Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis
Cu un crucifix într-o mână şi cu sabia în cealaltă, cruciaţii au comis nenumărate crime. Dâra de sânge coboară până în timpul Evului Mediu în care se estimează că 50-60 de milioane de oameni au murit ca martiri, ucişi de „Biserica Trinitară” devenită putere statală în Sfântul Imperiu Roman începând din secolul IX.
Această biserică este răspunzătoare de fiecare persecuţie a evreilor din timpul epocii creştine. Mulţi autori au încercat să stabilească cine este adevăratul vinovat pentru asasinarea celor 6 milioane de evrei în timpul Holocaustului.
În timpul celor câteva sute de ani de domnie protestanto-prusacă nu s-a înregistrat nici o persecuţie împotriva evreilor. Oricine a citit cărţile scrise de Daniel Goldhagen şi de alţi autori, ştie că toate suspiciunile planează asupra bisericii romane. Sămânţa antievreiască semănată de către părinţii bisericii încă din secolul IV a răsărit continuu de-a lungul vremii, dând lăstari până şi în Martin Luther, în Protestantism, în biserica ortodoxă şi în toate celelalte biserici creştine organizate. Sângele acelor martiri evrei nevinovaţi strigă după răzbunare (Apoc. 6:9-11).
Istoria confirmă faptul că războaiele au avut frecvent o motivaţie politică. Persecuţiile, însă, au avut întotdeauna o motivaţie religioasă. Toate arderile pe rug de care nu erau cruţaţi nici copiii, nici bătrânii, „sfânta Inchiziţie”, mai ales cea spaniolă, toată seria martirajelor pot fi puse pe seama „Bisericii trinitare statale” a Romei şi a reprezentanţilor ei. În timpul „Epocii Întunecate” exercitarea puterii absolute de către biserica Romei a suprimat drepturile omului, libertatea gândirii, a religiei, a credinţei, libertatea de exprimare sau scrierile.
Se apreciază că arderea pe rug a aşa numitelor vrăjitoare începând cu anul 1430 a costat 60 000 de vieţi. În Franţa, în noaptea Sf. Bartolomeu, 23 spre 24 august 1572, au fost masacraţi un număr de 20 până la 30 de mii de protestanţi hughenoţi. Biblia, singura carte a adevărului şi care nu poate fi cenzurată, nu a pus niciodată martirii pe seama unei naţiuni. Nimeni nu poate spune: „Poporul spaniol este răspunzător pentru Inchiziţie.” De asemenea, nu se poate spune: „Naţiunea franceză este vinovată de uciderea hughenoţilor.” Cu siguranţă, nu se poate afirma: „Vina Holocaustului aparţine poporului german.” Nu se poate spune: „ Austriecii sunt parţial vinovaţi pentru că Hitler era austriac, iar Eichmann era un austro-german.” Sfânta Scriptură afirmă simplu şi răspicat de multe ori, indicând direct biserica Romei ca răspunzătoare pentru sângele martirilor:„Babilonul cel mare…îmbătată de sângele sfinţilor” (Apoc.17:5-6). „ …pentru că acolo a fost găsit sângele proorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost junghiaţi pe pământ” (Apoc.18:24).
Vechiul Testament a fost în totalitate dispreţuit de către conducătorii bisericii, iar Noul Testament a fost înţeles greşit.
Trebuie doar să avem în vedere că scriitorii Noului Testament au acordat o aşa mare importanţă Vechiului Testament, încât au făcut trimitere la el folosind 845 de citate din acesta. Legătura dintre evrei şi Neamuri, cât şi cea dintre Lege şi Har, sunt arătate într-o ordine divină conform planului de mântuire. Conform caracterizării date de Sfânta Scriptură, participanţii la diferitele concilii nu au fost decât nişte conducători orbi ai celor orbi. Aceştia, dar şi cei care calcă pe urmele lor, trebuie să compară înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu. Marea parte a creştinătăţii de astăzi crede încă în dogma trinitară falsă şi pătată de sânge pe care au inventat-o pentru a o îndrepta împotriva evreilor consideraţi „lepădaţi”. O, DOAMNE, ai milă!
Nu a fost nevoie să fie reformulate nici măcar un singur punct de credinţă sau vreo învăţătură. Noul Testament, care conţinea adevărata credinţă profetico-apostolică, fusese deja scris. Aceste învăţături sunt şi rămân liniile călăuzitoare valabile.
