SUA livreaza arme Israelului ce parere aveti?
#1
Scris 22 July 2006 - 10:09 AM
Ce parere aveti de faptul ca SUA livreaza arme Israelului pe bani grei?
#2
Scris 22 July 2006 - 12:27 PM
mi se pare si normal la ce porfit isi scot si isi vor scoate in urmatoarele decenii.....israelul este un avanpost pt america si nimic mai mult, prea multe interese la mijloc.......
#3
Scris 22 July 2006 - 01:33 PM
Anca/Maria, la Jul 22 2006, 11:09 AM, a spus:
Ce parere aveti de faptul ca SUA livreaza arme Israelului pe bani grei?
Pe care bani? Pe ăia 3 miliarde de dolari pe care Israelul îi primeşte din partea Statelor Unite în fiecare an? Practic, le livrează gratis, iar o parte din cei 3 miliarde se întorc de la bugetul federal, la firmele americane producătoare de armament. Ce e nou în asta?
#4
Scris 22 July 2006 - 01:53 PM
harald, la Jul 22 2006, 02:33 PM, a spus:
Pe care bani? Pe ăia 3 miliarde de dolari pe care Israelul îi primeşte din partea Statelor Unite în fiecare an? Practic, le livrează gratis, iar o parte din cei 3 miliarde se întorc de la bugetul federal, la firmele americane producătoare de armament. Ce e nou în asta?
nu ca as fi spus ceva nou....am intrebat ce parere aveti!
#5
Scris 22 July 2006 - 11:11 PM
Nu v-am uitat aşa că vă dau spre comentat un text al meu despre această situaţie, rog moderatorii să aprobe acest mesaj.
O şansă pentru pace, Israel - Lumea arabă 2-2 în prelungiri
În primul rând trebuie menţionat că Orientul Mijlociu este cea mai instabila regiune din punct de vedere politic, regiune sub care se află o importantă resursă de ţiţei. Sunt intersectate marile culturi, evreiască, arabă, turcă şi persană. Tot aici este şi regiunea de conflict între Israel şi lumea arabă. Pentru a da un verdict conflictului trebuiesc amintite unele evenimente din acest teritoriu. După mai multe tentative de revoltă ale evreilor, romanii, în 135, au interzis existenţa acestora în Palestina, drept urmare evrei apăreau în toate parţile lumii. Determinaţi de mişcările antisemite est-europene ale perioadei 1870-1896, evreii au inceput întoarcerea pe teritoriul de origine. Theodor Herzi, un evreu născut in Ungaria, creează în anul 1896 Sionsimul, mişcare întemeiată pe ideea creeări unui stat evreiesc in Palestina, tot în acest an publică şi lucrarea "Statul evreiesc", au avut loc dezbateri asupra teritoriului unde se va creea, in Palestina, Africa sau America de Sud. Sionismul şi-a făcut efectul, evreii ajunseseră la un procent destul de mare in Palestina. Sub presiunile lui Weizmann, succesorul lui Herzi la conducerea mişcării Sioniste, şi ţinând cont de ajutorul adus de evrei în primul război mondial când au înfiinţat legiunea evreiască, Marea Britanie semnează Declaraţia de la Balfour prin care acceptă propunerile sioniştilor însă nu a uitat să promită că va înfiinţa şi un stat arab în Palestina, această declaraţie a fost semnată ulterior şi de Italia, Franţa şi SUA. După primul război mondial, Palestina a fost încredinţată cu mandat de administrare Marii Britanii, iar arabii nu îşi puteau constitui statul din cauza coloniştilor evrei acceptaţi, în 1922 Palestina devine teritoiu sub mandat al Socieţii Naţiunilor iar englezii constituie în răsăritul Palestinei, Emiratul Transiordania. Arabii se opun emigrării evreilor printr-o coaliţie constituită în 1936 iar aceştia din urmă iau măsuri de apărare formând detaşamente militarizate în vederea apărării, alături de acestea au mai luat naştere şi unele formaţiuni teroriste ale evreilor. Neînţelegerile dintre evrei şi arabi se accentuează. Gurion, şeful sioniştilor, nu accepta o convieţuire a evreilor şi arabilor în acelaşi teritoriu. 