Unul dintre cazurile care au marcat conştiinţa societăţii moderne a fost sterilizarea forţată, în statul american Virginia, a unei femei pe nume Carrie Buck. Aceasta a fost diagnosticată retardată mintal, la fel ca şi mama sa. La 17 ani, Carrie Buck a dat naştere unei fetiţe, Vivian, într-o instituţie de stat din Virginia. Directorul instituţiei a fost cel care a propus sterilizarea lui Carrie Buck, pentru a o împiedica să mai aibă şi alţi copii.
Trei generaţii de imbecili sunt de ajuns
Harry Laughlin, un vestit genetician din Virginia, şi-a dat acordul, deşi nu a văzut-o niciodată pe Carrie, bazându-şi concluziile pe raportul unui asistent social şi pe rezultatul testului de inteligenţă. El a concluzionat că retardarea mintală era ereditară. Sterilizarea forţată a lui Carrie Buck a fost efectuată în anul 1927, în urma unui proces care a ajuns până la Curtea Supremă. Judecătorul Curţii Supreme a decis sterilizarea lui Carrie printr-o afirmaţie rămasă celebră: "Trei generaţii de imbecili sunt de ajuns". Legi care permiteau sterilizarea forţată a persoanelor retardate mintal au fost promulgate în majoritatea statelor americane. Apogeul a fost atins însă în Germania nazistă, unde, între 1934 şi 1937, au fost sterilizate forţat 225.000 de persoane. După procesul de la Nürnberg, în toate ţările care au aderat la mişcarea eugenică astfel de legi au fost abrogate, fenomenul luând sfârşit până în anii 1960.
Eugenia, inventată de vărul lui Darwin
Termenul eugenie, sau naştere bună, a fost lansat spre sfârşitul anilor 1800 de vărul lui Charles Darwin, Sir Francis Galton. Pornind de la ideea că genele fac un individ potrivit social sau nu, Galton considera că rasa umană ar putea fi îmbunătăţită prin încurajarea reproducerii celor cu gene "bune" şi descurajarea celor cu gene "rele". Promotorii eugeniei au sperat să creeze lumea perfectă prin reproducere selectivă, dar, până la urmă, eugenia a reprezentat, de fapt, încercarea de a rezolva problemele sociale cu ajutorul unor soluţii medicale. Mişcarea eugenică a apărut pe fondul unor grave probleme sociale, în principal recesiunea economică. La acea vreme se considera că fiecare trăsătură este moştenită prin intermediul unei singure gene.
Persoanele cu handicap pot avea copii normali
ştiinţa a cunoscut abia câteva decenii mai târziu genele recesive sau procesele de mutaţie genică şi era complet ignorată intervenţia decisivă a mediului de viaţă în conturarea personalităţii. Mai mult, se considera că există o genă pentru retardarea mintală, prostituţie, delincvenţă sau sărăcie. Nu era cunoscut faptul că persoanele cu handicap pot avea copii normali, după cum persoane absolut normale pot da naştere unor copii cu handicap. Se credea că odată ce persoanele retardate mintal ar fi împiedicate să aibă copii, retardarea ar putea fi eradicată. Au fost imaginate două tipuri de intervenţii. Eugenia pozitivă consta din încurajarea reproducerii persoanelor dezirabile. Eugenia negativă promova împiedicarea reproducerii indezirabililor social, prin sterilizarea forţată a celor retardaţi mintal.
Încercarea de a rezolva probleme sociale prin metode medicale s-a dovedit a fi nu numai un eşec, dar şi o crimă împotriva umanităţii. Din păcate, spectrul eugeniei planează încă asupra umanităţii. Genetica, cea care a marcat în mod decisiv evoluţia ştiinţei în secolul trecut, este un domeniu fascinant şi care se pretează la explorări viitoare. Este unealta care poate aduce beneficii enorme rasei umane, dar poate, în acelaşi timp, să o conducă spre o "nouă eugenie", mai elaborată, mai periculoasă şi mult mai dificil de controlat.
Pagina 1 din 1
Americanii au inspirat sterilizările forţate din epoca nazistă Cazul Carrie Buck
#2
Scris 24 June 2006 - 12:54 PM
<Mişcarea eugenică a apărut pe fondul unor grave probleme sociale, în principal recesiunea economică.> De obicei astfel de "curente" apar in momente in care societatea (dar in primul rand autoritatea statului) e depasita de problemele curente si reale ale timpului dat. Nu-ti mai trebuie decat un strop de Becalli si partidul lui la conducerea statului, si problema e gata rezolvata. Ca cu cine sa se "faca treaba"-adica executanti- se va gasii. Ma credeti?
#3
Scris 25 June 2006 - 04:54 PM
mareexecutor, la Jun 24 2006, 01:54 PM, a spus:
<Mişcarea eugenică a apărut pe fondul unor grave probleme sociale, în principal recesiunea economică.> De obicei astfel de "curente" apar in momente in care societatea (dar in primul rand autoritatea statului) e depasita de problemele curente si reale ale timpului dat. Nu-ti mai trebuie decat un strop de Becalli si partidul lui la conducerea statului, si problema e gata rezolvata. Ca cu cine sa se "faca treaba"-adica executanti- se va gasii. Ma credeti?
Eu te cred. Întotdeauna se vor găsi oameni care cred că menirea lor e să controleze viaţa celorlalţi. De preferat, în numele unui scop presupus nobil
Impartaseste acest subiect:
Pagina 1 din 1
Subiecte similare
| Topic | Deschis de | Replici | Vizualizari | |
|---|---|---|---|---|
|
factura storno
facturi incasate de la altcineva |
dark21 | 9 | 23.435 |
|
mostenire casa pamint ca cetatean strain | juliana | 6 | 11.581 |
|
partaj | oanatomy | 2 | 5.057 |
|
Evaziunea fiscala | roportal | 0 | 6.052 |
|
Cumparare imobil
... care sa suplineasca patea de mostenire la care copilul ar avea dre |
EmmaD | 8 | 7.509 |
Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis















