Suport psihic

[Dioneea 0]

Am vrut sa creez un topic nou ca sa putem sa ne sustinem psihic unii pe altii,pentru ca avem nevoie.

Poate familia nu este cum trebuie langa noi, iar cum noi am devenit o familie, poate mai dezinteresata de cat avem acasa la noi, si este o chestiune virtuala, nu ne putem vedea , nu ne certam, nu ne invidiem.

Putem sa ne scriem ofurile si sa ne incurajam.

Eu de exemplu nu am langa mine pe cineva care sa ma creada sa ma sustina.Sunt obisnuiti ca numai eu am datoria sa-i sustin pe ei si sa-i ajut neconditionat. Eu nu am nevoi.

Am facut eforturi f. mari sa fac tratamentul pentru ca cel de langa mine nu credea nimic din ce le spuneam , credeau ca ma prefac.

Iar acum ca mi-a iesit bine totusi rezultatul parca le este ciuda pe mine, ca n-am murit ca sa ramana liber(probabil). Probabil ca-si facuse planuri sa fie din nou flacau. Trec saptamani si nu vorbeste cu mine.

Iar eu sunt din zodia gemenilor si am nevoie de multa comunicare.Si daca nu o am sufar. :offtopic:

[elandi 4]

Trist ce ne scrii.

Si pana acum ne-am sustinut psihologic reciproc, dar acum inteleg de ce ai spus ca suntem in virtual. Putem spune lucruri intime mai usor, pentru ca nu ne cunoastem personal. Pare bizar, dar cam asa se intampla. Sunt si soti care isi spun pe mess lucruri pe care nu si le pot spune in fata...

Totusi, relatiile noastre, amicitiile si prietenia noastra nu este deloc virtuale.

Probleme "de cuplu" ca cele cu care te confrunti tu otravesc multe familii. Daca sa adauga si o suferinta cronica, cu atat mai rau... Cel mai mult de tras au copiii.

 

Acum Doina, cum crezi ca ati ajuns in situatia asta tensionata? Poate ca relatia "scartia" dinainte de hepatita ta?

[steffi 0]

Intr-adevar unii cred ca ne prefacem si nu avem nimic.Am auzit si eu afirmatii de genul "se da bolnav desi nu pare sa aiba nimic.Nu e o boala cine stie ce."Din pacate un om sanatos este greu sa se transpuna in starea unui om bolnav cronic.Uneori si noi ne punem intrebarea.Este o boala chiar asa de grava?Medicii sunt singurii care ne reamintesc ca din pacate asa este si ne mai si incurajeaza cu sfaturi de genul,din pacate nu se poate face nimic.Totusi poate este mai bine decat o boala la care se poate aproxima sfarsitul.Pina se va gasi remediul sigur,nu ne ramane decat sa luptam prin mijloacele proprii si sa speram.

O seara placuta

[Dioneea 0]

Da, relatia scartaia si inainte, chiar de la inceput.

Poate sunt eu de vina, dar poate ca nu. Eu asa am vrut sa cred mereu ca am facut tot ce este omeneste posibil, dar ma lovesc mereu de un zid si acesta este soacra mea care in realitate nu vrea sa creada ca fiul ei s-a casatorit si ar trebui sa aibe o familie.

Ea vrea sa detina controlul absolut asupra fiului ei si nepotului.

la inceput am luptat ,dar acum nu ma mai intereseaza, o las in pace sa-si faca damblaua.Mi-a facut mult rau lupta asta fara rezultate.Chiar si la aceasta hepatita .

A spus un adevar Dr. Cristian ca atunci cand un barbat vrea sa se insoare trebuie mai intai sa divorteze de mama.

Si pentru ca este soacra la mijloc noi nu am avut o relatie adevarata niciodata, si culmea este ca nici nu vrea sa plece definitiv sa stea cu mama desi l-am rugat de multe ori.

