Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis
Vedeţi, primul Adam care a fost creat de Dumnezeu, s-a despărţit de Cuvânt şi a ascultat de nevasta lui. El ar fi putut să rămână cu Cuvântul, dacă ar fi vrut. Dar el s-a despărţit de Cuvânt şi a ascultat de soţia lui. Este exact ceea ce face astăzi credinciosul firesc: se desparte de adevăratul Cuvânt viu şi ţine de biserica lui. Satan a pus Cuvântul sub semnul întrebării: oare pedepseşte sau nu pedepseşte Dumnezeu? Eva a crezut. Iar biserica din timpul acesta pune Cuvântul sub semnul întrebării: „Este El acelaşi? Mai trăieşte El în biserica Lui şi mai face oare semnele pe care le-a făcut când a fost pe pământ?” Iar El a promis foarte clar în Ioan 14:12 „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu. Ba va face chiar unele mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl Meu. Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede.” Îi vor urma! Oamenii din timpul acesta întreabă: „Oare El chiar a vrut să spună asta?” Iar atunci când voi acceptaţi astfel de lucruri pe care le spune biserica, vă puneţi de partea lui Adam, şi vă alăturaţi femeii, bisericii acestei lumi, despărţindu-vă de binecuvântările pe care le-a promis Dumnezeu fiecărui credincios care se va despărţi de lume ca să stea cu Cuvântul. Acesta este adevărul.
Noi avem privilegiul să trăim în acele zile în care se împlineşte Cuvântul lui Dumnezeu rânduit pentru acest timp. Dumnezeu a rânduit o parte din Cuvânt pentru fiecare epocă şi oamenii s-au întrebat mereu cum are să se întâmple. Învăţătorii îşi au părerile lor. Dar în fiecare timp Dumnezeu a trimis întotdeauna un proroc. Cuvântul Domnului vine la proroc şi confirmă Cuvântul în timpul acela. Iar prorocii au fost întotdeauna nişte nazirei, oameni puşi deoparte pentru Domnul, despărţiţi de orice alte lucruri ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.
Nu vă amintiţi ce-au spus Petru şi Ioan atunci când au fost întrebaţi despre experienţa lor de la Rusalii? „Se cuvine să ascultăm de oameni sau să ascultăm de Dumnezeu?”
La început, cel dintâi Adam s-a despărţit de Cuvânt ca să fie cu soţia lui, care se întreba dacă Dumnezeu îşi va ţine sau nu Cuvântul Său. Ce asemănare perfectă cu credinciosul căldicel de astăzi, care se ţine de ceea ce spune tradiţia lui, în loc să ţină ceea ce spune Cuvântul! Vedeţi? O asemănare perfectă. Adam s-a despărţit de Cuvânt ca să stea cu soţia lui. Credinciosul firesc de azi se desparte de Cuvânt în favoarea bisericii. Dar când al doilea Adam a fost creat în pântecele unei femei şi a venit în lume, El a fost un Nazireu pentru Cuvântul lui Dumnezeu. El a fost despărţit de lume pentru Cuvânt. Evrei 7: 26 ne spune că acest Isus a fost sfânt şi despărţit de păcătoşi.
Păcatul este necredinţă. În El nu s-a găsit necredinţă. Când a fost pe pământ El a spus: „Cine Mă poate acuza de păcat?” Păcatul este necredinţa. „Dacă n-am făcut ceea ce a fost profeţit pentru timpul acesta, dacă n-am făcut ceea ce se aştepta de la Mesia, atunci să nu mă credeţi. Cercetaţi Scripturile, căci voi credeţi că în ele aveţi viaţa veşnică, iar ele mărturisesc despre Mine.” – ele spun cine este EL. Căci din Eden fusese profeţit că va veni un Mântuitor. Profetul a spus că El va fi născut din fecioară şi va fi numit Emanuel. El a fost şi Sfetnic, Prinţ al păcii, Dumnezeu tare. El era Dumnezeu şi Prinţ al păcii, Dumnezeu tare şi Tată veşnic. Vorbind duhovniceşte, nu există alt Tată în afară de El. El este singurul Tată, Tatăl nostru al tuturor. El este Tatăl celor ce cred Cuvântul Lui. El era despărţit total de biserică şi de tradiţiile acesteia, de mama Lui, de lume şi a făcut doar ceea ce plăcea Tatălui.
El a fost diferit de Adam. Indiferent de ceea ce L-au întrebat alţii, mai întâi a fost Cuvântul. Şi El a dovedit că Cuvântul era corect.
Când Satan L-a încercat şi a spus: “Este scris”, El a spus: “De asemenea este scris.” El s-a opus Satanei cu Cuvântul, pentru că El era Cuvântul. În Ioan 1:1 este scris: “La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” El este acelaşi ieri, azi şi în veci.
