[zzzxxx]

[quote name='andruka' date='Jun 10 2006, 01:51 PM' post='209224']
Ar fi interesant daca vrei( cel putin pentru mine)... sunt de acord cu tine in ceea ce priveste semnele, insa legat de faptul ca ne nastem cu viitorul creionat in subconstient - nu prea; exista o anumita " amprenta genetica" daca o pot numi asa, constientul reprezinta cu totul altceva.


Vorbesc despre mine. Nu stiu ce s-a intamplat altora si nu ma fac purtatorul de cuvant al nimanui. Am spus ca ne nastem cu viitorul creionat in subconstient. Este binecunoscut faptul ca inainte de '89 nu aveam acces la carti care sa se ocupe de partea nevazuta in oglinda a omului. Dupa..., cand pe piata publicisticii s-a dat liber si la asemenea carti, am citit intai din curiozitate, apoi din pasiune. In mai multe carti am gasit ca avem in subconstient creionat si viitorul, nu numai trecutul cu tot ce inseamna el. Dupa multe cautari, subiectul ajunsese sa ma obsedeze, ca in transa, m-am dus spre sertarul unde aveam caietul cu poeziile scrise in studentie, poezii care nu-mi placeau pentru ca nu le intelesesem niciodata, erau triste, cenusii, vorbeau si prezentau o lume straina mie. Dar, pe care le-am pastrat pentru ca erau legate de o perioada fericita din viata mea, studentia. Pana atunci mai deschisesem caietul de doua ori: intai, dupa ce mi-a murit singurul copil mi-a murit singurul copil si aveam nevoie de un epitaf. Nu am realizat atunci, cand am luat epitaful din poezia "Poem neterminat..." ca-l scrisesem cand Lucian nu exista in capul meu nici macar ca idee. A doua oara cand o fosta eleva de a mea a venit la mine sa-i dau niste versuri inedite pe care sa le puna pe muzica si sa le cante profesorilor la banchetul de dinainte de bacalaureat. I-am dat poezia "Romanta". La 20 de ani cine scrie, cine asculta romante? Eu am scris, doar una singura, romanta care are adunata toata amaraciunea vietii pe care avea sa o traiesc.
Cand am deschis caietul si am inceput sa citesc, am realizat ca atunci, in studentie eu mi-am descris viata pe care aveam s-o traiesc mai tarziu, in viitor, nu tocmai fericita si lipsita de bucurii...
Ce cred eu? Subconstientul m-a avertizat asupra a ceea ce urma sa traiesc dar eu, din diferite motive - lipsa de informatii, in primul rand - nu am inteles nimic.
Sa admitem ca as fi inteles: as fi putut eu oare sa impiedic sa se intaple atatea lucruri dureroase in viata mea? Si daca da - cum?

[Yvo]

Silvestar, si eu cred acelasi lucru ca si tine, sunt lucruri care depind mai mult sau mai putin de noi, insa cele deja creionate, nu.

[ironic]

silver, sunt de acord cu tine pana intr-un anumit punct.subconstientul este cea ce esti tu de fapt...nu degeaba exista atatea carti in care te invata sa gandesti pozitiv, sa nu ai ganduri negative,etc. subconstientul este un fel de "duh" care ia de bun orice gand al tau, orice temere, orice dorinta...si o aduce in concret.
se stie ca "de ce ti-e frica nu scapi". se stie ca daca iti doresti ceva din toata inima se va indeplini ,atata timp cat nu anulezi printr-un alt gand(gandesti ca e imposibil de realizat), ideplinirea acelei dorinte.in subconstient se gasesc informatii din timpul celor 9 luni, dinainte de nastere...e o arhiva a vieti tale...nu cred sa fie creionat de catre altcineva decat de tine insuti.

[zzzxxx]