Dar acasa este un om total neintelegator( nici nu crede in Dumnezeu si in nimic decat mama lui)si nepasator. Nu crede ca poate sa-i vina si lui randul.

Am suferit mult, dar din pacate acum nu-mi mai pasa.

M-a luat valul cu scrisul despre aceste treburi, pentru ca eu nu stiu cum ar fi daca ai avea un om bun langa tine, sa te ajute sa te inteleaga .

Cand traiesti numai cu rautatea in spate este nasol de tot.

[rodika 0]

Doina, imi pare rau ce ti se intampla, dar daca ai invins tu boala restul mi se pare mai usor.Nu sunt in masura sa-ti dau sfaturi dar , dreptul la viatza imi permit sa-ti spun ca il ai.Nici la mine nu as putea sa spun ca stau pe roze, dar eu parca incerc sa ii si inteleg s-au obisnuit cu boala, s-au obisnuit cu starile de oboseala, eu nu ma prea plang decat daca nu mai pot, si atunci aud nu"nu te simti bine, cu ce sa te ajut" si pleaca repede.In ceea ce priveste barbatul meu, care are cat de cat intelegere pentru mine in unele situatii mi se pare ridicol,si daca vrei si naiv.Ani de zile nu am stiut de existentza acestui virus desi il aveam,dar in momentul cand a auzit a inceput sa-si ia masuri de protectie.Cand mergem la Klinica ma asteapta in masina de frica sa nu se infecteze si mi-a spus ca numai cand citeste la intrare infectionklinik ii este groaza, si asa am fost singura la biopsie desi ar fi fost lasat sa fie alaturi de mine, si vreau sa va spun ca durerile au fost insuportabile, si dupa aia am mai stat 4 ore eu in salon el in masina.Acasa eu ii protejez pe toti stiu cum, le-am spus si lor ce sa nu foloseaca niciodata de la mine, dar uneori ii revolta si pe copii , iar fiica mea i-a spus"tata mama nu este ciumata, intra pe internet sa vezi in ce conditii te poti infecta.

In rest imi este bine si mai bine daca stau pe langa ei pana pleaca si cand se intorc de la serviciu si de la scoala., si o fac cu placere dar daca nu am chef stau si eu in pat si inchid usa la dormitor.Dar aud din spatele usii "cel putin daca se uita sa ne spuna si noua daca ne-am imbracat bine"Si atunci nu rezist......deschid si vorbesc cu ei.Totusi ma simt protejata si parca ma si bucur ca ma trateaza ca pe o persoana sanatoasa chiar daca asta mai cere si efort fizic dupa care ma resimt

[elandi 4]

Doina,

Eternul Oedip si nebunia insotitoare... Sunt destule mame de baieti care nu-s de acord sa "divorteteze" de fii lor. Situatia depinde si de fiu, adica de sotul tau: cat realizeaza legatura, dependenta? Presupun ca ai vorbit mult cu el pe tema asta. Cum vede lucrurile? Cum incearca soacra ta sa detina controlul? Cam prin ce zone si cu ce mijloace?

 

In ceea ce priveste barbatul meu, care are cat de cat intelegere pentru mine in unele situatii mi se pare ridicol,si daca vrei si naiv.Ani de zile nu am stiut de existentza acestui virus desi il aveam,dar in momentul cand a auzit a inceput sa-si ia masuri de protectie.Cand mergem la Klinica ma asteapta in masina de frica sa nu se infecteze si mi-a spus ca numai cand citeste la intrare infectionklinik ii este groaza, si asa am fost singura la biopsie desi ar fi fost lasat sa fie alaturi de mine, si vreau sa va spun ca durerile au fost insuportabile, si dupa aia am mai stat 4 ore eu in salon el in masina.

 

Rodika,

Fobici sunt atat barbatii, cat si femeile. Este o structura greu de schimbat. Daca sotul tau se protejeaza, o face pentru a-si reduce anxietatea. In mintea unui fobic, un pericol (de contaminare, in cazul nostru) este enorm amplificat. Nu este naivitate... :blink:

[Dioneea 0]

Cu sotul meu nu se poate discuta pentru ca este tipul introvertit, uneori trec zile si nu schimbam nici un cuvant. De cate ori am atins subiectul muma-sa au sarit scantei, la inceput pentru ca am indraznit sa vorbesc cu mama sa sa i spun ce am pe suflet trei luni nu a vorbit cu mine. iar ea de atunci nu prea mai vine la mine in casa. Bine face pentru ca eu ma inegresc cand o vad.

Sotul meu este de vina bineinteles, ca procedeaza asa, dar o adora, si mai are o sora cu care se sfatuieste in toate problemele. Cu ele merge la cumparaturi cand vrea sa-si cumpere imbracaminte,incaltaminte, ori ce, nu are incredere in gusturile mele. De vreo 3 ani mananca la mama sa brusc dupa 10 ani a tras concluzia ca nu gatesc bine si nu-i place, desi 10 ani i-a placut.

Plus ca gatesc bine, nu ca sa ma laud, dar am mai avut un sot inainte si lui i-a placut f. mult cum gatesc.

Si copiilor mei le place.

Stau cu el doar pentru fiul nostru, care nici nu vrea sa auda ca si-ar putea vedea tatal plecat.Si nu vreau sa-i tulbur echilibrul.

Dar fericirea mea nu exista. Dar ce este fericirea?

In ceea ce ma priveste deocamdata reusesc sa ma auto sprijin, dar pana cand.Si-i sprijin si pe cei din jurul meu cat pot.

Sant o fire optimista imi place viata si asa am reusit sa lupt cu ea in cazuri grele, iau in deradere prostia si lipsa de intelegere a realitatii. Uneori chiar ma inerveaza.

Vedeti eu nici nu stiu cum este sa am un sot adevarat langa mine, nu stiu ce este asta. Din cauza asta am devenit feminista.

Iar sotul de langa mine a ajuns sa nu mai conteze, si poate este si un bine in tot raul am invatat sa ma descurc singura.

[rodika 0]

Elandi m-am obisnuit, nu fac caz din asta, pentru ca in general imi este bine, evident mai sunt si exceptii

[flori de camp 33]

Stau cu el doar pentru fiul nostru, care nici nu vrea sa auda ca si-ar putea vedea tatal plecat.Si nu vreau sa-i tulbur echilibrul.

dar fiul tau stie cat suferi sau ai suferit tu? ai stat de vorba cu el pe aceasta tema?

[elandi 4]

Stau cu el doar pentru fiul nostru, care nici nu vrea sa auda ca si-ar putea vedea tatal plecat.Si nu vreau sa-i tulbur echilibrul.

Dar fericirea mea nu exista. Dar ce este fericirea?

In ceea ce ma priveste deocamdata reusesc sa ma auto sprijin, dar pana cand.Si-i sprijin si pe cei din jurul meu cat pot.

Sant o fire optimista imi place viata si asa am reusit sa lupt cu ea in cazuri grele, iau in deradere prostia si lipsa de intelegere a realitatii. Uneori chiar ma inerveaza.

Vedeti eu nici nu stiu cum este sa am un sot adevarat langa mine, nu stiu ce este asta. Din cauza asta am devenit feminista.

Iar sotul de langa mine a ajuns sa nu mai conteze, si poate este si un bine in tot raul am invatat sa ma descurc singura.

 

Cum este relatia dintre tata si fiu?

Este posibil ca fiul tau sa simta coplesitoare raspunderea care-i revine: daca vrea sa aiba tatal aproape, are in schimb mama nefericita. Apoi, mama si tata sunt folositori copilului daca sunt un cuplu, nu daca se ignora reciproc...

 

Dificil... Este adevarat ca toti avem taria sa suportam necazurile altora...