va fi lansata in contextul interventiei NATO in Iugoslavia. Ea este emisa de Viktor Orbán, la 9 mai 1999, cand cu ocazia congresului Fidesz a declarat ca "urmatoarele conflicte de tip Kosovo nu pot fi ocolite decat daca minoritatilor care traiesc in Serbia, si in primul rand maghiarilor, li se vor acorda drepturile si autonomia care au fost experimentate cu succes in partea vestica a Europei". Cu acelasi prilej, Lászlo Kövér, vicepresedinte Fidesz si ministru insarcinat cu supravegherea serviciilor secrete, a accentuat ca, daca reglementarea problemei minoritatilor din Serbia nu se va extinde si asupra maghiarilor din Voivodina, "pe motivul gresit interpretat al evitarii unui conflict, acest fapt ar transmite un mesaj politic si moral de neacceptat". Este, cum se va vedea, un prim pas spre acreditarea falsei idei ca minoritatile maghiare din Serbia si Romania ar trebui sa fie protejate de NATO, in care Ungaria intrase inaintea tarii noastre.
Demn de amintit este si interviul dat in acea perioada saptamanalului Feral Tribune din Zagreb de catre György Csöti, ambasadorul ungar in Croatia. Acesta schiteaza un plan de "federalizare totala" pentru Iugoslavia, in care ar urma sa coexiste aproape independent trei republici, Serbia, Muntenegru si Kosovo, iar Voivodina ar urma sa aiba o autonomie completa, dupa modelul Tirolului de Sud.
Avantul politicii neorevizioniste a guvernului Orbán va fi potentat de declaratia-soc facuta de generalul Wesley Clark la Seminarul neoficial al NATO organizat la Budapesta, intre 21 si 23 iunie 1999, la sfarsitul operatiilor militare din Kosovo si Serbia. Subliniind ca "daca e nevoie, diplomatia trebuie sprijinita cu puterea armelor", comandantul trupelor NATO va sustine ca "in conformitate cu noua doctrina a Aliantei, principiile care stau la baza Tratatului de la Versailles sunt, in prezent, depasite". In context, Clark se referea de fapt la acele state care isi pun in primejdie propriii cetateni, tratandu-i dupa bunul lor plac si riscand sa destabilizeze intreaga regiune, dar cele mai multe dintre ziarele din Ungaria nu au simtit nevoia sa nuanteze...
Operatiunea "Duna" si razboiul din Kosovo
Existau, dupa cum se vede, toate premisele pentru a trece intr-o noua faza, cea a "Operatiunii Duna" pusa la punct sub coordonarea lui Lászlo Kövér, ministru insarcinat cu supravegherea serviciilor secrete. Intr-o prima etapa, aceasta prevedea sensibilizarea comunitatii internationale, dupa modelul care precedase declansarea operatiunilor militare din Kosovo si Serbia, in privinta "discriminarii" minoritatilor maghiare din fostele "provincii istorice" Voivodina si Transilvania, in domenii ca drepturile omului, folosirea limbii materne si invatamantul. In a doua etapa, trebuia realizata acordarea dublei cetatenii maghiarilor din tarile limitrofe si crearea cadrului legal pentru obtinerea autodeterminarii interne. Acelasi scenariu viza, intr-un orizont de timp mai lung, provinciile Félvidék din sudul Slovaciei si Subcarpatia din Ucraina.
La 26 si 28 iunie 1999, in statiunile Fonyod, respectiv Balatonszárzö, au avut loc reuniuni la care au participat reprezentanti ai grupului radical din Odorheiu Secuiesc (care ulterior vor infiinta Uniunea Civica Maghiara), Uniunii Maghiare Ardelene (organizatie notorie pentru actiunile ei revizioniste) si liderii maghiarilor din Voivodina. Discutiile s-au concentrat pe discutarea posibilitatilor de realizare a obiectivelor actiunii si a cadrului legal in care ar putea fi infaptuita, astfel incat, in cazul refuzului autoritatilor din Romania si Iugoslavia de a satisface cererile minoritatilor maghiare, Budapesta sa poata cere interventia tarilor occidentale, inclusiv prin intermediul NATO.