Întotdeauna este o legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu vorbit, cu făgăduinţa lui Dumnezeu pentru timpul acela. Iar când vine acest Cuvânt, este atât de neobişnuit, încât oamenii de-abia pot să înţeleagă; şi asta din cauză că suntem atât de închişi în părerile noastre, încât ne este greu să pricepem care este Adevărul. Cred că aşa s-a întâmplat cu Iosif când Maria era însărcinată. Ea urma să devină mamă. Iosif o iubea şi dorea să creadă. El era neprihănit, un om bun şi dorea să creadă ceea ce-i povestise Maria, dar mai era o întrebare acolo. „Ea este o femeie cumsecade.” Sigur că Maria i-a spus despre vizita lui Gavril. Iar el venea din seminţia lui David. Părea ca şi cum ea ar fi încercat să-l folosească drept scuză pentru ruşinea ei. Pentru că dacă ea era logodită cu el, şi era găsită în starea aceasta (gravidă), era ca şi cum ar fi fost un adulter, şi ea ar fi trebuit omorâtă cu pietre. Şi se părea că Maria se folosea de Iosif.
Iar Biblia spune că el era un om neprihănit. Dar acest fapt era aşa de neobişnuit, că nu-l putea cuprinde. Poate el a privit-o în faţă şi a ascultat cum ea i-a clarificat cum şi ce s-a întâmplat. Poate că el a mers acasă, sau la tâmplăria lui, punându-şi întrebări legate de cazul acesta atât de neobişnuit. Dacă ar fi cercetat Scriptura care spune că o fecioară va rămânea însărcinată… Pentru el era atât de neobişnuit pentru simplul fapt că nu se potrivea cu felul lui de a gândi, dar ceea ce spunea ea era perfect scriptural.
La fel este şi azi, fraţilor. Puterea învierii lui Isus Hristos şi Cuvântul Său făgăduit pentru acest ceas sunt nişte lucruri atât de neobişnuite, încât oamenii cumsecade se poticnesc. Sunt lucruri atât de neobişnuite. Morţii au fost înviaţi, orbii văd, surzii aud, Duhul Sfânt descoperă gândurile, profeţeşte lucruri care se vor petrece, şi asta fără a da greş o singură dată. O, ei nu pot pricepe. Este atât de neobişnuit încât ei spun că este telepatie sau este un duh rău.
Dar când cineva este născut ca să fie un credincios, el devine un nazireu şi se desparte cu desăvârşire de tot ceea ce este contrar Cuvântului. Isus a spus că a venit să despartă pe bărbat de soţie…Iar cine nu-şi ia crucea şi nu-L urmează, nu este vrednic să-I aparţină. Este o despărţire totală: o despărţire de biserică, de comunitate, de o credinţă, sau de familie, de orice te-ar putea împiedica să crezi întregul Cuvânt al lui Dumnezeu. Dacă sufletul tău nu subliniază fiecare făgăduinţă cu un „amin!”, undeva este ceva greşit. Tu ai nevoie de o despărţire.
Vedeţi, Isus a fost Cuvântul devenit trup, despărţit complet de păcătoşi şi necredincioşi. El a spus: “Eu nu fac nimic, decât ceea ce-L văd pe Tatăl făcând.” Ei îi puneau întrebări. El a spus: “Adevărat, adevărat vă spun, că Fiul nu poate face nimic de la Sine, ci numai ceea ce vede pe Tatăl făcând.” Tot ceea ce a spus El, a fost desăvârşit. Iar Adevărul Său desăvârşit a despărţit mereu Adevărul de eroare. Maria a spus în faţa acelor preoţi cărora le spusese că El era un Fiu dintr-o fecioară: “Tatăl Tău şi cu mine te-am căutat”. Dar atunci ea era îngrijorată… Cum s-a putut ca un băiat de 12 ani (şi nu se ştie despre El să fi mers la şcoală) să fie atât de inteligent încât să intre într-o dispută cu acei preoţi, înţelepţi, cu şcoală? Dar EL a trebuit să o corecteze. Iar când ea l-a numit pe Iosif tatăl lui, El era Cuvântul şi Cuvântul a corectat eroarea: „Nu ştiaţi că Eu trebuie să fiu în lucrurile Tatălui Meu?” Acolo n-a fost doar un băiat de 12 ani. Era Cuvântul lui Dumnezeu vorbind prin gura Lui de copilaş, corectând greşeala: despărţind aşa cum a făcut la început, întunericul de lumină, minciuna de adevăr, moartea de viaţă.
Este o despărţire! Cuvântul cere întotdeauna despărţire totală de toate! Isus a spus „Fiecare cuvânt omenesc să fie găsit mincinos, numai Cuvântul lui Dumnezeu să rămână adevărat.” În toate epocile a fost la fel. Este o despărţire. Dumnezeu desparte poporul său de necredinţă. La fel şi azi. Fiecare dintre proroci a fost despărţit de necredinţă. Aceasta deoarece Cuvântul Domnului a venit la ei.
