Scris 27 September 2006 - 07:12 PM
Noi am putea ţine o predică despre ordinea lui Dumnezeu, deşi El fiind în mărire, totuşi pretutindeni în lume sunt aceleaşi efecte şi rezultate; la fel se întâmplă cu fiecare care crede făgăduinţa pentru el însuşi. Ordinea Sa există şi rămâne. El a dat legile naturii, care se dovedesc de fiecare dată ca valabile. Fie la rusalii, sau oricând a dat El o făgăduinţă. El va sta la această făgăduinţă, indiferent unde se află aceşti oameni. Deşi au trecut mii de ani, legile Sale rămân tot aceleaşi.
Sămânţa trebuie să cadă în pământ şi să putrezească, pentru a reproduce viaţa nouă. Noi am putea spune că sămânţa ar trebui să producă viaţă atunci când se află în starea ei deplină.
Dacă atunci când mai are viaţă în sine, de ce nu răsare atunci imediat? Dacă o sădeşti în pământ, atunci răsare. De ce se află atâta materie în jurul germenului de viaţă, încât nici nu îl poţi găsi? Cum vine asta, ca tot, ce înconjoară pe acest germen, trebuie să moară, pentru ca acesta să vină la o viaţă nouă? Dar mai întâi trebuie să moară tot ce îl încunjoară, trebuie să putrezească, înainte de a veni la viaţa nouă. Aşa se întâmplă şi cu oamenii. Atât timp cât mai există influenţe omeneşti şi păreri omeneşti, germenul de viaţă a lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, nu poate lucra. Voi nu puteţi fi vindecaţi atât timp cât mai este acolo ceva ce nu a putrezit; toate aceste piese omeneşti, păreri ştiinţifice, când se spune: „Zilele minunilor s-au sfârşit.” Toate acestea nu trebuie doar să moară, ci trebuie să putrezească. Apoi va ieşi germenul de viaţă la o viaţă nouă. Numai aşa poate el să crească.
Acesta este motivul de ce nu primim, după ce ne rugăm. Noi încercăm să păstrăm propriile noastre păreri. Din cauza aceasta nu au putut să avanseze biserica luterană, penticostală şi toate celelalte biserici, decât până acolo unde au rămas. Teologii au intodus lucruri ca: „Asta nu ar trebui să fie. Asta este pentru o altă vreme. Aceasta a fost rânduită pentru altă dată.” Şi tocmai acolo ei au rămas pe loc! Germenele nu poate creşte în tabloul desăvârşit al lui Hristos, până când voi nu aţi primit fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu în voi, şi aţi devenit Cuvîntul, care a căzut ca sămânţă în pământ. Eu aş explica aceasta cu Evrei 11:3. Cel mai mare om de ştiinţă pe care l-am avut vreodată, după câte ştiu, a fost Einstein. Nu de mult am auzit la New York un discurs despre ceea ce el a spus. El se ocupa doar cu galaxiile, întinderea lor, şi a dovedit că există o veşnicie. El a dovedit cumva, cum un om, care cu viteza luminii a parcurs o distanţă, pentru care lui i-ar trebui trei sute de mii de ani, apoi încă o dată acelaşi timp pentru întoarcere, şi totuşi el ar fi lipsit doar cincizeci de ani de pe pământ – veşnicie.
Pentru Dumnezeu, o galaxie este doar ceva neînsemnat, ceva ce El ar putea sufla din mâna Sa. Aşa vorbeşte Biblia. Einstein a ajuns apoi la încheierea următoare: „Există numai o singură posibilitate de a explica apariţia acestei lumi, şi anume Evrei 11:3”. Acesta corespunde exact adevărului. Aici nici nu se apropie ştiinţa. Apoi mai spuneţi că nu credeţi în minuni? Cum puteţi face lucrul acesta? Cum ar fi putut explica un om de ştiinţă ploaia despre care vorbea Noe? Până în ziua respectivă, nici nu căzuse încă vreo picătură de ploaie. Dar Noe spunea că va ploua. Ploaia, care căzuse în timpul lui Noe, era în contradicţie cu ştiinţa. Nu existau nori şi nu plouase încă niciodată. Ei ar fi putut să demonstreze că acolo sus nu este apă.
Dar atunci când Dumnezeu a deschis cerurile şi a dat ploaie încât a spălat tot de pe suprafaţă, totul era un paradox. Totul era cu adevărat împotriva oricărei logici, era de neexplicat. Dar noi ştim că Dumnezeu a făcut-o pentru că Biblia o mărturiseşte. Noi avem dovada şi azi pe pământ. Dumnezeu a făcut-o. A fost un paradox. Dumnezeu a luat un om cu numele Avram, care a fost de şaptezeci şi cinci de ani. Soţia lui avea şaizeci şi cinci de ani, şi trecuse de vârsta femeilor active. Atunci când Avram a primit o făgăduinţă, el era de şaptezeci şi cinci de ani. Soţia lui îi era rudă apropiată. El trăise cu ea din tinereţe. Acum ea avea şaizeci şi cinci de ani, iar lui i se transmise o făgăduinţă: anume că el va avea cu această bătrânică un copil.