57%(14.000 kmp) evreilor şi 43% arabilor, aşa a hotărât ONU în toamna lui 1947 mai precis în 29 noiembrie să fie împărţită Palestina. Lumea arabă nu a fost mulţumită, supărându-se si mai tare. În data de 14 mai 1948 se proclamă Republica Parlamentară Israel, după retragerea din aceaşi zi a trupelor Marii Britanii. De la data înfiinţării, arabii nu recunosc existenţa Israelului şi a doua zi este atacat de Liga Arabă, războiul deschis constituie primul conflict al israelului in calitate de Stat. Războiul de şase zile se declanşează pe 6 iulie 1967, şi sub o acţiune suprinzătoare a israelienilor, arabii sunt învinşi, cucerind Peninsula Sinai, Fâşia Gaza, înălţimile Golan şi Cisiordania (teritoriile ocupate). Consilul de secuitate al ONU a adoptat în noiebrie 1968 o rezoluţie prin care dispunea retragerea forţelor armate israeliene din teitoriile ocupate după război însă Israelul nu a respectat această Rezoluţie. Alt război ce implica Israelul a început in 1973 chiar de Yom Kippur pe 6 octombrie cu coaliţia Siria-Egipt. Povestea acestui război este interesantă având în vedere tactica egipteană. El-Sadat, preşedintele de atunci al Egiptului, observând că nu are o economie tocmai favorabilă pentru un război, deschide o prietenie tocmai cu SUA, aliatul cel mai important al Israelului, acest gest îl determină pe Richard Nixon ca în timpul conflictului să lase timp arabilor pentru înaintare, întârziind ajutorul militar pentru Israel. Egiptul intră în alinţa cu Siria care şi ea pierduse Înălţimile Golan în Războiul de 6 zile, şi in ziua de Yom Kippur, cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc, când majoritatea soldaţilor israelieni nu erau la posturi, coaliţia siriano-egipteană atacă Israelul. Iordania sprijină Siria iar Irakul se alătură şi el. Imediat Israel îşi revine şi recuperează teritoriile proaspăt cucerite de arabi. Între Israel şi Egipt are loc un armistitiu, în timp ce Egiptul avea promisiuni de recuperare a unor teritorii, Siria ieşea distrusă din război şi alături de unele ţări arabe a votat excluderea trădătoarei Egipt din Liga arabă. Mai târziu, asistăm la alt război, Organizaţia de Eliberare a Palestinei atacă nordul Israelului din Spre Liban, armata israeliană invadează în 1982 Libanul ajungând până în Beirut. Acţiunile Israelului sunt criticate atât În ţară cât şi în plan internaţional pentru că a răspuns în acest mod Organizaţiei. După cum observăm din cele sintetizate mai sus, totul a început de la dorinţa israelienilor de a constitui un stat în zonă şi din ne acceptul lumii arabe. Este vorba de o ciocnire între doua culturi nu foarte diferite dacă ne amintim că amândouă puterile fac parte din familia semito-hamitică, şi nu în ultimul rând este o ciocnire între o naţie ce se consideră privilegiată de dumnezeu (care încă nu a semnat nici un act prin care le lasă ca moştenire aceste teritorii) şi o lume arabă care nu accepta să-i fie violate pământurile. De un al treilea război mondial nu se poate discuta din moment ce alte evenimente mai încordante cum ar fi Războiul de Şase Zile sau invazia Irakului nu l-au declanşat. Este foarte interesant însă că chiar inainte de a-şi proclama independenţa, evreii au avut si au susţinerea SUA, naţiuni între care există acea celebră "Special Relationship" fără a se şti când, cum şi dece a apărut. (Totuşi, ce se întâmplă cu două state care sunt sub situaţia în care un procent important din naţia unuia se află pe teritoriul celuilalt unde ocupă şi funcţii importante?) SUA a sprijinit economic şi nu numai, un stat care a distrus casele arabilor şi i-au determinat să-şi părăsească proprietăţile. Israelul este unul dintre cei mai buni prieteni ai SUA si constituie un punct strategic, foarte important in Orientul Mijlociu. Atât timp cât va exista America va exista şi Israel. La a doua încercare de obţinere a unui rezultat favorabil pentru infiinţarea Israelului, Franţa s-a decis să voteze pentru înfiinţare după ce America era dispusă să întrerupă ajutorul către aceasta, de aici se înţelege că SUA, sau avea interese, sau îşi făcea planuri, sau pur şi simplu avea o simpatie pentru evrei. 