Biserica Noului Testament a fost zidită pe temelia solidă a apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos (Efes.2:20). Pavel, ca un meşter-zidar iscusit, trimis de DOMNUL, a pus temelia. Întrebarea este: cum zidesc alţii deasupra (1Cor.3:10-15)? Conform 1 Tim. 3:15, adevăraţii credincioşi sunt „casa lui Dumnezeu, stâlpul şi temelia adevărului.” Ei nu sunt o clădire religioasă construită din minciuni. În tot Vechiul şi Noul Testament nu există nici un loc în care să se fi purtat vreo discuţie despre Dumnezeu şi felul Lui de descoperire. Slujitorii lui Dumnezeu L-au cunoscut pe DOMNUL în mod personal şi nu s-au poticnit în nici una din descoperirile Lui. Nici un om al lui Dumnezeu nu s-a gândit vreodată să-L împartă pe Singurul Dumnezeu în mai multe persoane din cauza multitudinii manifestărilor Lui. În toate cele 66 de cărţi ale Bibliei Dumnezeu ne este prezentat ca Unul Singur.
Suntem nevoiţi să întrebăm cu toată sinceritatea: cu ce drept apără crezul dogmatic al bisericii Romei toţi învăţătorii Bibliei, profesorii de teologie, predicatorii, evangheliştii şi toate bisericile protestante venite la viaţă prin Reformă? Oare nu înlocuiesc ei prin aceasta dreptul lui Dumnezeu cu dreptul bisericii? Ce are a face un adevărat împuternicit al lui Hristos – fie el apostol, prooroc, evanghelist sau păstor – cu mărturisirile de credinţă apărute în diferite concilii cu sute de ani mai târziu? Cu ce drept este numită „Crez apostolic” această mărturisire de credinţă? Mărturisirea de credinţă şi învăţătura apostolilor sunt de găsit numai în cartea Faptelor Apostolilor şi în epistolele apostolilor din Noul Testament. Toate celelalte afirmaţii sunt falsificări apărute prin răstălmăcirea unor pasaje biblice greşit înţelese. Duşmanul a început să răsucească şi să modifice Cuvântul original al lui Dumnezeu încă din perioada timpurie a creştinismului.
El nu a încetat niciodată să facă acest lucru. Întreaga lume religioasă este orbită şi condusă greşit fără să ştie. Ea va rătăci haotic până în momentul primirii descoperirii de la Dumnezeu. Deşi decorate cu o mulţime de texte biblice, învăţăturile protestante rămân nebiblice şi acceptate chiar şi de bisericile Evangheliei depline, învelite fiind în mantaua babiloniană. Înţelesul original al Cuvântului a fost înlocuit de răstălmăciri, pierzându-şi puterea pentru ei.
CERCETAŢI TOATE LUCRURILE
Ceea ce urmează acum va fi pentru multe persoane o primă şi uimitoare surpriză: în Biblie nu există nici măcar o singură lucrare efectuată în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Această importantă constatare şocantă a lăsat din fericire un efect pozitiv asupra celor ce se află în tradiţii nebiblice.
Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, la care această calitate nu este doar o pretenţie, ci care sunt cu adevărat credincioşi Scripturii, nu sunt interesaţi de ceea ce au spus Atanasiu, Augustin, Tertulian, Ieronim sau alţii, ci sunt dornici să cunoască şi să creadă ceea ce Petru, Ioan, Iacov sau Pavel au spus şi ne-au lăsat în Cuvântul scris ca Aşa Vorbeşte DOMNUL! Tot ceea ce Dumnezeu a vorbit prin slujitorii Săi – care au vorbit în Numele Lui sub inspiraţia Duhului Sfânt – este scris exclusiv în Biblie, nu în vreun catehism, nici în vreo carte de învăţături bisericeşti, nici în „Didahii”, care poartă nejustificat numele de „Învăţătura celor 12 apostoli”, nici în Talmud şi nici în Coran. Există un singur Absolut: Sfânta Scriptură.