Cu toate ca a fost sfatuit ca ar fi de dorit evitarea de tensiuni cu Romania, tara care a sustinut campania Aliantei, premierul Orbán a insistat pe aceasta idee. In urma unei vizite la Budapesta, la 14 iulie 1999, a secretarului american al Aparari, William Cohen, fostul prim-ministru Viktor Orbán a sustinut intr-o conferinta de presa ca demnitarul american a fost de acord ca problema autonomiei minoritatilor (maghiare) din zona sa ocupe un capitol separat in cadrul Pactului de stabilitate pentru Europa de Sud-Est si sa fie asigurata prin garantii internationale, in primul rand ale NATO.
Pentagonul a dezmintit prin Agentia Associated Press alegatiile premierului ungar, aratand ca, desi Viktor Orbán "a staruit cu obstinatie ca NATO sa-si asume problema maghiarilor din Voivodina in tratativele sale cu Belgradul in scopul mai marii stabilitati a tarii", William Cohen "a ocolit problema autonomiei si nu a dorit sa abordeze nici aspectul asigurarii acesteia prin amenintare militara".
Cu toate acestea, subiectul atitudinii favorabile fata de garantarea securitatii minoritatilor maghiare a fost reluat in intalnirile pe care premierul Orbán si Tibor Szabö, seful Oficiului maghiarilor de peste granite, le-au avut cu reprezentantii lobby-ului maghiar cu ocazia vizitelor in SUA. Se pare ca discutii asemanatoare au avut loc si cu unii lideri ai Consiliului National Secuiesc si ai Uniunii Civice Maghiare. Altfel nu se explica cum ceea ce incepuse ca o dezinformare s-a transformat intr-o intoxicare. Victimele ei au devenit chiar unii dintre reprezentantii CNS sau ai UCM, convinsi ca pot intinde coarda dobandirii autonomiei cat vor pentru ca se afla, cum ei insisi declara, sub protectia NATO!
"Tara-mama" din interior
Cheia de bolta a stratagemelor de a obtine autonomie pe criterii etnice a fost ideea transformarii "Tinutului secuiesc" in "tara-mama din interior" pentru maghiarii din "diaspora interna". Conceptul a fost lansat de Zsolt Németh, numarul doi al diplomatiei ungare, la 18 februarie 2000, cu ocazia vizitei sale la Miercurea Ciuc, unde a afirmat ca "pentru strategia maghiarimii din Romania se contureaza tot mai mult rolul Tinutului secuiesc ca tara-mama din interior, pe care sa se poata sprijini maghiarii care traiesc in minoritate in diversele regiuni din Transilvania". Evident, pentru aceasta, "Tinutul secuiesc" trebuia sa devina autonom, iar in acest scop au fost folosite toate mijloacele, mai putin cele de forta, desi incitari au existat.
Pentru a-si putea promova strategiile de "integrare peste granite a intregii natiuni ungare", Fidesz si liderii sai s-au amestecat si in viata politica interna a maghiarilor din Romania, mergand pana la sustinerea pe fata a episcopului Lászlo Tökés si a lui Jenö Szász, primarul Odorheiului Secuiesc, impotriva echipei lui Béla Markö. Imixtiunea s-a manifestat prin incurajarea dizidentei platformelor radicale din UDMR si chiar prin sprijinirea crearii de formatii politice precum Uniunea Civica Maghiara si Consiliul National Secuiesc care sa poata fi contrapuse UDMR - pe care Fidesz nu il considera suficient de dedicat "cauzei nationale".
Venirea la putere in Ungaria, in mai 2002, a guvernului socialist a lui Péter Medgyesi a atenuat capacitatile Fidesz PCU de a manevra direct acei lideri politici maghiari al caror extremism etnic il incitase si sustinuse sistematic in timpul guvernarii.
Schimbarea statutului Romaniei prin intrarea in NATO a adaugat, la randul ei, un plus de stabilitate si a constituit un factor de descurajare a politicilor neorevizioniste. Cu toate acestea, consecintele politicilor neorevizioniste al caror cal troian sunt actiunile autonomiste a continuat, unele dintre constituind baza unor veritabile dezinformari si/sau intoxicari.
Cronica unei diversiuni ratate: proclamarea autonomiei Tinutului Secuiesc
Coroborarea mai multor date si informatii arata ca, in contextul unei lupte politice fara crutare - asa cum s-a prefigurat cea din Ungaria incepand cu 2005, anul dinaintea alegerilor generale din Ungaria, si primavara anului 2006 - alegerile s-au desfasurat in luna aprilie -, atat opinia publica din Romania si cat si cea din Ungaria, precum si clasa politica romaneasca au fost obiectul unui sir de dezinformari si intoxicari in vederea obtinerii unei anumite reactii care, la randul ei sa fie folosita pentru manipularea electoratului ungar. Folosind un exemplu la indemana, cel al loviturilor de biliard, mecanismul acestei duble dezinformari a fost cel al trimiterii bilei in mantinela de unde ricoseaza pentru a lovi o alta bila care, in cazul unei directii bine calculate, intra in gaura.