14 martie 1996, Bill Clinton alocă 100 de milioane de dolari Israelului pentru eliminarea terorismului. Cheia pentru închiderea conflictelor eterne constă în a se recunoaşte învinsă una dintre părţi. Deşi majoritatea războaielor au avut câştigător, nici una dintre părţi nu se consideră învinsă. Vorbim în acest conflict în primul rând despre oameni şi teritorii. În timpul creeări statului evreu foarte mulţi palestinieni au fost forţaţi să se refugieze în Cisiordania, Fâşia Gaza şi statele vecine. După ocupaţie, 7000 de Palestinieni s-au refugiat in Cisiordania. În 1967 după cucerirea de către Israel a Cisiordaniei şi Fâşiei Gaza, Naţiunile Unite afirmau că în jur de 200.000 de Palestinieni au fost refugiaţi. Pentru a fi corecţi trebuie să recunoştem că evreii au tot dreptul să trăiască acolo, este pământul lor de la strămoşi, unde adăugăm că atât Gaza cât şi Cisiordania au fost sub Israel când evreii şi-au declarat independenţa. Acest lucru nu împiedică însă cetăţenii arabi în număr îndeajuns de mare ca prin principiul autodeterminării să se organizeze după voinţă fără să ducă o tactică obedientă Israelului, să se declare independenţi sau să se alipească oricărui stat care îi acceptă. O imensă greşeală israeliană a fost aceea de a se încăpăţâna să păstreze Ierusalimul in calitate de capitală şi să nu îi permita internaţionalizarea alături de Bethleem care şi el trebuia să fie sub administraţia ONU, deşi acest lucru era prevazut de Natiunile Unite. Soluţia este întoarcerea la 14 mai 1948, urmând negocieri după reîntoarcerea refugiaţilor, cu menţiunea că în articolul 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului apar următoarele: "Fiecare om are dreptul de a părăsi orice ţară, inclusiv a sa, şi de a se întoarce în ţara sa". În mod sigur Israel nu a avut nici un razboi cu Libanul pe parcursul istoriei ci cu teroriştii. Nici acum Israel nu duce un război cu Liban ci cu Hezbolah care a fost acceptat de Liban posibil in-extremis, să controleze graniţa de sud a sa. Negocierile de care spuneam ar trebui să aibă loc între Ehud Olmert şi Mahmud Abbas, pentru Fâşia Gaza şi Cisiordania, negocieri care vor avea ca efect posbil Fâşia Gaza şi Cisiordania, cu prezentele granite, sub numele de Palestina ca stat independent, incheiat cu pact de neagrsiune, graniţe definitive şi dreptul cetăţenilor atât israelieni cât şi palestinieni de a trăi liberi oriunde în cele două state. Fără pretenţiile nici unei părţi asupra Iersualimului care va intra împreună cu Bethleemul sub adiministraţia ONU, este o urmare posibilă deoarece se respectă atât dreptul istoric al evreilor cât şi pretenţiile populaţiei arabe precum şi prevederile mai vechi ale ONU. Înălţimile Golan, şi fără negocieri vor trece bine înţeles sub Damasc. Mai pot avea loc negocieri care ar soluţiona şi conflictul început în urmă cu câteva zile, negociatorii ar fi desigur Ehud Olmert şi Émile Lahoud în timp ce statele arabe reunite ar trebui să dialogheze cu Hassan Nasrallah pentru ca Hezbolah să înceteze, fără ca graniţele Libanului să sufere modificări. Consecinţa ar putea fi următoarea: Graniţa de sud a Libanului administrată de Liban iar inexorabila hezbollah să intre în legalitate şi să se supună Beirutului. Astfel vom fi mândri că în ţara sfântă predomină în sfârşit pacea.