Tuturor celor ce se tem cu adevărat de Dumnezeu şi iau lucrurile în serios, trebuie să le fie spus că în creştinismul original nici o rugăciune nu a început şi nici nu a fost încheiată prin rostirea formulei trinitare. În zilele Bibliei, nici un botez, nici o vindecare, nici o binecuvântare – absolut nimic nu a fost făcut prin repetarea formulei: „În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Această practică este pur şi simplu luată de bună de către toţi doar pentru că este o tradiţie a bisericii.
Astăzi vrem să îi încurajăm pe toţi să citească Sfânta Scriptură aşa cum este scrisă şi să o cerceteze pentru a se convinge de modul cum arată lucrurile în realitate. Oricine a studiat istoria internaţională a bisericii în legătură cu aceste importante subiecte biblice, a ajuns să cunoască că până la sfârşitul celui de-al doilea secol creştin toate lucrurile au fost executate în conformitate cu modelul apostolic, în Numele DOMNULUI Isus Hristos. Martorii lui Isus Hristos ne arată acest lucru în Sfânta Scriptură într-un mod extrem de convingător.
Eu stau pe temelia apostolilor şi proorocilor. Nu am altă alternativă. Aşa să mă ajute Dumnezeu!
Următoarele întrebări nu sunt adresate cu intenţia de a jigni pe cineva, ci doar pentru o autoexaminare. Fiecare cititor ar trebui să simtă tonul iubitor, dar şi seriozitatea necesară, care este o trebuinţă absolută, ca noi să fim îndemnaţi să ne cercetăm adânc şi să ne îndreptăm.
DE CE? DE CE?
De ce termenul „Trinitate” nu este scris niciodată în Biblie?
De ce nu se găseşte niciodată în Biblie termenul „Dumnezeul triunic”?
De nu vorbeşte Biblia niciodată despre un Dumnezeu care se constituie din trei persoane?
De nu s-a rugat nimeni în tot Vechiul Testament unui „Tată ceresc”?
De ce nu se găseşte niciodată în Biblie termenul „Dumnezeu Fiul”, ci mai degrabă „Fiul lui Dumnezeu”?
De ce nu este făcută în Scriptură nici cea mai mică menţiune despre „Dumnezeu Duhul Sfânt”, ci doar despre „Duhul lui Dumnezeu”? Cu siguranţă că aceasta se datorează faptului că Dumnezeu este punctul de referinţă! Este Duhul Sfânt Duhul lui Dumnezeu, sau nu?
De ce combinaţia de cuvinte „DOMNUL Dumnezeu” – „Elohim YaHWeH” care apare de peste 6000 de ori în Vechiul Testament, nu este menţionată niciodată în Noul Testament începând cu Matei până la epistola lui Iuda, cu excepţia citatului din Vechiul Testament (Luca 1:32) şi a celor din cartea profetică a Apocalipsei? În Vechiul Testament, DOMNUL este Dumnezeu. În Noul Testament, citim: „Şi Dumnezeu care a înviat pe DOMNUL, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa”(1 Cor.6:14).
De ce găsim în epistolele apostolilor că „Dumnezeu” este Tatăl, iar despre „DOMNUL” se accentuează că este Fiul? Negreşit din cauza faptului că Dumnezeu a devenit Tatăl nostru prin Isus Hristos, DOMNUL nostru.
De ce se spune în legătură cu naşterea Fiului „ Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele Veşniciilor…” (Isa. 9:6), dar niciodată nu scrie „Fiul Veşniciilor”?
De ce nu găsim în Biblie, de-a lungul perioadei Vechiului Testament, nici un loc în care Tatăl să fi vorbit cu Fiul? Desigur că aceasta se datorează faptului că Dumnezeu nu Se descoperise încă ca Tată în Fiul.
De ce nu vorbeşte Scriptura niciodată despre un Fiu pe care Dumnezeu ca Tată să Îl fi născut în veşnicie? Pentru că un astfel de lucru nu s-a petrecut! Naşterea Fiului a fost anunţată în întreg Vechiul Testament, dar a avut loc doar la începutul Noului Testament. Acesta este adevărul biblic şi divin. De aceea nu există vreun loc în Scriptură care să vorbească despre preexistenţa Fiului.
De ce am fost învăţaţi să ne rugăm astfel: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-Se Numele Tău…” ? Noi ne rugăm Tatălui ceresc, dar niciodată nu ne rugăm „ Fiului ceresc”. Neîndoielnic, pentru că nu există un „Fiu ceresc”!