Teoretic, despre subconstient s-au scris multe si se stiu multe. Practic, insa, nu am gasit nimic, nici un autor, din cei cititi de mine si nu am pretentia ca i-am epuizat, nu vine cu exemple. Ironic, permite-mi, te rog, sa te contrazic. Nu putem fi subconstientul nostru in conditiile in care noi ne gandim viitorul! Nimeni nu-si vede viitorul in cenusiu. Toti vrem sa ne fie bine, sa traim decent, sa fim fericiti, impliniti. Doar ca... De zeci, de sute de ori m-am intors la perioada studentiei de cand mi-am dat seama ce e cu poeziile. Vezi tu, mi-am dorit atat de mult sa fac o facultate si eforturile au fost inimaginabile, concentrate toate pe aceasta idee. Nu eforturi intelectuale, multumesc lui Dumnezeu! A trebuit sa fug de acasa pentru examenul de admitere. Situatia era grea si eu trebuia sa inteleg, dar nu puteam, nu admiteam sa traiesc fara implinirea acestui vis. Cand i-am pus pe parinti in fata faptului implinit, nu au mai avut ce face. Apoi, ca studenta trebuia sa invat sa-mi pastrez bursa si, implicit, sa termin facultatea, dar sa si muncesc si nu-mi era rusine, faceam orice, in limitele decentei, doar bani sa iasa ca sa nu cer de acasa. Dupa terminarea facultatii, am luptat pentru casa, pe urma sa-mi aranjez casa... In alte conditii as fi spus ca nu am avut timp de mine, nu am avut timp sa-mi gandesc viitorul si nici sa actionez. Acum insa imi dau seama ca tot timpul am fugit de fericire. Imi era frica, mi-a fost tot timpul frica sa iubesc... De ce? Tot o reminescenta a copilariei. Si, cand la o anumita varsta am crezut ca el este barbatul vietii mele, m-am lasat prinsa ca o adolescenta, lipsita total de experienta. Din momentul acela, cand eu am crezut ca am intalnit persoana potrivita, viata mea a inceput sa se deruleze dupa scenariul din poeziile pe care le-am scris. Sigur, este greu de crezut. Contrar uzantelor, eu, autoarea poeziilor, am fost cea care am disecat fiecare vers, fiecare cuvant, fiecare expresie, lucru pe care ar fi trebuit sa-l faca, sa spunem, un critic. As fi vrut sa ma insel, sa nu descopar nimic din ceea ce am trait, sa nu fie nimic personal. Dar, nu... E descrisa pana si inmormantarea copilului, bineinteles metafoic, in poezia numita "La nunta Soarelui-Apune..." Cred ca aici Sailor are dreptate cand afirma ca nimic nu poate fi schimbat din ceea ce deja este creionat...

[flori de camp]

silverstar, la Jun 17 2006, 07:50 PM, a spus:

Cred ca aici Sailor are dreptate cand afirma ca nimic nu poate fi schimbat din ceea ce deja este creionat...

se poate. si cel care poate esti tu insati. totul e sa vrei, sa crezi in tine, in viitorul tau si sa gandesti pozitiv.

[lebadaaurie]

Sper sa nu repet ceva scris mai devreme.Eu cred ca atunci cand am acceptat sa venim pe aceasta lume am ales un anumit destin, infunctie de ceea ce trebuie corectam din vietile anterioare.(Cred ca asiaticii inteleg mai bine aceasta problema.) Cu alte cuvinte ne-o facem cu mana noastra!De ce?!Pentru ca in acea alegere avem si momente in care stabilim niste rascrusi-in functie de cum evoluam.Daca nu evoluam rascruciele pot sa fie din ce in ce mai putine si in final sa nu mai apara.De cate ori nu ne dam seama(prea tarziu!)ca ar fi trebuit sa facem la un moment dat alta alegere?Si in acel moment chiar eram constienti de acest lucru dar ne-am incapatanat din spirit de fronda.Concluzia mea este ca ne stim viitorul cu exactitate cand ne nastem, cu totate alegerile posibile...mai tarziu facem cum ne taie capul si divinitatea nu ne mai da acele rascruci in care putem alege pe ce carare sa mergem.Aici nu exista invinsi sau invingatori, luptam doar cu noi insine!

[zzzxxx]

Nu pot sa cred ca sufletul sau spiritul meu a fost pus, la un moment al existentei sale, sa aleaga lumea, locul, timpul cand sa ma nasc. Sau, daca a facut-o, inseamna ca am un spirit prost. Cu siguranta! Apoi, ca sa admit ca aici, pe pamant, noi platim polite din alte vieti, ar trebui sa admit ca exista si eu cred in reincarnare, ceea ce pentru mine este mai mult decat imposibil. Nimic nu tine de vrerea noastra, de vointa noastra. Logic: am mai spus-o, de fapt, toti vrem sa ne fie bine. Pai, in cazul in care am avea posibilitatea sa alegem, sa hotaram pentru noi, pe pamant ar fi raiul. N-ar mai exista nimic din ce ne face viata amara. Dar, cu siguranta ar fi si monotonie, si plictiseala.