Tamás Kónya
O şansă pentru pace, Israel - Lumea arabă 2-2 în prelungiri
În primul rând trebuie menţionat că Orientul Mijlociu este cea mai instabila regiune din punct de vedere politic, regiune sub care se află o importantă resursă de ţiţei. Sunt intersectate marile culturi, evreiască, arabă, turcă şi persană. Tot aici este şi regiunea de conflict între Israel şi lumea arabă. Pentru a da un verdict conflictului trebuiesc amintite unele evenimente din acest teritoriu. După mai multe tentative de revoltă ale evreilor, romanii, în 135, au interzis existenţa acestora în Palestina, drept urmare evrei apăreau în toate parţile lumii. Determinaţi de mişcările antisemite est-europene ale perioadei 1870-1896, evreii au inceput întoarcerea pe teritoriul de origine. Theodor Herzi, un evreu născut in Ungaria, creează în anul 1896 Sionsimul, mişcare întemeiată pe ideea creeări unui stat evreiesc in Palestina, tot în acest an publică şi lucrarea "Statul evreiesc", au avut loc dezbateri asupra teritoriului unde se va creea, in Palestina, Africa sau America de Sud. Sionismul şi-a făcut efectul, evreii ajunseseră la un procent destul de mare in Palestina. Sub presiunile lui Weizmann, succesorul lui Herzi la conducerea mişcării Sioniste, şi ţinând cont de ajutorul adus de evrei în primul război mondial când au înfiinţat legiunea evreiască, Marea Britanie semnează Declaraţia de la Balfour prin care acceptă propunerile sioniştilor însă nu a uitat să promită că va înfiinţa şi un stat arab în Palestina, această declaraţie a fost semnată ulterior şi de Italia, Franţa şi SUA. După primul război mondial, Palestina a fost încredinţată cu mandat de administrare Marii Britanii, iar arabii nu îşi puteau constitui statul din cauza coloniştilor evrei acceptaţi, în 1922 Palestina devine teritoiu sub mandat al Socieţii Naţiunilor iar englezii constituie în răsăritul Palestinei, Emiratul Transiordania. Arabii se opun emigrării evreilor printr-o coaliţie constituită în 1936 iar aceştia din urmă iau măsuri de apărare formând detaşamente militarizate în vederea apărării, alături de acestea au mai luat naştere şi unele formaţiuni teroriste ale evreilor. Neînţelegerile dintre evrei şi arabi se accentuează. Gurion, şeful sioniştilor, nu accepta o convieţuire a evreilor şi arabilor în acelaşi teritoriu. 57%(14.000 kmp) evreilor şi 43% arabilor, aşa a hotărât ONU în toamna lui 1947 mai precis în 29 noiembrie să fie împărţită Palestina. Lumea arabă nu a fost mulţumită, supărându-se si mai tare. În data de 14 mai 1948 se proclamă Republica Parlamentară Israel, după retragerea din aceaşi zi a trupelor Marii Britanii. De la data înfiinţării, arabii nu recunosc existenţa Israelului şi a doua zi este atacat de Liga Arabă, războiul deschis constituie primul conflict al israelului in calitate de Stat. Războiul de şase zile se declanşează pe 6 iulie 1967, şi sub o acţiune suprinzătoare a israelienilor, arabii sunt învinşi, cucerind Peninsula Sinai, Fâşia Gaza, înălţimile Golan şi Cisiordania (teritoriile ocupate). Consilul de secuitate al ONU a adoptat în noiebrie 1968 o rezoluţie prin care dispunea retragerea forţelor armate israeliene din teitoriile ocupate după război însă Israelul nu a respectat această Rezoluţie. Alt război ce implica Israelul a început in 1973 chiar de Yom Kippur pe 6 octombrie cu coaliţia Siria-Egipt. Povestea acestui război este interesantă având în vedere tactica egipteană. El-Sadat, preşedintele de atunci al Egiptului, observând că nu are o economie tocmai favorabilă pentru un