De ce a jurat DOMNUL, Dumnezeu numai pe Sine Însuşi „…pe Mine Însumi jur, zice DOMNUL…” (Geneza 22:16; Psalmul 89:35; Amos 6:8; Evrei 6:13 ş.a.)? Pentru că nu mai erau alte persoane divine lângă El.
Unde este scris în Biblie că „Tatăl este veşnic, Fiul este veşnic, Duhul Sfânt este veşnic”? Nicăieri, desigur! Cum ar putea să fie scris în Cuvântul adevărului ceva neadevărat? Este absolut imposibil!
De ce nu găsim nici o singură dată în Biblie formularea: „ Slavă lui Dumnezeu Tatăl, lui Dumnezeu Fiul şi lui Dumnezeu Duhul Sfânt”? Aici nu putem spune „Amin!” pentru că „Amin!” înseamnă „Aşa să fie!”, dar NU ESTE AŞA!
De ce nu întâlnim în Biblie termenul „Tatăl creator”? Ce legătură are Tatăl cu creaţia şi ce legătură are Creatorul cu naşterea de fii şi fiice? În raport cu creaţia, Dumnezeu este Creatorul, iar în relaţia cu fiii şi fiicele Lui, El este Tatăl.
De ce nici un prooroc din Vechiul Testament şi nici un apostol din Noul Testament nu au văzut o pluralitate de persoane în Dumnezeire în textul din Geneza 1:26-28 „ Să facem om după chipul Nostru…”? Pentru că ei se aflau sub directa călăuzire a Duhului Sfânt.
De ce nici unul dintre apostoli nu a înţeles greşit trimiterea dată în Matei 28 şi să apoi să repete orbeşte textul, ci l-a înţeles cu claritate şi a efectuat botezul direct în Numele de legământ nou-testamentar în care Dumnezeu S-a descoperit ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt? Pentru că lor le-a fost descoperit Numele în care ei urmau să boteze. Prin urmare, credincioşii au fost botezaţi corect în Numele DOMNULUI Isus Hristos din perioada creştinismului original până la sfârşitul celui de-al doilea secol.(Fapte 2:38; 8:16; 10:48; 19:5; Rom. 6:3; ş.a.)
Ei au botezat în acord cu Marea Trimitere, şi nici măcar odată în formula trinitară.
Ceea ce i-ar putea surprinde pe cititori este şi faptul că această formulă trinitară este folosită pentru tot felul de lucruri oriunde este de găsit un creştinism falsificat. Ea este folosită pentru prezicerea viitorului, pentru ghicitul în palmă, pentru ca mediumul să facă mesele să plutească în aer în timpul şedinţelor de spiritism, pentru tot felul de vrăjitorii, practici magice şi ocultism, chiar şi atunci când se depune un jurământ la intrarea într-un ordin religios. Jurământul de credinţă din lojele francmasonice trebuie depus de fiecare, chiar şi de evrei, „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.”
Nimănui nu îi este permis să treacă cu vederea faptul că în zilele Bibliei nici o rugăciune şi nici o altă lucrare nu au avut loc în formula trinitară! „Cercetaţi toate lucrurile!” este o poruncă care ni se adresează tuturor şi are o aplicare mai cu seamă în cazul tuturor creştinilor în legătură cu practicile nescripturale! Ce trebuie să fie valabil, Cuvântul lui Dumnezeu sau tradiţia bisericii?
Cine are dreptate, Biblia sau argumentaţiile?
La vederea tuturor modificărilor, răstălmăcirilor şi falsificărilor, trebuie să întrebăm: Cum se explică faptul că predicatorii, evangheliştii şi învăţătorii Bibliei, care poartă în gură Cuvântul lui Dumnezeu, dau mai departe şi apără orbeşte şi cu mult entuziasm tradiţii şi învăţături nebiblice?!
Din fericire, toţi cititorii care au văzut cum aceste devieri de la Cuvântul lui Dumnezeu au fost scoase la lumină, vor avea marea şansă de a lua decizia corectă punând aceste lucruri în comparaţie. Nu există o altă cale: toţi şi toate vor trebui să stea acum înaintea judecăţii lui Dumnezeu. Avertizarea trebuie să răsune acum. Nu putem aştepta până este prea târziu.
Toate întrebările prezentate mai sus trebuie să fie puncte de reflecţie în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Aici nu există loc pentru nici un fel de argumente! Destul i-a înşelat duşmanul pe credincioşi prin argumente!
Acum rămâne doar întrebarea cea mai importantă: care este adevărul despre Trinitate? Adevărul este că ea nu a existat nici în veşnicie, nici în decursul timpului şi nu va exista nici în veşnicie!
Cu toată sinceritatea mai trebuie să întrebăm: de ce nu vorbeşte Biblia despre învăţătura Jesus Only? Pentru că nu e scripturală. Cum ar putea Fiul născut să fie propriul său Tată? Cum a putut El să se roage lui Însuşi? Vocea din ceruri a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea!” (Mat. 3:17; 17:5). Doar cine Îl mărturiseşte pe Isus Hristos ca Singurul Fiu născut, are viaţa veşnică ( Ioan 3:36). „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Pe cât de hulitoare este învăţătura trinitară, pe atât de greşită este şi învăţătura Jesus Only. Cuvântul lui Dumnezeu, în care se găseşte mărturia adevărată şi multitudinea manifestărilor Lui, rămâne valabil pentru totdeauna.
În Noul Testament, Dumnezeu S-a descoperit pe Sine ca Tată în ceruri – deasupra noastră, în Fiul pe pământ – cu noi, iar prin Duhul Sfânt, în noi.
Aceasta este taina de necuprins şi de neexplicat a lui Dumnezeu, despre care apostolul Pavel scrie: „Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei… ‚Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă’” (1Tim.3:16). Atunci când Dumnezeu Îşi aduce planul Său la desăvârşire în toţi fiii şi fiicele Lui, aşa cum a fost hotărât înaintea întemeierii lumii, descoperirea în Fiul se va întoarce în Dumnezeu, de unde a ieşit.
Atunci se va împlini cuvântul din 1 Corinteni 15:28: „Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.” O, ce taină măreaţă şi adâncă: Dumnezeu în Hristos, Hristos în noi – nădejdea slavei!
La începutul Noului Testament s-au împlinit toate făgăduinţele date în Vechiul Testament în legătură cu naşterea Fiului, de la Geneza 3:15 până la Maleahi 3:1. Sau are cineva de gând să spună că nu e aşa?!
S-a împlinit 2 Samuel 7:14: „Eu îi voi fi Tată şi El îmi va fi fiu” (Evrei 1:5a).
S-a împlinit Psalmul 2:7: „…Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut” (Evrei 1:5b).
De asemenea, s-a împlinit Psalmul 22:9-10: „Da, tu m-ai scos din pântecele mamei…din pântecele mamei ai fost Dumnezeul meu.”
S-a împlinit şi Psalmul 89:26-27: „El îmi va zice: ‚TU eşti Tatăl meu, Dumnezeul meu şi Stânca mântuirii mele!’, iar Eu îl voi face întâiul născut, cel mai înalt dintre împăraţii pământului.”
Isaia 7:14 s-a împlinit: „De aceea, DOMNUL Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel” Apoi a fost adusă vestea naşterii Lui: „Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune Numele ISUS…” (Mat.1:21; Luca 1:31). „…astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, DOMNUL”(Luca 2:11). Mica 5:1-2 s-a împlinit, iar Mântuitorul S-a născut în Betleem (Mat. 2:1).
Însumate, la prima venire a lui Hristos s-au împlinit 109 profeţii biblice. Dar cărturarii care învăţau Cuvântul lui Dumnezeu nu le-au văzut deloc. Ei au rămas în propriile lor răstălmăciri şi aşteptări. Pe de altă parte, ei aşteptau cu nerăbdare venirea lui Mesia şi alimentau poporul cu această nădejde, dar nu L-au recunoscut atunci când a venit. De fapt, El a venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit (Ioan 1)
. Învăţătorii acelor zile L-au contrazis de fiecare dată când se ivea prilejul.
Toate jertfele lor, toţi psalmii care erau cântaţi, toate slujbele religioase erau făcute degeaba. Este posibil ca această situaţie să se repete cu majoritatea credincioşilor la cea de-a doua venire a lui Hristos? După cum arată lucrurile, se pare că aşa este.
Ce-i cu carnatii astia? 