In cazul prezentat mai jos, mecanismul manipularii a constat in prima faza in "amorsarea" publicului si clasei politice din Romania prin punerea la cale a unor actiuni, asa-numitul "suport", care sa irite. Reactiile celor afectati au fost apoi condamnate prin intermediul unor "cutii de rezonanta", punandu-li-se eticheta de "intoleranta etnica", "antimaghiarism", "extremism" etc. In faza a doua, ar fi urmat ca prin relatarile unei parti din presa ungara (pentru ca subiectul cu conotatii emotionale era unul cu mare priza) sa fie inflamata opinia publica din tara vecina. Rezultatul urmarit era castigarea pentru "cauza nationala" a alegatorilor indecisi si trezirea predispozitiei de votare in randurile "electoratului captiv" al unui anume "client" sau "beneficiar" (pentru a folosi termeni specifici operatiilor de dezinformare). Astazi nu mai este un secret pentru nimeni ca acesta ar fi trebuit sa fie Fidesz - Partidul Civic Ungar care a ciupit, prin intermediari, coarda nationalista, pentru a se detasa de partidul Socialis Ungar (PSU) de care il desparteau doar 1-2 procente in sondajele de opinie.
Mecanismul initial al oricarei dezinformarii consta, spun manualele de specialitate, in "amorsarea" publicului prin crearea a unui "suport". Modul in care au fost amorsate opinia publica si clasa politica din Romania ca si cel in care a fost creat suportul se dovedeste a apartine unor maestri pe cat de versati in arta manipularii, pe atat de lipsiti de scrupule.
Operatia de amorsare a inceput inca din luna ianuarie a anului 2005, cand in Transilvania a fost programat un turneu al documentarului de lung metraj "Trianon" - in care erau reluate voalat temele propagandei revizioniste din perioada interbelica. Apoi, dupa jumatatea anului 2005, in mai multe ziare de limba maghiara din Romania a urmat o adevarata campanie de reabilitare a lui Horthy, insotita de publicarea a tot felul de jurnale ale unor ofiteri care au comandat in septembrie 1940 trupele de ocupatie din Ardealul de Nord.
In luna decembrie 2005 - indeosebi in publicatiile de limba maghiara din judetele Covasna, Harghita si Bihor - a aparut un val de articole care luau in deradere semnificatia zilei nationale a Romaniei. La randul ei, campania de "rememorare pozitiva" a perioadei care a urmat Dictatului de la Viena a continuat si in 2006, intr-atat incat pana si un ziar serios precum "Kronika" de la Cluj Napoca a ajuns sa se preteze la o astfel de jalnica manevra.
O data amorsata psihologia publicului, a inceput derularea suportului. Acesta este constituit de diverse evenimente produse special, in care publicul trebuie determinat sa creada pentru a-i crea si intari anumite convingeri.
Pe plan extern, de exemplu, Kinga Gál, membra a Fidesz - PCU si deputat in Parlamentul European, a prezidat, in noiembrie 2005, o reuniune internationala pe tema autonomiei teritoriale in Europa care a precedat initiativa proclamarii autonomiei "Tinutului secuiesc". La randul sau, postul ungar de televiziune "Duna Tv" anunta ca, in viitorul apropiat, va lansa un nou canal ce se va numi "Autonomia". In paralel, pe postul public Radio Kossuth, Smaranda Enache, co-presedinte al Fundatiei "Pro Europa", isi exprima convingerea ca Uniunea Europeana va exercita presiuni asupra Romaniei pentru ca autonomia "Tinutului secuiesc" sa fie acceptata, pentru ca, nu-i asa, ideile de autonomie si democratie sunt strans legate.
A urmat la scurt timp actiunea unui asa-numit grup de initiativa, format din cativa asistenti si lectori maghiari de la Universitatea Babes-Bolyai, care au determinat prin prezentarea de date si argumente false mai multe personalitati internationale, printre care si Elie Wiesel si Imre Kertész, laureati ai premiului Nobel, sa semneze un document prin care se cerea scindarea Universitatii clujene.
Pe plan intern, la Odorheiu Secuiesc, vor fi inaugurate 13 busturi de bronz ale unor personalitati maghiare. (Antropologia politica caracterizeaza acest tip de gersturi ca "marcare de teritoriu".) Unul dintre busturi este al "secuiului ratacitor" intruchipandu-l pe Albert Wass, scriitor si criminal de razboi, condamnat pentru crime comise in septembrie 1940, si care este omagiat public in preziua sarbatorii nationale a Romaniei. O data pregatita opinia publica, in final, sub auspiciile Consiliului National Secuiesc (CNS), este declansata intreaga tevatura a intentiei de lansare la Odorheiul Secuiesc, la 15 martie, cu ocazia zilei maghiarimii, a proclamatiei care ar fi urmat sa anunte autonomia secuimii.
Dezinformarea a dat roade si la nivelul clasei politice din Romania, unul dintre liderii partidelor din opozitie declarand chiar ca, in caz de nevoie, este gata sa-si mobilizeze sustinatorii pentru a se deplasa la Odorheiu Secuiesc pentru a contracara actiunile autonomiste. Un alt lider s-a declarat vehement atat impotriva adoptarii statutului minoritatilor promovat de UDMR, cat si a ideii de autonomie teritoriala sustinuta de CNS, CNMT si UCM.
In toata aceasta perioada, in editiile electronice ale unor ziare nationale romanesti, pe forumurile de discutii, apar texte jignitoare la adresa romanilor si, in replica, texte injurioase la adresa maghiarilor. Totul se intampla intr-o perioada cruciala pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Din fericire, "marea adunare nationala a secuilor" si proclamatia autonomiei s-au dovedit a fi un "fas", iar ciocnirile interetnice pe care se sconta nu au avut loc...
Este interesant de vazut cine au fost "cutiile de rezonanta" care au transmis si au amplificat dezinformarea. In Transilvania, contributia esentiala nu s-a datorat presei electronice de limba maghiara (CNS, CNMT si UCM avand un acces mai greu la ele decat UDMR), ci presei scrise de tendinta radicala cum ar fi Polgári Elet, Erdely Naplö sau Europai IdŚ. Acesta din urma a publicat chiar o proclamatie incendiara, pe care nu si-a asumat-o nimeni, ca pana la urma sa se afle ca fusese "culeasa" de pe Internet. Politia din Targu-Mures a ridicat ziarul de la chioscuri - in urma unei sesizari conform careia in ziar ar fi fost strecurate manifeste iredentiste. Informatia nu s-a verificat, ziarele au fost duse inapoi la chioscuri, fundatia Pro Europa a protestat, o parte din mass-media din Ungaria a raportat incidentul cu lux de amanunte.
In relatarea si comentarea pentru publicul ungar a evenimentelor care au constituit suportul dezinformarii s-au remarcat indeosebi cotidianul nationalist-conservator Magyar Nemzet, periodicul Erdélyi Magyarság si Duna Tv, dar si unele dintre emisiunile televiziunilor particulare sau ale Televiziunii Ungare de stat. Efectul cumulat asupra opiniei publice ungare este greu de estimat, dar poate fi banuit. Dupa cum se vede, dezinformarea a fost gandita din timp, iar faptul ca Fidesz-PCU este "beneficiarul" ei a fost evident de la inceput. Se stie ca UCM, condusa de JenŚ Szász, primarul din Odorheiul Secuiesc, este practic filiala politica in Romania a partidului lui Viktor Orbán, iar CNS si CNMT ii stau pe aproape fiind constant incurajate politic si sprijinite logistic.
Merita atentie speciala un aspect relevant care dovedeste ca, pentru a-si atinge scopurile, incepand cu anul 1999, Fidesz nu s-a dat inlaturi de la a intoxica liderii miscarilor autonomiste din secuime inducandu-le iluzia ca pot intinde coarda oricat de mult pentru ca exista un acord occidental tacit de sprijinire a tendintelor autonomiste, atat din punct de vedere diplomatic, cat si militar! In consecinta, cu putin timp inainte de "adunarea secuiasca" de la Odorheiu Secuiesc, Ferenc Csaba, secretar general al CNS, a declarat pe un post national de televiziune ca minoritatea maghiara din "tinutul secuiesc" este una aparata de NATO. Asertiunea liderului CNS i-a contrariat pe analistii si comentatorii politici care nu au recunoscut sursa ei. Folosirea acestei intoxicari in contextul in care episcopul Lászlo Tokés a proclamat ritos, la o reuniune tinuta la Satu Mare.
Scris 28 July 2006 - 01:47 AM
.