război, deschide o prietenie tocmai cu SUA, aliatul cel mai important al Israelului, acest gest îl determină pe Richard Nixon ca în timpul conflictului să lase timp arabilor pentru înaintare, întârziind ajutorul militar pentru Israel. Egiptul intră în alinţa cu Siria care şi ea pierduse Înălţimile Golan în Războiul de 6 zile, şi in ziua de Yom Kippur, cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc, când majoritatea soldaţilor israelieni nu erau la posturi, coaliţia siriano-egipteană atacă Israelul. Iordania sprijină Siria iar Irakul se alătură şi el. Imediat Israel îşi revine şi recuperează teritoriile proaspăt cucerite de arabi. Între Israel şi Egipt are loc un armistitiu, în timp ce Egiptul avea promisiuni de recuperare a unor teritorii, Siria ieşea distrusă din război şi alături de unele ţări arabe a votat excluderea trădătoarei Egipt din Liga arabă. Mai târziu, asistăm la alt război, Organizaţia de Eliberare a Palestinei atacă nordul Israelului din Spre Liban, armata israeliană invadează în 1982 Libanul ajungând până în Beirut. Acţiunile Israelului sunt criticate atât În ţară cât şi în plan internaţional pentru că a răspuns în acest mod Organizaţiei. După cum observăm din cele sintetizate mai sus, totul a început de la dorinţa israelienilor de a constitui un stat în zonă şi din ne acceptul lumii arabe. Este vorba de o ciocnire între doua culturi nu foarte diferite dacă ne amintim că amândouă puterile fac parte din familia semito-hamitică, şi nu în ultimul rând este o ciocnire între o naţie ce se consideră privilegiată de dumnezeu (care încă nu a semnat nici un act prin care le lasă ca moştenire aceste teritorii) şi o lume arabă care nu accepta să-i fie violate pământurile. De un al treilea război mondial nu se poate discuta din moment ce alte evenimente mai încordante cum ar fi Războiul de Şase Zile sau invazia Irakului nu l-au declanşat. Este foarte interesant însă că chiar inainte de a-şi proclama independenţa, evreii au avut si au susţinerea SUA, naţiuni între care există acea celebră "Special Relationship" fără a se şti când, cum şi dece a apărut. (Totuşi, ce se întâmplă cu două state care sunt sub situaţia în care un procent important din naţia unuia se află pe teritoriul celuilalt unde ocupă şi funcţii importante?) SUA a sprijinit economic şi nu numai, un stat care a distrus casele arabilor şi i-au determinat să-şi părăsească proprietăţile. Israelul este unul dintre cei mai buni prieteni ai SUA si constituie un punct strategic, foarte important in Orientul Mijlociu. Atât timp cât va exista America va exista şi Israel. La a doua încercare de obţinere a unui rezultat favorabil pentru infiinţarea Israelului, Franţa s-a decis să voteze pentru înfiinţare după ce America era dispusă să întrerupă ajutorul către aceasta, de aici se înţelege că SUA, sau avea interese, sau îşi făcea planuri, sau pur şi simplu avea o simpatie pentru evrei. 14 martie 1996, Bill Clinton alocă 100 de milioane de dolari Israelului pentru eliminarea terorismului. Cheia pentru închiderea conflictelor eterne constă în a se recunoaşte învinsă una dintre părţi. Deşi majoritatea războaielor au avut câştigător, nici una dintre părţi nu se consideră învinsă. Vorbim în acest conflict în primul rând despre oameni şi teritorii. În timpul creeări statului evreu foarte mulţi palestinieni au fost forţaţi să se refugieze în Cisiordania, Fâşia Gaza şi statele vecine. După ocupaţie, 7000 de Palestinieni s-au refugiat in Cisiordania. În 1967 după cucerirea de către Israel a Cisiordaniei şi Fâşiei Gaza, Naţiunile Unite afirmau că în jur de 200.000 de Palestinieni au fost refugiaţi. Pentru a fi corecţi trebuie să recunoştem că evreii au tot dreptul să trăiască acolo, este pământul lor de la strămoşi, unde adăugăm că atât Gaza cât şi Cisiordania au fost sub Israel când evreii şi-au declarat independenţa. Acest lucru nu împiedică însă cetăţenii arabi în număr îndeajuns de mare ca prin principiul autodeterminării să se organizeze după voinţă fără să ducă o tactică obedientă Israelului, să se declare independenţi sau să se alipească oricărui stat care îi acceptă. O imensă greşeală israeliană a fost aceea de a se încăpăţâna să păstreze Ierusalimul in calitate de capitală şi să nu îi permita internaţionalizarea alături de Bethleem care şi el trebuia să fie sub administraţia ONU, deşi acest lucru era prevazut de Natiunile Unite. Soluţia este întoarcerea la 14 mai 1948, urmând negocieri după reîntoarcerea refugiaţilor, cu menţiunea că în articolul 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului apar următoarele: "Fiecare om are dreptul de a părăsi orice ţară, inclusiv a sa, şi de a se întoarce în ţara sa". În mod sigur Israel nu a avut nici un razboi cu Libanul pe parcursul istoriei ci cu teroriştii. Nici acum Israel nu duce un război cu Liban ci cu Hezbolah care a fost acceptat de Liban posibil in-extremis, să controleze graniţa de sud a sa. Negocierile de care spuneam ar trebui să aibă loc între Ehud Olmert şi Mahmud Abbas, pentru Fâşia Gaza şi Cisiordania, negocieri care vor avea ca efect posbil Fâşia Gaza şi Cisiordania, cu prezentele granite, sub numele de Palestina ca stat independent, incheiat cu pact de neagrsiune, graniţe definitive şi dreptul cetăţenilor atât israelieni cât şi palestinieni de a trăi liberi oriunde în cele două state. Fără pretenţiile nici unei părţi asupra Iersualimului care va intra împreună cu Bethleemul sub adiministraţia ONU, este o urmare posibilă deoarece se respectă atât dreptul istoric al evreilor cât şi pretenţiile populaţiei arabe precum şi prevederile mai vechi ale ONU. Înălţimile Golan, şi fără negocieri vor trece bine înţeles sub Damasc. Mai pot avea loc negocieri care ar soluţiona şi conflictul început în urmă cu câteva zile, negociatorii ar fi desigur Ehud Olmert şi Émile Lahoud în timp ce statele arabe reunite ar trebui să dialogheze cu Hassan Nasrallah pentru ca Hezbolah să înceteze, fără ca graniţele Libanului să sufere modificări. Consecinţa ar putea fi următoarea: Graniţa de sud a Libanului administrată de Liban iar inexorabila hezbollah să intre în legalitate şi să se supună Beirutului. Astfel vom fi mândri că în ţara sfântă predomină în sfârşit pacea.
Tamás Kónya
#6
Scris 23 July 2006 - 01:16 AM
Anca/Maria, la Jul 22 2006, 02:53 PM, a spus:
nu ca as fi spus ceva nou....am intrebat ce parere aveti!
Ce părere să am? Am eu faţă de evreu?
Am încercat să spun că întrebarea era greşit formulată, pentru că le livrează gratis, nu pe bani, asta e ideea.
Aceasta postare a fost editata de harald: 23 July 2006 - 01:18 AM
Impartaseste acest subiect:
Subiecte similare
| Topic | Deschis de | Replici | Vizualizari | |
|---|---|---|---|---|
|
Episcopul Dorimedont - accident rutier. Dileme | veridicus | 10 | 7.506 |
|
fascismul reinventat | un.roman | 9 | 4.131 |
|
Autonomia tinutului secuiesc ?! | Zax | 5 | 2.989 |
|
Cat de politizata este presa? | sclava_minciunii | 3 | 2.951 |
|
Ce a fost si inca mai este Securitatea ? | arsenic | 14 | 6.060 |
Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis














